Competenţa de soluţionare a contestaţiei la dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură
Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001: art. 26 alin. (3)
- Hotărârea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001
Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării.
(Decizia civilă nr. 15/A din 4 februarie 2010)
Prin plângerea înregistrată la data de 25 septembrie 2008, reclamanţii P.l. şi P.G. au solicitat anularea deciziei nr. 467 din 15 iulie 2008 emisă de SC H. SA prin care a fost soluţionată notificarea nr. 1118 din 13 noiembrie 2001, formulată de petenta P.M., în sensul că s-a respins această notificare.
în motivarea plângerii, petenţii arată că autoarea lor a solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 6000 mp în comuna Rucăr, sat Sătic sau, în caz contrar, solicită măsuri reparatorii.
Prin dispoziţia nr. 467 din 15 iulie 2008 emisă de SC H. SA Bucureşti, a fost respinsă notificarea pe motiv că terenul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 întrucât reglementarea statutului său juridic face obiectul Legii nr. 18/1991, republicată.
La termenul din 9 decembrie 2008 s-a invocat de către SC H. SA Bucureşti excepţia privind necompetenţa teritorială a Tribunalului Argeş în soluţionarea cauzei, excepţie pe care tribunalul a respins-o, reţinând că instanţa competentă să soluţioneze cauza în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 este tribunalul din raza teritorială a imobilului, imobilul fiind situat în comuna Rucăr, judeţul Argeş.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 150 din 7 octombrie 2009, a respins contestaţia formulată, reţinând în esenţă că autoarea petenţilor, P.M., a solicitat restituirea în natură a unui teren de 6000 mp, situat în comuna Rucăr, sat Sătic, în pct. „în faţa Hidrocentralei Clăbucet” iar prin decizia nr. 467 din 15 iulie 2008 a SC H. SA a fost respinsă solicitarea pe motiv că în speţă se aplică dispoziţiile Legii nr. 18/1991, republicată.
Terenul de 4862 mp, în litigiu, nu face parte din perimetrul proprietăţii SC H. SA.
Din actele dosarului a rezultat faptul că pentru terenul de 6778 mp şi 33.00 mp, deci în total 10.138 mp, au primit despăgubiri de la SC E. SA, aşa cum rezultă din actul depus la dosar, respectiv adresa nr. 1150 din 24 aprilie 1994.
Având în vedere aceste considerente invocate referitor la lipsa calităţii procesuale pasive, s-a apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă întrucât, conform celor de mai sus, a despăgubit-o pe autoarea reclamanţilor pentru restul de teren.
Referitor la faptul că aceeaşi pârâtă nu ocupă terenul în litigiu de 4862 mp, tribunalul, în temeiul Legii nr. 10/2001, a respins plângerea ca nefondată, întrucât acest teren nu este ocupat de pârâtă, aşa cum precizează expertul D.l.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul P.I., fără a arăta însă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul.
La data de 8 ianuarie 2010, SC H. SA a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Argeş în soluţionarea cauzei, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 137 C. pr. civ., excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Argeş în soluţionarea cauzei, invocată de intimată, Curtea a constatat că este fondată.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, „decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz. al entităţii învestite cu soluţionarea notificării (...)”.
în cap. II din H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 este definit conţinutul noţiunii de „unitate deţinătoare”. Astfel, „unitatea deţinătoare” este fie „unitatea cu personalitate juridică exercitând în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (...) fie entitatea cu personalitate juridică având înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul care face obiectul legii”.
Din actele şi lucrările dosarului reiese că decizia de respingere a notificării a fost emisă de SC H. SA Bucureşti, competenţa de soluţionare a contestaţiei revenind tribunalului de la sediul acesteia. Este adevărat că terenul ce se solicită a fi restituit este localizat în comuna Rucăr, însă Sucursala H. Curtea de Argeş nu are personalitate juridică şi nu este unitate deţinătoare în înţelesul legii.
Faţă de considerentele ce preced, apelul a fost admis potrivit art. 296 C. pr. civ., cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre competentă soluţionare, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 22 alin. (3) C. pr. civ., Tribunalului Bucureşti.
← Condiţiile restituirii imobilelor aflate în patrimoniul unor... | Apel respins în mod greşit ca fiind tardiv formulat şi... → |
---|