Citare. Neîndeplinirea procedurii de citare. Nulitate. Condiţii. Partea care o poate invoca
Comentarii |
|
Nulitatea produsă prin nelegala citare are un caracter relativ. Drept urmare, ea nu va putea fi invocată pe calea recursului decât de partea a cărui interes a fost în acest fel vătămat.
(Decizia nr. 3045 din 15 noiembrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 7577 din 25.10.1999, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie formulată de reclamantul-pârât P.V., a admis în parte cererea principală, completată şi precizată, formulată de reclamantul-pârât P.V. şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant S.G.; au fost obligaţi pârâtul-reclamant S.G. şi pârâţii S.L., S.M., S.D., S.S., S.M., R.F., R.D., R.l.'şi R.F. să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sectorul 5, şi să plătească contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului în sumă de 12.265.197 lei; a fost respinsă cererea conexă formulată de reclamantul-pârât împotriva pârâtului-reclamant S.G. şi a pârâţilor sus-menţionaţi cu privire la constatarea nulităţii convenţiei încheiate la 6.08.1988 şi cererea privind chemarea în garanţie a pârâţilor ca inadmisibilă; a fost obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtului-reclamant S.G. suma de 1.100.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtului-reclamant S.G. de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu, ca şi cererea pârâtului-reclamant S.G. privind acordarea unui drept de retenţie asupra imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 4245/A din 20.12.2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a 11l-a civilă a respins ca nefondat apelul pârâţilor R.F. şi S.G.
împotriva deciziei tribunalului au formulat cerere de recurs S.G. şi R.F., criticând decizia tribunalului pentru nelegalitate, sub următorul aspect:
La termenul de judecată la care s-a soluţionat cauza nu a fost procedura completă cu toate părţile din dosar (art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă).
Recursul nu este fondat.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din codul de procedură civilă nu poate fi primit întrucât vizează, în mod explicit, neregularitatea procedurii de citare cu ceilalţi apelanţi la data soluţionării cererii de apel.
Potrivit art. 108 alin. 2 din Codul de procedură civilă, "celelalte nulităţi se declară numai după cererea părţii care are interes să le invoce".
Or, în cauză, fiind vorba de o nulitate relativă, interesul formulării unei astfel de cereri revine numai părţilor în favoarea cărora această sancţiune a fost prevăzută de lege, ceea ce nu este cazul recurenţilor de faţă.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
← Citaţie. Menţiunile înscrise de agentul constatator în... | Citare. Neîndeplinirea procedurii de citare. Nulitate → |
---|