ADOPŢIE. COMPETENŢA TERITORIALĂ.
Comentarii |
|
Potrivit art. 15 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/ 1997, aprobată prin Legea nr. 87/1998, publicată în Monitorul . Oficial nr. 168/1998, cauzele privitoare la adopţie se judecă în primă instanţă de tribunalul în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul copilului, iar conform art. 100 Codul familiei, domiciliul copilului este la domiciliul părinţilor săi.
Când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, ea este supusă casării, conform art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, iar potrivit art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazul casării pentru lipsă de competenţă, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente.
Prin sentinţa civilă nr. 769 din 7.09.1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de adopţie formulată de reclamanta B.F. în favoarea Judecătoriei Călăraşi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 25/1997, cauzele privitoare la adopţie se judecă în primă instanţă de tribunalul în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul copilului, iar potrivit dispoziţiilor art. 100 Codul familiei, domiciliul copilului este la domiciliul părinţilor săi.
în cauza de faţă, rezultă că domiciliul minorei se află la mama sa D.V., respectiv în comuna Fundulea, judeţul Călăraşi, situaţie în care s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei la Judecătoria Călăraşi.
împotriva sentinţei a declarat recurs Consiliul Local al Sectorului 6 - Serviciul Public pentru Protecţia Copilului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece, în mod greşit, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.
Din actele dosarului rezultă că domiciliul minorei este la reclamanta B.F. şi nu în comuna Fundulea, judeţul Călăraşi.
în dezvoltarea aceluiaşi motiv de recurs s-a mai susţinut că, chiar dacă s-ar fi admis excepţia de necompetenţă teritorială, instanţa competentă ar fi fost Tribunalul Călăraşi, şi nu Judecătoria Călăraşi.
Recursul este fondat.
într-adevăr, conform art. 15 din O.U.G. nr. 25/1997, cauzele privitoare la adopţie se judecă în primă instanţă de tribunalul în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul minorului a cărui adopţie se solicită.
Din acest punct de vedere, sentinţa tribunalului, care a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Călăraşi, este nelegală.
Din examinarea considerentelor sentinţei recurate rezultă că, deşi prima instanţă a făcut referire la competenţa Tribunalului Călăraşi, a declinat competenţa soluţionării cauzei la Judecătoria Călăraşi.
Faţă de aceste considerente, constatând nelegală sentinţa tribunalului, conform art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul, se va casa sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, pentru a stabili competenţa de soluţionare a cererii de adopţie a minorei, formulată de reclamantă.
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 1.707/1999)
NOTA: în secţiunea a ll-a a Codului de procedură civilă, art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, la care face referire şi instanţa de recurs, în considerentele deciziei, se prevede ca soluţie pronunţată în cadrul judecării recursului cazul casării pentru lipsă de competenţă.
în acest caz, textul prevede expres că efectul casării este trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţio-nală competent, potrivit legii.
Instanţa de recurs a procedat greşit, credem, trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru a restabili competenţa teritorială, în funcţie de domiciliul minorului şi dispoziţiile legale în vigoare, instanţa de recurs avea posibilitatea să stabilească competenţa şi să trimită cauza instanţei competente. (Judecator Ioana Surdescu)
← ACŢIUNE ÎN STABILIREA PATERNITĂTII. VALOAREA PROBA-TORIE A... | ADOPŢIE. DECESUL UNUIA DINTRE ADOPTATORI ÎNAINTE DE... → |
---|