Vânzare-cumpărare. Caracterul serios al preţului. Criterii de apreciere
Comentarii |
|
Seriozitatea preţului implică o echivalenţă cu caracter relativ între valoarea bunului şi suma stabilită de părţi drept preţ, acestea având posibilitatea, în aplicarea principiului libertăţii contractuale, să aleagă chiar un preţ mult inferior sau superior valorii reale a lucrului vândut.
Caracterul serios al preţului reprezintă o chestiune de fapt, apreciată de instanţă în funcţie de datele concrete ale fiecărei cauze, ţinând cont şi de subiectivismul părţilor, respectiv de relaţiile speciale dintre acestea (prietenie, rudenie etc.)
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3949/2000, în C.P.J.C.C.A. Bucureşti 2000, p. 88
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2, reclamanta T.T. a chemat în judecată pe pârâtul T.I., solicitând rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentic încheiat între părţi la 21 iulie 1993, ce a avut ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sector 3, cu motivarea că pârâtul cumpărător, pe lângă faptul că nu a achitat „preţul derizoriu" al bunului, a nesocotit clauza contractuală privind uzufructul viager al reclamantei vânzătoare.
în temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., reclamanta a depus cererea modificatoare a acţiunii, solicitând constatarea nulităţii contractului pentru neseriozitatea preţului şi eroarea reclamantei asupra naturii juridice a actului iniţial, în subsidiar, anularea convenţiei pentru vicierea consimţământului său prin doi şi, tot în subsidiar, rczoluţiunea contractului pentru nerespectarea clauzei de uzufruct viager, cu obligarea pârâtului de a-şi ridica garajul construit în curtea imobilului.
Judecătoria Sector 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9235/1997, a declinat competenţa soluţionării cauzei, către Judecătoria Sector 3.
Prin sentinţa civilă nr. 9439/1999, Judecătoria Sector 3 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de reclamantă, potrivit deciziei civile nr. 141 l/A din 18 aprilie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Pentru a adopta această soluţie, instanţele au reţinut că preţul de 25.000 lei, achitat în anul 1993, nu poate fi considerat neserios, conform art. 1303 C. civ. întrucât părţile erau rude, au stabilit de comun acord cuantumul acestuia, iar suma menţionată depăşea, la data respectivă, valoarea de impunere a imobilului.
Instanţele au apreciat, de asemenea, că reclamanta cunoştea natura juridică a actului încheiat cu pârâtul, iar faptul că pârâtul s-a ocupat de îngrijirea acestuia, atât înainte, cât şi după semnarea actului, nu poate schimba natura contractului, ci reflectă un comportament normal, firesc al intimatului de a avea grijă de sănătatea surorii sale.
în privinţa cererii de anulare a contractului pentru vicierea consimţământului prin doi, instanţele au reţinut că reclamanta-apelantă nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., existenţa manoperelor dolosive ale pârâtului, iar cererea de rezoluţiune a convenţiei a fost respinsă, cu motivarea că pârâtul nu a adus atingere dreptului reclamantei de a folosi bunul, martorii audiaţi la propunerea intimatului confirmând faptul că acesta s-a mutat într-o cameră din imobil la solicitarea surorii sale.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs apelanta-reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate.
Criticile vizează greşita interpretare a legii de către instanţa de apel asupra seriozităţii preţului, cu menţiunea că relaţiile de rudenie nu constituie o excepţie de la aplicarea condiţiei preţului serios, condiţie esenţială a valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Recursul este nefondat.
Condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 1303 C. civ., privind seriozitatea preţului, nu presupune existenţa unei echivalenţe perfecte între valoarea bunului vândut şi suma stabilită de părţi drept preţ, echivalenţa putând fi doar relativă, întrucât părţile sunt libere să determine chiar un preţ mult inferior valorii reale a bunului vândut în considerarea unor relaţii speciale dintre acestea (prietenie, rudenie etc.).
Articolul 1303 C. civ. nu prevede ca preţul stabilit să fie egal cu valoarea bunului vândut, seriozitatea preţului fiind o chestiune de fapt, ce se raportează nu numai la valoarea bunului, dar şi la subiectivismul părţilor şi se apreciază de instanţă în funcţie de datele concrete ale cauzei.
Relaţia de rudenie a părţilor, clauza uzufructului viager instituită în favoarea vânzătoarei, faptul că, atât înainte, cât şi după încheierea convenţiei, intimatul-pârât a ajutat-o pe sora sa, angajându-se, în completarea convenţiei încheiate în formă autentică, să îi acorde sprijinul în caz de nevoie (fapt necontestat de pârât), constituie criterii justificative pentru aprecierea seriozităţii preţului, nefiind incident în cauză motivul de casarc prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Notă: A se vedea, cu privire la caracterul serios al preţului, şi I.C.C.J., Secfia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1597 din 14 februarie 2006, www.scj.ro, prin care s-a arătat că prin noţiunea de „preţ serios", în sensul art. 1303 C. civ., urmează a sc înţelege preţul care constituie o cauză suficientă a obligaţiei luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării. Seriozitatea preţului depinde de existenţa unei proporţii între cuantumul preţului fixat de părţile contractante şi valoarea reală a bunului vândut. Din întregul probatoriu administrat în cauză a rezultat că preţul a fost achitat, că este un preţ rezonabil, date fiind raporturile dintre părţi, mamă-fiu, a faptului că foştii soţi, prin îmbunătăţirile aduse, îmbunătăţiri substanţiale, au sporit valoarea bunului.
← Preţ fictiv şi neserios. Efectele nulităţii. Subdobân-ditor... | Pret derizoriu. Fraudarea intereselor creditorului → |
---|