Capacitate de exerciţiu a drepturilor procesuale. Persoană handicapată. Necesitatea punerii sub interdicţie
| Comentarii |
|
Decizia de încadrare a unei persoane în categoria persoanelor cu handicap, emisă de Inspectoratul de Stat pentru Handicapaţi, nu poate fi socotită un act doveditor a lipsei capacităţii de exerciţiu a drepturilor procesuale a persoanei în cauză, pentru aceasta fiind necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de punere sub interdicţie.
(Decizia nr. 48 din 10 ianuarie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la 12.01.2001, reclamantul P.M.E. i-a chemat în judecată pe pârâţii D.S. şi D.E., solicitând evacuarea acestora pentru lipsă de titlu din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 4.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 7633 din 24.07.2000 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a adjudecat definitiv imobilul din litigiu, pârâţii locuind în prezent fără forme legale şi refuzând să părăsească apartamentul, deşi au fost notificaţi în acest sens.
La 23.02.2001, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că solicită şi evacuarea pârâtului D.M., care locuieşte fără titlu în acelaşi apartament.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 3147 din 16.03.2001, a admis cererea reclamantului, astfel cum a fost precizată, şi a dispus evacuarea celor trei pârâţi pentru lipsă de titlu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că imobilul din care s-a solicitat evacuarea pârâţilor a fost adjudecat definitiv în favoarea creditorului reclamant, pentru preţul de 130.000.000 lei, iar hotărârea definitivă şi irevocabilă a fost transcrisă în Cartea funciară nr. 16521/N din 14.03.2001.
împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâţii D.S., D.E. şi D.M., potrivit art. 283 pct. 3 din Codul de procedură civilă, aceştia fiind decăzuţi din dreptul de a motiva apelul.
Având în vedere dispoziţiile art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa de apel a reţinut că pârâţii nu au formulat la instanţa de fond apărări care să vizeze fondul pretenţiilor reclamantului, ci au depus la dosar acte în dovedirea împrejurării că pârâtul D.M. necesită protecţie specială, ca persoană handicapată.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2951/A din 18.10.2001, a respins apelul pârâţilor, ca nefondat, reţinând că obligaţia de predare a imobilului adjudecat este o obligaţie personală a pârâţilor debitori, astfel încât invocarea unui motiv exterior, respectiv a faptului că în imobil locuieşte şi fiul acestora, despre care se susţine că ar fi lipsit de discernământ, nu poate fi luată în considerare.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs pârâţii D.S. şi D.E., la 30.10.2001, şi D.M., la 30.10.2001.
Recurentul D.M. nu şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de lege, deşi hotărârea recurată i-a fost comunicată, aşa cum rezultă din dovada de primire de la dosar la 12.11.2001.
în consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile art. 306 alin. 1 din codul de procedură civilă raportat la art. 303 din Codul de procedură civilă, Curtea va constata nul recursul declarat de pârâtul D.M.
Prin motivele de recurs depuse la 26.11.2001, recurenţii D.S. şi D.E. au criticat decizia tribunalului ca nelegală şi netemeinică, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Aceşti recurenţi au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, învederând că pârâtul D.M. este lipsit de discernământ şi ca atare nu se putea soluţiona cauza în lipsa unui curator care să-i reprezinte interesele.
Recurenţii-pârâţi au arătat că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti se află cererea de punere sub interdicţie a fiului lor, pârâtul D.M., şi că, deşi au depus acte în sensul celor menţionate, tribunalul a încălcat dispoziţiile art. 42 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt legal reprezentate.
Analizând criticile invocate prin motivele de recurs formulate de pârâţii D.S. şi D.E., Curtea va aprecia că recursul acestora este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă este nefondat, recurenţii invocând pretinsa lipsă de procedură în apel în ceea ce priveşte pe fiul lor, pârâtul D.M., care nu a fost legal reprezentat de un curator, având în vedere că este lipsit de discernământ.
Recurenţii nu au făcut dovada, nici în apel şi nici în recurs cu hotărâre judecătorească irevocabilă, că pârâtul D.M. ar fi lipsit de exerciţiul drepturilor sale, fiind pus sub interdicţie.
Astfel, Decizia Inspectoratului de Stat pentru Handicapaţi nr. 422 din 16.10.1992 face dovada stării de invaliditate a pârâtului D.M., nu însă şi a lipsei capacităţii de exerciţiu a acestuia, care ar putea fi invocată, conform art. 43 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în orice stare a pricinii.
Mai mult, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, obligaţia de predare a imobilului adjudecat este o obligaţie personală a pârâţilor-recurenţi, de care aceştia nu pot fi exoneraţi prin invocarea unui motiv exterior, respectiv a împrejurării că în imobil locuieşte şi fiul acestora, handicapat.
Ca atare, se va aprecia că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă şi nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa de apel neîncălcând dispoziţiile art. 42 din Codul de procedură civilă, întrucât nu s-a făcut dovada lipsei capacităţii de exerciţiu a pârâtului-recurent D.M.
| ← Cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile... | Calitatea procesuală activă a moştenitorilor creditorului... → |
|---|
