Căile de atac exercitate împotriva sentinţei pronunţate în soluţionarea plângerii îndreptate în contra hotărârii comisiei judeţene de fond funciar
| Comentarii |
|
a) Potrivit art. 12 alin. 6 din Legea nr. 1/2000, împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar art. 22 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2001 face trimitere la art. 12 din lege, precum şi la procedura prevăzută de art. 51-59 din Legea nr. 18/1991, republicată. Or, în art. 58 din Legea fondului funciar se menţionează că instanţa soluţionează cauza potrivit regulilor prevăzute în Codul de procedură civilă, sentinţa pronunţată fiind supusă căilor de atac prevăzute de acelaşi cod, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
în situaţia dată, dacă hotărârile pronunţate de judecătorii sunt definitive şi susceptibile numai de recurs ori sunt incidente atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, se apreciază de instanţă că ultima ipoteză este cea legală, întrucât dacă legiuitorul ar fi dorit să limiteze numărul căilor de atac la una singură, respectiv cea a recursului, ar fi prevăzut aceasta în mod expres şi nu ar fi folosit pluralul „căi de atac".
Din moment ce O.U.G. nr. 102/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 este ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 trebuie admis că legiuitorul nu a înţeles să limiteze numărul căilor de atac la una singură, respectiv recursul.
Este adevărat că art. 282 alin. 2 C. proc. civ. face referire la hotărârile autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, hotărâri ce n-ar fi supuse apelului, însă partea finală a articolului precizează „dacă legea nu prevede altfel"; or, Legea nr. 18/1991 republicată face referire la căile de atac prevăzute de lege, folosind pluralul, deci este vorba de apel şi recurs.
în acelaşi sens este şi decizia civilă nr. 546/R/l 1.06.2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş. Art. 282 C. proc. civ. precizează că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă de judecătorie, hotărâri prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administrative sau ale altor organe cu activitate jurisdicţională, dacă legea nu prevede altfel.
Având în vedere această ultimă teză din articolul invocat, precum şi dispoziţiile exprese ale art. 59 din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevăd că sentinţa este supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, rezultă intenţia legiuitorului de a se exercita ambele căi de atac (apelul şi recursul), situaţie în care greşit tribunalul a considerat că instanţa de recurs s-a pronunţat ca atare.
întrucât greşita compunere a instanţei este un motiv de casare de ordine publică, curtea a admis recursul formulat, judecând în fond cauza, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.
C.A. Târgu Mureş, decizia civilă nr. 392/R/2002
b) In sens contrar este decizia civilă nr. 2015 din 31.10.2002 a Curţii de Apel Piteşti, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 783 din 30.05.2002 a Tribunalului Vâlcea, care soluţionase apelul împotriva sentinţei civile nr. 9140 din 12.12.2001 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, de admitere a unei contestaţii formulate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Curtea de apel a apreciat că hotărârea judecătorească prin care se soluţionează asemenea plângeri este supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, potrivit prevederilor art. 59 din Legea nr. 18/1991.
Conform art. 2821 alin. 2 C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activităţi nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel.
Chiar dacă Tribunalul Argeş a soluţionat calea de atac drept apel, în loc de recurs, hotărârea sa este irevocabilă, încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă dând dreptul la atacarea ei pe calea contestaţiei în anulare, potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Notă: Pentru interpretarea unitară a acestor dispoziţii legale, ministrul justiţiei a solicitat Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie declararea recursului în interesul legii în această materie.
| ← Cerere în completarea hotărârii. înţelesul art. 281^2 | Schimbarea obiectului acţiunii. Temei al căii de atac a... → |
|---|
