Existenţa consimţământului. Lipsa semnăturii împrumutatului. Contract încheiat în formă autentică
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată, reclamantul N.C. a chemat în judecată pârâţii A.R.R., L.Ş. şi A.P.E.E., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat de Biroul Notarial F. Bucureşti.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că L.Ş. şi A.R.R. urmau să încheie un contract de închiriere ce urma să fie garantat de pârâta A.P.E.E. cu un teren, că între părţi au apărut neînţelegeri cu privire la modul de restituire a împrumutului şi dobânzilor, astfel încât contractul nu a mai fost semnat de împrumutatul L.Ş., acesta vânzându-i ulterior prin contract autentic imobilul construcţie şi teren ce constituia garanţia contractului de împrumut.
Reclamantul precizează că, nefiind semnat de împrumutat, contractul de împrumut este nul absolut.
După administrarea probelor, Judecătoria Sinaia a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/14 mai 2001, prin care, admiţând acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de împrumut autentificat pârâta A.R.R. a împrumutat pârâtului L.Ş. suma de 21.500 dolari SUA, împrumutul fiind garantat de o suprafaţă de teren indiviz şi o parte din construcţia situată pe acest teren aflat în Sinaia, imobil grevat de rezerva uzufructului viager constituit în favoarea reclamantului, precum şi de pârâta A.P.E.E. cu suprafaţa de 840 mp teren situat în Sinaia.
A mai reţinut instanţa că la rubrica „împrumutat" din contractul de împrumut nu a existat semnătura lui L.Ş., apărând în acest loc semnătura reclamantului, că s-au efectuat în paralel şi cercetări penale ce-1 privesc pe reclamant, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia a dispus încetarea urmăriri penale împotriva acestuia pentru că infracţiunii îi lipseşte
unul din elementele constitutive, că actul juridic, respectiv contractul de împrumut nu-şi produce efectele întrucât nu a fost semnat de cel care s-a obligat, respectiv de împrumutat, lipsa semnăturii acestuia atrăgând nulitatea absolută a actului.
Prin apelul declarat împotriva acestei sentinţe, pârâta A.R. a susţinut că este nelegală şi netemeinică întrucât contractul de împrumut a fost încheiat de părţi, a fost semnat de ea care a şi înmânat banii împrumutatului, acesta urmând să semneze actul pentru care se şi constituiseră garanţii imobiliare, dar că ultimul care trebuia să semneze contractul era împrumutatul, însă nu acesta 1-a semnat, că acţiunea reclamantului nu poate fi admisă întrucât acesta invocă propria lui culpă.
Pe baza aceloraşi probe, Tribunalul Prahova a pronunţat decizia civilă nr. 52/14.01.2002, prin care, admiţând apelul pârâţilor, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut că la rubrica „împrumutat" din contract apare semnătura reclamantului, deşi nu el a primit suma de bani menţionată în contract, fapt ce demonstrează intenţia reclamantului de a împiedica încheierea contractului de împrumut, dar că acest contract, deşi nu a fost semnat de persoana care a primit banii, urmează a-şi produce efectele în ce priveşte obligaţiile părţilor ce rezultă din contract, deoarece nimeni nu poate trage foloase invocând propria culpă.
împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, susţinând că, întrucât condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt capacitatea de a contracta şi consimţământul perfect valabil al părţii care se obligă, în mod greşit tribunalul a considerat că reclamantul-recurent îşi invocă propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept, când, în realitate, nu a avut nici o culpă în semnarea actului acceptând să-1 semneze întrucât avea constituit un drept de uzufruct asupra imobilului proprietatea intimatului-pârât L.Ş. cu care urma să fie garantat împrumutul şi că a făcut şi dovada interesului său legitim în promovarea acţiunii de faţă întrucât a cumpărat imobilul asupra căruia urma să se constituie garanţia împrumutului prin contract de vânzare-cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 1449 din 25.06.2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul reclamantului, reţinând că este adevărat că nu recurentul-reclamant este persoana care a contractat împrumutul, dar a semnat actul notarial, în condiţiile în care intimatul-pârât L.Ş. nu-1 semnase, achiesând în felul acesta la conţinutul contractului, deoarece avea un drept de uzufruct viager asupra imobilului ce constituia obiectul garanţiei restituirii sumei împrumutate.
Reclamantul N.C. a formulat contestaţie în anularea acestei decizii, astfel că, rejudecând recursul şi examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că acesta este întemeiat.
Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că la data de 19.02.1998 s-a încheiat la Biroul Notarial F. Bucureşti contractul de împrumut autentificat, prin care pârâta-intimată A.R.R. împrumuta pe pârâtul-intimat L.Ş. cu suma de 21.500 dolari SUA ce urma a fi restituită la data de 20 august 1998.
Pentru plata împrumutului, împrumutatul L.Ş. a garantat cu suprafaţa de teren indiviz, împreună cu partea din construcţie situată pe acest teren, compusă din parter şi etaj, imobil asupra căruia reclamantul N.C. avea constituit un drept de uzufruct viager până la data de 20 mai 1998.
Tot pentru plata împrumutului s-a garantat de către A.P.E.E. cu suprafaţa de 840 mp teren.
Toate părţile, inclusiv garanţii, au fost prezente la data de 19.02.1998 la biroul notarial şi împrumutătoarea, respectiv intimata A.R.R. a semnat contractul în această calitate; de asemenea a semnat contractul în calitate de garantă şi A.P.E.E., dar acesta nu a fost semnat de împrumutat, respectiv de intimatul L.Ş.
La rubrica „împrumutat" apare semnătura reclamantului-recurent N.C., fapt necontestat de părţi.
împrejurările în care contractul de împrumut a fost semnat de reclamant la rubrica împrumutat şi nu de L.Ş. nu au fost dovedite foarte clar, dar probabil că prezenţa acestuia la biroul notarial s-a justificat prin aceea că el avea constituit un drept de uzufruct viager asupra imobilului cu care împrumutatul garantase restituirea împrumutului şi din neglijenţă notarul a dat actul spre semnare reclamantului, în loc să-1 dea împrumutatului L.Ş.
Că aşa s-au petrecut lucrurile rezultă şi din rezoluţia din 5 ianuarie 2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva recurentului cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, deoarece lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia infracţională.
Din aceeaşi rezoluţie reiese că prezenţa reclamantului la notariat la momentul încheierii actului era justificată în condiţiile în care garantarea împrumutului se realizase cu o suprafaţă de teren pentru care el avea un drept de uzufruct, că este evidentă lipsa de intenţie a acestuia în săvârşirea vreunei infracţiuni, în cauză fiind vorba doar de neglijenţa notarului public care nu a respectat procedura legală de încheiere a contractului.
în condiţiile în care contractul de împrumut nu poartă la rubrica „împrumutat" semnătura lui L.Ş., realul împrumutat, reclamantul a promovat acţiunea de faţă, interesul lui justificându-se prin aceea că în primul rând nu el este persoana care a contractat împrumutul, iar pe de altă parte, el este proprietarul imobilului cu care L.Ş., împrumutatul, a garantat împrumutul şi asupra căruia la momentul încheierii contractului reclamantul avea constituit numai un drept de uzufruct, ulterior dobândind imobilul în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1592/15 mai 1998, aspect necontestat de părţi.
Deci, la momentul promovării acţiunii, respectiv 14 aprilie 2000, reclamantul justifica interesul formulării acţiunii pentru că din 15 mai 1998 a devenit proprietarul imobilului compus din construcţie şi terenul cu care urma să se garanteze împrumutul.
Din cele expuse până acum rezultă că prin promovarea acţiunii de faţă reclamantul-recurent nu-şi invocă propria culpă, rezoluţia parchetului arătând că nu s-a dovedit intenţia lui în comiterea vreunei infracţiuni, respectiv a celei de fals în înscrisuri oficiale, semnătura sa pe contract fiind doar consecinţa neglijenţei notarului public, iar pe de altă parte, recurentul a dovedit interesul în promovarea acţiunii de faţă, sub aceste aspecte Tribunalul Prahova reţinând în mod greşit că recurentul îşi invocă propria culpă, fapt nepermis sau că acesta nu ar avea interes în promovarea acţiunii.
Contractul de împrumut nu-şi poate produce efectele juridice şi pentru faptul că acesta nu reprezintă consimţământul perfect valabil al părţilor contractante.
Dacă în privinţa împrumutătoarei contractul poate produce efecte întrucât prin semnarea contractului aceasta şi-a manifestat consimţământul la încheierea lui, nu acelaşi lucru se poate susţine în ceea ce-1 priveşte pe împrumutat, pentru că acesta nu a semnat contractul şi, deci, nu şi-a dat consimţământul la încheierea lui.
Ca actul juridic, respectiv contractul de împrumut, să fie valabil, printre alte cerinţe, legea impune şi pe aceea ca obiectul lui să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, licit şi moral şi să reprezinte un fapt personal al celui care se obligă, deci cel care se obligă, în speţă, împrumutatul, să fie titularul dreptului subiectiv, condiţie neîndeplinită întrucât la rubrica „împrumutat" nu apare semnătura celui care în realitate trebuia să se oblige.
Lipsa semnăturii împrumutatului de pe contractul de împrumut atrage nulitatea absolută a contractului, împrejurare în care decizia pronunţată de Tribunalul Prahova este nelegală şi netemeinică, în timp ce Judecătoria Sinaia a aplicat corect dispoziţiile legale şi a interpretat corespunzător probelor administrate.
C.A. Ploieşti, decizia civilă nr. 2424 din 29.11.2002
