Raport de expertiză. Conţinut. Obligaţia expertului de a menţiona în raportul de expertiză obiecţiile sau explicaţiile părţilor, ori ale experţilor desemnaţi de părţi, precum şi analiza acestor obiecţii şi explicaţii. Lipsa acestor elemente. Consecinţe
| Comentarii |
|
O.G. nr. 2/2000, art. 21 lit. b) C. pr. civ., art. 105 alin. (2), art. 201, art. 210
Potrivit art. 21 lit. b) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, raportul de expertiză trebuie să conţină, printre alte elemente, şi obiecţiile sau explicaţiile părţilor,
precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii pe baza celor constatate
de expert sau de specialist. în situaţia în care instanţa a încuviinţat ca la efectuarea expertizei să participe experţi desemnaţi de părţi, în raportul de expertiză trebuie menţionat punctul de vedere, obiecţiile şi explicaţiile acestora, precum şi răspunsul expertului desemnat de instanţă.
Pentru lipsa acestor elemente nu este prevăzută în mod expres sancţiunea nulităţii raportului de expertiză, însă potrivit art. 105 alin. (2) C. pr. civ., se poate solicita anularea lui dacă s-a pricinuit părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea acestei sancţiuni. Vătămarea este înlăturată în situaţia în care, deşi în raportul de expertiză nu s-a menţionat punctul de vedere al expertului desemnat de parte, la dosar s-a depus de către acest expert, printr-un înscris separat, punctul său de vedere, observaţiile şi obiecţiunile la expertiza efectuată de expertul desemnat de instanţă, iar instanţa a acordat termen pentru ca acesta din urmă să formuleze răspuns.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 689 din 3 aprilie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 3807 din 4 mai 2004, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta V.A.G. în contradictoriu cu pârâta S.G.C., a constatat deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului V.A. şi faptul că au calitatea de moştenitoare reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu cota de 1/4 din masa succesorală şi pârâta, în calitate de descendentă, cu o cotă de 3/4, a constatat componenţa masei succesorale, a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul M.O., a dispus sistarea stării de indiviziune, a atribuit reclamantei, în deplină proprietate şi posesie apartamentul situat în Bucureşti, a luat act că pârâta a renunţat la cota de 3/8 din dreptul de proprietate asupra autoturismului inclus în masa partajabilă, a atribuit reclamantei, în deplină proprietate şi posesie autoturismul şi a obligat reclamanta către pârâtă la plata sultei în valoare de 118.254.940 lei, în termen de 2 luni de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că în mod greşit a fost calculată sulta ce i se datorează şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra obiecţiunilor formulate de către aceasta cu privire la raportul de expertiză.
Prin decizia civilă nr. 1559/A din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, a stabilit că valoarea apartamentului inclus în masa succesorală este de 780.128.116 lei, a omologat raportul de expertiză efectuat de expertul I.A., a obligat pe reclamantă la plata sultei de 275.587.193 lei către pârâtă şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, recursul fiind înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6553/2005. Prin încheierea din 4 iulie 2005, în temeiul art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004, recursul a fost trimis Curţii de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Prin decizia civilă nr. 2916/R din 7 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis recursul reclamantei, a casat decizia civilă nr. 1559/A din 24 noiembrie 2004 şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Bucureşti.
în considerentele aceste decizii, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apet a avut în vedere, la pronunţarea deciziei recurate, înscrisuri pe care apelanta pârâtă le-a depus odată cu concluziile scrise, respectiv, tabelul cu valorile admise în tranzacţiile imobiliare notariale pentru apartamente similare celui în litigiu şi dovezi privind preţurile practicate pe piaţa imobiliară, încălcând astfel principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.
în rejudecarea apelului, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a încuviinţat apelantei pârâte proba cu o nouă expertiză imobiliară iar prin decizia civilă nr. 1082 din 22 iunie 2006 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul P.I., a obligat pe reclamantă la plata sultei de 327.000.374 lei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Tribunalul a reţinut că valoarea imobilului de 917.235.933 lei, astfel cum a fost stabilită prin acest din urmă raport de expertiză, varianta a ll-a, este calculată prin luarea în considerare a reglementărilor orientative întocmite de CET-R, cât şi a preţurilor practicate pe piaţa liberă. De asemenea, tribunalul a apreciat că valoarea astfel calculată este mult mai aproape de valoarea reală a apartamentului decât cea stabilită prin raportul de expertiză depus în faţa instanţei de fond la data de 30 martie 2004, având în vedere evoluţiile produse între timp pe piaţa imobiliară.
împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. pr. civ., recurenta-pârâtă S.G.C., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304. pct. 9 C. pr. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta arată că instanţa de apel a stabilit o valoare infimă a apartamentului în raport cu preţul real al imobilului. Au fost încălcate dispoziţiile imperative ale art. 210 C. pr. civ. şi art. 21 din O.C. nr. 2/2000, deoarece părerile persoanelor desemnate ca expert-parte nu au fost menţionate în cuprinsul raportului de expertiză.
Recurenta mai arată că prima metodă de evaluare folosită de expert este contrară prevederilor Legii nr. 247/2005, deoarece determină valoarea de înlocuire, nu valoarea de circulaţie a imobilului, iar cea de-a doua metodă de calcul, deşi stabileşte preţul corect de 32.306 Euro, în mod inexplicabil scade cota de 15% datorită faptului că pentru imobilele folosite ca element de comparaţie nu este precizat anul construirii.
Se mai arată că, deşi instanţa a reţinut că varianta a doua a raportului de expertiză este mai apropiată de valoarea de circulaţie reală, totuşi instanţa omologhează raportul de expertiză în întregime, stabilind valoarea ce are în vedere şi preţul tehnic de înlocuire.
Examinând decizia civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea reţine următoarele:
Primul argument, invocat în dezvoltarea motivului de recurs, şi anume, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 210 C. pr. civ. şi art. 21 din O.G. nr. 2/2000, este nefondat.
Articolul 201 C. pr. civ. stabileşte posibilitatea încuviinţării de către instanţă a participării la efectuarea expertizei a unor experţi desemnaţi de părţi, iar art. 21 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară enumeră elementele pe care trebuie să le conţină raportul de expertiză, şi anume: a) partea introductivă, în care se menţionează organul care a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului sau al specialistului, specialitatea acestuia, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul sau specialistul urmează să răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei; b) descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii pe baza celor constatate de expert sau de specialist; c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului sau a specialistului asupra obiectului expertizei.
Prevederile legale menţionate nu prevăd, sub sancţiunea nulităţii, obligaţia expertului numit de instanţă de a menţiona în cuprinsul raportului de expertiză punctul de vedere al experţilor desemnaţi de părţi. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar interpreta că dispoziţiile art. 21 lit. b) din O.G. nr. 2/2000, care prevede ca element al raportului de expertiză, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, s-ar referi în mod implicit şi la obiecţiile sau explicaţiile experţilor desemnaţi de părţi, Curtea apreciază că lipsa acestor menţiuni din raportul de expertiză nu este de natură să atragă nulitatea actului de procedură, decât în măsura în care s-a pricinuit părţii o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, conform art. 105 alin. (2) C. pr. civ. Or, pretinsa vătămare invocată de recurenta pârâtă, constând în faptul că expertul nu a precizat în raportul de expertiză punctul de vedere al expertului-parte, a fost înlăturată prin faptul că expertul desemnat de recurentă, C.V.V., a depus la dosarul instanţei de apel punctul său de vedere separat, observaţiile şi obiecţiunile la expertiza efectuată de expertul P.I., numit de instanţă, iar prin încheierea din data de 23 mai 2006 instanţa de apel a acordat termen pentru ca expertul P.l. să răspundă la aceste obiecţiuni (răspuns care s-a depus la data de 14 iunie 2006, anterior ultimului termen de judecată, care a fost la data de 20 iunie 2006).
în schimb, Curtea apreciază ca fiind întemeiată cea de-a doua critică referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului în litigiu. Astfel, în mod greşit instanţa de apel a avut în vedere valoarea determinată de expert ca o medie între valoarea stabilită conform metodei care are la bază preţul tehnic de reconstruire a unui nou apartament, pe baza Decretului-lege nr. 61/1990 şi valoarea de piaţă a apartamentului stabilită prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare.
Este evident că metoda de evaluare prevăzută de Decretul-lege nr. 61/1990 nu mai este de actualitate, deoarece criteriile de evaluare nu ţin seama de evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară, ajungându-se astfel la stabilirea unei valori nereale, care determină încălcarea dreptului copărtaşului care trebuie să primească sultă. Datorită acestei consecinţe, metoda menţionată nu poate fi avută în vedere de instanţă la stabilirea valorii bunului supus partajului, singura metodă echitabilă, care asigură respectarea drepturilor copărtaşilor, indiferent dacă aceştia primesc bunul în natură sau sultă, corespunzătoare cotei părţi deţinute, este metoda care are în vedere valoarea de piaţă a imobilului. Conform expertizei, această valoare este de 38.007 euro, valoare în raport de care recurenta trebuie să primească sulta, echivalent în lei, a sumei de 14.253 Euro, corespunzătoare cotei de 3/8 pe care aceasta o deţine din imobil (în masa partajabilă a fost inclusă cota de 1/2 din imobil, cealaltă cotă revenind intimatei Vlad Ana, iar recurenta, în calitate de fiică a defunctului, are cota succesorală de 3/4 din masa succesorală, respectiv, 3/8 din imobil).
Curtea va înlătura cota de reducere de 15%, justificată de expert pe ideea vechimii imobilului. Expertul a reţinut că numai la două dintre cele 15 apartamente, luate în calcul la determinarea preţului mediu de vânzare, este precizat anul construirii, respectiv cu 12-13 ani după construirea imobilului în care este situat apartamentul supus evaluării. De aici expertul a dedus prezumţia că şi celelalte apartamente luate ca elemente de comparaţie (pentru care nu a fost menţionată vechimea) ar avea o vechimea aproximativă cu cele două, de unde ar rezulta că apartamentul în litigiu ar avea o vechime suplimentară de aproximativ 15 ani.
Prezumţia reţinută de expert şi, implicit, de instanţa de apel (care a omologat raportul de expertiză), are natura unei prezumţii simple care, pentru a putea dobândi valoare probatorie, trebuie să întrunească cerinţele prevăzute de art. 1203 C. civ. Acest text prevede că prezumţiile simple trebuie să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea, iar art. 1199 C. civ. defineşte prezumţia, în general, ca fiind consecinţa pe care legea sau magistratul o trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
Curtea apreciază că prezumţia simplă reţinută de instanţa de apel (potrivit căreia vechimea tuturor apartamentelor din lista de 15 apartamente, luate în calcul la determinarea preţului de piaţă, ar fi mai mică cu 15 ani decât vechimea apartamentului în litigiu, în condiţiile în care doar pentru două dintre acestea este menţionat anul construirii), nu poate fi luată în considerare, deoarece, pe de o parte, nu se bazează pe elemente care să fie de natură a naşte probabilitatea, iar pe de altă parte, faptul cunoscut (şi anume că două dintre apartamentele din listă au fost construite în 1973 şi, respectiv 1974) nu poate duce la concluzia că apartamentul supus partajului (dat în folosinţă în anul 1961) ar fi mai vechi cu 15 ani decât toate celelalte 13 apartamente din lista de comparaţie, cu privire la care nu este indicat anul construirii.
în raport cu aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C.C. împotriva deciziei civile nr. 1082 din 22 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a modificat decizia civilă recurată, în sensul că a obligat reclamanta la plata sultei de 478.159.644 lei ROL (47.816 lei RON) sau echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 14.253 EURO, către pârâtă şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
în temeiul art. 274 alin. (1) C. pr. civ., a obligat pe intimată la 775 lei RON cheltuieli de judecată către recurentă. (A.R.)
| ← Procedura partajului judiciar. Principiul disponibilităţii.... | Recurs. Fundamentul motivului de recurs reglementat de art. 304... → |
|---|
1. Cine stabileste cotele partilor implicate in procesul de partaj judiciar daca nu se pot constitui parti egale, expertul evaluator or judecatorul?
2. Este obligat judecatorul sa indice expertului sumele care trebuie scazute/adaugate la cota fiecarei parti iar expertul sa tina seama de ele la determinarea cotelor ca parte a raportului de expertiza?
Va multumesc. Raspunsul Dv. cat mai curand va fi deosebit de apreciat.