Pretenţii. Decizia nr. 717/2013. Tribunalul VRANCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 717/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 3667/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 717
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - R. S.
JUDECĂTOR - V. V. N.
JUDECĂTOR - D. J.
GREFIER - C. D.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta I. I., domiciliată în ., jud. V., prin av. M. L., cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1607 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. S., domiciliată în com. Milcovul, ., și B. M., domiciliat în com. Gologanu, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta personal și asistată de av. M. L., intimata S. S. personal și av. Labunț M. pentru intimatul B. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentei depune la dosar copie certificat de cununie și arată că nu mai are probe de solicitat.
Apărătorul intimatului precizează că nu are probe de solicitat.
Tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av. M. L., având cuvântul, arată că recurenta este străbunica intimatei S. S. care a fost căsătorită cu intimatul B. M. și că în timpul conviețuirii acestora le-a dat două rânduri de bani, o dată pentru cumpărarea unui autoturism și o dată pentru terminarea casei, bani care s-au dat de față cu mai multe rude.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ce are ca obiect restituirea unei sume de bani. Arată că instanța nu a analizat corect probele, nu a analizat toate probele și nu a avut în vedere disp. art. 1198 Cod civil. Instanța a limitat probele la câțiva martori și apreciază că era necesară audierea martorului B. N. care a cumpărat terenul de la reclamantă cu suma de 25.000 euro, precum și a lui G. N., vânzătorul autoturismului către cei doi tineri, care a primit banii în curtea recurentei. Pârâtul a spus că au fost ajutați de familia Simonei, dar trebuia lămurit cine a dat banii. Susține că trebuiau audiați și părinții Simonei.
De asemenea, consideră că instanța nu a analizat corect nici așa zisa declarație dată de B. S. când s-au luat bunurile mobile, declarație ce a fost semnată de părinții lui B. M. și de 2 martori. Dacă acest înscris nu este recunoscut ca dovadă scrisă, există o prezumție ce se poate dovedi cu martori.
Invocă și disp. art. 1198 cod civil și solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru completarea probelor.
Solicită cheltuieli de judecată.
Av. L. M., având cuvântul, arată că reclamanta a susținut că ar fi împrumutat pe pârâți cu suma de 15.000 euro ce trebuia restituită în anul 2007. Pârâții au divorțat în martie 2012, iar reclamanta tot în martie 2012 a formulat acțiunea.
Susține că nu este vorba de un contract de împrumut și că acțiunea este formulată în deplină conivență cu pârâta.
Referitor la acea declarație dată de pârâtă, solicită a se avea în vedere că nu emană de la pârât și nu reprezintă început de dovadă scrisă. Declarația a fost scrisă de pârâtă când a plecat din casă, în lipsa soțului. Părinții acestuia nu au citit acea declarație și ei au crezut că au semnat pentru faptul că pârâta și-a luat bunurile, nu au știut că se specifică și despre suma de 15.000 euro.
Mai arată că instanța de fond a admis și proba cu martori, chiar dacă acel înscris nu reprezintă început de dovadă scrisă, iar unul din martori a spus că tatăl Simonei a dat banii pentru mașină, nu s-a făcut dovada că este vorba de un împrumut, nu s-a dovedit că reclamanta a dat banii lui B. M..
Pârâtul a spus că au fost ajutați de familia Simonei, că mașina a fost cumpărată de tatăl ei, dar a fost condusă doar de ea și a luat-o când s-au despărțit.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
Tribunalul
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
I. pozițiile procedurale adoptate de părțile litigante la judecarea în primă instanță a pricinii
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de 26.03.2012 la nr._, reclamanta I. I. in contradictoriu cu parații B. S. si B. M., a solicitat a se pronunța o hotărârea judecătoreasca prin care pârâții sa fie obligați la restituirea sumei de 15.000 euro la curs actual.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca in calitate de străbunica a paratei B. S., după căsătoria încheiata de aceasta cu numitul B. M. in luna august 2007, a dat soților B. suma de 15.000 euro pentru a-și procura materialele de construcție necesare finalizării imobilului in care locuiau, cu obligația ca parații sa-i restituie aceasta suma la finele anului 2010. Insă, la sfârșitul perioadei stabilite, când a solicitat paraților restituirea sumei, aceștia ar fi refuzat. A mai arătat ca suma data paraților a obținut-o din vânzarea unui teren agricol a cărui copie a depus-o la dosarul cauzei.
In drept, au fost invocate disp. art. 2158 C.civ. iar in dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori .
1¹. Ulterior, la 24.o5.2o12, reclamanta a formulat precizări la acțiune arătând că suma nu a fost dată toate odată ci in 2 transe de 7.200 euro la domiciliul său pentru ca parații sa facă imbunatatiri la casă iar cea de a doua, de 7.800 euro, pentru achiziționarea unei mașini de către parați, de la numitul Girneat N. (75oo euro prețul autoturismului si 3oo euro înscrierea mașinii). Si cu privire la aceasta a doua suma, reclamanta a precizat ca banii au fost predați paraților la domiciliul său. La finele precizărilor s-a indicat ca termenul pentru restituirea sumei in integralitatea sa a fost stabilit pentru sfârșitul anului 2oo7 pentru ca ulterior, reclamanta să rectifice acest an ca fiind corect 2010.
2. Parații legal citați, nu au depus întâmpinare cu excepția numitului B. M., prin care a arătat că nu a primit niciodată vreo suma de bani de la reclamantă cu titlu de împrumut si nici sub alt titlu, că . căsătorit cu numita B. S. din 2oo6 si pana in 2o12, că in timpul căsătoriei a realizat împreuna cu B. S. o . imbunatatiri la imobilul proprietatea sa, respectiv a montat stolerie, parchet, a cumpărat mobila de bucătărie insa la momentul separării in fapt, februarie 2012, parata B. S. a luat din casa toate bunurile mobile cat si autoturismul marca Wolskvagen bun comun. A mai arătat paratul că toate imbunatatirile la imobilul proprietatea sa au fost realizate de către fostii soți cu veniturile realizate de către parat in Italia dar si parata a beneficiat de ajutorul familiei sale. Pentru toate acestea, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In drept, au fost invocate disp. art. 115 C.p.c. iar in apărare, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu si martori.
3. Parata S. S. nu a depus întâmpinare in termen procedural insa s-a prezentat in fața primei instanțe fără a invoca excepții, învederând instanței, prin interogatoriul ce i-a fost luat, că este de acord cu cererea reclamantei, ca suma de 15.000 euro a fost data sub forma de împrumut de reclamantă acesteia si soțului său in două transe si ca pârâta consideră că toata aceasta suma de bani trebuie restituită de parat.
A solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu si martori.
II. soluția finală de primă instanță
4. Prin sentința civilă nr. 1607/03.04.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea, respinsă cererea paratului B. M. privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată, s-a luat act ca parata S.(fosta B.) S. nu a solicitat cheltuieli de judecata, a fost obligată reclamanta sa achite taxa de timbru 2917 lei catre stat,taxa de la plata căreia a fost initial scutita prin încheierea din 24.05.2012.
III. cererea de recurs promovată
5. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. în data de 21.05.2013 sub nr._, recurenta I. I. (în continuare recurenta) a formulat recurs împotriva sentinței civile mai sus amintite și pronunțată de Judecătoria Focșani, solicitând să se admită cererea de recurs, să fie casată sentința recurată, admisă cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a invocat, în esență, că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9, a sentința este netemeinică și nelegală, prima instanță nu a analizat corect probele existente la dosar, nu a administrat toate probele solicitate de reclamantă, a fost expusă starea de fapt alegată de recurentă, a invocat prevederile art. 1191 și 1198 Cod civil, prima instanță a admis doar în parte probele propuse de recurentă, probele pârâtului nu se coroborează cu niciun mijloc de probă.
6. Intimatul B. M. a formulat întâmpinare (fila 23) solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
7. Prin încheierea din 27.06.2013 Tribunalul a admis cererea recurentei de acordare a ajutorului public judiciar.
Analizând probatoriul administrat în cauză în lumina legislației aplicabile în speță, Tribunalul reține următoarele:
IV. analiza temeiniciei cererii de recurs, în lumina legislației în vigoare și a limitelor învestirii instanței
IV.1. textele legale relevante aplicabile în speță
Art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă (în continuare C.p.c.): „Judecãtorii au îndatorirea sã stãruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșealã privind aflarea adevãrului în cauzã, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectã a legii, în scopul pronunțãrii unei hotãrâri temeinice și legale. Dacã probele propuse nu sunt îndestulãtoare pentru lãmurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca pãrțile sã completeze probele. De asemenea, judecãtorul poate, din oficiu, sã punã în discuția pãrților necesitatea administrãrii altor probe, pe care le poate ordona chiar dacã pãrțile se împotrivesc”.
Art. 129 alin. 5¹ C.p.c.: „Cu toate acestea, pãrțile nu pot invoca în cãile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
Art. 304 pct. 7 C.p.c.: „cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii”.
Art. 304 pct. 8 C.p.c.: „cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia”.
Art. 304 pct. 9 C.p.c.: „cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii”.
IV.2. analiza motivelor de recurs
IV.2.1. alegata încălcare a art. 304 pct. 7 C.p.c.
Văzând conținutul sentinței recurate în lumina acestui motiv de modificare, Tribunalul reține că prima critică formulată de recurentă este în mod manifest neîntemeiată.
Tribunalul reține justețea la nivel teoretic a susținerii recurentului conform căreia o hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată iar prin aceasta trebuie să se răspundă în mod rezonabil tuturor argumentelor părților, susținere care își găsește izvorul în primul rând în dispozițiile legale interne (art. 261 C.p.c.) cât și în practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României).
Pornind așadar de la imperativul unei motivări reale a hotărârilor judecătorești, Tribunalul constată că în concret că sentința recurată este nu doar clar ci și amplu și judicios motivată și cuprinde argumentele pe care se sprijină, detaliindu-le de o manieră rezonabilă. În plus, la o simplă lectură a sentinței se poate lesne observa că prima instanță a realizat atât motivarea în fapt cât și în drept a chestiunii litigioase. În plus sentința nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În concluzie, primul motiv de recurs este în mod manifest neîntemeiat.
IV.2.2. alegata încălcare a art. 304 pct. 8 C.p.c.
Analizând sentința recurată prin prisma acestui motiv de recurs, Tribunalul constată că instanța de fond a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății dar și obiectul acțiunii și limitele învestirii sale și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.
Văzând elementele de motivare ce vor fi expuse în paragrafele subsecvente cât și limitele învestirii instanței de recurs, Tribunalul reține că și această critică formulată de recurent este în mod vădit neîntemeiată.
IV.2.3. alegata încălcare a art. 304 pct. 9 C.p.c.
Având în vedere elementele de argumentare ce vor fi expuse în paragrafele următoare, Tribunalul reține și că sentința atacată nu este lipsita de temei legal și, în plus, a fost data cu respectarea și aplicarea corectă a legii.
Analiza coroborată a criticilor de recurs formulate de recurent va porni de la reținerea justeții soluției de primă instanță cât și a argumentării oferită de Judecătoria Focșani. În plus, având în vedere conținutul sentinței recurate, Tribunalul va completa argumentarea dată de prima instanță, urmând a răspunde punctual criticilor formulate de recurent.
Cu titlu preliminar, Tribunalul reamintește că inclusiv această fază procesuală este guvernată de principiul disponibilității, analiza instanței de recurs neputând excede limitelor de învestire stabilite de partea recurentă decât, eventual, pentru motive de nelegalitate de ordine publică. Atari motive nu au fost identificate în urma analizei dosarului de primă instanță. Cu alte cuvinte, ceea ce va fi în mod explicit examinat în paragrafele subsecvente de către instanța de recurs sunt exclusiv criticile aduse de recurentă prin cererea de recurs.
În al doilea rând, văzând indicațiile recurentei din finalul cererii de recurs, Tribunalul subliniază că în lumina art. 305 Cod de procedură civilă (în continuare C.p.c.), în faza procesuală a recursului, până la eventualul moment al admiterii unei atari cereri și de rejudecare a cererii, nu poate fi administrată decât proba cu înscrisuri.
În al treilea rând, Tribunalul mai notează că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Pornind de la susținerile reprezentantului convențional al reclamantei, atât cele formulate prin cererea de recurs cât și cele orale formulate la nivelul etapei concluziilor în fața instanței de recurs, Tribunalul constată că într-adevăr recurenta a solicitat în fața primei instanțe, prin cererea introductivă de instanță, administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și, „eventual”, martori. Solicitarea ca atare nu a respectat formalismul expres cerut de art. 112 C.p.c. însă un atare aspect nu a reprezentat un element de critică cu care să fi fost învestită prezenta instanță.
Solicitarea de probatorii a fost reiterată și la momentul formulării „precizărilor la acțiune”.
La înfățișarea din 13.09.2012 aceeași parte, reprezentată de avocat, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și martori, respectiv șapte persoane.
Prin aceeași încheiere prima instanță a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu și doi martori pentru reclamantă, mijloace de probă administrate la înfățișările următoare. Rezultă a fi fost prorogată pronunțarea asupra încuviințării probei cu ceilalți martori.
Prin încheierea din 07.03.2013 prima instanță a încuviințat proba cu martorul D. D. (audiat la o înfățișare ulterioară) și, făcând în mod just aplicarea art. 189 C.p.c., a respins proba cu martorii S. și M.. A fost respinsă ca inutilă proba cu martorul G., soluție logică în lumina poziției procesuale adoptate de părți și a tezei probatorii propuse de reclamantă.
Rezultă așadar că prima instanță nu a înfrânt prevederile legale în materie de probe, pronunțându-se asupra tuturor probelor solicitate în limitele solicitărilor părților precum și a stăruinței acestora în propunerea și administrarea acestor mijloace de probă. De asemenea, prima instanță a realizat o justă cenzură în privința probei testimoniale, făcând o corectă aplicare a unui text legal accesibil și previzibil.
În al patrulea rând, Tribunalul reține că legea substanțială aplicabilă în speță este reprezentată de normele Codului civil de la 1865 (Vechiul Cod civil). O atare concluzie se desprinde din însăși conținutul cererii reclamantei (alegata convenție din împrumut ar fi fost întocmită la nivelul anului 2007, deci anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil), nefiind aplicabile așadar dispozițiile art. 2158 din Noul Cod civil ci prevederile din Vechiul Cod civil, concluzie ce este întărită inclusiv de conținutul art. 6 din Noul Cod civil.
În al cincilea rând, Tribunalul constată că în pofida alegațiilor recurentei formulate la nivelul etapei concluziilor în fața instanței de recurs, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 1191 și art. 1198 Cod civil.
În al șaselea rând, văzând conținutul univoc al art. 261 alin. 1 pct. 3 C.p.c. Tribunalul notează că indicarea de către prima instanță a pozițiilor părților litigante (inclusiv a eventualelor modificări de cereri) a fost legală și justă.
Pornind de la atari premise, Tribunalul subliniază că elementele de conținut ale cererii de chemare în judecată sunt determinate de principiul disponibilității procesului civil, conform art. 129 alin. 1 teza finală C.p.c. „părțile au îndatorirea (…) să-și probeze pretențiile și apărările”, principiu în strânsă legătură cu cel înscris în art. 1169 Cod civil conform căruia „cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească” („onus probandi incumbit ejus qui dicit, non ejus qui negat”).
Pornind de la aceste elemente și având în vedere că mijloacele de probă admise în procesul civil sunt în mod exhaustiv enumerate de art. 1170 Cod civil, instanța notează că în pofida intervalului de timp îndelungat și a termenelor de judecată acordate pentru a fi probată veridicitatea alegațiilor de către ambele părți, reclamanta nu a probat în mod eficient propriile alegații.
De asemenea, pornind de la prevederile art. 1576 Cod civil instanța reține că împrumutul de consumație („mutuum”) reprezintă acel contract real, unilateral, translativ de proprietate și, de principiu, cu titlu gratuit, prin care împrumutătorul transmite temporar proprietatea asupra unei câtimi de bunuri fungibile și consumptibile (inclusiv bani) în scopul utilizării acestora de către împrumutat și cu obligația pentru acesta de a restitui la scadență o cantitate egală de bunuri de aceeași natură și calitate. Față de legislația în materie (art. 1576 – 1590 Cod civil) rezultă caracterul unilateral al contractului de împrumut și, în consecință, inaplicabilitatea regulii înscrisă în art. 1179 alin. 1 Cod civil.
Tribunalul mai reține și incidența prevederilor art. 969 Cod civil conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” (principiul forței obligatorii a contractelor – „pacta sunt servanda”) coroborate cu art. 1073 Cod civil: „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
Văzând considerentele în planul dreptului aplicabil, expuse mai sus, Tribunalul reține în planul stării de fapt că parații au fost căsătoriți din data de 26.08.2006 pana în data de 7.06.2012, dată la care prin sentința civila nr. 3464 pronunțata in dosarul nr._ al Judecătoriei Focșani a fost desfăcută căsătoria acestora prin acord. Tribunalul mai reține că recurenta este străbunica paratei.
Cu privire la convenția de împrumut alegat a fi fost încheiată de reclamantă, Tribunalul reține că aceasta nu a îmbrăcat forma scrisă. De asemenea, nu apare a fi fost emisă vreo pretenție din partea reclamantei pana la momentul in care relațiile dintre părțile pârâte s-au deteriorat.
Asemenea primei instanțe, Tribunalul constată că pe de o parte, reclamanta, așa cum a arătat chiar in cererea introductivă, a susținut că suma de 15.000 euro a dat-o paraților cu titlu de împrumut pentru procurarea unor materiale de construcții, pentru ca ulterior, sa revină susținând că de fapt suma ar fi fost dată in două transe, prima, in suma de 7200 euro, folosita pentru achiziționarea de materiale de construcții iar cea de a doua, in suma de 7800 euro, folosită pentru achiziționarea unui autoturism de către parati .
Se mai reține că reclamanta, prin interogatoriul ce i-a fost luat, a învederat instanței că ar fi dat paraților 7.500 euro prima dată si că a doua oară, fiica sa M. D. a predat vânzătorului autoturismului WV prețul stabilit așa încât in total, parații ar datorat 15.000 euro (fila 35).
Aceasta susținere cu privire la predarea sumei de bani de către reclamantă si fiica sa numitului Girneata N. a fost confirmata chiar si de către martorul reclamantei, D. D. in sensul ca reclamanta si M. D. direct vânzătorului autoturismului au predat suma stabilită ca preț.
Tribunalul mai reține că există o contradicție si intre susținerea reclamantei din cererea introductivă in sensul că ar fi dat aceasta suma de bani paraților in luna august 2007 cu ocazia căsătoriei paraților și depoziția martorului D. D., ce a arătat că la scurt timp după oficierea căsătoriei reclamanta ar fi dat aceste sume de bani paraților. Or, din actul de căsătorie al părților rezultă că (,) căsătoria a fost încheiata la 26.08.2006 si nicidecum in cursul anului 2007.
Pentru a dovedi susținerile sale, reclamanta a mai înțeles sa se mai folosească de un înscris sub semnătura privată (fila 29) numit „declarație” datata 14.02.2012 si in care se consemnează ca numita B. S. ar fi venit cu mama si bunica pentru a-și lua bunurile din locuința lui B. M. (in prezenta părinților acestuia) precum mobila de bucătărie, dormitor, frigider, TV, mașina de spălat si că mai are de luat parchetul, soba de teracotă si 15.000 euro investiți in casa si in autoturismul Wolskvagen, dați de I. I. împrumut lui B. M. si B. S..
Acest înscris a fost semnat de părinții paratului, mama paratei si martorii P. R. si E. I., nu însă și de către pârât, nefiindu-i opozabil.
În plus, Tribunalul constată că Pătrascu R. a arătat în fața primei instanțe că acel înscris a fost încheiat in anul 2007 și ca respectiva chitanță a fost scrisa de M. A. pentru ca ulterior sa revină si sa arate ca a fost scrisa de S. A. si ca bunurile pe care S. le-a luat din casa fostului soț au fost dobândite cu banii obținuți dintr-un credit de M. D.. Pe de altă parte, martora a arătat ca nu știe nimic despre achiziționarea vreunui autoturism, nici daca banii au fost dați de reclamantă ambilor parați sau doar pârâtei și nici daca a fost stabilită vreo data si in caz afirmativ care ar fi aceasta pentru restituirea împrumutului către reclamantă.
Martora Barbalata I. a arătat că nu știe nimic despre existenta vreunui împrumut acordat de reclamantă paraților dar că din relatările paraților a reținut că ar fi fost ajutați si de bunica paratei si că aceasta din urma, drept dar de nuntă, le-a achiziționat un autoturism ce a fost folosit mai mult de către parata, tot la aceasta din urmă aflându-se si in prezent.
Martorul C. M. a arătat că ar fi primit si parata ajutor din partea familiei sale, ca tatăl acesteia le-ar fi achiziționat o mașina si geamurile pentru casa dar fără obligația paraților de a restitui contravaloarea acestor bunuri si cu atât mai puțin, sa se fi stabilit vreun termen pentru restituirea sumei.
Sub acest aspect, aceleași susțineri au fost făcute si de martora E. I..
Tribunalul mai reține că existența convenției de împrumut apare a fi fost confirmată de martora P. R. însă aceasta este doar un martor indirect, depunând în sensul că a „auzit că mama lui B. M. a recunoscut că feciorul ei a primit de la reclamantă ca împrumut suma de 15.000 euro”, a aflat același lucru de la reclamantă, nefiind însă de față la o eventuală încheiere a contractului. Indirect este și martorul Barbalata I. care a susținut că a auzit că banii ar fi fost dați de bunica pârâtei de la pârâți. Aceleași considerații sunt valabile și pentru martorul D. D., în timp ce martora E. I. nu a confirmat existența contractului.
Tezele expuse de martorii reclamantei au fost contrazise de martorii propuși de pârât.
Nu in ultimul rând Tribunalul reține că răspunsul dat de parata B. S. la interogatoriu (fila 36) in sensul ca ea nu a fost de față când ar fi fost dată vreo suma de bani de către reclamantă ci doar soțul său, in timp ce, in precizările la acțiune cat si in interogatoriu, reclamanta a arătat ca la predarea ambelor sume de bani a fost de față si parata B. S..
Văzând așadar întregul material probator administrat în fața primei instanțe în contextul pozițiilor procesuale exprimate de părțile litigante și în lumina legii civile aplicabile nu au rezultat cele alegate de reclamantă, între părțile litigante neîncheindu-se o convenție de împrumut la data și în condițiile indicate de recurentă.
În concluzie, Tribunalul reține că niciuna dintre criticile formulate de recurentă nu este întemeiată și va respinge ca nefondat recursul. În lumina art. 274 C.p.c. va obliga pe recurentă la plata sumei de 1.000 lei către intimatul B. M., cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat - chitanță nr. 592/17.06.2013).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta I. I., domiciliată în ., jud. V., prin av. M. L., cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1607 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. S., domiciliată în com. Milcovul, ., și B. M., domiciliat în com. Gologanu, ..
Obligă recurenta să plătească intimatului B. M. suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2013.
Președinte, R. S. | Judecător, V. V. N. | Judecător, D. J. |
Grefier, C. D. |
Red.DJ
Tehnored.CD
02.10.2013/2 ex.
Judecător fond – A.M. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 861/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 728/2013. Tribunalul VRANCEA → |
|---|
