Partaj judiciar. Decizia nr. 627/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 627/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 7655/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 627/2013

Ședința publică de la 27 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE- R. S.

Judecător -V. V. N.

Judecător- D. J.

Grefier- D. B. Mihailișca

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. P., cu domiciliul în comuna Nereju ., împotriva sentinței civile nr. 268 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ ,având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința au lipsit recurentul și intimații M. N.,M. C., M. A. R., D. G. F., S. M. L., S. I., M. A., S. M. și av. B. V. pentru intimata lipsa D. M. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca procedura de citare este legal îndeplinita, av.B. V. pentru intimata D. M. la data de 21.06.2013 a depus la dosar concluzii scrise,recursul nu este legal timbrat, după care:

Tribunalul retine cauza in pronunțare .

TRIBUNALUL

Deliberând asupra pricinii de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la nr._, pe rolul Judecătoriei Focșani la 7.02.2011, reclamanta S. M. a chemat in judecata civila si personal la interogatoriu pe paratele D. M. si M. N., pentru a se dispune ieșirea din indiviziune a suprafeței de 9 ha teren pădure situata in pct. Paraul Pinului .> In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca o reprezintă pe defuncta sa mama M. M. decedata la 26.11.2010 si ca mama sa, impreuna cu surorile D. M. si M. N., sunt succesoarele defunctului N. P. și că intre cele 3 surori a existat un partaj voluntar fiind si intabulata si suprafața de pădure in CF a UAT, dar, întrucât intre timp a intervenit decesul lui M. M., nu a mai fost cu putința si sistarea stării de indiviziune, sens in care reclamanta a investit instanța cu prezenta cerere, solicitând sa-i fie atribuit lotul nr. 1 in suprafata de 27.833 m.p., paratei M. Niculinalotul 2 in aceeași suprafața si paratei D. M. lotul 3, de asemenea, aceeași suprafața.

In drept, cererea nu a fost motivata.

In dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței in mod repetat, respectiv de a evalua bunul ce reprezintă masa succesorala in vederea timbrajului, prin încheierea din 16.06.2o11, s-a dispus suspendarea in conformitate cu art. 155/1 C.pr.civila.

Împotriva acestei încheieri, a fost declarat recurs de către reclamanta D. M., instanța de recurs Tribunalul V., prin decizia civila 8o8/27.09.2011 a respins ca nefundat recursul acesteia, menținând încheierea de suspendare.

Întrucât la data de 23.o4.2o12 in cauza a fost formulata cerere reconvenționala de către parata D. M., instanța a dispus repunerea cauzei pe rol stabilind termen pentru continuarea cercetării judecătorești la 1o.o5.2o12.

Prin cererea reconvenționala, parata reconvenientă D. M. a solicitat ieșirea din indiviziune a suprafeței de 9 ha pădure situata in pct. paraul Pinului . la randul lor, succesoarele sale in cauza sunt si M. N. si M. M., surorile sale, dovada fiind actele de stare civila depuse la dosarul cauzei.

A inteles reclamanta sa evalueze terenurile ce alcătuiesc masa succesorala si sa achite taxa de timbru la valoare, respectiv in cuantum de 351 RON si timbru judiciar 5 RON.

In drept, au fost invocate disp. art. 119 C.pr.civila iar in dovedirea cererii, s-a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriu si expertiza tehnica topometrică.

La data de 24.o5.2o12 reclamanta s-a prezentat in instanta aratand ca intelege sa renunte la judecarea cererii principale, cerere inregistrata la nr._, sens in care, instanța la 21.o6.2o12 in conformitate cu disp.art. 246 C.pr.civila a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei dispunând in conformitate cu disp.art. 93 al. 4 ROI disjungerea cererii reconvenționale având ca obiect iesire din indiviziune cu părți – reclamanta D. M. si parate S. M. si M. N..

Cauza disjunsa fost înregistrata la nr._ .

Pe parcursul cercetării judecătorești, reclamanta si-a precizat acțiunea in sensul ca in fapt, solicită dezbaterea succesiunii def. N. P. arătând ca ultimul domiciliu al acestuia este in ., ca de pe urma acestuia au rămas 3 moștenitori cu vocație succesorala legala, respectiv M. Mariuța, D. M. si M. N., in calitate de fiice, fiecare cu cote de cate 1/3. S-a mai arătat ca M. M. a decedat așa incat cota acesteia urmează sa fie culeasa de fiica sa S. M., de M. T., S. Lambreta si M. C..

A mai arătat reclamanta ca masa succesorala se compune din suprafața de 83.5oo m.p. pădure situata pe raza UAT Nereju.

Parații legal citați, nu au depus niciunul întâmpinare in termen procedural, doar parte din aceștia prezentându-se in instant afara insa a invoca eventuale excepții ori solicita administrarea de probatorii.

Prin sentința civilă nr. 268/24.01.2013 Judecătoria Focșani a admis cererea civila inregistrata la nr._, formulată de reclamanta D. M. domiciliată in . in contradictoriu cu paratii M. A., M. A. R., D. G. F. domiciliate in Odobesti . nr. 4o . 1 ., S. M. L. domiciliat in Focșani . ., S. I. domiciliat in ., S. M. domiciliată in ., M. N. domiciliată in ., M. C. domiciliat in Focșani Al.Caminului . 4 . jud V., M. P. domiciliat in ., având ca obiect partaj judiciar, in fond, a dispus omologarea raportului de expertiza tehnica ing.B. I. in varianta a I a inițiala de lotizare,astfel, Lotul 1 M. N., are dreptul la terenuri in valoare de20157lei si primeste:27833mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3118, NC_, care se invecineaza cu lotul 2, Primaria Nereju, def.B. G. si paraul Pinului, in valoare de 20157lei. Lotul 2 D. M., are dreptul la terenuri in valoare de20157lei si primeste:27833mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3118, NC_, care se invecineaza cu lotul 1, Primaria Nereju, M. C-tin, S. Lambreta, S. M., M. T. si paraul Pinului, in valoare de 20157lei. Lotul 3 S. M., are dreptul la terenuri in valoare de 5039lei si primeste:6958mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3118, NC_, care se invecineaza cu lotul 2, Primaria Nereju, lotul 4, lotul 5, in valoare de 5039lei. Lotul 4 most.def.M. T., are dreptul la terenuri in valoare de 5039lei si primeste:6958mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3118, NC_, care se invecineaza cu Particulari Nereju,Primaria Nereju, lotul 3 si paraul Pinului, in valoare de 5039lei. Lotul 5 most.def.S. Lambreta, are dreptul la terenuri in valoare de 5039lei si primeste:6958mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3118, NC_, care se invecineaza cu lotul 3, lotul 6, Primaria Nereju si lotul 2, in valoare de 5039lei. Lotul 6 M. C-tin, are dreptul la terenuri in valoare de 5039lei si primeste:6958mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3118, NC_, care se invecineaza cu lotul 5, Primaria Nereju si lotul 2, in valoare de 5039lei. A dispus omologarea raportului de expertiza tehnica ing.B. I. in varianta a I a (completare) de lotizare,astfel, Lotul 1 M. N., primeste:2167mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3107/1, UP 5,UA 244, cu vecinii:def.M. N.,cu lotul 2, Primaria Nereju si Particulari, in valoare de 1569lei. Lotul 2 D. M., primeste:2166mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3107/1, UP 5,UA 244, cu vecinii:lotul 1,cu lotul 3, Primaria Nereju si Particulari, in valoare de 1568lei. Lotul 3 S. M., primeste:541mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3107/1, UP 5,UA 244, cu vecinii: lotul 2, lotul 4, Primaria Nereju si Particulari, in valoare de 392lei. Lotul 4 most.def.M. T., primeste:542mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3107/1, UP 5,UA 244, cu vecinii: lotul 3, lotul 5, Primaria Nereju si Particulari, in valoare de 393lei. Lotul 5 most.def.S. Lambreta, primeste:542mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3107/1, UP 5,UA 244, cu vecinii: lotul 4, lotul 6, Primaria Nereju si Particulari, in valoare de 393lei. Lotul 6 M. C-tin, primeste:542mp Pd in punctul Extravilan Nereju, T116,P3107/1, UP 5,UA 244, cu vecinii: lotul 5, lotul def.B. M., Primaria Nereju si Particulari, in valoare de 393lei. Se vor avea in vedere la punerea in executare a prezentei sentinte,raportul de expertiza tehnica ing.B. I. in varianta initiala,cat si completatoare,precum si schițele anexa la raport,ce fac parte integranta din prezenta sentinta. Obliga parata M. N. la 784 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta. Obliga ceilalti parati M. A., M. A. R., D. G. F.,, S. M. L., S. I., S. M., M. C., M. P. la cate 98 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamanta.

M. P. a formulat recurs împotriva acestei sentințe, înregistrat pe rolul Tribunalul V. în data de 28.02.2013.

Cererea de recurs nu a fost timbrată de către recurent.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În drept

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție*) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxeaza în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform art. 19 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar, prin virament, sau în sistem on-line, în contul bugetului de stat, la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia debitorul își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal. Taxele judiciare de timbru pot fi plătite și prin unități bancare în contul bugetului de stat, costurile operațiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei.

Conform art. 20 alin. 1 - 3 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Instanța a invocat la acest termen de judecată din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs, apreciind că excepția în cauză este una de procedură, absolută și peremptorie, în temeiul art. 137 alin. 1 C.p.c. instanța urmând a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Instanța notează, respectarea procedurii de invocare a excepției în cauză astfel cum a fost aceasta reglementată de Legea taxelor de timbru, dar și calcularea corespunzătoare a taxei de timbru datorată de recurent pentru faza procesuală a recursului prin raportare la prevederile legale în vigoare.

Instanța subliniază că recurentului i s-a pus în vedere în repetate rânduri că are obligația de achita taxă de timbru, indicându-i-se atât cuantumul acesteia cât și suma de garanții procesuale aferente.

În concret, la termenul din data de 04.04.2013 recurentul a fost prezent în fața instanței și i s-a acordat termen pentru angajarea unui avocat și pentru a achita taxa de timbru în sumă de 675,5 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, atrăgându-i-se atenția că poate uza de prevederile OUG nr. 51/2008.

Ulterior, această obligație a fost reiterată prin citația comunicată recurentului în data de 15.05.2013 (fila 30) și prin adresa emisă ca urmare a încheierii din 06.06.2013 (filele 41 și 42), în ambele fiind indicate și garanțiile procesuale de care recurentul putea uza, însă în pofida acestui aspect, recurentul nu a respectat obligația legală amintită, nu a formulat cerere de ajutor public judiciar în condițiile prescrise de OUG nr. 51/2008 și nu a formulat cerere de reexaminare în condițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997.

Prin raportare la textele legale citate în paragrafele anterioare, văzând și prevederile art. 3 și 10 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din OG nr. 32/1995 și constatând nedepunerea taxei de timbru și a timbrului judiciar de către recurent în pofida faptului că instanța i-a pus în vedere acest lucru, instanța va admite excepția netimbrării cererii de recurs, invocată din oficiu și va anula ca netimbrată cererea de recurs. Soluționarea acestui incident procedural a fost realizată prioritar excepției de anulare, invocată de intimat, care este rămasă în atari condiții fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anuleaza ca netimbrat recursul declarat de recurentul M. P., cu domiciliul în comuna Nereju ., împotriva sentinței civile nr. 268 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ și in contradictoriu cu intimații intimatii M. N.,M. C., M. A. R., D. G. F., S. M. L., S. I., M. A., S. M. și D. M. ,avand ca obiect partaj judiciar.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.

Președinte,

R. S.

Judecător,

V. V. N.

Judecător,

D. J.

Grefier,

D. B. Mihailișca

Red.D.J./1.07.2013

Tehnored. D.J../1.07.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 627/2013. Tribunalul VRANCEA