Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 456/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 456/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 4489/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

Decizie civilă nr. 456

Ședința publică de la 7 mai 2013

PREȘEDINTE: M. D.

Judecător: S. M. B.

Judecător: R. H.

Grefier: I. M.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta A. pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.V.A.S.) cu sediul în București, . Ș., nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimații A. V. doiciliat în Focșani, ..3, jud. Focșani și B. M. C. cu sediul în Focșani, jud. V., împotriva încheierii din 9.04.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța față de actele și înscrisurile aflate la dosar apreciază că probele sunt suficiente constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin adresa nr. 046/2013 înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de 03.04.2013 sub nr._ s-a înaintat de către B. M. C. spre soluționare cererea de încuviințare executare silită a titlului executoriu Sentința comercială nr. 1007/07.10.2010, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, împotriva debitorilor A. V. și A. N., ambii cu domiciliul în mun. Focșani, .. 3, județul V., la cererea creditoarei A., cu sediul în mun. București, . Ș., nr. 50, sectorul 1(dosar de executare nr. 046/2013).

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 10 lei și cu timbre judiciare în cuantum de 0,15 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 52 din Legea nr. 93/2009.

Prin încheierea din data de 09.04.2013 a Judecătoriei Focșani a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite.

P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că disp. art. 140 din Legea 86/2006 trebuie interpretate în sensul că sumele obținute de la fostul administrator al societății debitoare, a cărui răspundere s-a angajat în temeiul art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006 prin Sentința comercială nr. 1007/07.10.2010, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ se cuvin societății debitoare ., servind la acoperirea pasivului acesteia. Prin urmare, executarea silită a Sentinței comerciale nr. 1007/07.10.2010, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ nu poate fi cerută decât de către societatea debitoare prin lichidatorul său judiciar, iar nu de către unul dintre creditorii societății debitoare, creanța acestuia urmând a fi plătită, în caz de reorganizare a debitoarei potrivit programului de plăți, iar în caz de faliment, in temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe. Prin urmare, apreciind că petenta A., cu sediul în mun. București, . Ș., nr. 50, sectorul 1, nu are calitatea de creditoare a persoanelor fizice A. V. și A. N. (foști administratori ai societății debitoare .) în baza Sentinței comerciale nr. 1007/07.10.2010, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, această calitate revenind societății debitoare . prin lichidator judiciar, instanța a apreciat neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite a acestui titlu executoriu formulată de A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs A. pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.) care a solicitat modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite.

În motivarea recursului, s-a arătat că încheierea este nelegală întrucât din sentința civilă nr. 1007/07.10.2010 a Tribunalului V. rezultă că administratorii societății au fost obligați să suporte o parte din pasivul . față de creditorii înscriși pe tablou, cererea formulată de către lichidator profitând tuturor acestora.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 C..

Recursul este fondat, pentru următoarele motive:

P. instanță a reținut în mod corect dispozițiile legale aplicabile în cauză, însă le-a dat o greșită interpretare și aplicare.

Astfel, conform art. 140 din Legea nr. 85/2006, sumele depuse potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (1) vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului, iar conform art. 142 din același act normativ, executarea silita împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedura civila. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, in temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.

Aceste prevederi legale nu au semnificația restrângerii dreptului de a cere executarea silită a sentinței de obligare a administratorului la suportarea unei părți a pasivului societății doar la persoana lichidatorului judiciar al societății debitoare aflată în faliment, astfel cum a reținut prima instanță, ci prin trimiterea făcută la aplicarea dispozițiilor Codului de Procedură Civilă în cursul executării silite, oricare dintre creditori poate solicita potrivit art. 3731alin.1 C. executarea silită a creanței sale constatate prin titlul executoriu-hotărâre judecătorească.

Așadar, câtă vreme din chiar cuprinsul sentinței comerciale nr.1007/07.10.2007 a Tribunalului V. rezultă că foștii administratori au fost obligați să suporte în solidar pasivul debitoarei în sumă de 1.378,20 lei la cererea A., aceeași creditoare este îndreptățită să solicite executorului judecătoresc executarea silită a foștilor administratori.

În consecință, în baza art. 312 alin.3 raportat la art. 304 pct.9 C. vom admite recursul și modificând încheierea, vom încuviința executarea silită a titlului executoriu.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta A. pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.V.A.S.) cu sediul în București, . Ș., nr. 50, sector 1, împotriva încheierii din 9.04.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

Modifică încheierea din 9.04.2013 a Judecătoriei Focșani.

Încuviințează executarea silită a titlului executoriu sentința comercială nr.1007/2010 a Tribunalului V..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 7.05.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. D. S. M. B. R. H.

Grefier,

I. M.

Red.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 456/2013. Tribunalul VRANCEA