Acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 480-481 C. civ. Admisibilitate

Comentarii

0

C.E.D.O., art. 6 pct. 1

Aşa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Bronlowskl c. Polonia, şi mai recent în Lungoci c. România sunt admisibile limitări, ingerinţe sub forma unor proceduri prealabile obligatorii din partea statului care beneficiază de o anumită marjă de apreciere, însă acestea nu pot restrânge accesul la o instanţă, în sensul art. 6 din Convenţie.

Decizia civilă nr. 189/R din 15 martie 2006 - R.P.

Constată că, prin decizia civilă nr. 842/2004, Curtea de Apel B. a respins apelul declarat de reclamanţii F.E. şi F.D. împotriva sentinţei civile nr. 3294/2004 pronunţată de Judecătoria B., care a fost păstrată.

în considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, în condiţiile în care procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost urmată de reclamanţi, în mod corect a reţinut instanţa de fond excepţia lipsei de interes şi respectiv, excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate întrucât ambele hotărâri sunt contrare dreptului internaţional care garantează dreptul de proprietate, aşa cum prevede C.E.D.O., dar şi Constituţiei României.

Prin decizia civilă nr. 189/2006, Curtea de Apel B. a admis recursul şi, în urma casării hotărârilor, cauza a fost trimisă spre reju-decare Judecătoriei B., fiind exprimată opinia separată în sensul respingerii recursului.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost greşit reţinută.

Aşa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Broniowski c. Polonia, şi mai recent în Lungoci c România sunt admisibile limitări, ingerinţe sub forma unor proceduri prealabile obligatorii din partea statului care beneficiază de o anumită marjă de apreciere, însă acestea nu pot restrânge accesul la o instanţă, în sensul art. 6 din Convenţie.

Chiar şi accesul la o instanţă pentru a auzi declarându-se acţiunea inadmisibilă, prin jocul legii nu satisface imperativele art. 6 pct. 1 al Convenţiei.

Ca urmare ambele instanţe, au transformat dreptul de proprietate al reclamanţilor într-un drept teoretic, iluzoriu şi lipsit de esenţă.

In cuprinsul opiniei separate s-a reţinut că:

Legea nr. 10/2001 stabileşte obligativitatea procedurii administrative prealabile a notificării pentru obţinerea reparaţiilor în natură sau prin echivalent pe care legea le prevede, precum şi controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri.

Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ce priveşte situaţia juridică a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a stabilit anumite termene în care să se îndeplinească procedura prealabilă a notificării şi să se repare pe cale amiabilă şi în mod rapid cererile de restituire a imobilelor.

Instituirea procedurii administrative prealabile, şi a unui termen de decădere nu e de natură să împiedice liberul acces la justiţie şi să aducă atingere substanţei dreptului de proprietate deoarece, toate măsurile luate de autorităţile şi persoanele juridice prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea şi punerea în executare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege pot fi atacate în justiţie de către persoanele interesate, pe baza dispoziţiilor pe care însăşi legea le prevede.

Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile Constituţiei astfel că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care stabilirea unor termene după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai e posibilă.

Dreptul de acces la o instanţă nu e un drept absolut, ci el reclamă, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce, implicit, permite anumite ingerinţe, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere substanţei dreptului şi să nu împiedice exerciţiul efectiv al său.

Procedura administrativă stabilită de Legea nr. 10/2001 nu încalcă prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului cerinţa privind judecarea unui proces în mod echitabil şi într-un termen „rezonabil”, nu se analizează în abstract, ci se raportează la fiecare caz, ţinându-se seama de durata procedurii, de natura pretenţiilor, de complexitatea procesului, de comportamentul autorităţilor şi al părţilor, de dificultatea dezbaterilor, de exercitarea căilor de atac etc.

Totodată, această procedură nu încalcă prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie, având ca scop asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor civile, cu atât mai importante, cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în jurisprudenţa sa, că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanţă cu interesul general, adoptând, în acest sens, legile necesare.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: