Administrarea unor probe în apel. Necesitatea formulării unei cereri în acest sens
| Comentarii |
|
Reclamantul D.N. a chemat în judecată pârâţii Z.I., Z.S. şi Z.N. pentru ca, prin hotărâre, să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi habitaţie şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, pârâţii nu şi-au executat obligaţia în mod corespunzător, singura prestaţie executată fiind o masă caldă la prânz, care nu asigură necesarul de hrană pentru întreaga zi şi nu era corespunzătoare vârstei şi afecţiunilor de care suferă reclamantul.
Prin sentinţa nr. 12062 din 1.09.1998, Judecătoria Constanţa a admis cererea reclamantului D.N. şi a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10143 din 14.03.1994, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.
Această sentinţă a fost menţinută de Tribunalul Constanţa, prin decizia civilă nr. 1560 din 15.06.1999, prin care a fost respins apelul pârâţilor.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, invocând drept motiv de nelegalitate lipsa de rol activ a instanţei care nu a administrat şi nu a permis pârâţilor să administreze probe pentru stabilirea adevărului în cauză.
Recursul a fost respins ca nefondat.
Este adevărat că apelul este o cale devolutivă de atac şi că, potrivit art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel poate încuviinţa refacerea sau completarea probelor în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Dar art. 292 C. proc. civ. prevede că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.
în speţă, în cererea de apel pârâţii vorbesc numai în subsidiar de proba cu martori şi înscrisuri pe care însă nu le-au depus la dosar. Necesitatea probei cu martori nu a rezultat din dezbateri, iar pârâţii nu au dovedit utilitatea ei.
în faţa primei instanţe, pârâţii, la fiecare termen inclusiv la cel la care au fost propuse probe, nu au cerut administrarea probelor, astfel că, în concordanţă cu principiul disponibilităţii părţilor, în condiţiile art. 130 alin. ultim C. proc. civ., instanţa, fără o solicitare din partea lor, nu putea să încalce acest principiu.
C.A. Constanţa, decizia civilă nr. 79 din 29.01.2002
| ← Nesoiuţionarea tuturor petitelor cererii de chemare în... | Apel. încălcarea prevederilor art. 297 C. proc. civ. Consecinţe → |
|---|
