Contestaţie la executare. Sentința nr. 700/2013. Tribunalul VRANCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 700/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 685/275/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 692/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
PREȘEDINTE V. M.
Judecător C. C.
Judecător S. R.
Grefier L. P.
Pe rol judecarea recursului declarat contestatorul R. N., domiciliat în comuna Soveja, . ,împotriva sentinței civile nr. 700 din25.04.2013 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns:recurentul, lipsă fiind intimata C. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 11.09.2013 intimata a depus la dosar întâmpinare care nu a fost comunicată recurentului, după care ;
Se comunică recurentului copie de pe întâmpinare .
Recurentul R. N. depune la dosar taxă de timbru în valoare de 34 lei și copii de pe încheierile din 17.06.2013 și din 21.06.2013, sentința civilă nr. 3210 din 28.06.2013 și încheierea din 4.07.2013 pronunțate de Judecătoria Focșani în dosarul nr._/231/2012 .
Nefiind cereri prealabile de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor .
Recurentul R. N. având cuvântul arată că a contestat procesul-verbal de amendă, însă cererea a fost respinsă .
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat .
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr._ la Judecătoria P. R. N. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata creditoarea C. SA-Direcția Regională de drumuri și Poduri București.
În motivarea cererii sale contestatorul a arătat că executorul judecătoresc nu putea să pornească executarea silită la Judecătoria Focșani și că nu datorează nici o sumă de bani intimatei, că a vândut autoturismul care a circulat fără rovinietă în anul 2009, dată de la care nu a mai circulat cu el, actualul proprietar fiind J. D., domiciliat în Tulcea. A solicitat admiterea contestației și anularea actelor de executare emise invocând dispozițiile art. 399 al.3 cod procedură civilă.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 700 din 25 aprilie 2013 Judecătoria P. a respins contestația la executare ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că petentul deși a vândut autoturismul care a fost depistat circulând fără rovinietă, încă din 2009, a stat în pasivitate nefăcând demersuri pentru radierea autovehiculului de la numele său și înmatricularea pe numele cumpărătorului și deși a primit procesul verbal de sancționare emis de intimată nu l-a contestat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen contestatorul, apreciind că este nelegală și netemeinică prin aceea că nu există încheiere de încuviințare a executării silite pe raza Judecătoriei P., întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, cererea de încuviințare a executării silite fiind înregistrată la instanță la data de 08.02.2013, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă la care a făcut referire instanța de fond. Mai reține recurentul că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere că nu a mai circulat cu autovehiculul din 2009 și că nu are nici o obligație față de intimata creditoare. Mai susține recurentul că executarea silită nu a fost declanșată împotriva adevăratului debitor și că nu are nici o relevanță că în baza de date a intimatei creditoare figurează ca proprietar utilizator. Susține recurentul că soluția obligării sale la plata despăgubirii este injustă și că nu își poate permite să se judece sau să facă pe detectivul particular. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fondul cauzei admiterea contestației și anularea formelor de executare și exonerarea sa de plata sumei pretinsă de intimata creditoare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.7-9, 3041 și 402 cod procedură civilă.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât autovehiculul surprins de sistemul SIEGMCR ca circulând fără rovinietă valabilă, s-a regăsit la data controlului ca aparținând proprietarului-utilizator R. N..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, a textelor de lege incidente și a probelor administrate, tribunalul constată că recursul nu este fondat.
Titlul executoriu în baza căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite ce face obiectul prezentei cauze este dat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/ 13 decembrie 2010 prin care debitorul recurent a fost sancționat contravențional cu 750 lei amendă contravențională și 96 Euro – 412,38 lei contravaloarea tarifului de despăgubire prev.de art. 8 al.3 din OG nr. 15/2002.
Potrivit art. 39 al.3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creditelor fiscale, creanțele fiscale fiind definite de art. 21 cod procedură fiscală. Așa fiind, sunt aplicabile regulile referitoare la executarea creanțelor fiscale, atât cele privind organele care au competența de a efectua acte de executare cât și cele referitoare la faptul că nu este necesară încuviințarea executării silite.
Din acest considerent împrejurarea că Judecătoria Focșani a dispus încuviințarea executării silite în loc de Judecătoria P. astfel cum pretinde recurentul nu are relevanță în cauză.
Pe de altă parte se observă că recurentul a primit procesul verbal de contravenție pe care nu l-a contestat deși din cuprinsul acestuia rezultă clar că era persoana amendată și obligată la despăgubiri. Cum titlul executoriu a rămas definitiv, actele de executare au fost legal îndeplinite, neexistând nici un motiv de anulare a lor.
În mod corect a reținut instanța de fond că recurentul a stat în pasivitate și nu a îndeplinit formalitățile necesare radierii autovehiculului de la rolul său și că are posibilitatea recuperării sumei de la cumpărător.
Considerând cele de mai sus, tribunalul constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 al.1 cod procedură civilă.
Văzând că recursul a fost legal timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat contestatorul R. N., domiciliat în comuna Soveja, . ,împotriva sentinței civile nr. 700 din25.04.2013 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._ .
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013.
Președinte, V. M. | Judecător, C. C. | Judecător, S. R. |
Grefier, L. P. |
Red:S.R.
23.09.2013
N.S._24.09.2013 Jud. Fond: Ș. I./ ex 2.
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 238/2013. Tribunalul VRANCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 103/2013. Tribunalul... → |
---|