Acţiune în constatarea nulităţii unui act de adjudecare formulată de garanţii ipotecari. Inadmisibilitate. Invocarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în calea de atac a apelului. Inaplicabilitate dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. pr. civ.
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 304 pct. 6. art. 401 alin. (1)
1. Acţiunea de drept comun formulată de garanţii ipotecari împotriva actului de adjudecare, ca act final al executării silite, este inadmisibilă, nimic neputând justifica ocolirea mijlocului procedural special pus la dispoziţie de legiuitor în scopul de a se obţine desfiinţarea actelor ilegale de executare, faţă de modul de reglementare, prin dispoziţiile art. 401 alin. (1) C. pr. civ., a condiţiilor de exercitare a acestei proceduri.
Numai terţii vătămaţi prin executare îşi pot apăra dreptul lor, după caz şi pe calea unei acţiuni separate de drept comun, nu şi părţile raportului juridic execuţional, care au deschisă numai calea specială a contestaţiei la executare pentru a ataca executarea silită însăşi, precum şi orice act de executare.
2. Instanţa de apel a soluţionat cererea de chemare în judecată pe excepţia de inadmisibilitate în apelul reclamanţilor, fără ca o atare excepţie să fi fost inserată prin motivele de apel, dar aceasta nu echivalează cu o pronunţare extra petita, în condiţiile art. 304 pct. 6 C. pr. civ.
Faptul că în cererea de apel dedusă judecăţii excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu se regăsea ca motiv de apel, nu împiedica instanţa de control judiciar să o reţină, din oficiu, ca temei al admiterii apelului, fiind, de asemenea, fără relevanţă că aceeaşi excepţie a fost ridicată în faţa primei instanţe şi a fost respinsă.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a Ili-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 111 din 23 ianuarie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 3061 din 7 octombrie 2005, Judecătoria Buftea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii D.L. şi D.C. împotriva pârâţilor V.S. şi SC R. SA, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare nr. 226/2000, întocmit de executorul judecătoresc B.C. cu privire la terenul în suprafaţă de 5.000 mp., situat în comuna M. judeţul Ilfov şi amplasat în tarlaua 605, parcela A 605.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei vreunei cauze de nulitate absolută a actului juridic atacat şi că deşi şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 966 C. civ., reclamanţii au invocat în fapt motive care vizează executarea silită - perimarea, actualizarea aleatorie a debitului, lipsa expertizei de evaluare a bunului, neregularitatea publicaţiei de vânzare - şi care puteau fi valorificate pe calea contestaţiei de executare.
împotriva sentinţei de fond au declarat apel reclamanţii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 577 din 21 martie 2006, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii reclamanţii au invocat motive care puteau face obiectul unei contestaţii la executare, având în vedere şi calitatea lor de părţi în procedura executării silite
- reclamanţii au avut calitatea de garanţi ipotecari în executarea ce a purtat asupra garanţiei imobiliare.
Faţă de această situaţie şi faţă de faptul că odată ce actul de adjudecare a fost emis, împotriva acestuia mai pot formula acţiuni pe calea dreptului comun doar terţii şi numai pentru alte motive decât cele care ţin de executarea propriu-zisă, tribunalul a apreciat că în mod nelegal instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, deşi motivele soluţiei de respingere fundamentează excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţi, care au criticat-o pentru următoarele motive:
1) Articolul 304 pct. 6 C. pr. civ. - instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
în dezvoltarea acestui motiv recurenţii au arătat că deşi în motivarea apelului lor s-au referit la greşeala instanţei de fond de a respinge acţiunea ca neîntemeiată, instanţa de apel le-a admis apelul, dar le-a respins acţiunea ca inadmisibilă.
în felul acesta, instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, pentru că, în fapt, a admis o excepţie care nu fusese invocată de apelanţi, ci de către intimaţi la fond, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe care prima instanţă o respinsese; mai mult decât atât, prin soluţia dată în apel s-a agravat apelanţilor situaţia în propria cale de atac.
2) Articolul 304 pct. 9 C. pr. civ. - hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Dezvoltând acest motiv, recurenţii au susţinut că erau îndreptăţiţi să ceară constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare, pentru că toată procedura de executare s-a efectuat în frauda lor, a debitorilor, care nu au putut uza de calea procedurală a contestaţiei la executare, nefiind înştiinţaţi de nici un act de executare.
Executarea s-a săvârşit cu încălcarea dispoziţiilor art. 3731 C. pr. civ. - pentru că nu a existat încheiere de încuviinţare a executării silite, a dispoziţiilor art. 389 C. pr. civ. - pentru că executarea se perimase de drept, deoarece creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la îndeplinirea unui act de executare fără să fi urmat alte asemenea acte, precum şi a dispoziţiilor art. 500 alin. (2) C. pr. civ. - pentru că nu s-a efectuat o expertiză pentru actualizarea debitului restant, care să le fie comunicată şi debitorilor, ba mai mult, procesul - verbal şi actul de adjudecare au fost întocmite în aceeaşi zi, fără a exista la dosar dovada achitării integrale a preţului.
Pe de altă parte, recurenţii susţin că au formulat şi o plângere la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în urma cercetărilor întreprinse s-au constatat abateri în maniera de instrumentare a procedurii execuţionale cu privire la dosarul de executare nr. 226/2004.
La cererea de recurs au fost anexate, în copie, notificarea nr. 270 din 28 februarie
2006, adresată recurenţilor de intimata SC R. SA, dovada de comunicare a acestei notificări, precum şi ordinul de plată nr. 1 din 14 aprilie 2006.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
1) Invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. pr. civ., recurenţii
- reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut pentru că deşi le-a admis apelul, a schimbat soluţia primei instanţe în sensul respingerii acţiunii pe excepţia de inadmisibilitate, cu toate că o asemenea excepţie nu fusese invocată de ei prin motivele de apel, ci de partea adversă, în faţa primei instanţe, care o şi respinsese.
Este adevărat că instanţa de apel a soluţionat cererea de chemare în judecată pe excepţia de inadmisibilitate în apelul reclamanţilor, fără ca o atare excepţie să fi fost inserată prin motivele de apel, dar aceasta nu echivalează cu o pronunţare extra petita în condiţiile art. 304 pct. 6 C. pr. civ., a cărui incidenţă nu poate fi astfel reţinută în cauză.
Inadmisibilitatea acţiunii este o excepţie de ordine publică, aşa încât poate fi invocată de oricare dintre părţile procesului şi chiar de instanţă din oficiu, în orice fază procesuală - fond, apel, recurs.
De aceea, faptul că în cererea de apel dedusă judecăţii excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu se regăsea ca motiv de apel nu împiedica instanţa de control judiciar să o reţină, din oficiu, ca temei al admiterii apelului, cum s-a întâmplat în speţă, fiind de asemenea fără relevanţă pe acest aspect - faţă de caracterul de ordine publică al excepţiei inadmisibilităţii acţiunii - că aceeaşi excepţie a fost ridicată de pârâţi în faţa primei instanţe şi că acea instanţă a respins-o.
Cât priveşte argumentul recurenţilor, potrivit căruia prin admiterea apelului lor, cu consecinţa schimbării sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă, instanţa de apel le-ar fi agravat situaţia în propria cale de atac, nici acesta nu poate fi primit.
Principiul non reformatio in pejus, consacrat de art. 296 teza a ll-a C. pr. civ., înseamnă că prin admiterea apelului nu trebuie să se creeze părţii al cărei apel a fost admis o situaţie mai grea decât aceea creată prin hotărârea primei instanţe, ori, în speţă, nu se poate reţine că acest principiu ar fi fost înfrânt de instanţa de apel.
Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar instanţa de apel, admiţând apelul reclamanţilor şi rejudecând cererea de chemare în judecată, a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Practic, instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată la fond, schimbând doar temeiul acesteia - inadmisibilitate în loc de netemeinicie, ceea ce nu echivalează cu o înrăutăţire a situaţiei reclamanţilor în propria cale de atac.
2) Recurenţii - reclamanţi au contestat şi legalitatea soluţiei de respingere a cererii lor de chemare în judecată ca inadmisibilă, susţinând că erau îndreptăţiţi să ceară constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare pe calea acţiunii de drept comun, întrucât nu au putut uza de calea contestaţiei la executare, nefiind înştiinţaţi de vreun act de executare.
Nici această critică nu poate fi primită şi, prin aceasta, nici motivul de modificare în care ea se încadrează - art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Cum corect s-a reţinut şi în apel, reclamanţii - recurenţi au învestit instanţa cu o acţiune de drept comun având ca obiect constatarea nulităţii unui act de adjudecare emis într-o procedură de executare silită în care ei au avut calitatea de părţi şi anume de garanţi ipotecari, fiind executată garanţia imobiliară.
Ori numai terţii vătămaţi prin executare îşi pot apăra dreptul lor, după caz, şi pe calea unei acţiuni separate de drept comun, nu şi părţile raportului juridic execuţional, care au deschisă numai calea specială a contestaţiei la executare pentru a ataca executarea silită însăşi, precum şi orice act de executare.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a apreciat că acţiunea de drept comun formulată de reclamanţii - recurenţi împotriva actului de adjudecare, ca act final al executării silite, este inadmisibilă, nimic neputând justifica ocolirea de către părţi a mijlocului procedural special ce le-a fost pus la dispoziţie de legiuitor în scopul de a obţine desfiinţarea actelor ilegale de executare şi anume contestaţia la executare, faţă de modul de reglementare, prin dispoziţiile art. 401 alin. (1) C. pr. civ., a condiţiilor de exercitare a acestui mijloc procedural special.
Distinct de contestarea legalităţii soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii lor de chemare în judecată, recurenţii - reclamanţi au invocat în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs şi argumente în susţinerea temeiniciei acestei cereri.
Asemenea argumente nu pot fi, însă, analizate de instanţa de recurs, cât timp aceasta a confirmat finele de neprimire reţinut în calea de atac a apelului, respectiv inadmisibilitatea acţiunii, potrivit celor anterior arătate.
Având în vedere considerentele prezentate, Curtea apreciază că recursul reclamanţilor nu este fondat, urmând a-l respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ. (M.V.)
| ← Acţiune în constatarea nulităţii contractului de... | Acţiune în despăgubiri îndreptată împotriva statului... → |
|---|
