Calificarea inadmisibilităţii ca excepţie procesuală sau apărare de fond. Absenţa categoriei separate a inadmisibilitătilor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 979 C. proc. civ., art. 137
Excepţiile de fond constituie mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături care le apropie şi în acelaşi timp le deosebesc atât de apărările de fond, cât şi de excepţiile de procedură. Prin intermediul lor, pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acţiunii acestuia, declarând-o inacceptabilă.
Este artificială încercarea de a consacra o instituţie distinctă a inadmisibilităţilor, cu atât mai mult cu cât din C. proc. civ. rezultă o clasificare a excepţiilor procesuale în excepţii de procedură şi excepţii de fond, iar nu în excepţii de procedură şi inadmisibilităţi.
C.A. Alba-lulia, s. civ., dec. civ. nr. 66 din 18 februarie 2010
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu reclamantul E.B.D. a chemat în judecată pârâţii S.F.E., S.P., (...) J.F.,S. (...), E.E. şi O.E.N. (decedat), acţiune continuată împotriva moştenitoarei acestuia (...) B., solicitând:
- să se constate nulitatea parţială a certificatului de calitate de moştenitor nr. 19 din 9.03.1999, emis de Notarul Public E.D.E. în dosarul succesoral nr. 18 din 1999 în privinţa stabilirii calităţii de moştenitor a numitului O.O.P. (decedat la data de 18.03.1992), cu referire la succesiune defunctei T.E.J. ns. O., decedată la data de 16.02.1983, a stabilirii cotelor de proprietate dar şi a menţiunii lipsei oricăror altor moştenitori colaterali;
- să se constate calitatea de moştenitor, în gradul colateralilor ordinari, în favoarea defunctului său tată, E.P.O., decedat la data de
7.07.1983, cu privire la succesiunea defunctei T.E.J., decedată la data de 16.02.1983;
- să se constate nulitatea parţială a certificatului de moştenitor nr. 10 din 14.02.2001 emis de Notarul Public E.D.E. în dosarele succesorale nr. 11, 12, 13, 14 din 2001, în privinţa identificării unui străin faţă de relaţia de rudenie, O.O.P., ca moştenitor al defunctei Tutelea E. J. în partea referitoare la predarea cotei succesorale către masa succesorală a numitului decedat O.O.P. şi în chestiunea stabilirii calităţii de unic moştenitor al succesiunii defunctei E.N. F., decedată la data de
26.11.1999, în favoarea pârâtului S. P.;
- să se constate nulitatea actului declarativ de partaj „act de ieşire din indiviziune”, autentificat sub nr. 237 din 20.02.2001 de Notarul Public E.D.E., având în vedere faptul că actul este rezultatul unei fraudări a legii.
în motivare s-a arătat că reclamantul este fiul defunctului E.P.O., decedat la data de 7.07.1983. Cu rea-credinţă, pârâţii au ascuns faptul că tatăl său are calitatea de văr al defunctei Tutelea E.. Ca atare certificatul de moştenitor nr. 1293 din 1992 a constatat doar calitatea de moştenitor testamentar a pârâtului S. P., iar la dezbaterea succesiunii nu au fost chemaţi şi ceilalţi veri. Atât timp cât a fost exclus de la moştenire se impune admiterea acţiunii, mai ales că nu există nici un grad de rudenie între defunctă şi O. O..
Prin întâmpinare pârâţii S.F., S.P. şi O.J.F. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, arătând că nici reclamantul şi nici antecesorul său nu au acceptat succesiunea în termenul legal. Pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâţii S. (...) şi (...) B. au fost de acord cu admiterea acţiunii.
Pârâta E. E. a lăsat la aprecierea instanţei soluţia.
Prin sentinţa civilă nr. 1564 din 2008 Judecătoria Sibiu a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de către pârâţii S.F., S.P. şi O.J.F. şi a admis în parte acţiunea civilă formulată şi completată de reclamantul E.B.D. împotriva E.S.F.E. şi S.P., O.J.F., S. (...), E.E. şi (...) E.N. (decedat) şi continuată împotriva moştenitoarei acestuia, (...)
B. şi în consecinţă:
S-a constatat calitatea de moştenitor, în gradul colateralilor ordinari, în favoarea antecesorului reclamantului E.P.O., decedat la data de
7.07.1983, privitor la succesiunea defunctei T.E.J. decedată la
16.02.1983.
S-a constatat nulitatea absolută a actului declarativ de partaj autentificat sub nr. 237 din 20.02.2001 de către Biroul Notarului Public
E.D.E.
Au fost respinse restul petitelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut că defuncţii Tutelea P. şi Tutelea E. au fost proprietari asupra imobilului înscris în C.F. 10227 Sibiu, nr. top.3662 din 2 din 2 din 2, iar defuncţii (...) E. şi O. B. au fost proprietari asupra imobilului înscris în C.F.12115 Sibiu, nr. top.5251 din 5 din 1. Acestea au fost trecute în proprietatea Statului Român după al doilea război mondial.
Prin sentinţa civilă nr. 6876 din 2000 a Judecătoriei Sibiu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară. Prin certificatul de moştenitor nr. 730 din 67 emis de fostul notariat de Stat Sibiu s-a constatat în favoarea numitelor T.E. şi O.B. calitatea de moştenitoare după defunctul (...) E. Prin certificatul de moştenitor nr. 21 din 1999 eliberat de Biroul Notarului Public E. E. s-a stabilit, în favoarea numitei T.E., calitatea de moştenitoare după defuncta (...) B. în favoarea acesteia s-a stabilit prin certificatul de moştenitor nr. 10 emis de acelaşi birou notarial calitatea de moştenitoare după defunctul ei soţ, T.P.
Prin certificatul de moştenitor nr. 19 din 1991 emis de Biroul Notarului Public E.E. s-a stabilit că după defuncta T.E. au calitate de moştenitori acceptanţi: (...) J.F., O.O.P., S.F.E. şi E.N.F. în calitate de veri primari în cote egale.
Prin certificatul de moştenitor nr. 1293 din 1992 emis de fostul Notariat de Stat Sibiu s-a stabilit calitatea de moştenitor a lui S.P., după defunctul (...) O.P.
Pârâta (...) B. este moştenitoare după defunctul ei soţ, (...) E.N.
Prin actul de ieşire din indiviziune autentificat sub nr. 237 din 2001 de către Biroul Notarului Public E. E. s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilelor înscrise în C.F. 10227 Sibiu, nr. top. 3662 din 2 din 2 din 2 şi în C.F.12115 Sibiu, nr. top. 5251 din 5 din 1, primul fiind atribuit pârâtului S. P., iar cel de-al doilea pârâtului (...) J. F.. Prin încheierea nr. 1909 din 21.02.2001, s-au efectuat operaţiunile în cartea funciară.
Reclamantul a făcut dovada că este singurul moştenitor după tatăl său, E.P.O., decedat la data de 7.07.1983. Acesta nu a acceptat moştenirea după defuncta T.E. decedată la data de 16.02.1983. La data decesului său reclamantul era însă minor fiind născut la data de
1.03.1975. Este adevărat că nici după ce a devenit major nu a făcut un
act expres de acceptare a succesiunii după defunctă însă nici pârâţii S.F., S.P. şi (...) J.F. nu au făcut o atare acceptare decât în momentul în care au promovat acţiunea în revendicare. Ca atare, nu i se poate crea reclamantului o situaţie mai defavorabilă în raport cu aceştia. Atât timp cât s-a considerat că cei trei pârâţi au acceptat succesiunea în termen se impune pentru egalitate de tratament să se considere că şi reclamantul a acceptat succesiunea în termenul legal.
Acţiunea a fost considerată parţial întemeiată, deoarece atât timp cât nu au fost chemaţi la dezbaterea succesiunii după defunctă toţi verii acesteia (respectiv moştenitorii), se impune să se constate nulitatea actului de partaj.
în privinţa celorlalte două petite acţiunea a fost considerată neîntemeiată pentru următoarele motive:
Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă foarte clar că (...)
O.P. a fost văr primar cu defuncta Tutelea E. şi ca atare acesta avea vocaţie succesorală.
Faţă de acestea, în baza art. 650 şi urm. C. civ., instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active.
în baza art. 276 C. proc. civ., cheltuielile de judecată au fost compensate.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul şi intimaţii S.F.E. şi S.P., O.J.F..
Reclamantul critică greşita reţinere a rudeniei dintre defuncta Tutelea E. şi defunctul (...) O.P., ca şi cea dintre defunctă şi O.J.F., al cărui nume a fost artificial modificat, iar moştenirea acestui terţ a fost dezbătută şi soluţionată prin certificatul de moştenitor nr. 1293 din
1992, la care nu au fost chemaţi şi „ceilalţi veri primari”. La succesiune nu au fost chemaţi toţi succesibilii.
Pârâţii critică netemeinicia admiterii cererii, neconcordanţa dintre dispozitivul sentinţei şi considerentele acesteia, faptul au calitate procesuală doar succesibilii care au acceptat moştenirea, reclamantul nu a dovedit acceptarea moştenirii de către tatăl său, nu se poate reţine calitate de succesibil din egalitate de tratament şi prin analogie, reclamantul nu a acceptat succesiunea, ei au certificat de moştenitor după Tutelea E., care nu a fost desfiinţat, excepţia lipsei calităţii procesuale trebuia admisă şi de asemenea şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, căci mai există un fiu (E.P.O.) care nu a fost parte în litigiu, actul de partaj nu este nul, sentinţa nu oferă o motivare a anulării acestui act.
Prin decizia civilă nr. 416 din 2009 Tribunalul Sibiu a admis apelurile ca fondate, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente:
în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanţa are îndatorirea să se pronunţe asupra tuturor excepţiilor ridicate de partea interesată şi nu se poate trece la judecarea în fond a cauzei mai înainte de a se pronunţa asupra lor. Faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei de inadmisibilitate, pe care nu a pus-o în discuţia părţilor, constituie o nesocotire a dreptului la apărare, o vătămare adusă părţii în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ..
Atunci când în cadrul unui proces civil se invocă concomitent în faţa instanţei de judecată mai multe excepţii procesuale, pentru o soluţionare corectă, trebuie să se ţină cont de regula consacrată de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., să fie soluţionate mai întâi excepţiile de procedură şi mai apoi excepţiile de fond - „care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.” în prezenta cauză, fiind invocată inadmisibilitatea acţiunii, instanţa trebuia mai întâi să se pronunţe asupra acestui aspect şi abia apoi asupra calităţii procesual active, care este excepţie de fond.
Apoi, principiul disponibilităţii, consacrat în prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prevede că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii judecăţii, prin aceasta înţelegând faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, ci şi conţinutul acestuia, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge. în principiu, determinarea limitelor litigiului sunt stabilite prin cererea introductivă de către reclamant, dar se ţine seamă şi de poziţiile procesuale ale intimatului, ale celorlalţi participanţi la proces, iar în unele cazuri, instanţa, din oficiu, poate pune în discuţia părţilor elemente ale cadrului procesual discutabile. în cauza de faţă, s-a relevat faptul că există şi alte părţi interesate sau cu calitate procesuală, care nu fac parte din cadrul procesual. Desigur că acestea nu pot fi introduse din oficiu în cauză, dar instanţa, sesizând acest aspect, care poate afecta cu nulitate soluţia, în lipsa tuturor părţilor interesate, poate pune în discuţia părţilor acest aspect şi dispune apoi în consecinţă. De asemenea, pentru evitarea judecăţii în condiţiile omiterii unui succesibil este indicat la succesiuni să se ceară depunerea la dosar a arborelui genealogic al acesteia, existenţa căruia asigură participarea tuturor părţilor interesate.
Tot astfel, în termenii art. 261 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde (printre altele) motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aceasta însemnând că orice încuviinţare din respingere de cerere trebuie motivată, altfel se afectează cu nulitate hotărârea. în prezenta cauză, a fost anulat un act juridic producător de consecinţe faţă de părţi fără a se explica raţionamentul care a determinat instanţa să adopte o asemenea soluţie, ceea ce nu se poate.
Deşi în practica juridică poate fi folosită analogia şi există posibilitatea extinderii efectelor actelor juridice, acestea au loc în anumite circumstanţe, care ar trebui relevate sau existenţa lor să fie invocată şi justificată. în sistemul nostru de drept, judecata acordă prevalenţă probelor administrate în cauză şi, doar în lipsa acestora (ceea ce nu este cazul) sau a temeiului legal, în termenii art. 3 C. civ., judecata poate apela la principii de drept sau analogii.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul E.B.D. care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru judecarea în fond a apelurilor.
în motivarea recursului se arată că prin decizia atacată se aduce o gravă încălcare dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ..
După cum se poate observa din analiza sentinţei instanţei de fond, această instanţă a judecat fondul cauzei, iar la momentul pronunţării sentinţei toate părţile erau legal citate sau aveau termen în cunoştinţă.
Nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de desfiinţare, în condiţiile în care disponibilitatea acţiunii aparţine reclamantului, singurul care poate determina cadrul procesual.
Intimaţii S.F., S.P. şi O.J.F. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
Se arată că în faţa instanţei de fond s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie care nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.
Intimatul intervenient E.P.E. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului reclamantului.
Instanţa, analizând sentinţa atacată prin raportare la criticile aduse şi în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. a reţinut următoarele:
Recursul este fondat.
Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Potrivit acestui text de lege, instanţa de apel poate dispune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare numai în cele două situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege.
Faptul că prima instanţă nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii nu se încadrează între situaţiile reglementate de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel că în mod greşit s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
De altfel, instanţa de apel greşit a calificat inadmisibilitatea ca fiind o excepţie supusă prevederilor art. 137 C. proc. civ.
Excepţiile de fond constituie mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături care le apropie şi în acelaşi timp le deosebesc atât de apărările de fond, cât şi de excepţiile de procedură. Prin intermediul lor, pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acţiunii acestuia, declarând-o inacceptabilă.
Este artificială încercarea de a consacra o instituţie distinctă a inad-misibilităţilor, cu atât mai mult cu cât din codul de procedură civilă rezultă o clasificare a excepţiilor procesuale în excepţii de procedură şi excepţii de fond, iar nu în excepţii de procedură şi inadmisibilităţi.
Noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.
Soluţia de trimitere spre rejudecare este cu atât mai greşită cu cât inadmisibilitatea, fiind un mijloc de apărare, instanţa a avut-o în vedere la momentul soluţionării cauzei pe fond, considerând implicit că nu se impune admiterea acestei apărări.
Pe de altă parte, apărările nu trebuie puse obligatoriu în discuţia părţilor.
Se mai reţine că este lipsită de orice suport legal susţinerea instanţei că în lipsa citării tuturor moştenitorilor sentinţa ar fi nulă.
Nulităţile sunt expres prevăzute de art. 105 C. proc. civ. şi alte texte legale.
Instanţa face o confuzie între nulitatea împărţelii reglementată de art. 979 C. civ., prevedere ce se aplică în practica judiciară tuturor împărţelilor, şi nulitatea hotărârii.
în situaţia dată, dacă un moştenitor nu a fost chemat în judecată, hotărârea nu îi va fi opozabilă, neputându-se susţine că este nulă în raport de părţile din litigiu.
Mai mult, în prezentul litigiu, moştenitorul care nu a fost chemat iniţial în proces a înţeles să intervină voluntar în proces astfel că orice viciu sub acest aspect este acoperit.
în materia succesiunilor depunerea arborelui genealogic poate prezenta un interes practic la desluşirea anumitor eventuale neclarităţi, însă depunerea acestuia nu garantează chemarea în judecată a tuturor părţilor.
Instanţa de apel mai face referire şi la aplicarea necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. cu trimitere la o nemotivare a capătului de cerere referitor la anularea actului de partaj.
Sub acesta aspect se reţine că instanţa de fond a procedat la anularea actului de partaj pe motiv că la efectuarea acestuia nu au fost chemaţi toţi moştenitorii cu vocaţie la moştenire, instanţa făcând aplicarea prevederilor art. 979 C. civ.
O motivare succintă, dar la obiect, nu poate fi asimilată nemotivării.
Faţă de cele de mai sus, constatând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. a fost admis recursul declarat de reclamantul E.B.D. împotriva deciziei civile nr. 416 din 2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu - S. civ. şi a fost casată decizia atacată cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, Tribunalul Sibiu, pentru judecarea în fond a apelurilor declarate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 1564 din 2008 pronunţată de Judecătoria Sibiu în acelaşi dosar, în virtutea rolului devolutiv a apelului.
Opinia exprimată în hotărârea rezumată mai sus ni se pare parţial corectă. Suntem în acord, împreună cu doctrina în materie11], că nu există o categorie distinctă a inadmisibilităţilor. Cu toate acestea, nu se poate nega că inadmisibilitatea poate îmbrăca forma (i) excepţiei de procedură (acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept atunci când partea are deschisă acţiunea în realizare), (ii) excepţiei de fond (In materia contenciosului administrativ, dacă reclamantul nu parcurge etapa prealabilă obligatorie, pierde însăşi dreptul material la acţiune) sau (iii) a unei simple apărări de fond (cum este cazul în hotărârea de mai sus).
Argumentul instanţei că inadmisibilitatea priveşte de fapt efectul spre care tinde excepţia, şi nu excepţia însăşi este incorect, pentru că, spre exemplu, în cazul lipsei calităţii procesuale efectul excepţiei se confundă cu excepţia însăşi, o asemenea suprapunere neputând atrage concluzia inexistenţei excepţiei lipsei calităţii procesuale.
Prin urmare, suntem de părere că în ipoteza invocării de către părţi a unei inadmisibi lităţi, instanţa va trebuie să o califice pentru a observa în
111 V.M. Ciobanu, G. Boroi, Probleme privind excepţiile procesuale, Dreptul nr. 9-12 din 1990.
care dintre cele 3 cazuri de mai sus se încadrează, iar în ipoteza în care ajunge la concluzia că inadmisibilitatea este o veritabilă excepţie de procedură sau de fond, să se dea eficienţă art. 137 C. proc. civ.
| ← Cerere de revizuire. Procedura în desfăşurare în faţa... | Acţiune în constatare a falsului având ca obiect notele... → |
|---|
