Actualizarea sumei împrumutate. Aplicarea princi­piului nominalismului monetar

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

întrucât nu s-a determinat convenţional o „epocă a plăţii", nu sunt aplicabile prevederile art. 1578 alin. (2) C. civ., în conformitate cu care „întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului mone­delor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii".

Debitorul nu se poate bucura de beneficiul restituirii sumei numerice împrumutate, deoarece, prin neplată un timp îndelungat, a urmărit să producă „o scădere a preţului monedelor" şi să-l păgubească astfel pe creditor. Textul citat se impune a fi inter­pretat în sensul că debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată numai atunci când „scăderea preţului monedelor" a avut un caracter obiectiv şi neprevăzut de părţi la contractare, nu şi atunci când debitorul, într-o perioadă previzibil inflaţionistă, profitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat tocmai pentru a determina, prin neexe- cutarea obligaţiei, scăderea preţului banilor împrumutaţi.

I.C.C.J., s. civ., decizia nr. 2081 din 27 mai 2002

Tribunalul Hunedoara, Secţia civilă, prin sentinţa nr. 48 din 23 martie 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei C.G. şi l-a obligat pe pârâtul A.D. să-i restituie suma de 68.515.000 lei, plus dobânda practicată de Banca Agricolă S.A. la depozitele persoanelor fizice la data introducerii acţiunii şi până la achitarea sumei datorate, fiind respinse celelalte pretenţii ale reclamantei.

Apelul promovat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 103/A din 5 septembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut şi motivat că, potrivit art. 1576 C. civ., împrumutul este un contract prin care o parte dă celeilalte o câtime de lucruri, cu îndatorirea pentru aceasta din urmă de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi natură şi calitate. Principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui la scadenţă lucruri de acelaşi gen, cantitate şi calitate - art. 1584 C. civ., indiferent de even­tuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor din momentul încheierii contractului şi acela al plăţii.

în speţă, instanţele au reţinut că nu s-a încheiat un act scris în legătură cu suma împrumutată, ci s-a făcut un transfer de bani din contul reclamantei în cel al pârâtului, ambele conturi fiind deschise la Banca Agricolă SA, părţile contractante nestipulând clauze concrete în legătură cu data scadenţei şi consecinţele nerestituirii împrumutului.

De asemenea, s-a motivat în sensul că, în materie de împrumut, nu poate opera actualizarea sumei datorate în raport cu rata inflaţiei, pentru că, în conformitate cu art. 1578 C. civ., obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă

contractată. Situaţia obligaţiilor ce au ca obiect o sumă de bani este reglementată în mod special prin art. 1088 C. civ., care precizează că, într-un asemenea caz, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, acestea fiind datorate numai din ziua chemării în judecată, dobânda nereprezentând o despăgubire compen­satorie pentru neexecutarea obligaţiei de plată din partea debitorului, ci constituie o daună pentru plata cu întârziere.

Prin urmare, instanţele au apreciat că nu este posibilă, potrivit legii, obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând valoarea actualizată a sumei de bani împrumutate şi nerestituite, astfel cum a solicitat reclamantul, motiv pentru care acţiunea a fost admisă doar în parte.

Recursul declarat de reclamantă este fondat.

Contractul de împrumut este acel contract real prin care împrumu- tătorul transmite împrumutatului folosinţa sau proprietatea bunului împrumutat, împrumutatul fiind obligat, după ce se va folosi de el, să-1 restituie în natura sa specifică sau să restituie bunuri de aceeaşi cantitate şi calitate.

în dreptul nostru civil împrumutul poate fi de două feluri.

Primul este împrumutul de folosinţă (comodatum), în care caz trebuie restituit însuşi bunul ce a fost remis, deoarece prin contractul de comodat se transmite numai folosinţa lucrului.

Al doilea, care interesează în speţă, este împrumutul propriu-zis, cunoscut şi sub denumirea de împrumut de consumaţie (mutuum), prin care se transmite însăşi proprietatea bunului, cu obligaţia restituirii altui bun, de aceeaşi cantitate şi calitate. întotdeauna, obiectul contrac­tului de împrumut de consumaţie îl formează bunurile consumptibile sau fungibile, în special banii.

Potrivit art. 1584 C. civ., principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat.

Speţa dedusă judecăţii are însă particularităţile sale determinate de împrejurarea că împrumutul — operaţiune necontestată de părţile în litigiu —, nu s-a realizat în mod obişnuit prin remiterea fizică a banilor de la împrumutător la împrumutat, ci aceasta a avut mai mult un caracter „intelectual", adică nefizic, nematerial, îndeplinit printr-o simplă operaţiune bancară prin care reclamanta a transmis scriptic proprietatea banilor săi către pârât.

Specificitatea speţei are corespondent şi pe plan probatoriu, deoa­rece între părţi nu s-a încheiat un act în înţelesul clasic de înscris

doveditor, astfel că nu s-a putut stabili termenul pentru care s-a dat împrumutul, dacă împrumutul a fost oneros sau cu titlu gratuit şi ce consecinţe au stabilit părţile în caz de neexecutare a obligaţiei de către debitor.

în orice caz, de particularităţile realizării împrumutului, a transmi­terii sumei împrumutate şi de inexistenţa unor clauze minimale referi­toare la termai şi consecinţele neplăţii a profitat din plin pârâtul, care, aproape timp de trei ani, nu a restituit suma primită, urmărind să bene­ficieze şi beneficiind chiar de efectele procesului inflaţionist specific perioadei de tranziţie către o economie de piaţă. El a primit împrumut o sumă de bani importantă ca valoare în 1996 şi a restituit, peste trei ani, doar aparent aceeaşi sumă, cu mult diminuată ca putere de cum­părare, şi, oricum, nu „în aceeaşi calitate şi cantitate", cum îl obliga art. 1584 C. civ.

în speţă, s-a încheiat un contract de împrumut, dar din motivele enunţate, clauzele lui nu pot fi aduse în justiţie. La aceasta se adaugă imprudenţa sau poate buna-credinţă a creditorului, de ele profitând patrimonial doar debitorul pârât.

Dacă totuşi s-a încheiat un contract, iar clauzele lui nu pot fi dovedite integral în justiţie, atunci sunt incidente regulile generale de interpretare a contractelor, una din acestea fiind stipulată în art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit cu care convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa. Pe de altă parte, art. 981 C. civ. prevede principiul conform căruia clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt exprese într-însul.

Cum, în speţă, pârâtul a primit suma împrumutată în anul 1996 şi nu a restituit-o timp de trei ani, perioadă în care puterea de cumpărare a banilor de care reclamanta a fost lipsită a fost serios erodată de procesul inflaţionist, cel puţin echitatea la care face trimitere art. 970 C. civ. impune obligarea împrumutatului de a restitui împrumutăto- rului o sumă de bani în aceeaşi calitate şi cantitate, adică la aceeaşi putere de cumpărare din momentul împrumutului.

Se constată, astfel, că, în speţă, instanţele au dat o interpretare greşită prevederilor art. 1578 alin. (2) C. civ., în conformitate cu care „întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii".

Or, nefiind determinată convenţional o „epocă a plăţii", textul este inaplicabil în cauză, astfel că debitorul nu se poate bucura de bene­ficiul restituirii sumei numerice împrumutate, deoarece, prin neplată timp îndelungat, a urmărit să producă „o scădere a preţului mone­delor" şi de a-l păgubi astfel pe creditor. Instanţele erau datoare să in­terpreteze textul citat în sensul că debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată numai atunci când „scăderea preţului mone­delor" a avut un caracter obiectiv şi neprevăzut de părţi la contractare, nu şi atunci când debitorul, într-o perioadă previzibil inflaţionistă, pro­fitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat tocmai pentru a determina, prin neexecutarea obli­gaţiei, scăderea preţului banilor împrumutaţi.

Faţă de cele ce preced, hotărârile pronunţate în cauză se casează şi se admite în parte acţiunea, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 381.205.811 lei, reprezentând valoarea actuală a sumei împrumu­tate stabilită la suma de 449.720.811 lei, stabilită pe cale de expertiză contabilă, din care s-a scăzut suma de 68.515.000 lei plătită de pârât în timpul procesului.

De asemenea, va fi respins capătul de cerere privind dobânzile, deoarece, pe de o parte, din punct de vedere probatoriu nu s-a putut stabili dacă împrumutul a fost cu titlu oneros, iar, pe de altă parte, prin suma acordată reclamantei s-a compensat pierderea patrimonială determinată de neexecutarea obligaţiei de restituire.

Notă: A se vedea, în sens contrar, Trib. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 2110/1997, în Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureşti 1993-1997, prin care s-a apreciat că în materie de împrumut nu se poate dispune actualizarea sumei datorate în raport de rata inflaţiei, întrucât, potrivit art. 1578 alin. (1) C. civ., „obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract".

Totodată, s-a reţinut că instanţa de fond a dispus în mod just, în raport cu prevederile art. 1088 C. civ., ca pârâtul-intimat să suporte şi dobânda la suma împrumutată, cu începere de la data introducerii acţiunii, considerându-se că acesta reprezintă momentul punerii în întârziere a pârâtului, în ceea ce priveşte neachitarea datoriei, aşa cum de altfel s-a obligat prin înscrisul sub semnătură privată, ataşat la dosar.

← Dobândă. Inexistenţa unei clauze exprese  Moneda în care se face plata. Principiul nominalis­mului →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actualizarea sumei împrumutate. Aplicarea princi­piului nominalismului monetar