Aprecierea discernământului. Anulare testament
| Comentarii |
|
în recursul declarat de către recurentul D.M. se învederează că instanţa de apel a înlăturat probe concludente în cauză, respectiv expertiza medico-legală psihiatrică, declaraţii de martori, invocând prezumţii şi motive străine de natura cauzei.
în dezvoltarea criticilor se precizează că, potrivit considerentelor hotărârii recurate au fost înlăturate probe concludente în dovedirea discernământului abolit al testatoarei precum: expertiza medico-legală psihiatrică, ce concluzionează în sensul că la data încheierii testamentului autoarea nu avea discernământ, acte medicale, declaraţia unui martor, cu alte argumente precum: notarul nu avea capacitatea să deceleze boala psihică a defunctei, iar pe de altă parte reclamanţii trebuiau să solicite punerea sub interdicţie a acesteia în vreme ce martorul L.I. a declarat că testatoarea avea o boală gravă psihică.
Asupra recursului instanţa a reţinut următoarele.
Testamentul fiind un act juridic este necesar ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul întocmirii lui.
Pentru a se dispune anularea testamentului este însă necesar să se dovedească în mod neechivoc lipsa de discernământ a dispunătorului în momentul întocmirii
testamentului deoarece, potrivit art. 856 C. civ., orice persoană este capabilă să dispună prin testament dacă nu este oprită de lege, capacitatea fiind regula, iar incapacitatea, excepţia.
In apel, instanţa şi-a fundamentat soluţia apreciind asupra caracterului contradictoriu al împrejurării dacă testatoarea a avut sau nu discernământ în momentul întocmirii testamentului.
S-a reţinut judicios că nu s-a probat în mod cert absenţa desăvârşită a discernământului fapt ce atrage doar sancţiunea nulităţii relative şi nu absolute a testamentului.
Nu au fost înlăturate probele ştiinţifice - astfel cum susţine recurentul - prin substituirea lor cu prezumţii străine de pricină; dimpotrivă, s-a argumentat în sensul că deşi boala testatoarei debutase cu 20 de ani în urmă (conform actelor medicale enunţate) reclamanţii nu au dovedit absenţa totală a discernământului defunctei.
C.A. Bucureşti, decizia civilă nr. 1792 din 10.09.2002
