1. Probe. Principiul rolului activ al judecătorului. Propunerea probelor. Limite. 2. Nerespectarea termenului legal de depunere a raportului de expertiză. Invocarea neregula-rităţii de către partea interesată. Cazuri în care intervine decăderea.
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 108 alin. (3), art. 129 alin. (5), art. 209
1. Ca regulă generală, procesul civil este un proces al intereselor private şi de aceea rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil - principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii.
Aceasta înseamnă că rolul activ al instanţei, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. pr. civ., nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia, instanţa ne-având obligaţia să ordone anumite dovezi câtă vreme părţile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea probelor pe care le apreciau necesare în vederea apărării propriilor interese.
2. Deşi raportul de expertiză fusese depus cu mai puţin de 5 zile libere înainte de termenul fixat pentru judecată, nerespectarea acestui termen prevăzut de art. 209 C. pr. civ. nu a fost invocată de partea interesată în condiţiile art. 108 alin. (3) C. pr. civ., adică „la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond".
Pentru primul termen ce a urmat depunerii raportului de expertiză, partea a fost legal citată, dar nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat cerere scrisă de amânare a judecăţii în vederea studierii probei administrate, situaţie în care neregularitatea constând în nerespectarea termenului legal de depunere a raportului de expertiză s-a acoperit, pârâta fiind decăzută din dreptul de a o mai invoca ulterior.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 93 din 23 ianuarie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 7168 din 22 iunie 2000, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.R., C.D., C.V., C.C. şi C.L. împotriva pârâtului Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dispunând, în consecinţă, obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate şi posesie următoarele suprafeţe de teren, situate în sectorul 6 al Capitalei, identificate prin expertiza efectuată în cauză: 1448 mp. în str. M.; 1190 mp în str. M.; 295 mp. în str. I.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că terenul revendicat a fost proprietatea autorului comun al reclamanţilor, defunctul C.I., fiind preluat de stat fără titlu şi că în prezent el este deţinut de Primăria sectorului 6 Bucureşti, fiind liber de construcţii în suprafeţele identificate prin expertiză, respectiv 1448 mp. în str. M., 1190 mp. în str. M. şi 295 mp. în str. I.G. nr. 9; în drept, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 480 C. civ.
împotriva sentinţei de fond au declarat apel ambele părţi.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 712/A din 5 aprilie
2006, astfel cum aceasta a fost rectificată prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 septembrie 2006, a respins apelul pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti ca nefondat şi a admis apelul reclamanţilor, sens în care a dispus schimbarea în parte a sentinţei atacate, prin obligarea pârâtei să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie şi terenul în suprafaţă de 3250 mp., situat în B. sector 6; celelalte dispoziţii ale sentinţe au fost menţinute.
Pentru a respinge apelul pârâtei, tribunalul a apreciat, în raport de prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, că aceasta are calitate procesuală pasivă în acţiunea în revendicare dedusă judecăţii şi că necomunicarea raportului de expertiză către părţi nu atrage nici o sancţiune, art. 209 C. pr. civ. prevăzând doar obligaţia expertului de a depune lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termen.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că adresele nr. 909 din 10 aprilie 2001 şi nr. 3643/5038/25 mai 2001 ale Primăriei Municipiului Bucureşti atestă că pentru terenul revendicat nu sunt prevăzute investiţii şi că doar terenul din I.G. este ocupat parţial de construcţii.
Terenul din I.G., liber de construcţii, a fost identificat prin expertiză, atât prin cea efectuată la fond, cât şi prin cea din apel, ca având o suprafaţă de 3250 mp., impunându-se ca şi acesta să fie restituit reclamanţilor în temeiul art. 480 C. civ., atâta timp cât reclamanţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, respectiv calitatea de moştenitori ai autorului comun C.l. şi dreptul de proprietate al acestuia asupra suprafeţelor revendicate.
Reţinând temeinicia pretenţiilor reclamanţilor şi pentru suprafaţa de 3250 mp. teren din str. I.G., tribunalul a admis apelul formulat de reclamanţi pe acest aspect, cu consecinţa schimbări parţiale a sentinţei de fond, în sensul restituirii şi a terenului din str. I.G., sector 6 Bucureşti.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care a invocat următoarele critici:
- instanţa nu a manifestat rol activ în administrarea probatoriului, mulţumindu-se cu înscrisurile provenite de la reclamanţi, înscrisuri insuficiente pentru o dezlegare corectă a cauzei; adresele provenite de la serviciile de specialitate datau dinainte de suspendarea dosarului în baza Legii nr. 10/2001, aşa încât ele trebuiau refăcute după repunerea pe rol a dosarului;
- în mod greşit instanţa de apel nu i-a primit susţinerile legate de imposibilitatea luării la cunoştinţă de raportul de expertiză efectuat la fond; în cazul instituţiilor publice, consilierul juridic are obligaţia să prezinte conducerii instituţiei şi departamentului de specialitate rapoartele de expertiză în vederea formulării de eventuale obiecţiuni, ori, în speţă, acest lucru nu s-a putut realiza pentru că prima instanţă nu a acordat un termen pentru a se lua cunoştinţă de expertiză.
în drept, recursul a fost întemeiat pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Părţile nu au administrat înscrisuri noi în această fază procesuală.
Curtea constată că recursul nu este fondat.
1) Recurenta a invocat lipsa de rol activ a instanţei de apel în administrarea probatoriului, susţinând, pe de o parte, că această instanţă s-a limitat la înscrisurile produse de reclamanţi, iar pe de altă parte că nu a dispus actualizarea relaţiilor privind situaţia juridică a terenurilor litigioase, în condiţiile în care adresele provenite de la serviciile de specialitate datau înainte de suspendarea judecăţii în baza Legii nr. 10/2001.
Critica, susceptibilă de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ., întrucât aduce în discuţie încălcarea normei procedurale cuprinse în art. 129 alin. (5) C. pr. civ. (iar nu în cazul de modificare indicat prin cererea de recurs - art. 304 pct. 9 C. pr. civ.), nu poate fi primită, neputându-se imputa instanţei de apel lipsa de rol activ în administrarea probatoriului.
Ca regulă generală, procesul civil este un proces al intereselor private şi de aceea rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil - principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii.
Aceasta înseamnă că rolul activ al instanţei, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. pr. civ., nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia, instanţa neavând obligaţia să ordone anumite dovezi, câtă vreme părţile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le apreciau necesare în vederea apărării propriilor interese.
Cum potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei incumbă celui ce face o propunere înaintea judecăţii, reclamanţii aveau obligaţia de a-şi proba pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată, astfel că în exercitarea acestei obligaţii procesuale ei au produs dovezi şi pe aspectul situaţiei juridice a terenurilor revendicate, respectiv adresa nr. 909 din 10 aprilie 2001 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti. Direcţia Generală de Investiţii şi Achiziţii Publice. Direcţia de Investiţii. Serviciul Programare Pregătire Investiţii, la care tribunalul a făcut trimitere în considerentele hotărârii pronunţate.
Contrar celor susţinute în recurs, instanţa de apel şi-a motivat soluţia, pe aspectul situaţiei juridice a terenurilor litigioase, nu doar cu trimitere la proba administrată de reclamanţi, ci şi cu trimitere la adresa nr. 3643/5038 din 25 mai
2001, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti. Direcţia Patrimoniu Evidenţa Proprietăţii - Cadastru, Serviciul Evidenţa Proprietăţii, probă administrată în apărare de pârâta - recurentă, conform art. 1169 C. civ., după cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul din 6 iunie 2001.
Prin urmare, nu se poate reţine vreo lipsă de rol activ a instanţei de apel pe aspectul administrării probatoriului, atâta timp cât ambele părţi şi-au valorificat drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din dispoziţiile art. 1169 C. civ., înfăţişând instanţei înscrisuri pe aspectul situaţiei juridice a terenurilor revendicate, provenind de la serviciile de specialitate ale autorităţii competente - Primăria Municipiului Bucureşti.
Lipsa de rol activ nu poate fi reţinută nici din perspectiva neactualizării adreselor provenite de la serviciile de specialitate ale Primăriei Municipiului Bucureşti, administrate ca probe în proces.
Rolul activ al judecătorului nu poate conduce la concluzia că sarcina probei ar cădea asupra instanţei sau că nerespectarea de către părţi a dispoziţiilor referitoare la propunerea probelor nu ar avea consecinţe procedurale.
în speţă, după repunerea cauzei pe rol în urma suspendării pe temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, ambele părţi au avut posibilitatea de a propune şi administra probatorii.
Astfel, în şedinţa publică din 12 septembrie 2005, la care au participat ambele părţi prin reprezentanţi, tribunalul le-a acordat cuvântul pe probe şi le-a încuviinţat probele propuse de fiecare; pârâta, deşi reprezentată prin consilier juridic, nu a solicitat însă şi actualizarea adreselor deja administrate pe aspectul situaţiei juridice a bunurilor litigioase, situaţie în care ea nu poate reclama lipsa de rol activ a instanţei în refacerea respectivelor probe, pentru că, în exercitarea rolului activ, instanţa nu se poate substitui părţii ce a beneficiat de asistenţa juridică a unei persoane calificate, cum este consilierul juridic.
2) Legat de expertiza topografică efectuată la fond, recurenta a imputat tribunalului că nu i-a primit critica formulată pe calea apelului vizând imposibilitatea de a lua cunoştinţă de raportul de expertiză, motivată pe necomunicarea lucrării şi pe neacordarea unui termen de judecată în acest sens.
Nici această critică, susceptibilă, de asemenea, de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ., întrucât aduce în discuţie nerespectarea dreptului la apărare ai părţii, ca principiu fundamental al procesului civil (iar nu în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., indicat greşit în cererea de recurs), nu poate fi primită.
Din verificarea dosarului de fond rezultă că raportul de expertiză topo a fost depus la instanţă la data de 12 iunie 2000, iar la primul termen de judecată după îndeplinirea acestui act de procedură, şi anume la termenul din 15 iunie 2000, instanţa a rămas în pronunţare, în condiţiile în care procedura a fost legal îndeplinită faţă de toate părţile şi nici una dintre ele nu ceruse amânarea pentru studierea raportului de expertiză.
Procedând în acest mod, prima instanţă a pronunţat o hotărâre care nu poate fi anulată în baza art. 105 alin. (2) C. pr. civ., deoarece deşi raportul de expertiză fusese depus cu mai puţin de 5 zile libere înainte de termenui fixat pentru judecată, nerespectarea acestui termen prevăzut de art. 209 C. pr. civ. nu a fost invocată de partea interesată în condiţiile art. 108 alin. (3) C. pr. civ., adică „la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond”.
Se va avea astfel în vedere că pentru primul termen ce a urmat depunerii raportului de expertiză, respectiv termenul din 15 iunie 2000, pârâta a fost legal citată, conform dovezii de la dosar, dar nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat cerere scrisă de amânare a judecăţii în vederea studierii raportului de expertiză, situaţie în care, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) C. pr. civ., neregularitatea constând în nerespectarea termenului legal de depunere a raportului de expertiză s-a acoperit, pârâta fiind decăzută din dreptul de a o mai invoca ulterior.
Contrar celor susţinute în recurs, raportul de expertiză nu se comunică părţilor din proces, indiferent dacă acestea sunt sau nu instituţii publice, pentru că nici o dispoziţie a legii nu prevede o atare măsură, după cum nici acordarea unui termen din oficiu de către instanţa nu are acoperire legală atunci când raportul de expertiză a fost depus cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 209 C. pr. civ., pentru că, aşa cum s-a arătat anterior, într-un asemenea caz, numai părţile, prin cererea lor, pot provoca amânarea, ele fiind beneficiarele măsurii de protecţie instituite prin textul legal menţionat.
Legala citare a pârâtei în faţa primei instanţe constituie, din punct de vedere procedural, garanţia că această parte a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de expertiză, iar faptul că la primul termen după depunerea lucrării nu s-a plâns de nerespectarea termenului prevăzut de art. 209 C. pr. civ., constituie, prin mecanismul art. 108 alin. (3) C. pr. civ., garanţia asigurării dreptului său la apărare legat de expertiza efectuată la fond.
Având în vedere considerentele prezentate, Curtea apreciază ca nefiind operant în speţă cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ., deoarece nu se poate imputa tribunalului nici lipsa de rol activ în administrarea probatoriului şi nici încălcarea dreptului la apărare al pârâtei în ceea ce priveşte posibilitatea de a lua cunoştinţă de raportul de expertiză efectuat la fond.
Pe cale de consecinţă, recursul pârâtei apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ. (M.V.)
| ← Probe. înlăturarea unui înscris defăimat ca fals | Procedura de judecată. Cerere a părţii de „lăsare a cauzei... → |
|---|
