Fond funciar. Decizia nr. 925/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 925/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 14978/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 925

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - V. - V. N.

Judecător - D. J.

Judecător - R. S.

Grefier - M. J.

La ordine pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții P. L., domiciliată în mun. Focșani, ., nr. 8, ., jud. V., M. A., domiciliată în mun. Focșani, ., ., jud. V., O. C. C., domiciliat în mun. Focșani, ., ., jud. V., O. S. și O. A., domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr. 2488 din 22 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: avocat S. C. pentru recurenți, lipsă fiind intimații O. T., C. N., O. D., O. P., M. M. M., O. M., Comisia locală Chiojdeni de aplicare a legilor fondului funciar și Comisia județeană V. de aplicare a legilor fondului funciar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av. S. C. depune la dosar practică judiciară respectiv sentința civilă nr. 3350/25.07.2013, precizează că nu are cereri prealabile de formulat.

Tribunalul, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Av. S. C. având cuvântul, susține motivele de recurs formulate în scris, critică sentința civilă pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât nu s-au analizat corect probatoriile administrate în cauză și în mod greșit s-a respins acțiunea.

În februarie 1997 s-a emis titlul de proprietate nr._ pe numele moștenitorilor def. O. C. și în mod greșit au fost trecuți intimații C. N., O. T. și O. S.. În cauză s-a depus certificatul de moștenitor nr. 71/1990, cu care s –a făcut dovada că cei trei moștenitori au renunțat în mod expres la moștenirea autorului O. C., aceasta fiind manifestarea lor de voință liber consimțită. Dacă nu ar fi fost așa, nu ar fi semnat certificatul de moștenitor sau ar fi solicitat anularea . Nu au stăpânit niciodată terenul și în mod greșit a reținut instanța că au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea inregistrata la nr._ pe rolul Judecatoriei Focsani reclamantii P. L., O. S., M. A., O. C. C. si O. A., in contradictoriu cu paratii C. Neacsa, O. T., O. P., O. D., M. M. M., O. M., Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Chiojdeni si Comisia judeteana V. de aplicare a legilor fondului funciar, au solicitat constatarea nulitatii partiale a TP_/febr.1997, in sensul inlaturarii din cuprinsul acestuia a numitilor C. Neacsa, O. T. si O. S..

In motivare s-a aratat ca la 31.05.2009 a decedat O. P., autorul reclamantilor, iar la 16.11.1989 a decedat O. C., tatal lui O. P. si bunicul partilor din cauza.

In februarie 1997 a fost emis titlul de proprietate a carui anulare partiala se solicita pe numele mostenitorilor numitului O. C., dar ca in mod eronat au fost mentionati in titlu ca mostenitori si numitii C. Neacsa, O. T. si O. S., intrucat acestia au renuntat expres la sucesiunea lui O. C. la data de 23.01.1990, cu ocazia intocmirii certificatului de mostenitor nr. 71.

Prin sentinta civila nr.1488/22.05.2013 a Judecatoriei Focsani s-a respins actiunea ca neintemeiata.

In motivare s-a retinut ca la data de 16.11.1989 a decedat O. C., cu ultimul domiciliu in ., judetul V., avand ca mostenitori pe sotia supravietuitoare cu o cota de ¼ din masa succesorala si pe fiul O. C. P. cu o cota de ¾ din masa succesorala, potrivit Certificatului de mostenitor nr.71/21.01.1990.

Potrivit aceluiasi certificat de mostenitor depus la fila 4-5 au renuntat la mostenire fiii O. S. si O. T., precum si fiica C. Neacsa.

In februarie 1997 a fost emis titll de proprietate nr._/februarie1997, prin care s-a reconstituit mostenitorilor defunctului O. M. C., respectiv C. Neacsa, O. P., O. S., O. T. si O. I. dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 3 ha si 8 400 m.p.

Din inscrisurile communicate de Comisia de A. a legilor Fondului Funciar . 24-36, a constatat ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul ce a aparatinut defunctului O. M. C. au formulat cerere toti mostenitorii acestuia(f. 26), respectiv sotia O. I. si copiii O. S., O. P., O. T. si C. Neasca.

A apreciat ca renuntarea la succesiune a vizat doar masa succesorala existenta in patrimonial defunctului la data decesului.

Ori, ulterior aparitiei legilor fondului funciar mostenitorilor renuntatori li s-a recunoscut dreptul de a fi repusi in termenul de acceptare a succesiunii considerandu-se ca cererea adresata Comsiiei Locale cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate ce a apartinut autorului lor reprezinta tocmai cererea de repunere in termenul de acceptare.

A apreciat ca prin cererea formulata de mopstenitorii lui O. C. acestia au solicitat impreuna reconstituirea dreptului de proprietate cuvenit autorului lor, recunoscandu-si reciproc calitatea de mostenitor.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs in termen legal reclamantii P. L., O. S., M. A., O. C. C. si O. A., crticand sentinta pentru nelegalitate.

In mod gresit instanta de fond a apreciat ca paratii au fost repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii. Paratii au renuntat de buna voie la dreptul lor, aceasta fiind expresia vointei lor liber consimtite.

Certificatul de mostenitor nu este anulat, situatie in care cele consemnate in acesta isi mentin valabilitatea.

Recursul este fondat, insa pentru considerentele ce vor fi aratate mai jos:

Potrivit Deciziei nr.XI /2007 a ICCJ, pronuntata in recurs in interesul legii, in aplicarea dispozițiilor art. 8 și art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.

In considerentele acestei decizii ICCJ a retinut ca pot beneficia de repunerea în termenul de

acceptare a succesiunii doar moștenitorii care nu au acceptat-o, în termenul și condițiile prevăzute de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la succesiune, în condițiile art. 696 din Codul civil.

De altfel, prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 se prevede că repunerea în termen vizează numai "moștenitorii", deci persoane care au "calitatea de moștenitor". Or, potrivit dispozițiilor art. 696 din Codul civil, eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moștenitor fiind desființat cu efect retroactiv, moștenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moștenire. De aceea, cel care renunță la succesiune nu intră în categoria persoanelor care sunt moștenitori, el neputând dovedi această calitate întrucât, în acest caz, nu este vorba de neacceptarea succesiunii în condițiile art. 700 din Codul civil și care este doar prezumat de lege ca renunțător, ci, dimpotrivă, se dovedește cu certitudine (declarație notarială) că nu este moștenitor, dat fiind faptul că a renunțat expres la succesiune.

Prin efectul renunțării, moștenitorul este socotit că nu a fost niciodată moștenitor, iar vocația

sa succesorală este retroactiv desființată.

Regula indivizibilității patrimoniului succesoral conferă același caracter indivizibil și opțiunii succesorale care nu poate fi condiționată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral.

Renunțarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât și cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă.

Cum potrivit art.329 alin 3 cod.proc.civ. deciziile pronuntate in recurs in interesul legii sunt obligatorii pentru instante si cum O. S. si O. T., precum si fiica C. Neacsa au renuntat la succesiunea defunctului O. M. C., instanta constata ca in mod gresit instanta de fond a respins actiunea formulata.

D. urmare, in baza art.312 alin 1, raportat la art.304 pct.1 cod.proc.civ., va admite recursul, va modifica in tot sentinta, in sensul ca va admite actiune si va constata nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate, in sensul radierii din titlu a renuntatorilor cuprinsi in titlul de proprietate nr._/februarie 1997.

Va respinge ca neintemeiat capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata pentru fond, intrucat nu s-a facut nicio dovada in acest sens.

Vazand ca recursul este scutit de taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții P. L., domiciliată în mun. Focșani, ., nr. 8, ., jud. V., M. A., domiciliată în mun. Focșani, ., ., jud. V., O. C. C., domiciliat în mun. Focșani, ., ., O. S. și O. A., domiciliați în com. Chiojdeni, ., împotriva sentinței civile nr. 2488 din 22 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

Modifică în tot sentința în sensul că admite acțiunea formulată de petenții P. L., O. S., M. A., O. C. – C., O. A..

Constată nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._ din februarie 1997, în sensul că dispune radierea din titlu a renunțătorilor la moștenire, respectiv pârâții C. N., O. T. și O. S..

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013

Președinte,

V. V. N.

Judecător,

D. J.

Judecător,

R. S.

Grefier,

M. J.

Red:V.V.N.

11.11.2013

N.S._12.11.2013

Jud. Fond: M. A. G.

Ex 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 925/2013. Tribunalul VRANCEA