Nesoiuţionarea tuturor petitelor cererii de chemare în judecată. Motiv de recurs sau al cererii în completarea hotărârii conform art. 282^2
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 34 din 10.01.2002, Tribunalul Cluj a respins cererea formulată de S.D. împotriva SC S.D.I. SRL Cluj.
în motivare a reţinut tardivitatea contestaţiei împotriva deciziei de imputare.
Prin decizia civilă nr. 1014 din 30.04.2002, recursul reclamantului a fost admis şi sentinţa casată în parte, cu trimitere pentru judecata în fond a petitelor din precizarea acţiunii.
Curtea a reţinut faptul că, prin precizarea acţiunii, reclamantul a formulat şi alte capete de cerere, pretenţii băneşti derivând din contractul de muncă. Ele nu au fost soluţionate iar aceasta necesită administrarea de probe.
Prin această hotărâre, curtea a reţinut faptul că nesoiuţionarea tuturor capetelor de cerere constituie un motiv de recurs şi de casare cu trimitere potrivit art. 312 alin. 5 şi 305 C. proc. civ., nu temei al cererii în completarea hotărârii în baza art. 2812 C. proc. civ.
C.A. Cluj, decizia civilă nr. 1014 din 30.04.2002
← Schimbarea obiectului acţiunii. Temei al căii de atac a... | Administrarea unor probe în apel. Necesitatea formulării unei... → |
---|