Acţiune în evacuare. Pârât care nu deţine un titlu asupra imobilului. Săvârşirea unei fapte ilicite. Schimbarea jurisprudenţei cu privire la admisibilitatea acţiunii

Comentarii

0

C. civ., art. 480, art. 998 - 999 Constituţie, art. 44

Măsura evacuării se poate dispune nu numai ca o sancţiune aplicabilă raporturilor locative, ci şi în situaţia în care reclamantul invocă faptul că pârâtul, deşi nu poate opune un drept stabilit prin titlu, foloseşte un spaţiu, ceea ce constituie o faptă ilicită care aduce atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate, drept consfinţit de art. 44 din Constituţie şi art. 480 C. civ., prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a imobilului.

Este adevărat că prin dec. nr. 102 din 17.03.2005 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, publicată pe site-ul instanţei supreme, a fost adoptat punctul de vedere susţinut de către recurenta pârâtă în prezenta cauză, însă prin aceasta nu s-a făcut dovada jurisprudenţei actuale şi constante cu privire la problema de drept în discuţie.

C.A. Bucureşti, s. a IIl-a civ. şi pt. cauze cu min. şi de fam., dec. nr. 770 din 16 iunie 2011 (nepublicată)

Prin cererea înregistrată la data de 08 septembrie 2010 pe rolul Judecătoria Roşiorii de Vede, reclamantele S.M., B.S., C.G., D.R. şi

B.G. au chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. CFR SA - Regionala

C.F.R. Craiova pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună evacuarea pârâtei din imobilele - construcţii C 1 şi C 2 în suprafaţă de 490 mp., situate în Roşiorii de Vede, str. M., nr. 79; cu cheltuieli de judecată.

La 14 octombrie 2010 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 20685 din 11.11.2010 Judecătoria Roşiorii de Vede a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii, a admis acţiunea, a dispus evacuarea pârâtei din imobilele construcţii notate cu CI şi C 2, în suprafaţă de 490 mp, respectiv 210 şi 280 mp. situate în Roşiorii de Vede, str. M. nr. 79 şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, analizând mai întâi excepţia inadmisibilităţii, că reclamanţii au formulat o acţiune în evacuare în virtutea dreptului prevăzut de art. 109 alin. (1) C. proc. civ.

potrivit căruia „oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.”

Cum pentru acest tip de acţiune legiuitorul nu a prevăzut o cerinţă specială pentru sesizarea instanţei şi care să fie o normă imperativă, ca o condiţie de admisibilitate a cererii, soluţia care se impune este de respingere a excepţiei ca nefondate, întrucât nu s-a constatat nerespectarea acestei norme.

Numai în cazul în care nu ar fi declanşată acea procedură specială, instanţa ar fi constatat că lipseşte o condiţie de exerciţiu a acţiunii, situaţie care ar fi condus la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pentru nerespectarea normei imperative prevăzute de art. 109 C. proc. civ.

Analizând fondul cauzei, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin titlul executoriu - decizia civilă nr. 392 din 28.11.2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pârâta a fost obligată în baza Legii nr. 10/2001 să restituie reclamanţilor corpurile de clădire identificate în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert V.S. CI şi C2, având o suprafaţă construită de 490 mp, respectiv 210 şi 280 mp, situate în Roşiorii de Vede, str. M. nr. 79.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a considerat că reclamanţii nu au un titlu de proprietate cu privire la construcţii, întrucât instanţa de control nu s-a pronunţat asupra terenului aferent în litigiul de retrocedare, context în care acţiunea în evacuare nu poate fi admisă.

A conchis pârâta, prin înscrisul „note de şedinţă” că în favoarea sa operează o prezumţie relativă de proprietate instituită de lege, conform art. 5 din Legea nr. 15/1990 care prevede că bunurile aflate în patrimoniul societăţii aparţin acesteia, făcând referire directă la procesul verbal de predare primire încheiat la 1 august 1941 între întreprinderea de Stat Tăbăcăria Naţională din Bucureşti şi Secţia CF - L2 Roşiorii de Vede.

Instanţa nu a primit argumentele pârâtei, care sunt contrazise de existenţa titlului executoriu - decizia civilă nr. 392 din 28.11.2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat şi care trebuie executată întocmai, neavând importanţă actul invocat de pârâtă şi care a fost analizat deja.

Având în vedere dispoziţiile art. 480 C. civ. care prevăd că „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”, instanţa a constatat că reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate asupra construcţiilor CI şi C2, în baza retrocedării.

în concluzie, pârâta foloseşte construcţiile mai sus menţionate cu destinaţia de birouri, pentru Secţia CF L2 Roşiorii de Vede, fără niciun titlu locativ sau de proprietate, aşa încât, instanţa, în temeiul art. 480 C. civ., a admis acţiunea şi a dispus evacuarea.

împotriva acestei hotărâri, la data de 29.12.2010, pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF Craiova a depus apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 24.01.2011.

Prin decizia civilă nr. 55 din 23.03.2010, Tribunalul Teleorman, s. civ. a respins, ca nefondat, apelul declarat şi a obligat apelantă la 650 lei cheltuieli de judecată către intimata C. G..

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că intimaţii - reclamanţi S.M., B.S., C.G., D.R. şi B.G. sunt proprietarii construcţiilor situate în Roşiori de Vede, strada M. nr. 79, identificate cu C1 şi C2 în raportul de expertiză întocmit de expert V.S., proprietari cu titlu de retrocedare, imobilul făcând obiectul Legii nr. 10/2001, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 392 din 28.XI.2003 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 8676 din 2.XI. 2005 a Î.C.C.J. Bucureşti.

Astfel, o perioadă îndelungată, intimaţii, moştenitori legali ai proprietarilor acestor construcţii, au fost lipsiţi de proprietatea lor, fară a li se pune la dispoziţie un instrument legal prin care să poată obliga ocupanţii acestor construcţii să plătească chirie ca urmare a dispoziţiilor defectuoase şi a lipsurilor esenţiale în legislaţia privind imobilele, neasigurându-se echilibrul între protecţia dreptului individual şi cerinţele interesului general.

Argumentele apelantei în susţinerea inadmisibilităţii acţiunii în evacuare, în lipsa unor raporturi locative între părţi, nu pot fi primite. Este adevărat că evacuarea este specifică raporturilor juridice de loca-ţiune reglementate de dispoziţiile art. 1410 - 1439 C. civ., însă acest lucru este valabil în cazul existenţei unui titlu, altul decât cel obţinut în baza legii speciale nr. 10/2001. Or, intimaţii au obţinut un titlu de proprietate în baza acestei legi, în urma unui proces purtat în contradictoriu cu apelanta, în faţa căreia aceştia şi-au probat dreptul de proprietate, nefiind necesară promovarea unei noi acţiuni în revendicare în care, în contradictoriu cu aceeaşi parte litigantă, să îşi dovedească din nou acest drept, fiind o sarcină excesivă impusă acestora.

Cât priveşte al doilea motiv de apel, tribunalul a înlăturat ca neîntemeiat argumentul potrivit cu care, în lipsa unui titlu de proprietate pe teren, nu poate fi admisă acţiunea în evacuare cu privire la construcţii, cu atât mai mult cu cât evacuarea este proprie construcţiilor şi nu imobilelor constând în suprafeţe de teren.

Legislaţia actuală nu condiţionează exercitarea dreptului de proprietate de către aceeaşi persoană asupra terenului şi construcţiilor de pe el, cele două drepturi putând să coexiste, în plus, intimaţii deţin un titlu irevocabil care nu poate fi pus în discuţie.

Conchizând, apelanta nu deţine niciun titlu legal asupra imobilului în litigiu, care imobil este proprietatea intimaţilor - reclamanţi, în temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civ., acţiunea acestora în evacuare fiind fondată.

împotriva acestei decizii, la data de 16.05.2011 a declarat recurs pârâta, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, s. a IlI-a civ. şijrt. cauze cu min. şi de fam. la data de 26.05.2011.

1. în motivare, a arătat, pe excepţie, că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune având un obiect clar determinat, anume evacuarea S.R.C.F. Craiova din două imobile construcţii.

Acţiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de loca-ţiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa pe timp determinat a unui bun individual determinat şi neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numite chirie.

în cauza de faţa, între S.R.C.F. Craiova şi reclamanţi nu au existat raporturi de obligaţii derivate din locaţiune

între obiectul pricinii şi motivarea acţiunii există o vădită contradicţie, prin obiect acţiunea fiind de evacuare, iar motivarea aparţinând acţiunii în revendicare după natura dreptului şi scopul urmărit.

Recurenta - pârâtă a menţionat că în acest sens s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. civ. şi de proprietate intelectuală prin dec. nr. 2102 din 17.03.2005.

Evacuarea este acţiunea ce apără dreptul de creanţă (de aceea este o acţiune personală), corelativ obligaţiei de predare a bunului închiriat. Această acţiune se află doar la îndemâna celui ce a închiriat (a locatorului) şi poate fi folosită când chiriaşul refuză predarea bunului, de exemplu în cazul în care locaţiunea a încetat ori se foloseşte bunul contrar destinaţiei pentru care a fost închiriat. Deci, evacuarea presupune întotdeauna existenţa unor raporturi locative, decurgând dintr-un contract de închiriere, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

2. Pe fond, a arătat că în anul 2001, prin notificarea comunicată sub nr. 277 din 2001 de Birou executor Judecătoresc Roşiorii de Vede, reclamantele S.M., B.S. şi C.G., în calitate de moştenitoare ale autorilor

B.A. şi B.M., au solicitat: - restituirea în natură a unei case de locuit din cărămidă, compuse din cinci camere plus alte dependinţe şi anexe în care funcţionează sediul Secţiei C.F. L2 Roşiorii de Vede, situată în Roşiorii de Vede, str. M. nr. 79; - măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul denumit „Tăbăcărie”; - restituirea în natură a terenului aferent.

Notificarea a fost transmisă la C.N.C.F. CFR SA Bucureşti, iar prin Actul nr. 1 din 2796 din 2001, recurenta pârâtă a fost informată că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru retrocedarea în natură şi nici pentru plata unor despăgubiri în echivalent.

Prin adresa nr. 127 din 208 din 06.08.2001, Regionala C.F. Craiova a respins notificarea formulată de petente.

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 3424 din 03.08.2001 la Tribunalul Teleorman, reclamantele S.M., B.S. şi C.G. au chemat în judecată Regionala C.F. Craiova, solicitând în condiţiile Legii nr. 10/2001 anularea deciziei nr. 127 din 208 din 2001 şi pe cale de consecinţă obligarea sa la restituirea în natură a imobilelor situate în Roşiorii de Vede, str. M. nr. 79, precum şi la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcţiile demolate.

Prin sentinţa civilă nr. 234 din 06.05.2003, Tribunalul Dolj a admis contestaţia, a anulat dec. nr. 127 din 2001 şi a dispus restituirea în natură a corpurilor de clădire identificate în schiţa depusă la dosar, anexă la raportul de expertiză.

împotriva sentinţei civile nr. 234 din 2003, Regionala C.F. Craiova a formulat apel, iar C.A. Craiova, prin dec. nr. 266 din 10.10.2003, a admis apelul, a reţinut cauza spre rejudecare şi a dispus efectuarea unor expertize tehnice pentru evaluarea terenului.

Prin decizia civilă nr. 392 din 28.11.2003, C.A. Craiova a admis acţiunea şi a obligat pârâta să restituie în natură reclamantelor corpurile de clădire identificate în schiţa depusă la dosar şi anexă la raportul de expertiză, întocmit de expert V.S., având o suprafaţă construită de 490 mp, 210 mp şi 280 mp, situate în localitatea Roşiorii de Vede, str. M. nr. 79.

înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul promovat de Regionala C.F. Craiova.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, petentele au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 392 din 2003, în sensul că în dispozitivul hotărârii s-a făcut menţiune doar cu privire la construcţii, nu şi la terenul aferent acestora.

Prin încheierea nr. 10 din 10.05.2007, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de îndreptare eroare materială.

Recurenta - pârâtă a mai arătat că, prin notificarea nr. 200 din 444 din 07.09.2005, petenta a solicitat ca în temeiul art. 46 din Legea nr. 247/2005 să-i fie restituite în natură imobilele situate în localitatea

Roşiorii de Vede, respectiv terenul în suprafaţă de 975 mp şi două corpuri de clădire construite pe o suprafaţă de 490 mp.

Prin dec. nr. 1 din 3716 din 12.06.2008, C.N.C.F. C.F.R. SA a respins notificarea nr. 200 din 44 din 07.09.2005, notificare făcută în baza art. 46 din Legea 247 din 2005.

împotriva acestei decizii reclamantele au formulat contestaţie, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 28299 din 3 din 2008. în data de 07.01.2009, acţiunea a fost suspendată în baza art. 1551 C. proc. civ..

Recurenta - pârâtă a mai menţionat că terenul situat în str. M. nr. 79 se află în administrarea CFR în baza procesului verbal din data de 01.08.1951 încheiat în baza deciziunii nr. 405 din 16.06.1951 a Ministerului Industriei Uşoare, între întreprinderea de Stat Tăbăcăria Naţională şi Secţia L2 CFR Roşiori, transcris în registrul de transcrip-ţiuni al Tribunalului Popular al raionului Roşiorii de Vede sub nr. 47 din 14.02.1955.

Consideră că decizia pronunţată de Tribunalul Teleorman este nelegală.

Nu poate exista construcţie fără un teren pe care fie amplasată. De altfel, când sunt admise acţiunile în evacuare, se dispune evacuarea din construcţie şi implicit şi de pe terenul aferent.

Având în vedere că prin decizia civilă nr. 392 din 28.11.2003, Curtea de Apel Craiova nu s-a pronunţat cu privire la restituirea în natură a terenului aferent litigiului retrocedat, reclamanţii neavând niciun titlu cu privire la acesta, acţiunea în evacuare cu privire la construcţii nu poate fi admisă.

în drept, a invocat dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:

I. în primul rând, Curtea va încadra, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., criticile formulate în cel de-al nouălea motiv de recurs, care se referă la pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

II. 1. în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, Curtea reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii reţinând că măsura evacuării se poate dispune nu numai ca o sancţiune aplicabilă raporturilor locative, ci şi în situaţia în care reclamantul invocă faptul că pârâtul, deşi nu poate opune un drept stabilit prin titlu, foloseşte un spaţiu, ceea ce constituie o faptă ilicită care aduce atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate, drept consfinţit de art. 44 din

Constituţie şi art. 480 C. civ., prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a imobilului. într-o asemenea ipoteză, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, faţă de principiul reparării în natură a prejudiciului şi în vederea înlăturării acestuia pentru viitor, se poate dispune evacuarea pârâtului din imobil.

Măsura evacuării reprezintă de fapt o concretizare a obligaţiei de predare a unui imobil, ce intră în categoria obligaţiilor de a face, astfel cum rezultă din capitolul VI al cărţii V a Codului de procedură civilă, putând ca atare să fie dispusă ori de câte ori legea prevede în sarcina pârâtului o asemenea obligaţie, iar nu numai atunci când este folosit de către legiuitor acest termen.

Este adevărat că prin dec. nr. 102 din 17.03.2005 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. civ. şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. 7603 din 2004, publicată pe site-ul instanţei supreme, a fost adoptat punctul de vedere susţinut de către recurenta pârâtă în prezenta cauză, însă prin aceasta nu s-a făcut dovada jurisprudenţei actuale şi constante cu privire la problema de drept în discuţie.

Prin urmare, în mod corect instanţele de fond au apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată.

2. Pe fond, Curtea are în vedere că, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele anterioare, reclamantele au formulat o acţiune în revendicare specială, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ca urmare a lipsei răspunsului unităţii deţinătoare învestite cu soluţionarea notificării, care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 392 din 28.11.2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s. civ., rămasă definitivă şi irevocabilă. Prin hotărârea judecătorească menţionată, pârâta a fost obligată să restituie în natură reclamanţilor corpurile de clădire identificate în schiţa depusă la dosar, anexă la raportul de expertiză întocmit de expert V.S. - CI şi C2, având o suprafaţă construită de 490 mp - 210 şi 280 mp, situate în loc. Roşiori de Vede, jud. Teleorman, str. M. nr. 79, fără a se dispune nimic cu privire la terenul pe care sunt situate construcţiile.

Deşi terenul şi construcţia formează un ansamblu de bunuri, unite prin legături materiale şi juridice, nu se pierde individualitatea fiecărui bun şi, ca urmare, pot exista două drepturi de proprietate distincte, unul asupra terenului, iar altul asupra construcţiei. în acest sens, art. 492 C. civ. prevede expres că: „Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra”.

Dată fiind această situaţie legală, nu poate fi recunoscut niciun impediment pentru care proprietarul construcţiei să nu poată uza de toate mijloacele juridice puse la dispoziţie pentru apărarea dreptului său, inclusiv de acţiunea în evacuare.

Faţă de aceste considerente, reţinând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.

Comentariu:

Titlul executoriu pe care se fundamentează prezenta acţiune în evacuare este reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea către reclamantă a unor corpuri de clădiri. Reclamanta a fost nevoită să introducă o acţiune separată de evacuare pentru că dispozitivul hotărârii de restituire nu conţinea nicio prevedere de evacuare. Astfel, practica judiciară mai veche a statuat că în cazul admiterii acţiunii în revendicare, este necesar ca proprietarul să intenteze o acţiune în evacuare pentru a intra efectiv în posesia imobilului respectiv. Considerăm că o asemenea interpretare este excesiv de formalistă, iar că menţiunea din dispozitivul admiterii acţiunii în revendicare, respectiv „obligă să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie” este suficient pentru a evacua pe ocupanţii imobilului revendicat.

în orice caz, dubiile sunt înlăturate prin art. 877 alin. (2) noul C. proc. civ. care prevede că atribuirea prin hotărâre judecătorească a unui imobil sau obligaţia de a-1 preda, a-1 lăsa în posesie ori în folosinţă, după caz, cuprinde şi obligaţia de evacuare a imobilului, dacă legea nu prevede în mod expres altfel. Prin urmare, în cazul în care proprietarul are o hotărâre de restituire a imobilului, cum este situaţia în speţă, va putea cere evacuarea ocupanţilor direct în cadrul procedurii execuţio-nale, fără a mai fi necesară o acţiune separată de evacuare.

Problema admisibilităţii este rezolvată de noul Cod de procedură civilă care oferă două proceduri pentru acţiunea în evacuare: (i) cea de drept comun, aplicabilă în cazul existenţei raporturilor locative, precum şi (ii) o procedură de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept. Prin urmare, legiuitorul acceptă în mod expres că acţiunea în evacuare poate fi introdusă şi împotriva unei persoane care ocupă imobilul fără titlu.

Procedură de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept este o cale facultativă şi rapidă de soluţionare a unei cereri de evacuare, art. 1023 N. C. proc. civ. prevede o procedură prealabilă obligatorie de notificare a locatarului sau a ocupantului care se realizează prin executorul judecătoresc. După parcurgerea procedurii prealabile, cererea de evacuare se va îndrepta la judecătoria în circumscripţia căreia se află situat imobilul, conform art. 1021 N. C. proc. civ. La art. 1022 N. C. proc. civ. găsim o dispoziţie procedurală care are scopul de a evita amânările succesive pentru lipsă de procedură pentru că instituie prezumţia că locatarul şi ocupantul au domiciliul obligatoriu la imobilul pe care îl ocupă fără drept.

Cererea de evacuare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părţilor conform art. 1027 alin. (2) N. C. proc. civ. Cererea se poate judeca şi fără citarea părţilor, atunci când evacuarea se solicită pentru neplata chiriei sau a arenzii, iar contractul încheiat între părţi constituie titlu executoriu pentru plata acestor sume. Art. 1798 N. C. civ. prevede că în ceea ce priveşte contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată şi care au fost înregistrate la organele fiscale precum şi cele încheiate în formă autentică constituie titlu executoriu pentru plata chiriei11. Cu toate acestea, atunci când reclamantul formulează în cadrul acţiunii în evacuare un capăt de cerere cu privire la obligarea locatarului din ocupantului la plata chiriei ori arenzii exigibile, instanţa îl va putea obliga la plata acestora numai în procedura cu citarea părţilor, conform art. 1027 alin. (4) N. C. proc. civ.

Apărările pe care pârâtul le poate face sunt limitate de art. 1028 N. C. proc. civ. care interzic acestuia posibilitatea de a formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie.

Hotărârea este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, sau de la comunicare, când s-a dat fară citarea lor.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: