Contestaţie la executare promovată de cel ce se pretinde titularul dreptului de proprietate asupra imobilului obiect al executării silite. Dovedirea dreptului de proprietate printr-un antecontract de vânzare-cumpărare. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă
Contestatorii se prevalează în susţinerea contestaţiei la executare, de un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, susţinând că prin această convenţie au dobândit valabil dreptul de proprietate asupra imobilului obiect al executării silite,
întrucât era vorba doar de un apartament, iar nu şi de teren.
Chiar dacă obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare l-a constituit doar un apartament, respectivul antecontract nu era susceptibil să strămute proprietatea asupra apartamentului în favoarea contestatorilor, având în vedere că apartamentul este situat într-un bloc, amplasat evident pe un teren, fiecăruia dintre apartamentele din acest bloc revenindu-i o parte indiviză din terenul de sub bloc, împrejurare raportat la care, prin prisma art. 2 al Titlului X din Legea nr. 247/2005, era necesară încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
Constatându-se aşadar, că recurenţii nu pot invoca în favoarea lor un drept de proprietate valabil dobândi, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentic, susceptibil să transfere proprietatea de la vânzător la cumpărător şi pe care să-l fi făcut opozabil terţilor prin înscriere în cartea funciară, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 7/1996, Curtea apreciază că nu este admisibilă contestaţia la executare, impunându-se respingerea recursului contestatorilor ca nefondat.
(Decizia nr. 865/R din 30 martie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 762/18.03.2008, pronunţată de Judecătoria Zalău, s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorii M.O. şi M.M., în contradictoriu cu intimaţii creditori C.S. Zalău şi BCR Asigurări Sucursala Sălaj,
privind anularea formelor de executare silită asupra unui apartament, efectuate în
dosarele execuţionale nr. 24/2007 şi 56/2007 ale Birourilor Executorilor Judecătoreşti Asociaţi O.T.K.; s-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul D.S.C.; s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatorii
G.V. şi G.F., în contradictoriu cu creditorul intimat C.S. Zalău şi, în consecinţă: s-a dispus anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 56/2007 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi O.T.K.; contestatorii M. au fost obligaţi să-i plătească intervenientului D.S.C. suma de 1.197 lei cheltuieli de judecată; creditoarea C.S. Zalău a fost obligată să le plătească contestatorilor G. suma de 798 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii M. şi G., apeluri respinse ca nefondate de Tribunalul Sălaj, prin decizia civilă nr. 70/27.11.2008.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, contestatorii M. O. şi M.M., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii
apelului pe care l-au promovat, cu consecinţa anulării tuturor formelor de executare silită asupra apartamentului în litigiu, concomitent cu constatarea faptului că acest imobil reprezintă proprietatea recurenţilor.
Recursul este nefondat.
Aşa cum pertinent au subliniat intimaţii prin întâmpinările pe care le-au depus la dosarul cauzei, recurenţii nu arată care anume dispoziţii legale ar fi fost nesocotite ori aplicate greşit de către instanţa de apel (şi/sau de către instanţa de fond), după cum, nu indică nici care sunt motivele de nelegalitate a deciziei recurate, motive care s-ar circumscrie astfel punctului 9 al art. 304 C. pr. civ.
Recurenţii nu indică nici considerentele care ar fi străine de natura pricinii, ori care ar fi motivele contradictorii pe care se sprijină hotărârea recurată, împrejurare raportat la care Curtea constată că în cauză nu este incident nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ.
Practic, motivele de recurs, succint prezentate de către recurenţi, nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ., în pofida invocării de către recurenţi a acestor dispoziţii legale, recursul apărând astfel ca inadmisibil, întrucât, se axează doar pe considerente de netemeinicie a hotărârii recurate.
Or, este ştiut faptul că, urmare a abrogării exprese a punctelor 10 şi 11 ale art. 304 C. pr. civ., în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, care să implice o reproducere a istoricului cauzei, a stării de fapt, ori care să presupună o reapreciere a probelor administrate în faţa instanţelor de fond.
Singurul eventual motiv de nelegalitate care poate fi, cu maximă indulgenţă, desprins din motivele de recurs, este cel referitor la susţinerea recurenţilor, conform cărora, s-a omis a se constata dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, sub acest aspect recursul fiind nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Prin contestaţia la executare pe care au formulat-o, contestatorii M. au solicitat, pe de o parte, anularea formelor de executare silită asupra apartamentului litigios, iar pe de altă parte, să se constate că acest apartament reprezintă proprietatea lor, în baza unui contract aşa-zis de vânzare-cumpărare, sub semnătură privată, datat 01.11.2004, convenţie prin care numiţii G.V. şi G.F. au „vândut” acest apartament recurenţilor M., pentru preţul de 31.000 Euro.
Prin urmare, recurenţii, prevalându-se de acest contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată, au solicitat să se constate că acest imobil reprezintă proprietatea lor.
Curtea constată, prin prisma art. 977 şi urm. C. civ., raportat la art. 1294-1295 C. civ., că acest aşa-zis contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată reprezintă în realitate un veritabil antecontract de vânzare-cumpărare, natura juridică a acestei convenţii - de antecontract - neputând fi contestată.
în nici un caz însă, acestei convenţii sub semnătură privată nu i se poate conferi natura juridică a unui veritabil contract, susceptibil de a strămuta proprietatea de la vânzător la cumpărător.
Este ştiut faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare are ca obiect o obligaţie de a face, de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare-cumpărare, susceptibil de a transfera proprietatea de la vânzător la cumpărător, iar nicidecum o obligaţie de a da, adică de a strămuta proprietatea de la vânzător la cumpărător.
Oricum, raportat la maniera în care a fost redactat obiectul contestaţiei la executare - să se constate că imobilul reprezintă proprietatea recurenţilor contestatori -, prin prisma art. 111 C. pr. civ., raportat la art. 109 C. pr. civ., cererea contestatorilor
era inadmisibilă, aceştia având la îndemână acţiunea în realizare, respectiv, în valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare pe calea unei acţiuni în prestaţie tabulară.
Pe de altă parte, prin prisma art. 399 şi urm. C. pr. civ., valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare, printr-o acţiune în prestaţie tabulară, nu era admisibilă pe calea contestaţiei la executare, ci doar printr-o acţiune de drept comun.
Chiar şi în ipoteza în care recurenţii s-ar fi putut prevala de un contract de vânzare cumpărare întocmit în formă autentică, având ca obiect imobilul în litigiu, acesta oricum nu ar fi fost opozabil terţilor, dat fiind că recurenţii nu şi-au intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate pe care, prin ipoteza, l-ar fi dobândit priri respectivul contract de vânzare cumpărare autentic, ştiut fiind că în regimul cărţilor funciare supus reglementării Legii nr. 7/1996, drepturile de proprietate sunt opozabile terţilor numai prin înscrierea lor în cartea funciară.
în acest sens dispun prevederile art. 20 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 7/1996, conform cărora „dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil; hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor”.
în acelaşi sens, dispune şi art. 57 din Legea nr. 7/1996, care prevede că „actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar (...), îşi produce efectele la data înscrierii în cartea funciară, potrivit prevederilor prezentei legi".
Nu poate fi reţinut argumentul Tribunalului Sălaj, în sensul că vânzarea ar fi legală, chiar dacă nu a fost încheiat un contract în formă autentică, întrucât obiectul vânzării l-a constituit doar un apartament, nu şi teren, având în vedere că acest apartament este situat într-un bloc amplasat evident pe un teren, fiecăruia dintre apartamentele din acest bloc revenindu-i o cotă parte indiviză din terenul de sub bloc, împrejurare raportat la care, prin prisma art. 2 al Titlului X al Legii nr. 247/2005, era necesară încheierea formei autentice a contractului de vânzare-cumpărare.
Constatându-se aşadar că recurenţii nu pot invoca în favoarea lor un drept de proprietate valabil dobândit, printr-un contract de vânzare cumpărare autentic, susceptibil să transfere proprietatea de la vânzător la cumpărător, asupra imobilului în litigiu, drept de proprietate pe care să-l fi făcut opozabil terţilor prin înscrierea lui în cartea funciară, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând să fie respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ. (Judecător Carmen-Maria Conţ)
| ← Cerere de suspendare provizorie a executării silite.... | Creanţe fiscale. Contestaţie la executare. Competenţă → |
|---|
