Acţiune în evacuare. Aprecierea admisibilităţii în funcţie de atitudinea şi apărările pârâtului. Indicarea greşită a apartamentului. Nelegala citare
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 100 alin. (1) alin. (3), art. 105 alin (2)
C. civ., art. 1410
Necesitatea promovării unei acţiunii în evacuare sau în revendicare pentru dobândirea de către proprietarul unui imobil a posesiei
t1 Având în vedere prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 din 2011, pot constitui titluri executorii numai contractele de locaţiune încheiate după 1 octombrie 2011.
bunului său decurge din atitudinea procesuală a pârâtului şi din apărările pe care le invocă acesta în combaterea acţiunii declanşate de către reclamant. Atât timp cât recurenta nu a invocat nici un drept de proprietate sau de folosinţă asupra imobilul litigios, Curtea învederează că, calea procesuală aleasă de către reclamanţi este cea corectă.
Potrivit art. 100 alin. (1) pct. 4, dovada de îndeplinirii a procedurii de citare trebuie să cuprindă „numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau a camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje”. Lipsa uneia dintre aceste menţiuni sau indicarea greşită a acestora atrage nulitatea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (3) coroborate cu art. 105 alin. (2) teza II din C. proc. civ. Nulitatea determinată de indicarea greşită a numărului de apartament este o nulitate expresă, care nu poate fi acoperită.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 722Rdin 10 iunie 2011 (nepublicată)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti reclamanţii M.P. şi M.H. au chemat în judecată pe pârâta M.V., solicitând evacuarea pârâtei din apartamentul nr. 100 situat în Bucureşti, sector 2, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3018 din 01.04.2009, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţi M.P. şi M.H. în contradictoriu cu pârâta M.V., a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 2 pentru lipsă de titlu locativ.
Prin decizia civilă nr. 72A din 20.01.2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 3018 din 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că susţinerile în sensul că autorul apelantei nu avea discernământ în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare exced cauzei deduse judecăţii, şi, mai mult, prin sentinţa civilă nr. 4091 din 13.05.2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti astfel cum a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 126 din 19.10.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi decizia civilă nr. 629 din 11.04.2008 pronunţată de C.A. Bucureşti, s-a respins acţiunea privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 413 din 2002.
Tribunalul a constatat că susţinerea că a fost încălcat dreptul la apărare este nefondată având în vedere că, potrivit art. 156 C. proc. civ., pentru lipsă de apărare temeinic motivată se poate acorda un singur termen de judecată, ori apelanta pârâtă a beneficiat de un astfel de termen în data de 8.10.2008. Tribunalul a constatat că, pentru termenul din 1.04.2009 nu există vreo cerere de amânare pentru lipsă de apărare şi cu atât mai puţin vreun act doveditor al imposibilităţii avocatului de a se prezenta la termen.
în ceea ce priveşte apărarea apelantei în sensul că nu ar locui în apartament, tribunalul a constatat că este nefondată având în vedere, pe de o parte, că acţiunea în evacuarea, având caracter personal, urmăreşte să împiedice folosirea unei locuinţe de persoana care nu poate justifica vreun titlu, iar poate de altă parte ceea ce interesează nu este domiciliul oficial ci domiciliul din reşedinţa în fapt.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, în motivarea recursului, pârâta a arătat că se judecă cu reclamanţii într-un alt dosar pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 413 din 2002, prin care reclamanţii au dobândit de la tatăl său Z.Z., bunul imobil constând în apartamentul nr. 100 situat în Bucureşti, sector 2.
La momentul încheierii contractului, tatăl său nu avea discernământ, aspect ce a fost relevat de două expertize psihiatrice efectuate de Institutul de Medicină Legala Mina Minovici.
Reclamanţii din prezenta cauză au avut cunoştinţă despre faptul că Z.Z. nu avea discernământ, astfel încât contractul pe care l-a încheiat este lovit de nulitate absolută
Recurenta a considerat că,până la soluţionarea cauzei privind nulitatea contractului în baza căruia reclamanţii-intimaţi solicită evacuarea recurentei, se impune suspendarea prezentei cauze având ca obiect evacuare.
în drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 8,9 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 140 R din 14.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins excepţia nulităţii recursului şi s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă M.V. împotriva deciziei civile nr. 72 A din 20.01.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi M.H. şi M.P.
în motivarea deciziei, s-au reţinut următoarele: în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru lipsa menţiunilor prevăzute de art. 3021 din C. proc. civ., Curtea constată că, potrivit
acestei prevederi legale, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:
a) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar. Dacă recurentul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) indicarea hotărârii care se atacă;
c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
d) semnătura.
Curtea Constituţională, prin dec. nr. 176 din 2005, a constatat că art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este neconstituţional în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitate absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs „numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar”, precum şi - dacă recurentul locuieşte în străinătate - „domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul”.
în ceea ce priveşte menţionarea celorlalte elemente prevăzute de art. 3021 din C. proc. civ., Curtea a constatat că recurenta a indicat, în cuprinsul cererii de recurs, decizia tribunalului atacată cu recurs, motivele de nelegalitate pe care a înţeles să-şi întemeieze recursul, şi a semnat cererea. în consecinţă, Curtea constată că recursul declarat întruneşte cerinţele prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., situaţie în care va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţi.
în ceea ce priveşte motivele invocate în cererea de recurs, Curtea a constatat că recurenta a invocat existenţa unui alt dosar, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 413 din 2002 prin care reclamanţii au dobândit de la tatăl recurentei, Z.Z., apartamentul nr. 100 situat în Bucureşti, sector 2. Recurenta a susţinut că, la momentul încheierii contractului, tatăl său nu avea discernământ.
Curtea a constatat că dosarul menţionat a fost soluţionat irevocabil prin decizia civilă nr. 629 din 11.04.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, soluţia fiind aceea de respingere a acţiunii privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 413 din 2002.
Astfel, faţă de împrejurarea că titlul invocat de reclamanţi, şi anume contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 413 din 2002, nu a fost anulat, Curtea a constatat că reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului din care solicită evacuarea recurentei pârâte. Având în vedere că recurenta pârâtă nu a invocat niciun titlu care să-i confere dreptul de folosinţă asupra imobilului, Curtea a constatat că în mod corect instanţele au considerat întemeiată acţiunea în evacuare formulată de reclamanţi.
în această situaţie, nu se poate considera că instanţele ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, efectele contractului de vânzare-cumpărare invocat de reclamanţi precum şi ale hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea în nulitate fiind corect apreciate de instanţe. De asemenea, faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţele au aplicat corect legea, dispunând evacuarea pârâtei care nu a justificat vreun drept de proprietate sau folosinţă asupra imobilului în litigiu.
în consecinţă, reţinând că motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă M. V. împotriva deciziei civile nr. 72 A din 20.01.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac extraordinară contestatoarea M.V.
Prin decizia civilă nr. 402 din 08.04.2011, a fost admisă contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 140 A din 14.02.2011 pronunţată de C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost anulată decizia civilă nr. 140 din 14.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi s-a dispus rejudecarea recursului.
în motivarea deciziei, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare, s-au reţinut următoarele:
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile irevocabile, atunci când procedura de citare a părţii pentru ziua în care s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Instanţa constată că procedura de citare a contestatoarei M.V. la termenul de judecată din data de 14.02.2011, nu a fost legal îndeplinită pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din data de 01.11.2010, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor cererea de suspendare a cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 244 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de suspendare formulată.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată a fost respinsă ca nefondată, cererea de suspendare formulată şi s-a dispus citarea părţilor, care şi-au pierdut termenul în cunoştinţă, ca urmare a rămânerii în pronunţare pe cererea de suspendare.
La termenul de judecată din data de 13.12.2010, M.V., prin apărător, a solicitat instanţei ca comunicarea citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură să se realizeze la noul sediul noului Cabinet de Avocatură M.M.
Ca urmare a acestei solicitări, la termenul de judecată din data de 13.12.2010, s-a constatat lipsa de procedură cu pârâta şi s-a dispus citarea acesteia la noul sediu, indicat ca fiind sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură şi a citaţiilor.
La termenul de judecată din data de 14.02.2010, când au avut loc dezbaterile pe fondul recursului, contestatoarea M.V. a fost citată, însă dovada de îndeplinirii a procedurii de citare pentru termenul respectiv este nulă, având în vedere că a fost citată la numărul de apartament nr. 116, în loc de nr. 115, aşa cum a fost indicat în cererea din dosarul de recurs.
Potrivit art. 100 alin. (1) pct. 4, dovada de îndeplinirii a procedurii de citare trebuie să cuprindă „numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau a camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje”. Lipsa uneia dintre aceste menţiuni sau indicarea greşită a acestora atrage nulitatea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (3) coroborate cu art. 105 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ.. Nulitatea determinată de indicarea greşită a numărului de apartament este o nulitate expresă, care nu poate fi acoperită.
Instanţa, în cadrul căii extraordinare, constată că termenul la care s-a judecat calea de atac a recursului M.V. nu a fost încunoştinţată cu respectarea dispoziţiilor art. 88 C. proc. civ. şi nici nu a fost prezentă la acel termen pentru a acoperi lipsa de procedură cu aceasta.
Având în vedere considerentele menţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 coroborat cu art. 100 alin. (1) pct. 4 şi alin (3) cu aplicarea art. 105 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ., va admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.V. împotriva deciziei civile nr. 140 A din 14.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii
M.H. şi M.P., va anula decizia civilă nr. 140 din 14.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi va acorda termen pentru rejudecarea recursului.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost reînregistrat dosarul având ca obiect soluţionarea recursului în urma admiterii contestaţiei în anulare.
La termenul de judecată din data de 10.06.2011, au fost depuse de către recurenta pârâtă M.V. note de şedinţă cu privire la excepţia inadmisibilităţii.
Se învederează că acţiunea în evacuare este total diferită de acţiunea în revendicare, fondată pe art. 480 C. civ., care este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acţiune reală deci, prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Recurenta pârâtă precizează că, spre deosebire de acţiunea în revendicare, acţiunea în evacuare, reglementată prin art. 1410 şi urm. C. civ., este specifică numai raporturilor juridice de locaţiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa pe timp determinat a unui bun individual determinat şi neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.
Prin urmare dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acţiunii în revendicare, nicidecum pe calea acţiunii în evacuare, motiv pentru care solicitam admiterea recursului modificarea în tot a deciziei apelate şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, instanţa o va respinge având în vedere că argumentele invocate de către recurentă în cuprinsul memoriului se încadrează în motivele de recurs invocate, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor invocate şi a motivului de ordine publică, Curtea, în temeiul art. 312 coroborate cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la inadmisibilitatea acţiunii în evacuare, pentru lipsa raporturilor locative, instanţa de recurs învederează că acţiunea în evacuare poate fi promovată nu numai împotriva locatarului, care ocupă spaţiul închiriat, în temeiul unui act juridic bilateral sau în temeiul unei dispoziţii legale, dar şi împotriva unui tolerat.
Susţinerea recurentei că, în lipsa raporturilor de locaţiune, era necesar să se promoveze o acţiune în revendicare, şi nu în evacuare nu poate fi reţinută, având în vedere că recurenta nu a invocat nici un titlu care să-i confere vreun drept de proprietate sau folosinţă asupra imobilului.
Necesitatea promovării unei acţiunii în evacuare sau în revendicare pentru dobândirea de către proprietarul unui imobil a posesiei bunului său decurge din atitudinea procesuală a pârâtului şi din apărările pe care le invocă acesta în combaterea acţiunii declanşate de către reclamant.
Atâta timp cât recurenta nu a invocat nici un drept de proprietate sau de folosinţă asupra imobilul litigios, Curtea învederează că, calea procesuală aleasă de către reclamanţi este cea corectă.
Având în vedere considerentele expuse, va considera ca fiind neîntemeiat motivul de ordine publică privind inadmisibilitatea acţiunii în evacuare.
Cu privire la critica referitoare la lipsa de discernământ la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, Curtea constată că actul de vânzare-cumpărare nr. 413 din 2002 reprezintă un act juridic translativ de proprietate a cărui valabilitatea a fost confirmată prin decizia civilă nr. 629 din 11.04.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a respins acţiunea privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 413 din 2002.
Având în vedere titlul invocat de reclamanţi, şi anume contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 413 din 2002, care este valabil, Curtea a constatat că instanţele de fond au apreciat, în mod corect asupra faptului că intimaţii-reclamanţi sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului din care solicită evacuarea recurentei pârâte. In calitate de titular al dreptului de proprietate, reclamanţii trebuie să exercite toate prerogativele acestui drept real, inclusiv folosinţa şi posesia, motiv pentru care, în mod corect, instanţele au considerat întemeiată acţiunea în evacuare formulată de reclamanţi.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea constată nu se poate considera că instanţele ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, efectele contractului de vânzare-cumpărare invocat de reclamanţi precum şi ale hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea în nulitate fiind corect apreciate de instanţe.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 coroborate cu art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă M.V., în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi M.H. şi M.P.
Comentariu:
Avem rezerve în a accepta principiul avansat de instanţă potrivit căruia acţiunea în evacuare este admisibilă în funcţie de atitudinea pârâtului. Considerăm că şi în ipoteza în care pârâtul invocă un titlu asupra imobilului, acţiunea în evacuare este admisibilă, discuţia purtându-se pe terenul temeiniciei.
| ← Acţiune în evacuare. Pârât care nu deţine un titlu asupra... | Legea nr. 10/2001. Existenţa unui „bun” în sensul art. 1... → |
|---|
