Actul de adjudecare, titlu de proprietate potrivit art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă, producând efectele juridice reglementate de lege. Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale, opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea func

- Legea nr. 7/1996

- Codul de procedură civilă: art. 518

Analizând extrasul de CF şi adresa nr. 4140/2003 emisă de către Judecătoria Rm. Vâlcea - Arhiva notariatului de Stat Vâlcea - Biroul de Carte Funciară reiese că, într-adevăr, în partea a IlI-a a CF nr. 3471 a fost înscris sub nr. 5079/2003 un proces verbal de sechestru în favoarea AFP, însă, trebuie remarcat că acesta poartă un alt număr decât cel invocat de recurentă, respectiv nr. 19.864/2003, existenţa şi conţinutul acestuia nefiind probate pe parcursul soluţionării cauzei.

Pe de altă parte, recurenta a solicitat O.C., prin cererea nr. 30657 din 3 iulie 2007, abia după rămânerea irevocabilă a sentinţei de partaj bunuri comune ale soţilor E.D. şi

E.C.D., înscrierea dreptului de ipotecă potrivit art. 150 alin. (8) din O.G. nr. 92/2003 asupra imobilului sechestrat conform procesului-verbal de sechestru nr. 19839 din 4 aprilie 2003, constând în construcţie în suprafaţă de 200 mp situată în Râmnicu Vâlcea şi teren aferent în suprafaţă de 201 mp.

Prin încheierea nr. 22416 din 16 iulie 2007, OCPI Vâlcea a admis această cerere şi a dispus intabularea sechestrului asigurător pentru bunurile imobile în baza procesului-verbal de sechestru nr. 19839 din 4 aprilie 2003 în favoarea AFP Rm. Vâlcea, prin urmare, nu se putea reţine existenţa înscrierii acestui proces verbal de sechestru în favoarea recurentei, anterioară desfăşurării executării silite a imobilului ce face obiectul cauzei, la cererea creditorului de rang preferenţial SC R. şi, corelativ acesteia, vreo obligaţie în sarcina executorului de a o înştiinţa despre efectuarea executării silite, pentru a participa la această procedură, potrivit art. 500 alin. (3) C. pr. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, aceasta nu a avut garanţii în rang preferenţial faţă de cealaltă creditoare BCD R. SA, din înscrisurile dosarului de fond, rezultând că, în favoarea acesteia din urmă, la poziţiile 1, 2, 3, 4 din partea a IlI-a a Cărţii funciare nr. 3471 au fost înscrise în anul 2000 şi respectiv 2001 inscripţii ipotecare ale unor contracte de ipotecă, acestea oferind rang preferenţial faţă de somaţia din anul 2006, înscrisă în favoarea R.B. SA ori faţă de demersurile recurentei de înscriere a procesului-verbal de sechestru în anul 2007, după ce imobilul supus urmăririi fusese adjudecat în favoarea creditorului de rang preferenţial.

Rezultă, din cele reţinute mai sus, că somaţia înscrisă în favoarea SC R. a avut un rang preferenţial faţă de sechestrul înscris abia în anul 2007, în temeiul procesului verbal de sechestru nr. 19839 din 4 aprilie 2003, în favoarea recurentei, după ce imobilul supus urmăririi fusese adjudecat pentru recuperarea creanţei celuilalt creditor, astfel că nu se poate reţine susţinerea acesteia în sensul că ar fi fost prejudiciată prin necitarea pe parcursul executării silite demarată de către creditoarea cu rang preferenţial.

In ceea ce priveşte opozabilitatea înscrierilor în cartea funciară, faţă de terţi, de la data înregistrării cererilor, instanţa de apel în mod corect a observat că actul de adjudecare din 10 ianuarie 2003, încheiat în favoarea intimatei SC C. 98, constituie titlu de proprietate potrivit art. 516 pct. 8 C. pr. civ., producând efectele juridice reglementate de legea generală, şi nu de legea specială în materie, respectiv art. 20 din Legea nr. 7/1996, aşa cum susţine recurenta.

Distinct, dispoziţiile art. 518 C. pr. civ. sunt lipsite de echivoc, în sensul că prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau după caz un drept real ce a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar, efectele actului de adjudecare trebuind a fi distinse între dreptul la fructe şi venituri pe care îl are adjudecatarul până la plata integrală a preţului, corelativ obligaţiei de plată a dobânzilor şi a suportării sarcinilor imobilului, şi dreptul de a dispune de imobilul cumpărat drept dobândit prin intabulare, potrivit regulilor de carte funciară.

Prin intabulare, adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară.

De la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putăndu-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.

Faptul că recurenta nu s-a înscris la distribuirea preţului obţinut din vânzarea imobilului executat, nu poate fi reproşată nici creditorului, nici OCPI Vâlcea, deoarece înscrierile în cartea funciară îşi produc efecte de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor, astfel că nu exista nicio obligaţie de a o informa, din oficiu, pe creditoare despre existenţa unei alte executări silite.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară atunci când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune, fiind necesară înscrierea dreptului de proprietate al adjudecatarului, dacă acesta înţelege să dispună de ele.

Prin urmare, suntem în prezenţa a două categorii de efecte pe care actul de adjudecare le produce în raport de adjudecatar şi respectiv de terţii faţă de executarea silită, iar argumentele recurentei împotriva dispoziţiilor legale sus-menţionate nu sunt de natură a atrage inaplicabilitatea acestora în speţă.

(Decizia civilă nr. 377/R din 8 martie 2010)

Prin sentinţa civilă nr. 3790 din 30 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 4879/288/2008, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins excepţia tardivităţii plângerii invocată de intimatul E.D., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI Vâlcea şi a respins acţiunea formulată de MEF - AFP Rm. Vâlcea.

Totodată, a fost respinsă acţiunea formulată de petenta AFP Rm. Vâlcea, astfel cum a fost întregită prin cererea de la dosar, în contradictoriu cu intimatul E.D. şi intimaţii SC C. 98, Banca de credit şi dezvoltare R. SA, sub aspectul ambelor capete de cerere, respectiv anularea încheierii nr. 16688 din 6 mai 2008 a OCPI Vâlcea şi anularea actelor de adjudecare din 10 ianuarie 2003 şi 15 mai 2005 întocmite de executorul bancar C.G. din cadrul G.E.B., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin contractul de credit nr. 259 din 10 august 2000, Banca de credit şi dezvoltare R. SA M. a acordat SC S.P SRL, prin asociat unic E.D., o linie de credit în valoare de 350.000.000 lei (ROL) pe termen de 6 luni. De asemenea, prin contractul de credit nr. 392 din 24 octombrie

2000, aceeaşi bancă a acordat societătii comerciale S.P. un credit de 400.000.000 lei (ROL).

Prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1246 din 16 august 2000, E.D., în nume propriu şi în calitate de mandatar al soţiei sale E.C.D., au garantat personal şi prin constituirea unei ipoteci de rangul II asupra cotei de 1/2 din terenul în suprafaţă de 402 mp + construcţii, respectiv casă de locuit cu demisol de 45 mp, parte de 90 mp şi etaj de 90 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, pentru rambursarea sumei de 750.000.000 lei, credit plus dobânda aferentă în sumă de 187.500.000 lei, precum şi suma rezultată din calculul dobânzilor până la lichidarea integrală a creanţei acordată debitoarei SC S.P. SRL prin contractul de credit nr. 259/2000.

Garanţii ipotecari, E.D. şi E.C.D. erau proprietarii cotei de 1/2 asupra imobilului descris mai sus în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380/1996 şi înscris în CF nr. 3471 a oraşului Rm. Vâlcea, nr. top. 1656.

Ipoteca autentificată sub nr. 1246 din 16 august 2000 a fost înscrisă în CF nr. 3471 sub nr. 8584 din 17 august 2000.

întrucât creditul contractat în condiţiile arătate mai sus nu a fost achitat, credi-toarea a procedat la executarea silită, iniţial prin intermediului executorului judecătoresc B.D.T., care a întocmit dosarul de executare silită nr. 12/2001 şi în cadrul căruia a fost urmărit imobilul adus în garanţie prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1246 din 16 august 2000, executare finalizată cu actul de adjudecare nr. 12 din 10 septembrie 2001 în favoarea adjudecatarului SC F I. SRL.

Prin adresa nr. 12 din 10 septembrie 2001, executorul judecătoresc a solicitat BCF din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea să consemneze, în baza art. 517 alin. (2) C. pr. civ., interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilului adjudecat în favoarea SC

F.l. SRL până la data când banca creditore (Banca de credit şi dezvoltare R. SA M.) confirma plata integrală a debitului.

Procedura executării silite imobiliare asupra imobilului înscris în CF nr. 3471 a fost reluată de banca creditoare în data de 4 aprilie 2002, de data aceasta prin

intermediul executorului bancar, care a formulat cererea nr. 1657, cu motivarea că, în data de 10 septembrie 2001, în cadrul dosarului de executare nr. 12/2001, banca creditoare a vândut la licitaţie publică prin executorul judecătoresc B. D.T. acest imobil la preţul de adjudecare de 1.700.000.000 lei (ROL) adjudecatarei SC F I. SRL cu plata în rate, scadente conform ofertei de participare la licitaţie, din care a fost plătit avansul de 450.000.000 lei (ROL) în data de 9 septembrie 2001, iar din ratele prevăzute în oferta de adjudecare a fost achitată doar suma de 150.000.000 lei, restul ratelor aferente lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie nemaifiind achitate, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. pr. civ.

După încuviinţarea executării silite prin încheierea nr. 945/2002 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi parcurgerea celorlalte etape ale executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 9/2002 aflat pe rolul corpului executorilor bancari, imobilul în discuţie a fost adjudecat, cu plata în rate, de SC C. 98, conform actului de adjudecare din 10 ianuarie 2003.

Ulterior achitării integrale a ratelor de către adjudecatara SC C. 98 SRL, executorul bancar a întocmit actul de adjudecare din data de 25 mai 2005 asupra imobilului înscris în CF nr. 3471, cu menţiunea că imobilul s-a vândut liber de sarcini şi că actul de adjudecare constituie titlu de proprietate, în temeiul art. 516 pct. 8 C. pr. civ.

Prin cererea din 27 martie 2008, înregistrată la OCPI Vâlvea sub nr. 16688 din 6 mai 2008, adjudecatara SC C. 98 a solicitat intabularea dreptului de proprietate dobândit în baza actului de adjudecare din 25 mai 2005, iar prin încheierea nr. 16688 din 14 mai 2008 această cerere a fost admisă, dispunându-se intabularea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 teren în suprafaţă de 402 mp şi construcţia situată pe teren înscris în CF nr. 3471 cu nr. cad. 1656, în baza actelor de adjudecare din 10 ianuarie 2003 şi din 25 mai 2005, precum şi radierea dreptului de ipotecă înscris sub nr. 8400 din 11 august 2000 şi 8584 din 17 august 2008, a somaţiei înscrisă sub nr. 6048/2001 în favoarea SC R.M. şi a sechestrului înscris sub nr. 5079/2003 în favoarea AFP Vâlcea.

în speţă, încheierea nr. 16688 din 14 mai 2008 nu a fost comunicată AFP Rm. Vâlcea, deşi era o persoană interesată în înţelesul dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 pentru că este un alt creditor al fostului proprietar al imobilului adjudecat şi avea înscrisă o sarcină cu privire la care s-a dispus radierea, astfel că nu se poate susţine că petenta nu ar fi respectat termenul de 15 zile prevăzut de alin. (2) al aceluiaşi articol şi că plângerea împotriva încheierii ar fi tardivă, motiv pentru care excepţia tardivităţii plângerii invocată de intimatul E.D. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul plângerii, s-a constatat, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că AFP Rm. Vâlcea este un alt creditor al debitorului E.D., întrucât, prin sentinţa nr. 644/C din 10 mai 2001 pronunţată în dosarul nr. 623/com/2001 de Tribunalul Vâlcea, a fost antrenată răspunderea numitului E.D., în calitatea sa de administrator al SC D. SRL şi a fost obligat la plata sumei de 1.433.905.177 lei (ROL), reprezentând pasivul acestei societăţi, respectiv obligaţii fiscale.

în plus, creditoarea AFP Rm. Vâlcea a emis titlul executoriu nr. 1278 din 31 martie 2003 pe numele debitoarei SC S. SRL în solidar cu E.D. pentru suma de 4.333.672,768 lei, reprezentând obligaţii către bugetul statului, în aceeaşi dată fiind emisă şi somaţia nr. 2875, pentru că, prin sentinţa nr. 2038/C din 10 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 3251/com/2002, s-a antrenat răspunderea lui E.D. în calitatea sa de administrator al SC S. SRL.

în data de 4 aprilie 2003, AFP Rm. Vâlcea a întocmit procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 19839, în temeiul art. 81 din O.G. nr. 61/2002, prin care s-a instituit sechestru asupra bunurilor imobile ale debitorului E.D. situate în Râmnicu Vâlcea, pentru că nu efectuase plata sumelor menţionate în somaţia nr. 2875 din 3 martie 2003.

Procesul-verbal de sechestru nr. 19839 din 4 aprilie 2003 a fost înscris în CF nr. 3471 a imobilului asupra căruia s-a instituit sechestrul sub nr. 5079 din 9 aprilie 2003.

Actele juridice mai sus enumerate şi încheiate de cei doi creditori se reflectă în partea a lll-a a CF nr. 3471, destinată dezmembrămintelor dreptului de proprietate şi sarcinilor.

Astfel, la poziţia nr. 1 din partea a lll-a a CF nr. 3471 a fost înscrisă, sub nr. 4163 din 18 aprilie 2000, inscripţia ipotecară a contractului de ipotecă nr. 884/2000 în favoarea BCD R - Sucursala Mediaş pentru suma de 500.000.000 lei (ROL); la poziţia nr. 2, sub nr. 8400 din 11 august 2000, a fost înregistrată inscripţia ipotecară a contractului de ipotecă în favoarea aceleiaşi bănci pentru suma de 200.000.000 lei (ROL); la poziţia nr. 3, sub nr. 8584 din 17 august 2000, a fost înregistrată inscripţia ipotecară potrivit contractului de ipotecă nr. 1246/2000 în favoarea aceleiaşi bănci, pentru suma de 200.000.000 lei; la poziţia nr. 4, sub nr. 6048 din 8 iunie 2001, a fost înregistrată somaţia imobiliară nr. 12/2001 în favoarea aceleiaşi bănci (act de executare întocmit de executorul judecătoresc B.D.T., care a condus la adjudecarea cu plata în rate a imobilului în favoarea SC F.l. SRL, aşa cum s-a reţinut mai sus); la poziţia următoare s-a înregistrat, cu data de 10 septembrie 2001, opoziţie în favoarea AFP (dar această menţiune nu are niciun act la bază); la poziţia următoare, sub nr. 5079/2003 s-a înscris sechestrul nr. 19.864/2003 în favoarea AFP; iar la poziţia următoare, sub nr. 11814 din 12 mai 2006, s-a înscris somaţia din 9 mai 2006 în favoarea SC R.B. SA.

Prin sentinţa civilă nr. 2110 din 2 mai 2006 pronunţată în dosarul nr. 4394/2004, irevocabilă, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis cererea de partaj de bunuri comune a soţilor E.D şi E.C.D. formulată de creditoarea AFP Rm. Vâlcea, debitorului E.D. fiindu-i atribuit în proprietate exclusivă imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, în cotă de 1/2 (partea din faţă).

Ulterior pronunţării acestei sentinţe, prin cererea nr. 30657 din 3 iulie 2007, AFP Rm. Vâlcea a solicitat O.C. înscrierea dreptului de ipotecă în conformitate cu art. 150 alin. (8) din O.G. nr. 92/2003 asupra imobilului sechestrat conform procesului-verbal de sechestru nr. 19839 din 4 aprilie 2003, constând în construcţie în suprafaţă de 200 mp situată în Râmnicu Vâlcea şi teren aferent în suprafaţă de 201 mp, precizând că sechestrul fusese înscris în CF sub nr. 5079 din 9 aprilie 2003.

Prin încheierea nr. 22416 din 16 iulie 2007, OCPI Vâlcea a admis această cerere şi a dispus intabularea sechestrului asigurător pentru bunurile imobile în baza procesului-verbal de sechestru nr. 19839 din 4 aprilie 2003 în favoarea AFP Rm. Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 5635 din 21 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 3996/288/2008, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis cererea formulată de SC C. 98 SRL în contradictoriu cu AFP Rm. Vâlcea şi a dispus rectificarea CF nr. 3471, în sensul radierii dreptului de ipotecă înscris prin încheierea nr. 22416 din 9 iulie 2007, reţinând că societatea reclamantă devenise din data de 25 mai 2005 proprietarul imobilului, chiar dacă menţiunile în cartea funciară nu fuseseră făcute, astfel că, la data când s-au făcut înscrierile în cartea funciar în favoarea AFP Rm. Vâlcea, situaţia juridică reală a imobilului nu corespundea cu cele menţionate în cuprinsul sentinţei civile de partaj prin care imobilul a fost atribuit debitorului E.D.

Din certificatul emis de Tribunalul Vâlcea a rezultat că sentinţa civilă nr. 5635 din

21 octombrie 2008 a fost modificată în parte în apel, în sensul că a fost respinsă cererea de rectificare a cărţii funciare formulată de SC C. 98 SRL (recursul nu a fost încă soluţionat).

Sintetizând succesiunea actelor juridice trecute în revistă, s-a constatat că AFP Rm. Vâlcea nu a avut garanţii cu rang preferenţial faţă de cealaltă creditoare, BCD R. SA, deoarece şi-a înscris sechestrul ulterior înscrierii dreptului de ipotecă al băncii asupra aceluiaşi imobil.

Pe de altă parte, creditoarea AFP Rm. Vâlcea, la data de 4 aprilie 2003, când a întocmit procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 19839 şi până la data introducerii acţiunii de partaj de bunuri comune împotriva soţilor E., nu a dovedit că a mai efectuat vreun demers pentru recuperarea creanţelor fiscale, de altfel foarte mari, în condiţiile în care, prin adresele depuse la dosarul cauzei, OCPI Vâlcea a încu-noştinţat-o despre existenţa înscrierilor anterioare ale dreptului de ipotecă şi a somaţiei imobiliare în dosarul de executare silită nr. 12/200, demersurile în acest sens au fost reluate de această creditoare abia în anul 2007 şi 2008, după ce imobilul supus urmăririi fusese adjudecat pentru recuperarea creanţei celuilalt creditor.

Actul de adjudecare produce efecte juridice specifice reglementate de Codul de procedură civilă, nefiind incidente dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 7/1996, aşa cum susţine AFP Rm. Vâlcea în plângerea de faţă.

Verificând extrasul de carte funciară, care a fost descris în considerentele precedente, rezultă că OCPI Vâlcea, în urma cererii de înscriere a actului de adjudecare din 25 mai 2005 formulată de adjudecatara SC C. SRL, a procedat legal şi a radiat sarcinile ce grevau imobilul astfel dobândit, respectiv dreptul de ipotecă înscris sub nr. 8400 din 11 august 200 şi nr. 8584 din 17 august 2008, somaţia imobiliară înscrisă sub nr. 6048/2001, sechestrul înscris sub nr. 5079/2003 (în favoarea AFP Rm. Vâlcea), în conformitate cu dispoziţiile art. 518 alin. (3) şi (4) C. pr. civ. pentru că aceşti creditori îşi puteau realiza aceste drepturi înscriindu-se pe lista creditorilor pentru a-şi satisface creanţa din preţul obţinut şi în ordinea de preferinţă prevăzută de art. 563 coroborat cu art. 564 C. pr. civ. [în sensul că dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferinţă conservate, în condiţiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 563 alin. (1) lit. b)].

împrejurarea că AFP Rm. Vâlcea nu s-a înscris la distribuirea preţului obţinut din vânzarea imobilului executat nu poate fi reproşată nici celuilalt creditor, nici OCPI Vâlcea, pentru că, atât timp cât înscrierile în cartea funciară îşi produc efecte de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor, nu exista nicio obligaţie de a o informa, din oficiu, pe creditoare despre existenţa unei alte executări silite, o atare informaţie putând fi obţinută prin simplul demers al unei solicitări scrise din partea acesteia.

Pe de altă parte, faptul că adjudecatara nu şi-a înscris în cartea funciară, imediat după adjudecarea definitivă, actul de adjudecare nu are nicio relevanţă sub aspectul dreptului de proprietate dobândit, pentru că art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 dispune că dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune şi că aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege să dispună de ele.

în plus, prin încheierea atacată, OCPI Vâlcea a menţinut sarcinile înscrise ulterior vânzării la licitaţie a imobilului, protejând astfel interesele creditorilor, care nu aveau cunoştinţă de existenţa actului de adjudecare pentru că acesta nu a fost înscris în cartea funciară imediat după adjudecare, ci abia în mai 2008.

Printre aceste sarcini se numără chiar cea înscrisă la cererea reclamantei prin încheierea nr. 22416 din 9 iulie 2007 cu privire la care s-a pronunţat decizia civilă nr. 103/A din 23 aprilie 2009 în dosarul nr. 3996/288/2008 al Tribunalului Vâlcea.

în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere din cererea de întregire a acţiunii principale, prin care s-a solicitat anularea actelor de adjudecare din 10 ianuarie 2003 şi din 25 mai 2005, s-a constatat că reclamanta nu a motivat în niciun mod această solicitare şi nu a invocat niciun motiv de natură să atragă o astfel de sancţiune a actelor juridice atacate.

împotriva acestei soluţii a formulat apel petiţionara AFP Râmnicu Vâlcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că din probele dosarului, a rezultat, fără echivoc, faptul că măsurile dispuse prin încheierea nr. 16.688 din 6 mai 2008 pronunţată de OCPI Vâlcea, prin care s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea SC C. 98 şi s-a radiat sechestrul înscris sub nr. 5079/2009 înscris în favoarea AFP Rm. Vâlcea, sunt greşite.

în acest context, apelanta a arătat că actele de adjudecare încheiate la data de 10 ianuarie 2003 şi la 25 mai 2005 se impun a fi anulate, deoarece AFP Rm. Vâlcea, deşi figura cu sarcini înscrise asupra imobilului, nu a fost înştiinţată de către executor despre efectuarea executării silite asupra acestuia, pentru a participa la procedura de executare silită.

Prin întâmpinarea formulată, intimata BCD R. SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat, precizând că în mod corect a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea SC C. 98 în baza actelor de adjudecare încheiate la data de 10 ianuarie 2003.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr. 269/A din 10 decembrie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de petiţionara AFP Rm. Vâlcea.

Pentru a se pronunţa în acest sens, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. 4879/288/2008, petenta AFP Râmnicu Vâlcea a formulat plângere împotriva încheierii nr. 16688 din 6 mai 2008 dată de OCPI Vâlcea - BCPI Rm. Vâlcea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acesteia, cu consecinţa menţinerii înscrierii sechestrului nr. 5079/2003 în favoarea petentei şi respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului, formulată de S.C. C. 98.

în motivarea cererii, petenta a arătat că, cu adresa nr. 25462 din 15 mai 2008, SC C. 98 i-a înaintat încheierea nr. 16688 din 6 mai 2008 a OCPI Vâlcea prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al acesteia cu privire la cota de 1/2 din imobilul teren în suprafaţă de 402 mp şi construcţia situată pe acesta înscris în CF nr. 3471 a Mun. Râmnicu Vâlcea şi, în baza actelor de adjudecare din 10 ianuarie 2003 şi din 25 mai 2005, radierea dreptului de ipotecă înscris sub nr. 8400 din 11 august 2000 şi 8584 din 17 august 2008, a somaţiei înscrisă sub nr. 6048/2001 în favoarea R.M. şi a sechestrului înscris sub nr. 5079/2003 în favoarea APM Rm. Vâlcea.

Petenta consideră că încheierea atacată este netemeinică şi nelegală pentru că, în temeiul titlurilor executorii deţinute împotriva debitorului E.D., AFP Rm. Vâlcea a procedat la instituirea unor procese-verbale de sechestru, respectiv nr. 19839 şi 19840 din 14 aprilie 2003, care au fost intabulate în cartea funciară conform certificatului nr. 5830 din 24 aprilie 2003, când, la capitolul sarcini, figurau înregistrate: somaţiile nr. 5079/2003 în favoarea DGFP Vâlcea, interdictie de înstrăinare din 10 septembrie

2001.

Criticile aduse sentinţei au fost privite ca neîntemeiate. După încuviinţarea executării silite prin încheierea nr. 945/2002 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi parcurgerea celorlalte etape ale executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 9/2002, imobilul în discuţie a fost adjudecat, cu plata în rate, de SC C. 98, conform actului de adjudecare din 10 ianuarie 2003.

Ulterior achitării integrale a ratelor de către adjudecatara SC C. 98 SRL, în mod corect executorul bancar a întocmit actul de adjudecare din data de 25 mai 2005 asupra imobilului înscris în CF nr. 3471, cu menţiunea că imobilul s-a vândut liber de sarcini şi că actul de adjudecare constituie titlu de proprietate în temeiul art. 516 pct. 8 C. pr. civ.

în baza actului de adjudecare legal întocmit, adjudecatara SC C. 98 a solicitat intabularea dreptului de proprietate dobândit în baza actului de adjudecare din 25 mai 2005, iar prin încheierea nr. 16688 din 14 mai 2008 această cerere a fost admisă, dis-punându-se intabularea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 teren în suprafaţă de 402 mp şi construcţia situată pe teren înscris în CF nr. 3471 cu nr. cad. 1656, în baza actelor de adjudecare din 10 ianuarie 2003 şi din 25 mai 2005, precum şi radierea dreptului de ipotecă înscris sub nr. 8400 din 11 august 2000 şi nr. 8584 din 17 august 2008, a somaţiei înscrisă sub nr. 6048/2001 în favoarea SC R.M. şi a sechestrului înscris sub nr. 5079/2003 în favoarea AFP Rm. Vâlcea.

S-a considerat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că AFP Râmnicu Vâlcea nu a avut garanţii cu rang preferenţial faţă de cealaltă creditoare, BCD R. SA, pentru că şi-a înscris sechestrul ulterior înscrierii dreptului de ipotecă al băncii asupra aceluiaşi imobil.

Pe de altă parte, creditoarea AFP Râmnicu Vâlcea, la data de 4 aprilie 2003, când a întocmit procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 19839 şi până la data introducerii acţiunii de partaj de bunuri comune împotriva soţilor E., nu a mai efectuat vreun demers pentru recuperarea creanţelor fiscale, deşi, OCPI Vâlcea i-a adus la cunoştinţă despre existenţa înscrierilor anterioare ale dreptului de ipotecă şi a somaţiei imobiliare în dosarul de executare silită nr. 12/200, demersurile în acest sens au fost reluate de această creditoare abia în anul 2007 şi 2008, după ce imobilul supus urmăririi fusese adjudecat pentru recuperarea creanţei celuilalt creditor.

S-a apreciat de tribunal că şi încadrarea în drept a fost judicios reţinută de prima instanţă.

în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului dreptului. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere. Dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane.

Tot astfel, potrivit art. 518 C. pr. civ., prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă toate sarcinile

imobilului. Prin intabulare, adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară.

De la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.

Faptul că AFP Râmnicu Vâlcea nu s-a înscris la distribuirea preţului obţinut din vânzarea imobilului executat, nu poate fi reproşată nici creditorului, nici OCPI Vâlcea, deoarece înscrierile în cartea funciară îşi produc efecte de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor, astfel că nu exista nicio obligaţie de a o informa, din oficiu, pe creditoare despre existenţa unei alte executări silite, o atare informaţie putând fi obţinută prin simplul demers al unei solicitări scrise din partea acesteia.

Pe de altă parte, faptul că adjudecatara nu şi-a înscris în cartea funciară, imediat după adjudecarea definitivă, actul de adjudecare, nu are nicio relevanţă sub aspectul dreptului de proprietate dobândit, pentru că art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 dispune că dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune şi că aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege să dispună de ele.

împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, petenta AFP Râmnicu Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate, astfel:

1. Instanţa de apel, menţinând sentinţa judecătoriei, a reţinut, în mod greşit, că AFP Râmnicu Vâlcea nu a dovedit efectuarea vreunui alt demers pentru recuperarea creanţelor fiscale, după data de 4 aprilie 2003 şi că demersurile sale au fost reluate abia în anul 2007 şi 2008, după ce imobilul supus urmăririi fusese adjudecat pentru recuperarea creanţei celuilalt creditor.

în realitate, după întocmirea proceselor-verbale de sechestru, recurenta nu mai putea să facă alte demersuri decât să procedeze la valorificarea bunurilor sechestrate, iar valorificarea acestora nu putea fi făcută decât după partajarea bunurilor proprietate comună.

Recurenta a făcut demersuri în sensul solicitării comunicării de la OCPI Vâlcea a titularului dreptului de proprietate asupra bunului imobil sechestrat, atât în cadrul soluţionării dosarului de partaj, cât şi separat, comunicându-i-se că proprietar al imobilului sechestrat este E.D.

Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată, care reglementează cadastrul şi publicitatea imobiliară, „înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor”.

Potrivit acestor dispoziţii legale, dreptul de proprietate asupra unui bun imobil devine opozabil terţilor de la data înscrierii acestuia în cartea funciară.

Or, nici la momentul soluţionării acţiunii de partaj asupra imobilului aparţinând lui E.D. cu soţia şi nici la momentul pronunţării încheierii nr. 22416 din 9 iulie 2007 prin care s-a intabulat sechestrul asupra imobilului în favoarea AFP Râmnicu Vâlcea, nu figura înscris la cartea funciară un drept de proprietate asupra imobilului aparţinând SC C. 98.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actul de adjudecare, titlu de proprietate potrivit art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă, producând efectele juridice reglementate de lege. Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale, opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea func