Garant plătitor. Achitarea ratelor împrumutului. Drept de creanţă inclus în activul succesoral
| Comentarii |
|
întrucât ratele împrumutului acordat reclamantei moştenitoare au fost suportate de către autoarea sa, în calitate de garant plătitor, în mod corect s-a reţinut un drept de creanţă al acesteia din urmă împotriva reclamantei moştenitoare, drept care se include în activul succesoral.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi de propr. int., decizia nr. 72/R din 7 februarie 2006, în P.R. nr. 3 din mai-iunie/2006, p. 88
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 7934/1998, reclamanta H.G. a chemat în judecată pe pârâtul N.M.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune a părţilor asupra bunurilor rămase de pe urma defiinctei N.E., stabilirea masei bunurilor de împărţit şi a cotelor succesorale.
Prin cererea reconvenţională înregistrată la data de 2 septembrie 1998, pârâtul-reclamant N.I. a contestat apartenenţa unor bunuri la masa succesorală şi a solicitat raportarea la masa succesorală a apartamentului, situat în Bucureşti, sector 3. S-a mai solicitat includerea în masa partajabilă a unei pianine şi a unui covor.
Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 1998, reclamanta-pârâtă a renunţat la cererea de partaj, solicitând doar stabilirea masei succesorale, constatarea calităţii de moştenitor a celor două părţi şi a cotelor ce i se cuvin.
Prin sentinţa civilă nr. 6309 din 5 iulie 2001, Judecătoria Sectorului 3 a admis acţiunea principală şi în parte cererea reconvenţională, a respins cererea de raportare a valorii pianinei, cât şi a sumelor de bani plătite pentru achitarea împrumutului la achiziţionarea apartamentului din Bucureşti.
S-a constatat deschisă succesiunea şi s-a reţinut calitatea de moştenitor a reclamantei cu o cotă de 3/4 şi a pârâtului cu o cotă de 1/4.
S-a constatat compunerea masei succesorale, respectiv 1/2 din bunurile mobile indicate în acţiune, 1/2 din apartamentul nr. 5 situat în Bucureşti şi 1/2 din împrejmuire de sârmă şi puţ.
S-a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea către reclamant a cotei de 1/2 din imobil, cu obligarea acestuia la plata sultei de 5.425 dolari SUA.
S-a dispus atribuirea bunurilor mobile aflate în posesia reclamantului, fără obligare la contravaloare, datorită posesiei celorlalte bunuri mobile, de către pârâtă.
S-a dispus atribuirea către reclamant a 1/2 din construcţie cu obligarea la plata sumei de 5.160.000 lei, reprezentând contravaloarea cotei cuvenite.
în motivarea hotărârii s-a reţinut că pianina a fost donată în timpul vieţii defunctei către reclamanta-pârâtă, aceasta fiind bun ce intră în categoria cheltuielilor pe care părinţii le fac cu instruirea copiilor.
în ceea ce priveşte garsoniera, s-a reţinut că obiectul de raportat sunt sumele de bani pe care defuncta le-a donat în vederea achiziţionării garsonierei pe numele pârâtei.
S-a reţinut că pentru reactualizarea acestor sume nu sunt solicitate efectuarea unei expertize contabile, nefiind astfel posibilă calcularea sumelor donate, motiv pentru care instanţa a respins cererea ca neîntemeiată.
La împărţirea bunurilor imobile s-a avut în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, criticând sentinţa pronunţată sub aspectul greşitei respingeri de către instanţă a cererii de raportare la masa succesorală a valorii pianinei cumpărate de apelant şi defunctă pentru cei trei copii ai lor şi a valorii garsonierei, a greşitei reţineri ca făcând parte din masa succesorală a unui puţ ridicat de către pârât cu banii proveniţi dintr-o moştenire şi a greşitei pronunţări cu privire la bunurile mobile asupra cărora părţile s-au înţeles, instanţa administrând în mod greşit proba cu expertiză tehnică de evaluare a bunurilor mobile.
De asemenea, apelantul a invocat excepţia nulităţii sentinţei, faţă de împrejurarea că din dosarul instanţei de fond lipseşte minuta întocmită în urma deliberării.
Prin decizia civilă nr. 90A din 23 ianuarie 2002, Tribunalul Bucureşti a admis apelul declarat şi a anulat sentinţa, urmând a stabili termen pentru judecarea în fond a cauzei.
în motivarea hotărârii, s-a reţinut că soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost consemnată numai în condica de şedinţă, astfel încât sentinţa pronunţată este lovită de nulitate în raport cu dispoziţiile art. 258 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1426 A din 30 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, evocând fondul, a admis acţiunea principală şi în parte cererea reconvenţională, a respins ca nefondată cererea de raportare la masa succesorală a valorii pianinei şi a sumelor de bani în cotă de 1/2 plătite pentru achitarea împrumutului la achiziţionarea garsonierei.
S-a constatat deschisă succesiunea defunctei, precum şi calitatea de moştenitoare a reclamantei, în calitate de fiică, cu o cotă de 3/4 şi a pârâtului, în calitate de soţ supravieţuitor, cu o cotă de 1/4.
S-a constatat că masa succesorală se compune din 1/2 din bunurile mobile în valoare totală de 6.858.000 lei, 1/2 din apartamentul în valoare de 7.100 dolari S.U.A. şi 1/2 din împrejmuirea de sârmă şi puţ în valoare de 6.880.000 lei.
S-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor şi atribuirea către reclamant a cotei de 1/2 din imobil, cu obligarea acestuia la plata sultei în valoare de 5.425 dolari S.U.A., atribuirea bunurilor mobile aflate în posesia reclamantului, către acesta, precum şi a 1/2 din construcţie, cu obligarea la plata suitei de 5.160.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că reclamanta a înţeles să renunţe la cererea de partajare a bunurilor, conform declaraţiei aflate la dosarul de fond, iar prin cererea reconvenţională formulată de pârât, acesta a solicitat includerea în masa succesorală şi a
altor bunuri, acesta achiesând în mod implicit la poziţia iniţială a reclamantei cu privire la ieşirea din indiviziune a părţilor în ceea ce priveşte bunurile din litigiu.
Referitor la ratele plătite de către defiinctă pentru achitarea împrumutului la achiziţionarea garsonierei, s-a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că imobilul nu a fost donat reclamantei, ci a fost cumpărat personal de către aceasta, defuncta fiind doar cea care a garantat împrumutul CEC.
în ceea ce priveşte calitatea de bun propriu a puţului construit de către pârât, s-a reţinut că în mod corect a fost inclus acesta în masa succesorală şi atribuit pârâtului, întrucât din probatoriile administrate nu a rezultat că acesta era bun propriu.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs numitul N.C.B., în calitate de moştenitor al pârâtului N.I., criticând sentinţa pronunţată în sensul că instanţa de apel a acordat pârâtei mai mult decât s-a cerut, introducând în masa de partaj bunuri la care aceasta a renunţat.
Se mai arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind stabilirea cotei legale la care avea dreptul pârâta cu privire la imobil.
S-a mai precizat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor care demonstrau că garsoniera cumpărată pe numele pârâtei a fost dobândită cu banii defunctei şi ai soţului său.
Prin decizia civilă 2786 din 19 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul, a casat decizia recurată şi a reţinut cauza pentru judecarea apelului.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanta nu a făcut o renunţare expresă cu privire la capătul de cerere prin care se solicita ieşirea din indiviziune, având în vedere că renunţarea nu poate fi şi implicită.
S-a apreciat că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât s-a pronunţat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită, respectiv asupra cererii de ieşire din indiviziune.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv nu s-a analizat adresa CEC nr. 24870 din 12.11.1998, aflată la dosarul de fond, şi nici chitanţa sub semnătură privată de plată a ratelor împrumutului acordat reclamantei, aflată la dosarul de fond, aceste înscrisuri având un rol hotărâtor sub aspectul stabilirii activului succesoral.
Instanţa de recurs a considerat că cele două înscrisuri fac dovada suportării de către defuncta N.E. a unei părţi a împrumutului pentru achiziţionarea garsonierei, bun propriu, ceea ce dovedeşte existenţa
unui drept de creanţă al acesteia împotriva reclamantului, drept care se include în activul succesoral.
în rejudecarea pricinii, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia civilă nr. 1999 din 15 octombrie 2004, prin care, evocând fondul, a admis acţiunea principală şi în parte cererea reconvenţională, a constatat deschisă succesiunea defunctei N.E., precum şi calitatea părţilor de moştenitori legali.
S-a constatat că masa succesorală se compune din 1/2 din bunurile mobile în valoare de 6.858.500 lei, bunurile mobile proprietatea exclusivă a defunctei în valoare de 4.250.000 lei, 1/2 din apartamentul în valoare de 7.100 dolari S.U.A., 1/2 din construcţia anexă executată pe terenul din comuna Tunari, în valoare de 6.880.000 lei şi suma de 19.652.500 lei sau 1193 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea dreptului de creanţă al defunctei împotriva reclamantei-pârâte.
In motivarea hotărârii, s-a reţinut necesară includerea în activul succesoral a sumei actualizate, reprezentând contravaloarea dreptului de creanţă al defunctei, decurgând din plăţile făcute de aceasta pentru achitarea garsonierei proprietatea reclamantei H.G., astfel cum acestea sunt consemnate în înscrisurile din dosarul de fond, apreciate de instanţa de recurs ca fiind hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei.
S-a mai reţinut că din totalul sumei de 73.363 lei, dreptul de creanţă al defunctului este de 1/2, respectiv de 36.681 lei, restul de 1/2 aparţinând pârâtului N.I., care nu a formulat cerere pentru obligarea reclamantei la plata dreptului său de creanţă.
Având în vedere că în cuprinsul raportului de expertiză s-au reactualizat numai sumele achitate de către soţii N., nefiind luate în calcul şi sumele achitate de către reclamantă, instanţa a procedat la refacerea calculelor, prin utilizarea regulii de trei simplă şi având în vedere şi indicele de inflaţie aplicat de expert.
Prin încheierea din data de 3 decembrie 2004, s-a dispus îndreptarea greşelii materiale de calcul strecurată în decizia civilă nr. 1999/2004, în sensul că valoarea actualizată a dreptului de creanţă este de 84.866.311 lei, şi nu de 19.652.500 lei, cum greşit s-a consemnat în hotărâre.
în motivarea acestei hotărâri se arată că în cadrul operaţiunii de actualizare a sumei menţionate, prin refacerea parţială a calculelor propuse de expert, instanţa, printr-o greşeală materială de calcul, a omis să adauge sumei de 19.652.500 lei şi suma de 65.213.811 lei, reprezentând 1/2 din contravaloarea actualizată a sumei de 46.000.000 lei, plătită de defunctă cu titlu de avans.
împotriva deciziei nr. 1999/2004, cât şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale, a declarat recurs reclamanta-pârâtă, criticând cele două hotărâri pentru următoarele motive.
La rejudecarea apelului, în mod greşit instanţa nu a ţinut cont de toate probatoriile administrate în cauză în vederea stabilirii corecte a activului succesoral.
în acest sens, nu s-a ţinut cont de contractul de împrumut încheiat de recurentă cu CEC, cât şi de chitanţele depuse la dosar care făceau dovada achitării de către reclamantă a unei părţi a ratelor imobilului.
De asemenea, la rejudecare nu s-a ţinut cont nici de conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din cuprinsul căreia rezultă că reclamanta personal (şi nu mama acesteia) a achitat preţul vânzării.
Se menţionează că, în mod greşit, i-a fost respinsă proba cu interogatoriu, cât şi proba testimonială, prin care acesta putea să dovedească că i-a restituit defunctei sumele cu care aceasta a contribuit la achitarea garsonierei.
Recurenta mai precizează că instanţa de rejudecare trebuia să aibă în vedere că în cuprinsul cupoanelor defunctei nu se făcea menţiunea că reţinerile privesc rate plătite în contul contractului de împrumut acordat.
în urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, a hotărârilor recu- rate, prin prisma şi a motivelor de recurs formulate, Curtea reţine următoarele considerente.
Astfel cum rezultă din conţinutul deciziei de casare nr. 2786 din 19 decembrie 2003, decizie obligatorie asupra problemelor de drept dezlegate, conform dispoziţiilor art. 315 pct. 1 C. proc. civ., instanţa de recurs a stabilit că, atât prin adresa CEC nr. 24870/1998, cât şi prin chitanţa sub semnătură privată aflată la dosarul de fond, s-a făcut dovada că ratele împrumutului acordat reclamantei au fost suportate de către autoarea sa, născând astfel un drept de creanţă al acesteia împotriva reclamantei, drept care se include în activul succesoral.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a ţinut cont la pronunţarea hotărârii de aceste dispoziţii obligatorii, reţinând astfel dreptul de creanţă al defunctei împotriva reclamantei-pârâte.
De altfel, cele două înscrisuri avute în vedere de către instanţa de recurs se coroborează şi cu conţinutul contractului de împrumut încheiat între recurenta-reclamantă H.G. şi CEC, în cuprinsul căruia se menţionează că defuncta N.E. are calitatea de garant plătitor, calitate în care acesta s-a obligat să achite ratele şi dobânzile creditului obţinut de fiica sa.
Se constată, de asemenea, că, faţă de conţinutul deciziei de casare, instanţa de apel în mod corect a respins cererea de administrare a probei cu interogatoriu şi a probei testimoniale.
Curtea consideră că este nefondată şi critica formulată de recurentă în sensul că, la rejudecarea apelului, nu s-a ţinut cont de înscrisurile ce făceau dovada achitării unei părţi a ratelor de către reclamantă, având în vedere că în cuprinsul considerentelor s-au analizat pe larg toate probatoriile administrate în cauză şi s-a ţinut cont şi de înscrisurile depuse de reclamantă, instanţa procedând chiar la refacerea calculelor din raportul de expertiză tocmai faţă de aceste înscrisuri.
De asemenea, în mod corect instanţa de apel a reţinut numai 1/2 din cuantumul sumelor achitate de către defunctă, având în vedere că cealaltă cotă de 1/2 din dreptul de creanţă îi aparţinea soţului acesteia, întrucât sumele au fost achitate în timpul căsătoriei, iar, pe de altă parte, pârâtul nu a formulat pretenţii în legătură cu cota sa din aceste sume.
Curtea va respinge şi apărarea recurentei, în sensul că în cuprinsul cupoanelor de pensie ale defunctei nu se face menţiunea că reţinerile privesc ratele plătite în contul contractului de împrumut, având în vedere că din conţinutul adresei CEC nr. 24870/1998 rezultă fără echivoc faptul că defuncta a achitat aceste sume în calitate de garant plătitor, iar reţinerile şi virările au fost efectuate de la Oficiul de Pensii sector 3, pe numele defunctei, începând cu noiembrie 1985, până în decembrie 1992.
în ceea ce priveşte încheierea de îndreptare a erorilor materiale, Curtea reţine că aceasta a fost pronunţată în mod temeinic şi legal de către instanţa de apel, cererea încadrându-se în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., întrucât dintr-o greşeală de calcul instanţa a omis să adauge sumei de 19.652.500 lei şi suma de 65.213.811 lei, deşi din cuprinsul considerentelor hotărârii rezulta valoarea totală a creanţei defunctei, respectiv suma de 73.363 lei.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat, în sumă de 400 RON.
| ← Novaţia convenţiei de împrumut Condiţii. Obligaţie... | împrumut cu clauză penală. Vânzare-cumpărare cu pact de... → |
|---|
