Partaj judiciar. Decizia nr. 945/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 945/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 14045/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 945/2013
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- V. M.
Judecător- S. R.
Judecător -C. C.
Grefier -D. B. Mihailișca
Pe rol judecarea recursului declarat de parata recurenta C. V.,domiciliata in comuna Cimpineanca,..296 județul V. împotriva sentinței civile nr.3502 din data de 10 septembrie 2013 si in contradictoriu cu intimații N. G., G. A., C. E., P. C., C. F., având ca obiect partaj judiciar .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:recurenta și intimata N. G. ,lipsa fiind ceilalți recurenți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca recursul este legal timbrat, procedura de citare este legal îndeplinita,după care;
Recurenta C. V. având cuvântul arata ca s-a inteles cu sora sa N. G. sa-i fie atribuite toate terenurile ce formează masa succesorala.
Tribunalul dispune a i se lua o declarație intimatei N. G.,note consemnate si atașate la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat,tribunalul constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul in cadrul dezbaterilor.
Recurenta C. V. având cuvântul solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat si a i se atribui toate terenurile ce formează masa succesorala intimatei N. G..
Intimata N. G. având cuvântul solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr._ la Judecătoria Focșani reclamanta N. G. a chemat în judecată pe pârâta C. V. pentru partaj succesoral și pe pârâții G. A., C. E. și C. F. pentru a se constata că sunt străini de succesiunea defunctului C. P..
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că la data de 03 august 1996 a decedat tatăl lor, C. P., cu ultim domiciliu în . de pe urma căruia au rămas ca avere mai multe terenuri agricole iar ca moștenitori ea și pârâții. A mai arătat reclamanta că numai ea și pârâta C. V. s-au ocupat de defunctul lor tată iar după decesul acestuia au stăpânit împreună terenurile rămase, ceilalți pârâți nemanifestând nici un interes. A solicitat admiterea acțiunii, a se dispune partajarea averii rămase de pe urma defunctului C. P. între ea și pârâta C. V. și a se constata că ceilalți pârâți sunt străini de succesiune prin neacceptare.
După administrarea probatoriilor, prin încheierea din 11.06.2013 Judecătoria Focșani a admis în principiu acțiunea, a constatat deschisă succesiunea defunctului C. P. la data de 03 august 1996 de pe urma căreia au rămas ca moștenitori reclamanta N. G. și pârâta C. V., în calitate de fiice, cu cote egale din masa succesorală compusă din suprafața de 1,4 ha teren reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991 prin titlul de proprietate nr._/octombrie 1995 eliberat de Comisia Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. S-a constatat de asemenea că sunt străini de succesiunea defunctului C. P., pârâții G. A., C. E., P. C. și C. F. prin neacceptarea acestora în termen și au fost desemnați experți pentru evaluare și lotizare.
Prin sentința civilă nr. 3502/10 septembrie 2013 s-a admis în fond acțiunea și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților conform raportului de expertiză M. V. prin atribuirea de loturi egale, fiecare parte preluând bunuri de aceeași valoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâta C. V. solicitând a se avea în vedere că este de acord ca toate terenurile din masa succesorală să fie atribuite reclamantei-intimate iar ea să primească sultă. Motivează recurenta că este în vârstă, bolnavă și nu mai este în măsură să le muncească sau să le administreze. A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în raport de motivele invocate.
Intimata N. G. prezentă în instanță a arătat că este de acord să primească toate terenurile și să plătească sultă recurentei.
Având în vedere acordul părților, tribunalul constată că recursul este fondat, urmând a fi admis și conform art. 304 pct.9 cod procedură civilă raportat la art. 312 al.3 cod procedură civilă se va modifica în tot sentința și în rejudecare se va dispune ieșirea din indiviziune conform convenției părților prin atribuirea terenurilor ce formează masa succesorală în lotul reclamantei intimată, aceasta urmând să plătească recurentei sultă în valoare de 7952,66 lei ce reprezintă contravaloarea dreptului cuvenit acesteia.
Văzând că recursul a fost legal timbrat și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de parata recurenta C. V.,domiciliata in comuna Cimpineanca,..296 județul V. împotriva sentinței civile nr.3502 din data de 10 septembrie 2013 si in contradictoriu cu intimații N. G., G. A., C. E., P. C., C. F., având ca obiect partaj judiciar .
Modifica in tot sentinta si in rejudecare admite in parte actiunea,dispune iesirea din indiviziune astfel:
Atribuie reclamantei N. G. terenurile din masa succesorala
-764 m.p. teren arabil intravilan extravilan in T.54 și 60 compusa din :484 m.p. arabil intravilan in T.54 pc.2954;3057 m.p. extravilan in T.60 pc.2204;442 m.p. teren in T.60 pc.2203;
-1000 m.p. arabil extravilan in T.60 pc.2202
-2884 m.p. vie extravilan T.49 p.1720,terenuri in valoare totala de 15.905,32 lei.
Are drepturi la terenuri in valoare de 7952,66 lei.
Va da sulta paratei intimate suma de 7952,66 lei ce reprezintă contravaloarea dreptului cuvenit acesteia.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Noiembrie 2013.
Președinte, V. M. | Judecător, S. R. | Judecător, C. C. |
Grefier, D. B. Mihailișca |
Red:S.R.
20.11.2013
N.S._21.11.2013
Jud. Fond: R. I.
Ex 2.
← Anulare act. Hotărâre din 14-02-2013, Tribunalul VRANCEA | Contestaţie la executare. Hotărâre din 10-10-2013, Tribunalul... → |
---|