Procedura partajului judiciar. Principiul disponibilităţii. Caracterul cererilor prin care se solicită atribuirea în natură a bunurilor. Analiza greşită a acestora din perspectiva necercetării fondului, ca motiv de apel care să conducă la desfiinţarea sen
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 67310, art. 67311
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 673” alin. (1) coroborat cu prevederile art. 67310 alin. (1) şi (4) C. pr. civ. rezultă faptul că ori de câte ori a fost formulată expres, de către cel puţin unul dintre coparta-janţi, o cerere de atribuire definitivă, fie generic, cu privire la toate bunurile imobile supuse partajării, fie a bunului imobil integral, fie a lotului format în ipoteza în care bunul este comod partajabil în natură, indiferent de momentul procesual la care este formulată, instanţa nu va putea proceda decât la atribuirea definitivă a bunurilor supuse partajului, fie direct prin hotărâre de partaj, pronunţată asupra fondului procesului, fie prin hotărâre de partaj, pronunţată asupra fondului procesului, după pronunţarea în prealabil a încheierii prevăzută de art. 6736 alin. (1) C. pr. civ., prin aplicarea criteriilor legale prevăzute exemplificativ de art. 6739 C. pr. civ.
Asemenea cereri, formulate în temeiul art. 67311 alin. (1) şi respectiv, art. 67310C. pr. civ., nu sunt cereri de chemare în judecată lato sensu, respectiv cereri accesorii sau incidentale, care să modifice ori să completeze cadrul procesual, după cum nu constituie nici cereri de completare sau modificare a cererii principale ori a cererii reconvenţionale formulate în cauză.
Aceste cereri constituie forma pe care o îmbracă manifestarea de voinţă a părţilor, în virtutea principiului disponibilităţii, de a declanşa una sau alta dintre etapele procedurii partajului judiciar.
Procedura partajului judiciar este declanşată de cererea principală de sistare a stării de coproprietate cu privire la bunurile individual determinate.
Cererile formulate în temeiul art. 67311 alin. (1) şi respectiv, art. 67310 C. pr. civ., nu modifică şi nici nu completează cadrul procesual, ci declanşează etapele facultative ale procedurii partajului judiciar.
Prin urmare, nesoluţionarea acestora de către prima instanţă nu echivalează cu necercetarea fondului, în sensul art. 297 alin. (1) C. pr. civ., pentru ca soluţia instanţei de apel să fie una de desfiinţare a sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 47IR din 30 ianuarie 2007)
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, sub nr. 6961/2001, reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâţii M.V. şi M.C., a solicitat partajul bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului M.M., urmând a fi stabilite masa bunurilor de împărţit, cotele moştenitorilor, atribuirea şi predarea efectivă a bunurilor succesorale.
în motivarea cererii se arată că defunctul este tatăl părţilor, decedat în 1997, fiind eliberat certificatul de moştenitor nr. 174/1998.
De pe urma defunctului au rămas următoarele bunuri:
- imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 360 mp. şi construcţie, retrocedat în baza sentinţei civile nr. 1971/2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Imobilul se află în posesia pârâtului M.G. şi a fiului reclamantei, M.V.
- imobilul situat în comuna Baloteşti, jud. Ilfov, compus din teren în suprafaţă de 6431 mp. intravilan, şi o construcţie din cărămidă, dobândit de către defunct în 1957, prin contract autentic. Imobilul se află în posesia reclamantei şi a pârâtului M.V.
- acţiuni cu privire la suprafaţa de 2,60 ha, deţinute la SC V. SA, conform deciziei Prefectului Judeţului Vrancea nr. 2014/1992
- suprafaţa de 1 ha teren, situată în comuna S., jud. Vrancea, reconstituit în baza Legii nr. 18/1991.
în drept au fost invocate prevederile art. 728 C. civ. şi art. 6731 şi urm. C. pr. civ.
Pârâţii au formulat o cerere de intervenţie forţată, în temeiul art. 57 C. pr. civ., împotriva lui M.I., având în vedere contractul de donaţie al cărui beneficiar este acesta, cu privire la cota-parte de 1/6 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, bd. P.P., nr. 26, sector 2.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională, solicitând aducerea ta masa partajabilă a sumelor de bani deţinute de către defunct în certificate de trezorerie şi depuneri CEC, şi demolarea construcţiei provizorii ridicată pe terenul din Bucureşti, sector 2.
în motivarea cererii reconvenţionale se arată că pârâţii-reclamanţi reconvenţio-nali sunt de acord cu partajul, propunând ca imobilul situat în Bucureşti, sector 2, să fie atribuit celor care îl au în posesie, respectiv M.G.., M.M. şi M.I., cele două terenuri din comuna Baloteşti să fie atribuite în natură reclamantei, iar imobilul din Baloteşti să fie atribuit pârâtului M.V., care s-a ocupat de administrarea acestuia.
în privinţa construcţiei a cărei demolare se solicită, pârâţii-reclamanţi recovenţi-onali arată că aceasta a fost închiriată unei societăţi comerciale, ceea ce echivalează cu stăpânirea în fapt şi folosinţa materială a terenului aflat în coproprieta-te a fost exercitată de către unul dintre coproprietari fără acordul celorlalţi, însă împiedicându-i să folosească la rândul lor bunul prin schimbarea destinaţiei şi a modului de utilizare.
Prin încheierea cu caracter interlocutoriu din 20 ianuarie 2004, s-a luat act de renunţarea părţilor la includerea în masa partajabilă a terenurilor aflate în comuna S.
Prin aceeaşi încheiere, irevocabilă, au fost admise în principiu cele două cereri de partaj, constatându-se faptul că masa partajabilă se compune din imobilul situat în Bucureşti, sector 2, reprezentând în natură teren în suprafaţă de 360 mp. şi construcţie, şi imobilul situat în comuna Baloteşti, compus din teren în suprafaţă de 6431 mp. intravilan şi construcţie. S-a constatat calitatea de coproprietari a reclamantei şi pârâţilor cu privire la imobilul din comuna Baloteşti, în cote egale, respectiv a reclamantei, în cotă de 1/6, intervenientului, în cotă de 1/6, şi pârâţilor, fiecare în cotă de 1/3.
Prin sentinţa civilă nr. 5179 din 29 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în dosar nr. 6961/2001, cele trei cereri au fost admise în parte, dispunându-se sistarea stării de coproprietate cu privire la bunurile ce formează masa succesorală şi în funcţie de cotele stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 20 ianuarie 2004, astfel:
- reclamantei i-a fost atribuit în deplină proprietate terenul în suprafaţă de 2830,16 mp., situat în intravilanul comunei Baloteşti, şi construcţia edificată pe terenul respectiv, identificate ca lotul 1 în Anexa 2 la raportul de expertiză completată;
- pârâtului M.V. i-a fost atribuit în deplină proprietate terenul în suprafaţă de 3487, 73 mp., situat în intravilanul comunei Baloteşti, identificat ca lotul
2 în Anexa 2 la raportul de expertiză completată pârâtului M.G., în deplină proprietate terenul în suprafaţă de 221,07 mp., situat în Bucureşti, sector 2, şi construcţia casă de locuit şi garaj, edificate pe acest teren, identificate ca lotul 2 în Anexa 1 la raportul de expertiză completată; intervenientului M.l. i-a fost atribuit în deplină proprietate suprafaţa de teren de 57,53 mp., situat în Bucureşti, sector 2, identificată ca fiind lotul 1 în Anexa 1 la raportul de expertiză completată.
Pentru egalizarea loturilor, au fost stabilite sulte.
Capătul de cerere reconvenţională privind desfiinţarea construcţiei provizorii edificate în Bucureşti a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, reţinând caracterul incomod partajabil în natură al clădirii situate în Bucureşti construită ca locuinţă familială şi caracterul partajabil în natură al terenului. La partajarea acestui imobil, Judecătoria a avut în vedere faptul că pe o latură a terenului se află edificată construcţia provizorie ridicată de către intervenient, cu destinaţia de spaţiu comercial.
Ţinând seama de faptul că pârâtul M.G. locuieşte în acest imobil, de cota acestuia din dreptul de proprietate asupra imobilului, Judecătoria i-a atribuit acestuia, în deplină proprietate, terenul în suprafaţă de 221,07 mp., situat în Bucureşti, sector 2, şi construcţia casă de locuit şi garaj, edificate pe acest teren, identificate ca lotul 2 în Anexa 1 la raportul de expertiză completată.
Restul suprafeţei de teren din acest imobil, identificat la lotul 1 în completarea la raportul de expertiză a fost atribuit intervenientului, reţinându-se faptul că pe acesta este edificată construcţia provizorie cu destinaţia de spaţiu comercial.
S-a reţinut faptul că, astfel, fiecare dintre cele două loturi au intrare separată, cel al pârâtului prin bd. P.P., iar cel al intervenientului prin strada T.
în privinţa imobilului situat în comuna Baloteşti, s-a reţinut caracterul comod partajabil în natură doar al terenului, construcţia nefiind comod partajabilă în natură, faţă de prevederile Legii nr. 114/1996.
întrucât pârâtul M.V. deţine deja un teren în această comună, format din teren şi casă de locuit, Judecătoria a atribuit acestuia construcţia cu destinaţia de locuinţă şi suprafaţa de 2830,16 mp., identificate în lotul 1 din Anexa 2 la completarea raportului de expertiză.
Pârâtului M.G.. i-a fost atribuit restul terenului, în suprafaţă de 3487,73 mp., identificat în lotul 2 din Anexa 2 la completarea raportului de expertiză.
în privinţa capătului de cerere reconvenţională privind obligarea intervenientului la demolarea construcţiei, Judecătoria a reţinut caracterul netemeinic al acestuia faţă de includerea terenului pe care aceasta a fost edificată în lotul intervenientului.
Decizia civilă nr. 188/A din 17 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti
- secţia a lll-a civilă în dosar nr. 296/2005, prin care apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, a fost casată în recurs, cu trimiterea spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, prin decizia civilă nr. 1395 din 4 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Pentru a decide astfel, instanţa de casare a reţinut faptul că, deşi a fost invocată modalitatea greşită de partajare şi au fost indicate prevederile art. 6739, art. 67310 şi art. 67311 C. pr. civ., care se referă la criteriile de formare a loturilor şi la modalitatea de împărţeală a bunului, în cazul în care împărţeala nu este posibilă în natură sau când nici unul dintre proprietari nu cere atribuirea în natură a bunului, aceste aspecte nu au fost analizate de către instanţa de apel.
S-a reţinut faptul că motivarea instanţei de apel priveşte în fapt doar întocmirea raportului de expertiză şi faptul că s-a răspuns obiecţiunilor formulate, precum şi faptul că părţile au acceptat lotizarea.
S-a constatat nesoluţionarea apelului sub aspectul criticilor formulate de către părţi.
Casarea s-a dispus în consecinţă, ca urmare a criticilor formulate cu privire la lotizare şi al întocmirii expertizei, cât şi a celor privind respectarea dispoziţiilor art. 6739, art. 67310 şi art. 67311 C. pr. civ.
A fost recomandat instanţei de trimitere să cerceteze atent motivele de apel şi eventual, să administreze o nouă expertiză, care să lămurească lacunele primei, aşa cum este criticată în apel, cu privire la omisiunea suprafeţei de 21,92 mp., neîntocmirea unor schiţe de către expert, faptul dacă cele două imobile sunt sau nu comod partajabile în natură, linia de hotar şi celelalte critici privitoare la întocmirea expertizei şi mai ales, la lotizarea bunurilor supuse partajării.
A fost recomandată verificarea, cu ocazia rejudecării, în afara regimului juridic al suprafeţei de 21,92 mp. şi atribuirea lor, precum şi să se stabilească în concret suprafeţele de teren ocupate cu imobile, soluţionându-se corect situaţia de fapt dedusă judecăţii. S-a reţinut faptul că, potrivit încheierii prin care a fost stabilită masa partajabilă, suprafaţa partajată este mai redusă, ceea ce ar crea o diferenţă din punct de vedere al documentelor cadastrale şi al întabulării imobilelor.
în rejudecarea apelului, prin decizia nr. 888 din 2 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. 3724/3/2006, apelul a fost admis, sentinţa apelată fiind desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a apreciat faptul că, în privinţa imobilului situat în Bucureşti, având în vedere că limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare se referă la verificarea respectării prevederilor art. 6739, art. 67310 şi art. 67311 C. pr. civ., în raport de motivele de apel invocate, este prioritară critica privind nesoluţionarea de către instanţa de fond a cererii formulate de către pârâţi în temeiul art. 67311 C. pr. civ.
Tribunalul a reţinut faptul că, prin încheierea din 6 aprilie 2004 s-a consemnat solicitarea pârâţilor de vânzare a imobilului respectiv, conform art. 67311 C. pr. civ.
Pe baza cererilor formulate de către părţi la judecata în primă instanţă, poziţia exprimată de către aceştia în şedinţa publică menţionată şi răspunsurile la interogatoriu, Tribunalul a reţinut faptul că nici una dintre părţi nu a cerut atribuirea în natură a acestui imobil şi nici nu se înţeleg cu privire la atribuirea în natură.
S-a reţinut neexaminarea de către instanţa de fond a acestor cereri.
Tribunalul a reţinut ipoteza art. 673" C. pr. civ., respectiv ipoteza în care nici unul dintre coproprietari nu solicită atribuirea în natură a imobilului, în integralitatea lui, astfel că prima instanţă avea obligaţia de a dispune vânzarea bunului prin încheiere şi de a stabili dacă vânarea se face prin bună învoială sau prin intermediul executorului judecătoresc.
Faţă de cele reţinute, Tribunalul a apreciat că nu se mai impune examinarea modului de identificare a imobilului prin raportul de expertiză, a modului de formare şi atribuire a loturilor de către prima instanţă.
Tribunalul a observat că, în raport de motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ., instanţa de recurs nu poate cenzura modul de apreciere şi administrarea a probatoriului de către instanţa de apel, prevederile art. 304 pct. 11 fiind abrogate. S-a reţinut faptul că instanţa de recurs nu a impus în rejudecarea apelului administrarea în mod obligatoriu a unei expertize tehnice, ci examinarea atentă a motivelor de apel şi eventual, administrarea unei noi probe prin expertiză care să lămurească lacunele primei expertize, criticate în apel.
în privinţa imobilului din Baloteşti, s-a reţinut inaplicabilitatea prevederilor art. 67310 C. pr. civ., părţile nefăcând dovada că partajarea ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică.
Critica privind neatribuirea întregului imobil către apelantul M.V. a fost apreciată ca nefondată, în raport de dispoziţiile art. 6735 alin. (2) şi art. 67310
C. pr. civ., neînţelegerile grave dintre pârât şi reclamantă neîmpiedicând partajarea acestui imobil, date fiind suprafeţele mari de teren ce compun loturile atribuite acestora.
Criticile privind lipsa ieşirii la stradă a lotului 2 din Anexa 2 la completarea raportului de expertiză a fost înlăturată pe baza raportului de expertiză, consta-tându-se existenţa deschiderii la stradă a acestui lot, apreciindu-se că apelantul nu îşi poate invoca propria culpă sub aspectul edificării construcţiei pe latura dinspre stradă, cu atât mai mult cu cât acestuia i-a fost atribuit terenul pe care se află construcţia.
Trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă a fost dispusă apreciindu-se că de vânzarea imobilului din Bucureşti depinde soarta partajului şi stabilirea sultelor.
împotriva acestei decizii a declarat recurs motivat, legal timbrat, în termen legal, apelantul-pârât M.V., invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 7 C. pr. civ.
Recurentul arată că decizia de casare este una totală, şi nu parţială, iar în caz de casare cu trimitere, instanţa de apel urmează să rejudece în sensul şi în limitele stabilite prin decizia de casare.
Când instanţa de recurs a dispus ca instanţa de rejudecare să cerceteze motivele de apel şi să administreze eventual o expertiză, nu se referea doar la imobilul din Bucureşti, ci şi la cel din Baloteşti.
Critica referitoare la neîntocmirea unor schiţe de către expertul desemnat, linia de hotar, celelalte critici referitoare la întocmirea expertizei şi mai ales lotizarea, aspecte ce erau obligatorii pentru instanţa de apel, nu puteau fi lămurite decât prin efectuarea unei expertize, probă pe care instanţa de apel a respins-o.
Dacă instanţa de apel a constatat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de către recurent în baza art. 67311 C. pr. civ., ar fi trebuit să observe că aceeaşi instanţă nu s-a pronunţat nici cu privire la cererea formulată de către recurent în baza art. 67310 C. pr. civ. şi să dispună trimiterea spre rejudecare şi sub acest aspect.
Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 315 C. pr. civ.
în privinţa celui de al doilea motiv de recurs, recurentul invocă contrarietatea dintre considerente şi dispozitiv, sub aspectul soluţionării cererii formulate în baza art. 67310 C. pr. civ., cerere ce nu mai poate face obiectul cercetării de către instanţa de fond, şi desfiinţarea în tot a sentinţei apelate.
Soarta partajului şi stabilirea sultelor, în cazul în care instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra niciuneia dintre cererile formulate în baza art. 673, art. 67310 şi art. 67311 C. pr. civ., depinde nu numai de vânzarea la licitaţie a imobilului din Bucureşti, dar şi de partajarea imobilului din comuna Baloteşti, astfel că, în cazul vânzării imobilului din Bucureşti, se impune o altă modalitate de partajare a imobilului.
Recurentul consideră că se impune administrarea de către instanţa de rejudecare, faţă de decizia de casare, a probei prin expertiză, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de rejudecare, fiind necesar a se administra probe.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine caracterul fondat al recursului.
Instanţa de apel, în rejudecare, a procedat la o interpretare nesistematică a prevederilor art. 67311 alin. (1) C. pr. civ.
în privinţa art. 67310 C. pr. civ. instanţa de apel a procedat însă, la o interpretare sistematică, reţinând neîndeplinirea condiţiilor legale cumulative pentru declanşarea procedurii atribuirii provizorii, referitor la imobilul situat în Baloteşti.
Atât etapa atribuirii provizorii, cât şi etapa vânzării pot privi atât situaţia unicului bun imobil supus partajării, cât şi situaţia în care doar cu privire la unul dintre bunurile imobile supuse partajării sunt îndeplinite condiţiile declanşării etapelor menţionate.
Procedura specială a partajului judiciar, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor legale ce o reglementează, presupune o mai mare frecvenţă a manifestărilor voinţei procesuale a părţilor în stabilirea etapelor procedurale şi a soluţiilor din aceste etape, inclusiv sub forma convenţiilor procesuale.
Atitudinea procesuală a copartajanţilor şi manifestările lor de voinţă cu privire la procedura partajului judiciar trebuie a fi luate în considerare de către instanţa de judecată, cursul procedurii fiind influenţat decisiv de acestea.
Manifestarea de voinţă în sensul declanşării etapelor partajului judiciar însă, produce efecte exclusiv în ipoteza în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale pentru etapa cu privire la care a fost manifestată voinţa procesuală.
Aşa-numitele cereri formulate de către recurent în temeiul art. 67311 alin. (1) şi respectiv, art. 67310C. pr. civ., nu sunt cereri de chemare în judecată latosensu, respectiv cereri accesorii sau incidentale, care să modifice ori să completeze cadrul procesual, după cum nu constituie nici cereri de completare sau modificare a cererii principale ori a cererii reconvenţionale formulate în cauză.
Aceste cereri constituie forma pe care o îmbracă manifestarea de voinţă a părţilor, în virtutea principiului disponibilităţii, de a declanşa una sau alta dintre etapele procedurii partajului judiciar.
Procedura partajului judiciar este declanşată de cererea principală de sistare a stării de coproprietate cu privire la bunurile individual determinate.
Cererile formulate în temeiul art. 67311 alin. (1) şi respectiv, art. 67310 C. pr. civ., nu modifică şi nici nu completează cadrul procesual, ci declanşează etapele facultative ale procedurii partajului judiciar.
Prin urmare, nesoluţionarea acestora de către prima instanţă nu echivalează cu necercetarea fondului, în sensul art. 297 alin. (1) C. pr. civ., pentru ca soluţia instanţei de apel să fie una de desfiinţare a sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă.
Prima instanţă a pronunţat o soluţie asupra celor trei cereri care stabileau cadrul procesual (cererea principală, cererea recovenţională şi cererea de intervenţie forţată), hotărând partajul bunurilor supuse împărţelii, în contradictoriu cu toţi copartajanţii.
Mai mult, neluarea în considerare de către prima instanţă a celor două cereri, formulate în temeiul art. 673" alin. (1) şi respectiv, art. 67310 C. pr. civ., nu a produs nici o vătămare procesuală recurentului, cât timp nici una dintre cele două cereri nu îndeplineau condiţiile legale cumulative pentru a declanşa cele două etape facultative ale partajului judiciar.
Instanţa de apel în rejudecare a procedat la o temeinică interpretare a prevederilor art. 67310C. pr. civ., Curtea considerând criticile formulate de către recurent sub acest aspect vădit nefondate.
în speţă, aşa cum în mod temeinic a reţinut instanţa de apel, nu este îndeplinită nici una dintre condiţiile legale alternative de fond pentru temeinicia cererii de atribuire provizorie a imobilului din Baloteşti. Imobilul este comod partajabil în natură, iar prin formarea loturilor este exclusă o scădere importantă a valorii acestuia ori o modificare în mod păgubitor a destinaţiei economice, dată fiind suprafaţa mare de teren din care acesta este compus.
în plus, aceste aspecte privind imobilul din Baloteşti sunt imuabile, nedepinzând de situaţia imobilului din Bucureşti. Faptul că acesta din urmă ar fi putut face obiectul etapei vânzării, în cazul în care nici unul dintre copartajanţi nu ar fi cerut includerea lui în atribuirea definitivă în natură, nu influenţează în nici un fel caracterul de bun comod partajabil în natură a imobilului din Baloteşti şi nici faptul că sunt excluse atât o scădere importantă a valorii acestuia, cât şi o modificare în mod păgubitor a destinaţiei lui economice.
Pentru a dispune vânzarea bunului imobil supus partajului, se impune ca nici unul dintre copartajanţi să nu fi solicitat atribuirea în natură a acestuia, nici integral, nici a loturilor formate, în ipoteza în care acesta ar fi comod partajabil în natură, dar copartajanţii nu ar manifesta interes atribuirea acestora în natură.
în consecinţă, dacă cel puţin unul dintre copartajanţi solicită partajarea şi atribuirea în natură a loturilor imobilului comod partajabil în natură (cum este cazul în speţă), chiar dacă nu cere atribuirea lui integrală în natură, instanţa nu poate dispune, nici din oficiu şi nici la cererea oricărui alt copartajant, aplicarea prevederilor art. 67311 C. pr. civ., în sensul vânzării bunului respectiv.
în speţă, instanţa de apel a ignorat manifestarea expresă şi neechivocă a voinţei părţilor litigante în sensul atribuirii definitive a imobilelor supuse partajului, precum şi caracterul facultativ al etapelor partajului judiciar.
Reclamanta şi intervenientul nu au declarat apel împotriva sentinţei care dispunea atribuirea în natură a celor două loturi ale imobilului situat în Bucureşti, atitudine aflată în concordanţă cu manifestarea de voinţă a acestora pe parcursul procedurii derulate în faţa primei instanţe, în sensul partajării în natură a ambelor imobile supuse partajului.
Mai mult, ambii au solicitat respingerea celor două cereri formulate de către recurent şi intimatul-pârât în temeiul art. 67310 alin. (1) şi art. 67311 alin. (1) C. pr. civ.
Atunci când partajul priveşte două bunuri imobile, numai dezinteresul manifest al tuturor copartajanţilor faţă de unul dintre imobile poate determina declanşarea etapei vânzării acestuia la cererea unuia dintre copartajanţi.
Or, un astfel de dezinteres nu poate fi reţinut în speţă, chiar reţinând numai faptul că intervenientul, căruia i s-a atribuit unul dintre cele două loturi ale imobilului din Bucureşti, nu a declarat apel sub acest aspect, ceea ce se înscrie în linia poziţiei procesuale adoptate de către acesta pe parcursul procedurii partajului judiciar în primă instanţă.
Prin urmare, nu se poate reţine în speţă dezinteresul tuturor copartajanţilor pentru partajarea şi atribuirea în natură a imobilului respectiv, pentru ca etapa vânzării să poată fi declanşată la cererea recurentului.
Faptul că o parte dintre copartajanţi manifestă un interes mai accentuat pentru atribuirea în natură a unuia dintre cele două imobile supuse partajării nu implică un dezinteres implicit şi neechivoc pentru celălalt imobil.
Opoziţia reclamantei şi a intervenientului la admiterea cererii formulate de către recurent în temeiul art. 67311 C. pr. civ. constituie o manifestare expresă şi neechivocă a voinţei procesuale în sensul partajării şi atribuirii în natură a imobilului din Bucureşti.
A admite că etapa vânzării unuia dintre cele două imobile poate fi declanşată la cererea unuia dintre copartajanţii care nu doreşte a-i fi atribuit în natură acest imobil sau un lot format prin partajarea în natură a acestuia, numai pentru simplul fapt că ceilalţi copartajanţi nu au solicitat să le fie atribuit în mod expres acest imobil sau un lot format din acesta, echivalează cu efectuarea partajului judiciar în baza unui act unilateral de dispoziţie procesuală al unuia dintre copartajanţii cu ignorarea voinţei celorlalţi copartajanţi.
Pentru a face aplicarea prevederilor art. 67311 C. pr. civ. este necesar ca niciunul dintre copartajanţi să nu fie interesat de atribuirea definitivă în natură a bunului imobil, indiferent dacă acesta este sau nu comod partajabil în natură. Textul legal porneşte aşadar, de la premisa unei convenţii procesuale exprese sau implicite, dar neechivoce a copartajanţilor în sensul excluderii de la atribuirea în natură în favoarea acestora a unuia dintre imobilele supuse partajării, de obţinerea în natură a căruia nu sunt interesaţi. Or, această premisă nu se regăseşte în speţă.
Interesul pentru atribuirea în natură a imobilului împiedică aplicarea prevederilor art. 67311 C. pr. civ., indiferent dacă acesta priveşte atribuirea ambelor imobile, fără a specifica în ce modalitate, respectiv ce imobil sau ce lot şi cărui copartajant, atribuirea integrală în natură a imobilului cu privire la care a fost formulată cererea de vânzare unuia dintre copartajanţi sau priveşte atribuirea loturilor formate în ipoteza caracterului partajabil în natură al imobilului.
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 67311 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 673° alin. (1) şi 4 C. pr. civ. rezultă faptul că ori de câte ori a fost formulată expres, de către cel puţin unul dintre copartajanţi, o cerere de atribuire definitivă, fie generic, cu privire la toate bunurile imobile supuse partajării, fie a bunului imobil integral, fie a lotului format în ipoteza în care bunul este comod partajabil în natură, indiferent de momentul procesual la care este formulată, instanţa nu va putea proceda decât la atribuirea definitivă a bunurilor supuse partajului, fie direct prin hotărâre de partaj, pronunţată asupra fondului procesului, fie prin hotărâre de partaj, pronunţată asupra fondului procesului, după pronunţarea în prealabil a încheierii prevăzută de art. 6736 alin. (1) C. pr. civ., prin aplicarea criteriilor legale prevăzute exemplificativ de art. 6739 C. pr. civ.
Deşi textele legale nu folosesc sintagma „atribuire definitivă", ci doar termenul de „atribuire", prin opoziţie cu sintagma legală „atribuire provizorie" şi pentru a o distinge pe cea dintâi de cea din urmă, folosirea sintagmei „atribuire definitivă" (ca sintagmă legală implicită, rezultat al interpretării sistematice şi teleologice a textelor legale menţionate) se impune.
Cererea de atribuire definitivă poate fi formulată în orice etapă a procedurii partajului judiciar în primă instanţă, dar şi în căile de atac împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă.
Chiar şi după etapa atribuirii provizorii a bunului, nefinalizată cu plata sultei, ori chiar şi după declanşarea etapei subsecvente a vânzării, instanţa de partaj trebuie să verifice existenţa cel puţin a unei cereri de atribuire definitivă a bunului, inclusiv sub aspectul punerii în discuţia părţilor a posibilităţii formulării unei astfel de cereri (actualmente, faţă de prevederile art. 129 alin. (2) şi alin. (4)-(5) C. pr. civ.).
Dacă o astfel de cerere (de atribuire definitivă) este formulată chiar după ce etapele prevăzute de art. 67310 alin. (1) sau art. 673" alin. (1) C. pr. civ. au fost declanşate, instanţa nu poate dispune atribuirea provizorie sau vânzarea, întrucât încalcă principiul disponibilităţii, a cărui aplicaţie o constituie reglementarea din art. 673" alin. (1) raportat la art. 67310 alin. (1) C. pr. civ.
Potrivit art. 673" alin. (1), condiţia legală negativă, pe care instanţa trebuie să o cerceteze în prealabil, este inexistenţa unei cereri de atribuire definitivă a bunului din partea unuia dintre coproprietari, abia ulterior şi numai dacă se constată că o astfel de cerere (de atribuire definitivă) nu a fost formulată, instanţa putând dispune vânzarea bunului (dacă nu este cazul să verifice şi vreo condiţie subsecventă, pentru ipoteza în care etapa vânzării a fost precedată de etapa facultativă a atribuirii provizorii).
Articolul 673" alin. (1) interpretat sistematic şi teleologic, prin raportare la art. 67310 alin. (1) şi 4 C. pr. civ., reglementează două ipoteze: atât ipoteza în care a fost urmată etapa atribuirii provizorii, cât şi ipoteza în care această etapă nu a fost urmată. Aceasta întrucât, dacă nici unul dintre coproprietari nu solicită atribuirea definitivă, nu este obligatoriu să se formuleze o cerere de atribuire provizorie. Altfel spus, este posibil ca părţile să nu formuleze nici cerere de atribuire definitivă, dar nici cerere de atribuire provizorie, această ipoteză fiind de asemenea, avută în vedere de art. 673" alin. (1).
în toate aceste ipoteze, instanţa va dispune din oficiu, vânzarea, nici una dintre cele două condiţii legale negative alternative/consecutive nefiind îndeplinită: nu există o cerere de atribuire definitivă, indiferent dacă a existat sau nu o cerere de atribuire provizorie, iar dacă a existat o cerere de atribuire provizorie, admisă, nu au fost depuse, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari.
Principiul rolului activ ce guvernează procesul civil în general [consacrat de prevederile art. 129 alin. (2), (4) şi (5) C. pr. civ.] comportă aplicaţii specifice în procedura partajului judiciar, fie prin reglementări exprese [precum cea din art. 6733 alin. (1) sau art. 6734 alin. (1)], fie implicite, rezultat al interpretării sistematice şi teleologice [precum cele din art. 67310 alin. (1) şi (4) şi art. 67311 alin. (1)].
Şi principiul disponibilităţii îşi găseşte o largă varietate de aplicaţii specifice în procedura partajului judiciar, fiind lăsate la latitudinea părţilor, fie prin manifestări unilaterale ale voinţei procesuale, fie prin convenţii procesuale, majoritatea etapelor procedurale, a aspectelor legate de probatoriu etc.
Prin urmare, în procedura partajului judiciar, cel dintâi principiu constituie în mod pregnant o garanţie a celui din urmă, în sensul că, pentru fiecare etapă a procedurii sau aspect legat de situaţia de fapt cu privire la bunurile supuse partajării şi a modalităţii de partajare, trebuie pusă în discuţie şi cercetată existenţa unei eventuale manifestări de voinţă a părţilor sub aspectul cererilor pe care acestea sunt îndreptăţite şi intenţionează să le formuleze.
Procedura partajului judiciar nu conţine etape cu titlu de sancţiune pentru conduita procesuală a copartajanţilor; procedura partajului judiciar este lăsată la latitudinea părţilor, instanţa trebuind să se asigure de manifestarea neechivocă a voinţei procesuale acestora în stabilirea etapelor şi modalităţii de partajare.
Altfel spus, trebuie cercetat în ce măsură nici unul dintre copartajanţi nu doreşte să îi fie atribuit definitiv bunul sau loturile formate în ipoteza în care acesta este comod partajabil în natură.
Or, aşa cum s-a reţinut, în speţă, reclamanta şi intervenientul au solicitat luarea în considerare a imobilului din Bucureşti, la atribuirea în natură, în urma formării loturilor, opunându-se cererilor recurentului şi a intimatului-pârât formulate în temeiul art. 67311 alin. (1) C. pr. civ.
Cercetând manifestarea de voinţă a intimatei-reclamante şi a intimatului-inter-venient sub aspectul exerciţiului cu bună-credinţă şi al scopului dreptului procesual de a cere atribuirea în natură a bunurilor supuse partajului, din perspectiva art. 723 C. pr. civ., Curtea reţine lipsa caracterului abuziv al exerciţiului dreptului procesual de a solicita atribuirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, chiar în condiţiile în care nu s-a specificat şi modalitatea de atribuire a acestuia (ce lot, cărui copartajant).
Principiul ce guvernează procedura partajului judiciar, consacrat in terminis de prevederile art. 6735 alin. (2) teza I C. pr. civ. şi care rezultă din interpretarea sistematică şi teleologică a prevederilor ce reglementează întreaga procedură, este cel al împărţelii în natură.
Or, manifestarea de voinţă a reclamantei şi intervenientului este în sensul aplicării acestui principiu, astfel încât nu poate fi considerată abuzivă.
Prin urmare, condiţia legală negativă nefiind îndeplinită, reclamanta şi intervenientul solicitând atribuirea definitivă, în natură, a bunurilor imobile comod partajabile în natură, prevederile art. 67311 alin. (1) nu sunt aplicabile, astfel că instanţa de partaj nu putea dispune vânzarea.
Aşa cum s-a apreciat anterior, instanţa de partaj poate lua act în orice moment al procedurii de partaj judiciar de existenţa cererii de atribuire definitivă, indiferent când a fost aceasta formulată, respectiv, înainte de declanşarea etapei atribuirii provizorii sau ulterior acesteia, chiar dacă etapa nu a fost finalizată cu plata sultei, cât timp, pentru trecerea la etapa următoare a vânzării, se impune îndeplinirea condiţiei negative a inexistenţei cererii de atribuire definitivă.
Textul art. 67311 alin. (1) nu distinge între diferitele ipoteze pe care le reglementează, trebuind a fi avute în vedere prin urmare, toate ipotezele în care se poate ajunge la etapa pe care o reglementează, în virtutea regulii de interpretare logică, unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.
Etapa atribuirii provizorii este instituită în favoarea celui care a formulat cererea de atribuire provizorie a bunului imobil incomod partajabil în natură (prin ipoteză, nefiind formulată nici o cerere de atribuire definitivă), tocmai pentru a-i asigura acestuia posibilitatea de a aprecia, după criterii pur subiective, în ce măsură o atribuire în favoarea lui a imobilului i-ar profita, aprecierea asupra posibilităţilor materiale pentru plata sultei constituind doar unul dintre aspectele pe care acesta le poate avea în vedere, faţă de varietatea de aspecte pur subiective pe care fiecare le poate avea sau nu în vedere atunci când solicită atribuirea provizorie şi care exced cercetării de către instanţa de judecată.
Mai mult, reclamanta şi intervenientul au solicitat respingerea cererii formulate în temeiul art. 67311 alin. (1) C. pr. civ., voinţă peste care instanţa de partaj nu putea trece, în virtutea principiului disponibilităţii, cu specificul acestuia în procedura partajului judiciar.
Instituirea etapelor atribuirii provizorii, a vânzării prin bună învoială urmată de etapa vânzării prin intermediul executorului judecătoresc nu a avut drept scop asigurarea plăţii sultei în cadrul procesului de partaj şi nici evitarea declanşării ulterioare a fazei procesuale a executării silite a obligaţiei de plată a sultei, cu atât mai puţin excluderea fazei procesuale a executării silite a hotărârii de partaj.
Instituirea acestor etape este consecinţa inexistenţei unei cereri, din partea copartajanţilor, de atribuire definitivă a bunului supus partajului, pentru situaţia în care nici unul dintre copartajanţi nu doreşte să îi fie atribuit definitiv, în natură, bunul sau loturile formate în ipoteza în care bunul este comod partajabil în natură, ci doar suma corespunzătoare cotei sale părţi din dreptul de proprietate asupra acestuia.
Or, această ipoteză nu se regăseşte în speţă.
Nu este în interesul părţilor ca bunul imobil supus partajului să iasă din patrimoniul lor; numai dacă toate părţile ar fi fost dezinteresate de atribuirea definitivă în natură a imobilului din Bucureşti s-ar fi putut aprecia că este în interesul lor ca bunul să fie vândut, la cererea recurentului. De altfel, existenţa acestui interes nu a fost lăsată la aprecierea instanţei de partaj, ci a fost reglementată ca atare de lege, aşa cum denotă interpretarea sistematică şi teleologică a textelor legale menţionate [art. 67311 alin. (1) raportat la art. 67310 alin. (4) C. pr. civ.].
în consecinţă, criticile formulate de către recurent în ceea ce priveşte nerespectarea îndrumărilor instanţei de casare de către instanţa de apel în rejudecare, din perspectiva art. 315 alin. (1) C. pr. civ., sunt fondate, exclusiv ca o consecinţă a reţinerii greşitei interpretări a prevederilor art. 673" C. pr. civ.
în rejudecare, instanţa de apel va rejudeca apelul declarat de către cei doi apelanţi, având în vedere îndrumările instanţei de casare din decizia civilă nr. 1395 din 4 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, aspectele legate de aplicarea şi interpretarea prevederilor art. 673" alin. (1) şi respectiv, art. 67310 C. pr. civ., fiind soluţionate irevocabil. (T.E.V.)
| ← Procedura de judecată. Cerere a părţii de „lăsare a cauzei... | Raport de expertiză. Conţinut. Obligaţia expertului de a... → |
|---|
