Prima zi de înfăţişare. Consecinţa formulării unei cereri de amânare pentru pregătirea apărării. Cerere ulterioară de completare a cererii de chemare în judecată

C. pr. civ., art. 134, art. 132

în mod greşit nu s-a primit critica privind respingerea ca tardiv formulată a cererii completatoare, întrucât, potrivit art. 134 C. pr. civ., prima zi de înfăţişare este cea la care părţile pot pune concluzii în fond.

Or, aceasta nu s-a situat la data când s-a acordat un nou termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare, dar şi pentru lipsa de apărare invocată, astfel că prima zi de înfăţişare s-a prorogat la termenul următor acordat.

în aceste condiţii, cererea completatoare de acţiune trebuia primită şi numai în raport de acţiunea completată, instanţa urma să pună în discuţie excepţia lipsei de interes.

Neprocedând astfel, s-a pronunţat o sentinţă nelegală, urmată de o decizie în apel nelegală.

(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,

decizia nr. 1434 din 17 septembrie 2007)

La data de 15 noiembrie 2004, reclamanta C.V.D. a chemat în judecată pe pârâta T.P., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de mandat autentificat sub nr. 1981 din 4 iulie 2004 la BNP L.B. şi L.D. pentru nerespectarea clauzelor contractuale şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

La data de 31 ianuarie 2005, reclamanta a depus o cerere completatoare de acţiune, în sensul că a solicitat şi revocarea mandatului acordat de tatăl reclaman-

tului C.F. (decedat), pârâtei T.P. sub nr. 2819 din 26 septembrie 2001 la BNP B.E. şi remiterea acestuia către C.V.D.

Cererea completatoare de acţiune a fost respinsă ca tardiv formulată la data de 31 ianuarie 2005, în temeiul art. 132 alin. (1) şi art. 134 C. pr. civ., cu motivarea că prima zi de înfăţişare a fost la data de 20 decembrie 2004, când s-a acordat termen pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinarea pârâtei depusă la dosar peste termenul prevăzut de lege, dar având în vedere lipsa de opoziţie a părţii adverse, s-a acordat un nou termen.

Prin sentinţa civilă nr. 813 din 31 ianuarie 2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 21019/2004 s-a respins acţiunea, ca fiind lipsită de interes.

Instanţa a avut în vedere acţiunea iniţială cu care a fost investită instanţa şi a constatat că prin declaraţia dată de recurentă, autentificată sub nr. 3592 din 2 decembrie 2002 la BNP A.Ş., aceasta a revocat contractul de mandat din litigiu nr. 1981 din 4 iulie 2002, iar potrivit art. 1552 C. civ., contractul de mandat se stinge între altele, prin revocarea lui, astfel că a cere în instanţă, ulterior, re-zoluţiunea şi restabilirea situaţiei anterioare este lipsit de interes.

împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta G.V.D., care a criticat-o pentru soluţia de respingere pe aspectul lipsei de interes a acţiunii, în plus şi pentru respingerea ca tardiv formulată a completării de acţiune, greşit reţinându-se că prima zi de înfăţişare s-a consumat la data de 20 decembrie 2004, când s-a amânat cauza.

Prin decizia civilă nr. 1259/A din 15 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă în dosarul nr. 36986/3/2005 (nr. vechi 5400/2005), s-a respins apelul, ca nefondat, cu aprecierea că sentinţa este legală şi temeinică, atât pentru respingerea acţiunii ca lipsită de interes, cât şi pentru respingerea cererii completatoare de acţiune, ca tardiv formulată.

împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta G.V.D., cu invocarea art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

în motivare s-a arătat că apelul s-a respins în mod greşit, întrucât lipsa de interes a acţiunii s-a reţinut in mod eronat, fiind formulată şi o cerere de repunere a părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea actelor încheiate de mandatară, înmânarea unui raport de expertiză ce nu a fost predat, pe de parte, iar pe de altă parte, nu s-a avut în vedere acţiunea astfel cum a fost pledată, în mod greşit reţinându-se de către cele două instanţe că potrivit art. 134 C. pr. civ., prima zi de înfăţişare când părţile puteau pune concluzii a avut loc la data de 20 decembrie 2004, la acea dată fiind acordat termen pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare şi pentru lipsă de apărare.

S-au formulat apoi critici care vizează fondul cauzei şi vicii de comunicare a deciziei din apel.

S-a solicitat admiterea recursului.

Intimata T.P. a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepţia de tardivitate a formulării recursului şi a solicitat respingerea pe fond a recursului.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Curtea a respins excepţia de tardivitate a formulării recursului, constatând că iniţial, comunicarea deciziei s-a făcut la altă adresă decât cea reţinută în încheierea din 23 martie 2006 şi cu indicarea greşită a numelui avocatului ales, respectiv a cabinetului avocaţial.

Recursul este fondat pe aspectul soluţiei de respingere a apelului, în condiţiile în care sentinţa a respins acţiunea iniţială a reclamantei, ca lipsită de interes şi nu acţiunea, astfel cum a fost completată la data de 31 ianuarie 2005.

Curtea constată că în mod greşit nu s-a primit critica privind respingerea ca tardiv formulată a cererii completatoare, întrucât, potrivit art. 134 C. pr. civ., prima zi de înfăţişare este cea la care părţile pot pune concluzii în fond.

Or, aceasta nu s-a situat la data de 24 decembrie 2004 când s-a acordat un nou termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare, dar şi pentru lipsa de apărare invocată, astfel că prima zi de înfăţişare s-a prorogat la termenul acordat la data de 31 ianuarie 2005.

în aceste condiţii, cererea completatoare de acţiune trebuia primită şi numai în raport de acţiunea completată, instanţa urma să pună în discuţie excepţia lipsei de interes.

Neprocedând astfel, s-a pronunţat o sentinţă nelegală, urmată de o decizie în apel nelegală.

Cum soluţia de respingere pe lipsă de interes nu a avut în vedere acţiunea completată, cu respectarea art. 134 C. pr. civ., hotărârile sunt nule potrivit art. 105 alin. (2) C. pr. civ., conturându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ.

în consecinţă, potrivit art. 312 C. pr. civ. va fi admis recursul, modificată decizia recurată, în sensul că va fi admis apelul, va fi desfiinţată sentinţa apelată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. (T.C.)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Prima zi de înfăţişare. Consecinţa formulării unei cereri de amânare pentru pregătirea apărării. Cerere ulterioară de completare a cererii de chemare în judecată