Reziliere contract. Hotărâre din 27-06-2013, Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 4626/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 630/2013
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V. N.
Judecător V. V.
Judecător S. M. B.
Grefier D. B. Mihailișca
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul S. R. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 439 din 05 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul S. I. cu domiciliul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. M. C. pentru recurent și av. L. C. pentru intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care;
Tribunalul, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av. M. C. având cuvântul pentru recurent arată ca isi menține concluziile din data de 23.05.2013.
Av. L. C. având cuvântul pentru intimat, precizează de asemenea că ca isi mentine concluziile din data de 23.05.2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Focsani reclamantul S. R. a chemat în judecată pe pârâtul S. I., pentru ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr._/24.06.1992 de notariatul de Stat V..
În motivarea cererii reclamanta S. I. a arătat că la data de 24.06. 1992, între ea, soțul decedat, S. N., și pârât, a intervenit contractul de întreținere autentificat sub nr._/24.06.1992 de Notariatul de Stat V., prin care au înțeles să transmită pârâtului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 378 m.p. teren arabil, situat în vatra satului Poenița, .. Imobilul a fost cumpărat împreună cu soțul său în timpul căsătoriei, având dreptul în cote egale de ½ din acesta fiecare. În schimbul acestui imobil, pârâtul trebuia să le acorde întreținere pe tot restul vieții, constând în procurarea și pregătirea hranei, asigurarea asistenței medicale, a încălzirii, urmând să suporte și cheltuielile de înmormântare și pomenirile după credința ortodoxă. După încheierea contractului, pârâtul nu s-a achitat niciodată de obligații. Deși soțul reclamantei a decedat, pârâtul nu a contribuit cu nimic la înmormântarea acestuia.
La data de 11 iunie 2012, a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de reclamant numitul S. R., arătând că a cumpărat dreptul litigios de la reclamanta S. I..
A depus la dosar contractul de vânzare cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.1661/ 3 mai 2012 la BNP I. C. și I. B. C..
Prin încheierea din data de 19 iunie 2012, Instanța a admis cererea și a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamant a numitului S. R. și scoaterea din cauză a numitei S. I., ca urmare a convenției intervenite între părți.
Pârâtul S. I. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S. R.. A arătat că dreptul de creanță al numitei S. I. de a i se acorda întreținere, este o creanță incesibilă, care nu poate fi transmisa alte persoane, și, pe cale de consecință, nici eventuala nerespectare a obligației nu poate fi invocată de altă persoană, atât timp cât nu a fost stabilit în favoarea acestei terțe persoane.
Prin Sentinta civila nr.409/5.02.2013 a Judecatoriei Focsani s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S. R. si s-a respins actiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.
In motivare s-a retinut că dreptul la întreținere stabilit în baza unui contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nu poate face obiectul unui contract de vânzare cumpărare de drepturi litigioase.
Cum între reclamantul S. R. și pârâtul S. I. nu s-au născut drepturi și obligații specifice contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, a apreciat exceptia ca intemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal cesionarul de drepturi litigioase S. R., aratand ca sentinta este nelegala si netemeinica, intrucat instanta de fond a confundat dreptul real de proprietate asupra terenului, ce urma sa revina in patrimoniul reclamantei, cu dreptul de creanta care i s-ar fi cuvenit ca urmare a executarii contractului de intretinere.
Reclamanta nu a cesionat dreptul de intretinere si nici nu a cerut prin actiune executarea contractului, ci a cerut rezilierea acestuia, cu repunerea partilor in situatia anterioara.
D. urmare, reclamanta putea cesiona dreptul litigios de proprietate asupra terenului, ce urma sa ii revina in patrimoniu, ca urmare a admiterii actiunii.
Acest lucru rezulta din interpretarea per a contrario a art.1258 NCC, care este insa inaplicabil in cauza.
Chiar daca exceptia ar fi fost temeinica, instanta de fond trebuia sa introduca in cauza reclamanta, pentru ca aceasta sa precizeze actiunea formulata.
Prin intampinare, paratul S. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, intrucat creanta rezultata din contractul de intretinere este incesibila, astfel incat orice nerespectare a obligatiei de intretinere nu poate fi invocata de o alta persoana.
Din contractul de vanzare-cumparare de drepturi litigioase aflat la fila 13 din dosarul de fond rezulta ca reclamanta a vandut recurentului dreptul litigios si nu partea sa de ½ din imobil.
Instanta de fond nu a incalcat principiul disponibilitatii partilor, prin incheierea din data de 19.06.2012 instanta de fond nefacad altceva decat sa ia act de voita partilor, manifestata prin contractul de vanzare-cumparare de drepturi litigioase.
Recursul este nefondat, pentru cele ce vor fi aratate mai jos:
Prin incheierea din data de 19.06.2012 s-a dispus citarea in calitate de reclamant a cesionarului de drepturi litigioase, la cererea reclamantei S. I..
Din contractul de vanzare-cumparare de drepturi litigioase autentificat sub nr.1661/3.05.2012, BNP I. C., rezulta ca reclamanta S. I. a vandut catre S. R. dreptul litigios asupra cotei de ½ din imobilul ce face obiectul contractului de intretinere autentificat sub nr._/24.06.1992 de Notariatul de Stat V..
Incheierea de mai sus nu a fost atacata cu recurs, devenind, astfel, irevocabila.
Intrucat incheierea prin care reclamanta cedenta a fost scoasa din cauza a devenit irevocabila, instanta de recurs nu poate extinde controlul judiciar si asupra acesteia, astfel incat analiza trebuie raportata, strict, la sentinta recurata.
S-a sustinut de catre recurent ca instanta de fond a facut o confuzie intre dreptul de creanta rezulta din contractul de intretinere si dreptul real de proprietate cedat prin contractul de cesiune de drepturi litigioase.
Instanta de fond nu a facut nicio astfel de confuzie, ci a respins in mod legal actiunea ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.
Dreptul litigios in actiunea ce are ca obiect rezilierea unui contract de intretinere il reprezinta dreptul de creanta avand ca obiect prestarea intretinerii.
Creditorul intretinerii nu poate sa cedeze, printr-un contract de cesiune de drepturi litigioase, mai mult sau altceva decat are el insusi.
Reclamanta nu avea cum sa cedeze un drept de proprietate, intrucat nu avea in patrimoniul sau un astfel de drept, creanta rezultata din contractul de intretinere fiind, . incesibila.
Litigiul nu poarta asupra dreptului de proprietate, ci asupra modului de aducere la indeplinire a unei obligatii personale, acesta fiind capatul principal de cerere, repunerea partilor in situatia anterioara fiind capatul accesoriu de cerere, ce nu poate fi solutionat decat in functie de solutia data capatului principal de cerere.
Astfel fiind, se constata ca in mod corect instanta de fond a respins actiunea ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.
In consecinta, in baza art.312 alin 1 cd.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
Vazand ca recursul a fost legal timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul S. R. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 439 din 05 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul S. I. cu domiciliul în ..
Obliga recurentul sa plateasca intimatului suma de 600 lei,cu titlu de cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013
Președinte, V. V. N. | Judecător, V. V. | Judecător, S. M. B. |
Grefier, D. B. Mihailișca |
Red:V.V.N.
01.07.2013
N.S._02.07.2013
Jud. Fond: L. S.
Ex 2.
← Întoarcere executare. Decizia nr. 416/2013. Tribunalul VRANCEA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 238/2013. Tribunalul VRANCEA → |
---|