Pretenţii. Decizia nr. 787/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 787/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 15790/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 787/2013

Ședința publică de la 03 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE- V. M.

Judecător -S. R.

Judecător -C. C.

Grefier -D. B. Mihailișca

Pe rol judecarea recursului declarat de parata recurentă C. DE A. DE SĂNĂTATE V.,cu sediul In Focșani ..52 judetul V. prin reprezentant legal impotriva sentintei civile nr.2723 din data de 06.06.2013 pronunțata de Judecatoria Focșani in dosarul_ și in contradictoriu cu intimatul D. A., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca s-a depus intimpinare la data de 30.08.2013 de catre intimat,recurenta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa sa potrivit dispozitiilor art.242 pct.2 C.pr.civila,după care;

Tribunalul constata cauza în stare de judecata si retine cauza in pronunțare la sfirsitul sedintei de judecata.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la nr._, reclamantul D. A. a chemat in judecata parata Casa de Asigurări de Sănătate Focșani, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligata la plata sumei de 8300 lei, reprezentând contravaloarea dispozitivului medical - proteza totala necimentata de sold ceramic, tip Stryker, procurata prin contribuție personala.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca, la data de 05.12.2012 a fost internat la Spitalul mun. „A. C.” din T., unde a fost operat de artroplastie totală de șold, astfel ca a fost necesară procurarea unui dispozitiv medical pe care spitalul la acel moment nu-l detinea.

A mai arătat ca, întrucât starea sanatatii sale era foarte gravă si operația trebuia efectuata de urgenta, singura soluția a fost ca personal sa achiziționeze imediat acel dispozitiv.

Reclamantul a mai precizat si ca, este asigurat medical, având calitatea de salariat la Serviciul Public Comunitar Local de evidenta a Persoanei Marasesti si potrivit art. 218 din lg.95/2006 ar fi avut dreptul sa obțină in mod gratuit acest dispozitiv medical.

In drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 218 al.2, lit.d din Lg.157/2008.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru potrivit art . 15 lit. c, d din Lg.146/1997.

Parata prin intimpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a CAS V., iar in subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibile.

Prin sentința civilă nr. 2723/2013 Judecătoria Focșani a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 8300 lei cu titlu de despăgubiri civile către reclamant reținând că la data de 06.11.2012 conform facturii fiscale ., nr. 5477, reclamantul a achizitionat dispozitivul - proteza totala necimentata de sold ceramic, tip Stryker la prețul de 8300 lei. Acest dispozitiv a fost cumpărat de reclamant în urma recomandării medicului specialist din cadrul Spitalului municipal A. C.- T., unde a fost internat la data de 05.11.2012 si unde s-a realizat și intervenția chirurgicala, conform rezultatulul de investigație (referat medical din 30.10.2012) .

Că medicul specialist a recomandat procurarea unui dispozitiv medical pe care unitatea nu-l deținea în acel moment și că reclamantul avea contract de asigurări cu pârâta.

A reținut instanța de fond dispozițiile art. 218 din Legea nr. 95/2006 completată prin Legea nr. 157/2008, reglementare din care reiese faptul că pacientul beneficia de materiale sanitare gratuite asigurate de spital. Lipsa de diligență a spitalului fie în asigurarea materialelor sanitare necesare pentru intervenția chirurgicală,fie în decontarea materialelor folosite, prin cererea adresată casei de sănătate au adus un prejudiciul pacientului, care nu a putut beneficia de asigurare în mod gratuit a dispozitivului așa cum prevede legislația în vigoare suportând din contribuția personală costul acesteia.

În acest context, instanța a apreciat că unitatea spitalicească care a adus prejudiciul cât și casa de asigurări de sănătate cu care aceasta se afla în relații contractuale sunt persoane juridice care au calitate procesuală pasivă, acestora revenindu-le obligația să despăgubească persoana prejudiciată.

Instanța a reținut și dispozițiile art. 218 al.2 din Legea nr. 95/2006 completat prin Legea nr. 157/2008 potrivit căruia ,,asigurații beneficiază de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare la care ar fi fost îndreptățiți fără contribuție personală în condițiile impuse de contractul cadru.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta care a criticat-o ca nelegală și netemeinică deoarece nu s-a reținut lipsa calității procesuale pasive. Că potrivit Ordinului 1591/2010 legislația aplicată, programele naționale de sănătate se derulează prin furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Iar spitalul Municipal din T. nu este în contract cu recurenta pentru programul național de ortopedie, ci este în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate G..

Mai arată recurenta că dacă petentul s-ar fi adresat unității sanitare cu care instituția are contract încheiat ar fi beneficiat de proteză fără să suporte costul ei.

Petentul trebuia să se adreseze Spitalului Focșani și nu celui de la T. și nu este reglementată în niciun act normativ posibilitatea decontării către pacient a costurilor medicamentelor sau dispozitivelor medicale.

A solicitat în baza art. 304 pct. 8 și 9 cod procedură civilă admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Intimatul legal citat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a reiterat dispozițiile art. 218 al.2 lit.d din Legea nr. 157/2008.

Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Art.3 din secțiunea B a Ordinului 1591/2010 prevede că ,,Programele naționale de sănătate de evaluare, profilactice și cu scop curativ se derulează prin furnizori de servicii medicale ...... în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate sau cu C. Națională de A. de Sănătate”.

Din acest text normativ nu rezultă că furnizorul de serviciu medical trebuie să aibe contract încheiat cu recurenta, ci poate să aibe contract încheiat cu oricare dintre casele de asigurări de pe cuprinsul țării. Iar recurenta nu a invocat că Spitalul T. nu are un asemenea contract încheiat ce îl are cu C. de A. G.. Dar față de acest text nu are relevanță împrejurarea aceasta cât timp asiguratul are dreptul să-și aleagă furnizorul de servicii medicale potrivit art. 218 din Legea nr. 95/2006.

Calitatea procesuală pasivă este dată de calitatea de cocontract a recurentei ca urmare a încheierii contractului de asigurare, iar în temeiul art. 218 lit.d1 din Legea nr. 95/2006 acesta are dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării. Ori aceste cheltuieli nu pot fi suportate decât de către asiguratorul său, respectiv recurenta, în baza contractului de asigurare încheiat.

Susținerile recurentei că intimatul ar fi trebuie să se adreseze Spitalului Focșani nu sunt justificate deoarece nu a invocat vreun temei legal al acestora în condițiile în care art. 218 din Legea nr. 95/2006 ce reglementează drepturile asiguraților au un conținut clar în ceea ce privește alegerea liberă a furnizorilor de servicii medicale.

Pentru toate aceste considerente tribunalul constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii și a pronunțat o sentință legală și temeinică urmând ca în baza art. 312 cod procedură civilă să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de parata recurentă C. DE A. DE SĂNĂTATE V.,cu sediul In Focșani ..52 judetul V. prin reprezentant legal impotriva sentintei civile nr.2723 din data de 06.06.2013 pronunțata de Judecatoria Focșani in dosarul_ și in contradictoriu cu intimatul D. A., având ca obiect pretenții .

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013.

Președinte,

V. M.

Judecător,

S. R.

Judecător,

C. C.

Grefier,

D. B. Mihailișca

Red:C.C.

01.11.2013

N.S._04.11.2013

Jud. Fond: Î. I.

Ex 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 787/2013. Tribunalul VRANCEA