Acţiune în despăgubiri îndreptată împotriva statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Constituţie, art. 52 alin. (3) Legea nr. 303/2004, republicată, art. 96 C. pr. pen., art. 504
Potrivit art. 96 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, săvârşite în procese penale, sunt stabilite de Codul de procedură penală.
Pentru a fi incidente dispoziţiile alineatului 3 al art. 96 [fost art. 94 alin. (3)], fiind vorba de plângeri penale, este necesar a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, respectiv art. 504, care menţionează, în mod expres şi limitativ, cazurile care dau dreptul la reparaţie.
Inexistenţa acestor cazuri determină soluţia inadmisibilităţii unei acţiuni în despăgubiri îndreptată împotriva statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lil-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 2991A din 14 mai2007)
NOTĂ: Decizia este irevocabilă.
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost republicată în M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005.
Prin cererea înregistrată la 29 septembrie 2006, reclamantul P.V. a chemat în judecată S.R., prin M.F.P. pentru a răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite de procurorii şi judecătorii care au cercetat şi judecat infracţiunile săvârşite de unii funcţionari ai P.T..
în motivarea acţiunii, s-a susţinut că procurorii sesizaţi nu au cercetat şi verificat infracţiunile săvârşite de funcţionarii P.T., dovedite cu probe scrise, aflate la dosare şi invocate în plângerile penale adresate de reclamant diferitelor Parchete.
în răspunsurile primite şi în rezoluţiile Parchetelor nu se invocă temeiurile legale sau motivele pentru care nu au fost luate în considerare încălcările legii şi gravele abuzuri săvârşite de către funcţionarii publici.
Pârâtul a invocat excepţia netimbrării acţiunii, prin întâmpinare şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1378 din 30 octombrie 2006, a respins excepţia netimbrării acţiunii şi a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respingând acţiunea ca inadmisibilă.
în considerentele hotărârii, s-a reţinut că răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată prin dispoziţiile constituţionale ale art. 52 alin. (3), precum şi prin prevederile art. 96 din Legea nr. 303 /2004.
Acest din urmă text stabileşte condiţiile în care o persoană poate chema în judecată S.R. solicitând repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare săvârşite atât în cauzele penale, cât şi în alte cauze.
Articolul 96 alin. (4) stabileşte condiţia prealabilă a existenţei unei hotărâri definitive prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
în cauză, reclamantul nu are calitatea de participant la un proces penal, în nicio împrejurare, neajungându-se la trimiterea în judecată a vreunei persoane sau a sa, ci este un petiţionar ale cărui plângeri au primit rezoluţii de neîncepere a urmării penale, confirmate în căile de atac.
în legătură cu aceste soluţii, nu există nici hotărâri judecătoreşti, prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară a procurorilor sau judecătorilor care au cercetat şi judecat faptele pentru care reclamantul a formulat plângeri.
împotriva hotărârii reclamantul a declarat apel, criticând sentinţa ca nelegală şi netemeinică.
în motivele de apel, s-a arătat că apelantul nu a avut calitatea de simplu petiţionar, ci pe aceea de parte vătămată, petiţiile formulate fiind plângeri penale, conform art. 283 şi adresate conform art. 279 C. pr. pen.
Faptul că nu s-a ajuns la trimiterea în judecată a vreunei persoane, iar rezoluţiile au fost în sensul neînceperii urmării penale, precum şi inexistenţa unor hotărâri prevăzute de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 se datorează tocmai acelor procurori şi judecători care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, fapte pentru care statul răspunde.
Se mai susţine că respectivii procurori şi judecători au încălcat Constituţia, Codul de procedură penală, Legea nr. 303/2004, Statutul Magistraţilor.
Arată reclamantul că, în condiţiile în care nimeni nu a fost condamnat dintre cei împotriva cărora s-a plâns, personal a suferit „stres, tortură psihică, umilinţă".
Apreciază că, din actele depuse în probatoriu la dosar, rezultă eroarea judiciară, considerând dovedite infracţiunile pentru care a sesizat parchetul, fiind aplicabile dispoziţiile art. 94 alin. (7) din Legea nr. 303/2004.
Articolul 94 alin. (6) a fost greşit menţionat de către tribunal deoarece, în cazul său, au existat procese penale şi alte procese decât cele penale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Instanţa nu a indicat greşit, în soluţionarea cauzei, dispoziţiile art. 96 alin. (4), în loc de art. 94 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, ci a reţinut corect textele de lege aplicabile în cauză.
Legea nr. 303/2002 a fost republicată în temeiul art. XII al Titlului XVII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, dispoziţiile art. 94 au devenit, în prezent, dispoziţiile art. 96.
Reclamantul a solicitat P.T. acordarea unui ajutor bănesc pentru plata energiei termice, astfel cum prevede Legea nr. 116/2002, respectiv suma de 30.000.000 lei, motivat de faptul că a acumulat datorii la plata întreţinerii către Asociaţia de Locatari, unde domiciliază, în valoare de 28. 226.544 lei, la data de 24 aprilie 2003.
lJ M.T. a răspuns reclamantului că cererea sa nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 116/2002, neîndeplinind condiţiile acestei legi, motiv pentru care nu poate primi ajutorul solicitat de 28.226.544 lei. în cuprinsul aceleiaşi adrese, s-a arătat că poate beneficia de dispoziţiile O.U.G. nr. 5/2003, însă trebuie să depună o adeverinţă de la asociaţia de locatari, astfel cum i s-a solicitat prin adresa nr. SC 2003-007174 din 4 iunie 2003 a P.M.T.
Reclamantul apelant a formulat plângere penală împotriva funcţionarilor primăriei pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 247, art. 215, art. 289 şi art. 219 C. pen.
întrucât a primit rezoluţii de neîncepere a urmării penale, a formulat plângeri şi împotriva procurorilor care au instrumentat cauza.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmării penale împotriva primarului C.C., M.S. şi C.R., precum şi împotriva procurorilor M.F., M.M., P.A. şi H.I., prin rezoluţia din 5 februarie 2005, considerând că nu există faptele penale reclamate.
Şi această rezoluţie a fost atacată de apelant, Curtea de Apel Timişoara pronunţând sentinţa penală nr. 27/PI din 4 aprilie 2005, prin care a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva rezoluţiei din 5 februarie 2005.
Apelantul a atacat şi ordonanţa nr. 13 din 5 februarie 2005, înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, prin decizia civilă nr. 2074 din 30 martie 2006, respingând, ca inadmisibilă, plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei 13 din 5 februarie
2005.
Apelantul a avut calitatea de parte vătămată în plângerile penale adresate parchetului, dar şi pe aceea de petiţionar în raport cu instituţiile statului cărora s-a adresat, astfel încât susţinerile instanţei de fond nu sunt greşite.
Potrivit art. 96 alin. (1), Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
(2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.
(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
(5) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.
(6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a fi incidente dispoziţiile alineatului 3 al art. 96 [fost art. 94 alin. (3)], fiind vorba de plângeri penale, este necesar a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, respectiv art. 504.
Textul menţionează cazurile care dau dreptul la reparaţie, şi anume: 1) orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă, în urma rejudecării cauzei, s-a stabilit, prin hotărâre definitivă, că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există.
2) Are dreptul la repararea pagubei şi persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar, ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent, a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată.
Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, cu intenţie sau din culpă gravă, a stânjenit sau a încercat să stânjenească aflarea adevărului.
în speţă, apelantul reclamant nu s-a aflat în nici una dintre situaţiile menţionate de lege, în mod expres şi limitativ, astfel încât soluţia tribunalului de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este corectă atât în raport de cele reţinute prin considerente, cât şi faţă de dispoziţiile imperative ale codului de procedură penală.
Astfel fiind, în temeiul art. 296 C. pr. civ., Curtea va respinge apelul, ca nefondat. (B.Ţ.)
| ← Acţiune în constatarea nulităţii unui act de adjudecare... | Acţiune în evacuare formulată de proprietarul imobilului... → |
|---|
