TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU. OBLIGAŢIA ACHITĂRII ANTICIPATE. CERERE DE AMÂNARE A JUDECĂŢII PENTRU LIPSĂ DE APĂRARE. NEACHITAREA TAXEI JUDICIARE DE TIMBRU. CONSECINŢE.
Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Admiterea cererii de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare este condiţionată de îndeplinirea, în prealabil, a obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, obligaţie personală a părţii, ce nu are legătură cu asistenţa juridică acordată de avocaţi.
Prin decizia civilă nr. 436/A/25.05.1999 a Tribunalului Călăraşi a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 261/1999 a Judecătoriei Călăraşi.
împotriva deciziei tribunalului apelantul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă, respectiv, instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 156 Cod procedură civilă, atunci când a respins cererea de amânare pentru angajarea unui avocat.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii sau acţiunii.
Admiterea cererii de acordare a unui nou termen pentru lipsă de apărare este condiţionată de îndeplinirea, în prealabil, a obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, obligaţie personală a părţii, ce nu are legătură cu asistenţa juridică acordată de avocaţi.
în cauză, tribunalul a stabilit cuantumul de 730.985 lei al taxei judiciare de timbru la termenul din 4.05.1999, dată la care apelantul, prezent personal în instanţă, a solicitat amânarea în vederea achitării taxei şi a declarat: „că nu doreşte să-şi angajeze apărător", astfel cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă de la termenul metionat, încheiere ce face dovada până la înscrierea în fals. (Judecator Mihaela Tabarca)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 3.000/1999)
← TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU. ANULAREA CERERII. OBLIGAŢIA... | TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU. SCUTIRE. ACŢIUNE ÎN REVENDICARE A... → |
---|