Procedura de judecată. Cerere a părţii de „lăsare a cauzei la urmă". Temei juridic. Obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra cererii. Consecinţe
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 125 alin. (3), art. 129 alin. ultim, art. 268 alin. ultim, art. 312 alin. (5) C.S.M., Hotărârea nr. 387/2005, art. 104 alin. (12) Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (1), (3)
Solicitarea părţii adresată instanţei de lăsare a cauzei spre sfârşitul şedinţei de judecată pentru a depune dovada îndeplinirii obligaţiei de achitare a taxelor judiciare aferente cererii de apel se circumscrie prevederilor art. 125 alin. (3) C. pr. civ., conform căruia „părţile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinaţii având pricini fixate înaintea lor nu se împotrivesc” cât şi celor înscrise în art. 104 alin. (12) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căruia „la cererea părţilor, instanţa va putea lăsa cauza la urmă, fixând o anumită oră când dosarul va fi strigat din nou".
Nepronunţarea instanţei asupra unei asemenea solicitări este contrară exigenţelor art. 268 alin. ultim raportat la art. 129 alin. ultim C. pr. civ., care stabilesc obligaţia instanţei de a se pronunţa motivat cu privire la oricare dintre cererile formulate de părţile din proces.
în aceste condiţii, decizia prin care apelul a fost anulat ca netimbrat este nelegală şi se impune casarea sa.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 688/R din 14 decembrie 2007)
NOTĂ: Speţa are în vedere dispoziţiile Hotărârii nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii aşa cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 46/2007.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti sub numărul 12279/ 303 din 26 octombrie 2005, reclamanta I.A. a chemat în judecată pe pârâta P.M., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 93 din 10 ianuarie 2002 la BNP C.B., cu sediul în Bucureşti, pentru nerespectarea clauzelor stipulate prin contract.
în motivare se arată în esenţă că , anterior , reclamanta a mai promovat o acţiune având ca obiect rezilierea aceluiaşi contract de întreţinere, care a fost respinsă.
După finalizarea respectivului proces, cumpărătorul nu i-a mai acordat reclamantei vreun ajutor, în sensul în care se obligase prin contractul menţionat.
A mai susţinut reclamanta că a fost în eroare la data încheierii contractului deoarece a considerat că P.I., care era preot, îşi va respecta promisiunile, cu atât mai mult cu cât anterior fusese grefier şi, astfel, cunoştea bine legile. După decesul lui P.l. (la data de 4 mai 2005), soţia acestuia i-a comunicat reclamantei că nu are vreo obligaţie faţă de aceasta pentru că nu a semnat contractul de întreţinere.
De asemenea a precizat reclamanta că suportă singură cheltuielile necesare întreţinerii, iar suma de 700.000 lei stabilită prin contractul de întreţinere este derizorie în prezent.
în drept, au fost invocate prevederile art. 1020, art. 1021 C. civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin aceasta susţinând netemeinicia cererii reclamantei.
La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2005 , a fost admisă cererea reclamantei de introducere în cauză a numiţilor P.I.A., P.F.C. şi P.M.M., care sunt moştenitorii defunctului P.l. (cocontractant în contractul de întreţinere a cărui rezoluţiune s-a solicitat).
Prin cererea înregistrată la aceeaşi Judecătorie sub numărul 12287/303/2006, reclamanta I.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.I.A., P.F.C., P.M.M. şi P.M., rezoluţiunea contractului autentificat sub numărul 93 din 10 ianuarie 2002 pentru nerespectarea clauzelor contractuale.
Prin încheierea pronunţată la data de 8 ianuarie 2006 a fost admisă excepţia de litispendenţă şi s-a dispus reunirea dosarului nr. 12287/303/2006 la dosarul nr. 12279/303/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1326 din 26 februarie 2007 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de către reclamanta I.A.
A fost admisă în parte cererea privind cheltuielile de judecată formulată de pârâţii P.M. şi P.F.C., dispunându-se obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată către aceşti pârâţi.
împotriva acestei hotărâri declarat apel reclamanta I.A.
Prin decizia civilă nr. 983A din 13 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă a fost admisă excepţia netimbrării, dispunându-se anularea apelului ca netimbrat.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă că apelanta avea obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar aferente cererii de apel până la data de 14 iunie 2007- termen de judecată pentru care fusese citată cu menţiune a de a achita aceste taxe, cu indicarea şi a cuantumului lor. Cum până la această dată apelanta nu a făcut dovada achitării sumelor astfel datorate , s-a constatat că devin incidente prevederile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea 146/1997.
S-a mai reţinut că nu se va ţine cont de chitanţa nr. 76111/1 din 13 septembrie
2007, pe care apelanta a depus-o la dosar după reţinerea cauzei în pronunţare pentru că din conţinutul ei rezultă că plata taxei de timbru s-a făcut la data de 13 septembrie 2007, iar conform textului de lege menţionat, taxa aferentă apelului ar fi trebuit achitată cel mai târziu la data de 14 iunie 2007.
Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către apelanta reclamantă.
în motivarea recursului se arată în esenţă că, din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că recurenta nu a dorit continuarea contractului cu moştenitorii defunctului P.l. (prestator al obligaţiei de întreţinere izvorâtă din convenţia a cărei rezoluţiune s-a solicitat în speţă).
Câtă vreme nu există acordul părţilor ca întreţinerea să fie prestată în bani , recurenta având nevoie de întreţinere efectivă , zilnică , nu se poate susţine că s-a convenit valabil ca întreţinerea în natură să se transforme într-o obligaţie de a achita o sumă egală cu valoarea întreţinerii.
Mai susţine recurenta că, la termenul din 13 septembrie 2007 .instanţa de apel s-a grăbit să constate că nu s-a achitat taxa de timbru, deşi în cursul şedinţei de judecată apelanta a achitat taxa stabilită , îndeplinindu-si astfel obligaţia stabilită în sarcina sa. La primul termen de judecată s-a amânat cauza la cererea intimaţilor, fără a fi luată în discuţie taxa de timbru , astfel că instanţa ar fi trebuit să pună în vedere recurentei-apelante să achite taxa de timbru până la termenul următor, potrivit cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea 146/1997.
Consideră recurenta că, prin modul facil în care a soluţionat apelul instanţa a ignorat prevederile art. 129 alin. (5) C. pr. civ.
în drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9, art. 312, art. 299 şi urm. C. pr. civ.
Intimaţii au formulat întâmpinare , pe această cale arătându-se în esenţă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 146/1997 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Se mai arată că apelanta recurentă a beneficiat de asistenţă juridică în faţa instanţei de apel, iar citaţia emisă de către Tribunalul Municipiului Bucureşti a fost primită de aceasta la data de 31 mai 2007. Astfel, este greu de crezut şi de reţinut apărarea în sensul că recurenta nu a ştiut să îndeplinească obligaţia legală ce îi revenea din cauza vârstei înaintate. Cauza a fost strigată, în faţa instanţei de apel, la ordine aşa încât susţinerea recurentei în sensul că instanţa ar fi rămas rapid în pronunţare nu este reală.
Recurs legal timbrat.
Analizând recursul, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de criticile formulate , precum şi de exigenţele art. 304 raportat la art. 129 alin. ultim C. pr. civ., Curtea constată caracterul fondat al recursului.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
La termenul de judecată din data de 14 iunie 2007, în raport de care a fost analizată - de către instanţa de apel - incidenţa prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, s-a dispus amânarea cauzei în considerarea cererii prin care intimaţii au solicitat acordarea unui nou termen pentru a-şi putea angaja un avocat, fără a fi pusă în discuţie chestiunea netimbrării apelului.
în aceste condiţii, concluzia care se impune este aceea că instanţa de apel a apreciat că prevalează discutarea chestiunii ce ţine de asigurarea respectării dreptului la apărare al părţilor din proces , faţă de aceea a timbrării apelului, astfel că aplicabilitatea prevederilor art. 20 din Legea 146/1997 se impunea a fi apreciată prin raportare la momentul procesual ulterior amânării dispuse pentru motivul menţionat, deci prin raportare la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2007- când ,de altfel s-a şi invocat excepţia privind anulabilitatea apelului pentru netimbrarea acestuia.
în ceea ce priveşte acest din urmă termen de judecată , Curtea constată că apelanta a solicitat instanţei de apel lăsarea cauzei spre sfârşitul şedinţei de judecată pentru a depune dovada îndeplinirii obligaţiei de achitare a taxelor judiciare aferente cererii de apel, solicitare care se circumscrie prevederilor art. 125 alin. (3) C. pr. civ., conform căruia „părţile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinaţii având pricini fixate înaintea lor nu se împotrivesc" cât şi celor înscrise în art. 104 alin. (12) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căruia „la cererea părţilor, instanţa va putea lăsa cauza la urmă, fixând o anumită oră când dosarul va fi strigat din nou".
Din cuprinsul încheierii de dezbateri (care este reprezentată de practicaua deciziei recurate) rezultă fără echivoc faptul că apelanta-recurentă a formulat solicitarea menţionată, însă instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acesteia, contrar exigenţelor art. 268 alin. ultim raportat la art. 129 alin. ultim C. pr. civ., care stabilesc obligaţia instanţei de a se pronunţa motivat cu privire la oricare dintre cererile formulate de părţile din proces.
Având în vedere concluziile reţinute, Curtea constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de procedură menţionate anterior, situaţie care se circumscrie motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 C. pr. civ. Pe cale de consecinţă , în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (5) C. pr. civ., urmează a se dispune admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, la acelaşi Tribunal.
Cât priveşte criticile referitoare la aspectele de fond ale pricinii, acestea nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs care este limitat, potrivit cu exigenţele art. 304 alin. (1) C. pr. civ., la aspectele referitoare la legalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, soluţie care nu priveşte aspectele de fond la care recurenta a făcut referire. (A.C.)
| ← 1. Probe. Principiul rolului activ al judecătorului. Propunerea... | Procedura partajului judiciar. Principiul disponibilităţii.... → |
|---|
