Apel. Schimbarea cauzei. Consecinţe

C. proc. civ., art. 304 pct. 9

în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Schimbarea cauzei conduce la modificarea hotărârii, fiind îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 536/R din 04 decembrie 2006 -M.L

Reclamanta şi-a fondat acţiunea pe prevederile art. 997 C. civ. ce reglementează instituţia plăţii lucrului nedatorat.

Se ştie că faptul licit poate fi generator de obligaţii. Faptele licite în sistemul român sunt plata lucrului nedatorat, gestiunea de afaceri şi îmbogăţirea fără justă cauză. Dacă plata lucrului nedatorat şi gestiunea de afaceri au o reglementare proprie în cod, îmbogăţirea fără justă cauză nu are o asemenea reglementare şi, se aplică doar în situaţia în care nu există o altă cale de recuperare a creditului. Ca atare, cele trei instituţii nu se confundă. Cu toate acestea, tribunalul şi-a fondat decizia pe instituţia îmbogăţirii fară justă cauză şi nu a plăţii lucrului nedatorat, fapt ce rezultă fară dubiu din analiza făcută asupra elementelor acestei instituţii, astfel că a schimbat cauza acţiunii în apel. In acest mod s-au încălcat prevederile art. 294 C. proc. civ. potrivit cărora în apel nu se poate schimba cauza acţiunii, fapt ce reprezintă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Apel. Schimbarea cauzei. Consecinţe