Cheltuieli de judecată. Necesitatea punerii în întârziere a pârâtului, pentru înlăturarea dispoziţiei exoneratorii prevăzute de art. 275 din Codul de procedură civilă
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 275 din Codul de procedură civilă, dacă pârâtul a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Faptul că obligaţia debitorului are caracter continuu sau că litigiul are natură comercială nu înlătură necesitatea punerii în întârziere a debitorului, pentru a se putea admite cererea de cheltuieli de judecată, indiferent de poziţia adoptată de pârâţi în proces, deoarece dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură civilă, aplicabile numai cheltuielilor ocazionate de proces, nu prevăd nici o derogare de la regula instituită în partea finală a textului, dispoziţiile din dreptul material privitoare la cazurile în care nu este necesară punerea în întârziere având relevanţă numai pentru obligaţia rezultată din contract, nu şi din proces.
(Decizia nr. 278 din 31 ianuarie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buftea, reclamanta S.N.T.B. l-a chemat în judecată pe pârâtul O.P., pentru obligarea la plata costului prestaţiilor telefonice şi majorări servicii accesorii. Totodată, reclamanta a cerut şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La prima zi de înfăţişare, pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 8414 din 10 mai 2001, judecătoria a admis acţiunea, dar a respins cererea pentru cheltuieli de judecată, motivând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei, cerând schimbarea ei, în sensul admiterii pretenţiei de cheltuieli, cu motivarea că anterior înregistrării acţiunii la instanţă l-a somat pe pârât să plătească datoria prin Adresa nr. 61160 din 21.01.2001, în această situaţie nemaifiind aplicabile dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a respins apelul prin Decizia nr. 2292 din 28.02.2001, motivând că adresa indicată de reclamantă nu constituie o punere în întârziere a pârâtului, deoarece acţiunea nu s-a înregistrat la instanţă în termenul de 10 zile în care pârâtul a fost somat să-şi îndeplinească obligaţia.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, pentru următoarele motive:
- motivarea instanţei este nelegală, deoarece acţiunea a fost introdusă în termenul legal de prescripţie, iar faptul că debitorul a fost chemat în judecată după 3 luni de la notificare nu constituie un motiv pentru care acţiunea să poată fi decăzută din termenul de prescripţie;
- pârâtul a primit notificarea, dovada în acest sens fiind borderoul pentru plicuri recomandate din data de 25.01.2001 şi confirmarea de primire din 26.01.2001, semnată de pârât;
- punerea în întârziere urmează a se considera că s-a realizat prin această notificare, având în vedere dispoziţiile art. 36 din Codul comercial şi ale art. 969 şi 989 din Codul civil, în materia comercială admiţându-se că simpla scrisoare sau telegramă produce punerea în întârziere;
- în cazul obligaţiilor continue, cum e cazul celei din speţă, nu este necesară îndeplinirea unor formalităţi de punere în întârziere, nefiind necesară punerea în întârziere nici în cazurile prevăzute de art. 1079 pct. 1, 2 şi 3 din Codul civil.
Nu s-a făcut referire în motivare la dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură civilă.
Curtea constată că recursul nu este fondat.
Soluţia tribunalului este legală şi temeinică, dar nu pentru motivele indicate în decizie, ci pentru motivul luat în considerare de prima instanţă, respectiv pentru că pârâtul nu a fost pus în întârziere înainte de înregistrarea acţiunii la instanţă.
Potrivit art. 1079 din Codul civil, debitorul se va pune în întârziere printr-o notificare ce i se va face, prin tribunalul domiciliului său (realizată de instanţă prin executori judecătoreşti, până la adoptarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, dată de la care activitatea a fost preluată în exclusivitate de aceştia).
Adresa trimisă de reclamantă pârâtului nu îndeplineşte condiţiile unei notificări legale.
Susţinerile reclamantei expuse în cererea de recurs, care vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, nu se pot reţine, deoarece:
- nu s-a pus în discuţie prescripţia dreptului la acţiune, dimpotrivă, acţiunea a fost admisă;
- pârâtul nu a contestat primirea somaţiei de la reclamantă, deci nu era cazul să se invoce o chestiune nelitigioasă;
- situaţia din speţă nu se încadrează în nici unul din cazurile de punere a debitorului în întârziere de drept, conform art. 1079 pct. 1, 2 şi 3 din Codul civil, iar recurenta nu a motivat încadrarea pretenţiei sale în vreunul din aceste cazuri;
- faptul că obligaţia debitorului are un caracter continuu sau natură comercială nu înlătură necesitatea punerii în întârziere a debitorului, pentru a se putea admite cererea de cheltuieli de judecată indiferent de poziţia adoptată de pârât în proces, deoarece dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură civilă, aplicabile numai cheltuielilor făcute pentru susţinerea procesului, nu prevăd nici o derogare de la regula instituită, dispoziţiile din dreptul material privitoare la cazurile în care nu este necesară punerea în întârziere având relevanţă numai pentru obligaţia rezultată din contract, nu şi din proces.
Curtea, constatând că dispoziţiile legale susţin soluţia pronunţată în apel, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
| ← Citare. Neîndeplinirea procedurii de citare. Nulitate | Cerere de intervenţie în interes propriu. Formulare în cadrul... → |
|---|
