Cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992. Admisibilitate
| Comentarii |
|
Inadmisibilitatea unei cereri poate interveni numai atunci când dreptul nu este recunoscut de lege sau dacă condiţiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală.
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - obligarea pârâtei de a încheia un contract de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate -cererea este admisibilă, întrucât dreptul pretins de reclamant poate fi, în principiu, valorificat după regulile şi criteriile stabilite de Decretul-lege nr. 61/1990 şi Legea nr. 85/1992, ceea ce presupune o analiză de fond a raportului juridic dedus judecăţii.
(Decizia nr. 2478 din 27 septembrie 2001 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 12587 din 18.10.2000, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta L.I.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin reprezentanţii săi legali, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti.
A constatat că reclamanta are dreptul de a cumpăra locuinţa situată în Bucureşti, la adresa indicată în acţiune, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992, modificată, la preţul de 11.781.500 lei, stabilit conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
A suplinit consimţământul pârâtului la vânzarea apartamentului către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că apartamentul în litigiu a fost construit din fondurile statului şi dat în folosinţă în anul 1977.
în drept, au fost avute în vedere dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990, ale Legii nr. 85/1992 şi ale art. 1073 şi următoarele din Codul civil.
Prin Decizia civilă nr. 67/A din 12 ianuarie 2001, Tribunalul Bucureşti a admis apelul Municipiului Bucureşti şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.
S-a reţinut că locuinţa în litigiu nu a fost construită din fondurile statului.
împotriva deciziei tribunalului reclamanta L.I.M. a formulat cerere de recurs la data de 18.01.2001, prin care a criticat-o pe temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
S-a susţinut că în mod greşit acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel, atunci când a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, este nelegală şi va fi casată pe temeiul art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Astfel, inadmisibilitatea unei cereri poate interveni numai atunci când dreptul nu este recunoscut de lege sau dacă condiţiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală.
Or, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul juridic invocat de reclamantă, cererea este admisibilă, întrucât dreptul pretins de reclamantă poate fi, în principiu, valorificat după regulile şi criteriile stabilite de Decretul-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992, ceea ce presupune o analiză de fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel apare ca fiind nelegală, motiv pentru care recursul a fost admis, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. (Judecator Ioana Surdescu)
| ← Cerere de intervenţie în interes propriu. Formulare în cadrul... | Capacitate de exerciţiu a drepturilor procesuale. Persoană... → |
|---|
