Cerere reconvenţională care atrage competenţa instanţei superioare. Păstrarea competenţei instanţei învestite cu cererea principală
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 17, art. 137
Formularea cererii reconvenţionale, la un termen ulterior, nu deschide drumul unei noi evaluări a competenţei de soluţionare, faţă de caracterul incident, de apărare lato sensu, pe care literatura de specialitate o conferă unei asemenea cereri. în consecinţă chiar dacă prin cererea reconvenţională se solicită pretenţii care ar fi atras competenţa de soluţionare a unei instanţe superioare, având în vedere faptul că aceasta nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, ca o formă de apărare a pârâtei faţă de pretenţiile reclamantei, competenţa rămâne câştigată judecătorului din cadrul judecătoriei.
C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., sent. nr. 17 din 27 ianuarie 2010 (irevocabilă - nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 4298 din 18 mai 2009 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei în soluţionarea cererii şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti Secţia a Vl-a Comercială.
în considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că prin cererea principală reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC S.A.V., solicitând instanţei să oblige pârâta la plata sumei de 70.117,12 lei, precum şi TVA, cu titlul de contravaloare a lucrărilor executate şi neachitate.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 113.162,67 lei, reprezentând prejudiciu la urmare a executării deficitare a lucrărilor.
Instanţa a constatat lipsa competenţei în soluţionarea cererii reconvenţionale, raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare peste 100.000 lei.
Prin sentinţa comercială nr. 12342 din 03.11.2009 judecătorul din cadrul tribunalului a admis excepţia de necompetenţă a tribunalului în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Judecătorul tribunalului a reţinut că atât pretenţiile reclamantei, cât şi cele ale pârâtei îşi au izvorul în acelaşi act juridic - contractul încheiat între ele două părţi. Judecătorul a apreciat caracterul incident al cererii reconvenţionale, reţinând legătura indisolubilă dintre cele două pretenţii şi izvorul unic al acestora.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, judecătorul tribunalului a sesizat C.A. Bucureşti cu soluţionarea acestui conflict.
Examinând împrejurările cauzei şi conţinutul cererilor formulate de părţile din litigiu, se apreciază că în cauză competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei sectorului 5, în baza următoarelor considerente.
Excepţia de necompetenţă este o excepţie de procedură care, potrivit art. 137 C. proc. civ. trebuie analizate cu prioritate înainte de fondul cauzei. Atât doctrina, cât şi practica judiciară au statuat că această excepţie se analizează de către instanţă la momentul sesizării iniţiale. Adică, judecătorul investit cu soluţionarea cauzei îşi verifică, din oficiu, competenţa la momentul primului termen de judecată, în raport de conţinutul cererii de chemare în judecată.
Din această perspectivă, se reţine că la momentul sesizării judecătorului din cadrul Judecătoriei sectorului 5, acesta era competent să soluţioneze litigiul, în raport de valoarea pretenţiilor reclamantei.
Formularea cererii reconvenţionale, la un termen ulterior, nu deschide drumul unei noi evaluări a competenţei de soluţionare, faţă de caracterul incident, de apărare lato sensu, pe care literatura de specialitate o conferă unei asemenea cereri. în consecinţă chiar dacă prin cererea reconvenţională se solicită pretenţii care ar fi atras competenţa de soluţionare a unei instanţe superioare, având în vedere faptul că aceasta nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, ca o formă de apărare a pârâtei faţă de pretenţiile reclamantei, competenţa rămâne câştigată judecătorului din cadrul Judecătoriei sectorului 5.
în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei au fost avute în vedere şi prevederile art. 17 C. proc. civ., dispoziţie legală ignorată de judecătorul din cadrul Judecătoriei sectorului 5 la momentul la care şi-a declinat propria competenţă.
Comentariu:
Articolul 119 alin. (1) N. C. proc. civ. prevede că cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor privitoare la insolvenţă sau concordat preventiv.
| ← Acţiunea în rezoluţiune a contractului de închiriere | Cerere reconvenţională având ca obiect anularea clauzei... → |
|---|
