Sechestru asigurător. Cauţiune. Dreptul la un proces echitabil
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 591 alin. 3
Câtă vreme creditoarea se prevalează de existenţa unui înscris constatator al creanţei rezultând dintr-un act juridic, pentru a fi întrunite condiţiile alin. 3 al art. 591 C. pr. civ., ea trebuie să exercite o acţiune în răspundere contractuală, adică o acţiune în care să se prevaleze de contractul izvor de obligaţii, constatat printr-un act scris, cum ar fi o acţiune în rezoluţiunea acestuia. Reclamanta a solicitat desfiinţarea contractului pentru alte cauze de ineficacitate, respectiv nerespectarea condiţiilor de valabilitate la încheierea acestuia, ceea ce atrage o răspundere extracontractuală, câtă vreme se solicită constatarea nulităţii sau anularea contractului, inclusiv a clauzei penale cuprinsă în acesta, temeiul restituirii contraprestaţiilor fiind plata nedatorată, şi nu contractul, constatat printr-un înscris. Nu subzistă, aşadar, condiţia alin. 3, pentru că, raportat la acţiunea promovată de reclamantă, nu se pune problema existenţei unui înscris constatator, răspunderea fiind extracontractuală.
în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de alin. 2 art. 591 C. pr. civ., reclamanta creditoare a exercitat o acţiune, însă nu a achitat şi nici nu şi-a pus problema să achite cauţiunea prevăzută de textul legal. Este adevărat că această cauţiune are un cuantum care ar putea duce la încălcarea dreptului de acces la justiţie în sensul art. 21 din Constituţie, sau a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, fiind de analizat, eventual, jurisprudenţa C.E.D.O. în această materie (de exemplu, cauza Iosif contra României, Hotărârea din 20.12.2007), însă reclamanta nu a invocat astfel de împrejurări nici în faţa primei instanţe şt nici în faţa instanţei de recurs.
(Decizia nr. 2031/R din 16 octombrie 2009)
Prin încheierea civilă nr. 126 din 15 iulie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă cererea formulată de creditoarea M.M.X., în contradictoriu cu debitorii K.A., K.E. şi terţii popriţi - diverse bănci comerciale - având ca obiect înfiinţare sechestru asigurător, înfiinţare şi validare poprire asiguratorie.
împotriva acestei încheieri, a declarat în termen legal recurs reclamanta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de înfiinţare a sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 3041 C. pr. civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, textul art. 591 C. pr. civ., în materia sechestrului asigurător, aplicabil şi popririi asigurătorii, conform disp. art. 597 C. pr. civ., prevede trei ipoteze în care pot fi instituite aceste măsuri asigurătorii.
Alin. 1 al art. 591 C. pr. civ. se referă la împrejurarea când creditorul are o creanţă constatată prin act scris, exigibilă şi a pornit o acţiune, situaţie în care poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă.
Alin. 3 prevede ipoteza în care creanţa nu este exigibilă, însă este constatată printr-un act scris şi creditorul a pornit acţiune (iar debitorul a micşorat asigurările sau este pericol să se sustragă de la urmărire ori să-şi ascundă sau risipească averea), situaţie în care, de asemenea, cuantumul cauţiunii este cel fixat de instanţă raportat la împrejurările cauzei.
în fine, alin. 2 reglementează situaţia creditorului ce nu are un înscris constatator al creanţei, însă a intentat acţiune, situaţie în care acesta trebuie să plătească o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.
în ceea ce priveşte prima situaţie, părţile au înserat în contract o clauză intitulată de dezicere, care arată că în situaţia în care scopul contractului nu poate fi atins, cumpărătoarea poate solicita restituirea dublului sumelor achitate vânzătorilor, scopul cumpărării terenului fiind, conform art. II din contract, referitor la obiectul acestuia, edificarea de construcţii.
Această clauză, în realitate, constituie un pact comisoriu de gradul 1, inutil, câtă vreme nu uşurează sarcina părţii care şi-a executat obligaţia rezultând din contract de a alege rezoluţiunea contractului, de plin drept, fără punerea în întârziere părţii culpabile, reproducând, în fapt, dispoziţiile rezultând din art. 1020-1021 C. civ., precum şi o clauză penală, fiind o evaluare convenţională a prejudiciului rezultând din neexe-cutarea culpabilă a contractului, în sensul art. 1066 C. civ.
Reclamanta creditoare are, în temeiul acestei clauze, un înscris constatator al creanţei, însă creanţa nu este exigibilă, neavând o scadenţă evidentă, câtă vreme neatingerea scopului contractului promis de vânzare-cumpărare, adică posibilitatea de a edifica construcţii este o problemă de probaţiune, ce trebuie cercetată în cadrul acţiunii intentată de creditor şi nicidecum în procedura sumară a instituirii măsurilor asigurătorii.
Existând, totuşi, o creanţă constatată prin înscris, se pune problema dacă nu ar fi aplicabile disp. alin. 3 ale art. 591 C. pr. civ., existând un proces pe rol şi, raportat la cuantumul sumei solicitate, putându-se pune problema sustragerii debitorului de la urmărire.
După cum se poate observa din copia cererii de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj, precum şi precizările ulterioare ale acesteia, creditoarea a solicitat iniţial rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru neatingerea scopului în vederea căruia a fost încheiat, pârâţii neîndeplinindu-şi obligaţia contractuală de a transmite dreptul de proprietate asupra unui teren construibil, însă, ulterior, şi-a precizat acţiunea, solicitând, în principal, constatarea nulităţii absolute a antecontractului pentru cauză ilicită, iar, în subsidiar, anularea pe motiv de doi.
Câtă vreme creditoarea se prevalează de existenţa unui înscris constatator al creanţei rezultând dintr-un act juridic, pentru a fi întrunite condiţiile alin. 3 al art. 591 C. pr. civ., ea trebuie să exercite o acţiune în răspundere contractuală, adică o acţiune în care să se prevaleze de contractul izvor de obligaţii, constatat printr-un act scris, cum ar fi o acţiune în rezoluţiunea acestuia. în realitate, deşi a pornit o astfel de acţiune, reclamanta a precizat-o ulterior, solicitând desfiinţarea contractului pentru alte cauze de ineficacitate, respectiv nerespectarea condiţiilor de valabilitate la încheierea acestuia, ceea ce atrage o răspundere extracontractuală, câtă vreme se solicită constatarea nulităţii sau anularea contractului, inclusiv a clauzei penale cuprinsă în acesta, temeiul restituirii contraprestaţiilor fiind plata nedatorată, şi nu contractul, constatat printr-un înscris.
lată, aşadar, că nu subzistă nici condiţia alin. 3, pentru că, raportat la acţiunea promovată de reclamantă, nu se pune problema existenţei unui înscris constatator, răspunderea fiind extracontractuală.
în ceea ce priveşte condiţiile prev. de alin. 2 al art. 591 C. pr. civ., reclamanta creditoare a exercitat o acţiune, însă nu a achitat şi nici nu şi-a pus problema să achite cauţiunea prevăzută de text. Este adevărat că această cauţiune are un cuantum care ar putea duce la încălcarea dreptului de acces la justiţie, în sensul art. 21 din Constituţie sau a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, fiind de analizat, eventual, jurisprudenţa C.E.D.O. în această materie (de exemplu, cauza losifc. României, hotărârea din 20.12.2007), însă reclamanta nu a invocat astfel de împrejurări, nici în faţa primei instanţe, nici în faţa instanţei de recurs.
Este adevărat că prima instanţă putea, în virtutea rolului activ prev. de art. 129 alin. 4 C. pr. civ., să pună în discuţia părţilor acest motiv de drept, pentru a verifica dacă subzistă sau nu, astfel că se pune problema dacă, în virtutea aceluiaşi rol activ, instanţa de recurs avea această obligaţie, eventual, ca motiv de recurs de ordine publică, în temeiul art. 306 C. pr. civ.
în realitate, verificându-se motivele de recurs ale reclamantei, aceasta şi-a limitat criticile doar la condiţiile rezultând din disp. art. 591 alin. 1 C. pr. civ.
Punând în balanţă principiul disponibilităţii, rezultând din disp. art. 129 alin. ultim C. pr. civ. şi cel al rolului activ al instanţei, prev.de art. 129 alin. 4 C. pr. civ., curtea apreciază că rolul activ al instanţei de recurs nu se întinde şi asupra verificării împrejurărilor rezultând din alin. 2 şi 3 ale art. 591 C. pr. civ., raportat la care ar putea invoca motive de recurs de ordine publică, inclusiv o eventuală lipsă de rol activ al primei instanţe, câtă vreme a fost sesizată doar cu verificarea îndeplinirii condiţiilor rezultând din alin. 1 al art. 591 C. pr. civ. (Judecător Andrea Annamaria Chiş)
| ← Actul de adjudecare, titlu de proprietate potrivit art. 516 pct.... | învestire cu formulă executorie. Hotărâre irevocabilă, înţeles → |
|---|
