Caracterul permanent, succesiv, al obligaţiei de întreţinere. Neasigurarea nevoilor speciale ale creditorului. Restituirea prestaţiilor. Lipsa unei cereri reconvenţionale
| Comentarii |
|
1. într-o aplicare corectă a principiilor care reglementează regimul juridic al contractului de întreţinere, executarea contraprestaţiei datorate de dobănditori trebuie să fie permanentă, succesivă şi să acopere nevoile de întreţinere speciale ale creditorului obligaţiei respective.
Luând în considerare starea de boală a creditoarei, care se afla imobilizată la pat, este evident că aceasta avea nevoie de îngrijire permanentă, în ce priveşte hrana şi asistenţa medicală, obligaţie care nu a fost şi nu putea fi executată în condiţiile în care debitorii locuiau în altă localitate, altfel încât prestaţia executată s-a rezumat la unele vizite, şi acestea într-o perioadă limitată de timp, precum şi la unele ajutoare în gospodărie şi la muncile agricole, cu totul sporadice însă.
2. în ceea ce priveşte neexecutarea prestaţiei de întreţinere, nu este lipsit de importanţă nici faptul că debitorii au avut o poziţie oscilantă, fiind, la început, de acord chiar cu admiterea acţiunii, dar sub condiţia restituirii prestaţiilor efectuate. însă, în lipsa unei cereri reconvenţionale formulate în cauză, cu un astfel de obiect, o asemenea chestiune nu poate face obiect de judecată decât, eventual, pe cale separată.
I.C.C.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, dec. nr. 1078 din 11 februarie 2005,
Prin acţiunea formulată la data de 13 iunie 2003, P.A. şi P.E. au chemat în judecată pe pârâţii L.C. şi L.D., solicitând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 8 ianuarie 2003, cu restabilirea situaţiei de carte funciară.
S-a arătat că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere asumată prin contract şi nu au asigurat reclamanţilor cele la care s-au obligat, cu excepţia faptului că au adus nişte lemne şi au locuit circa o săptămână cu reclamanta.
Judecătoria Deva, prin sentinţa civilă nr. 3095 din 5 decembrie 2003, a respins acţiunea, reţinând, esenţial, că, din probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi, rezultă că pârâţii au prestat reclamanţilor întreţinerea până în vara anului 2003, când reclamantul a decis să nu mai accepte întreţinerea.
Prin decizia civilă nr. 692 din 4 mai 2004, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.A. împotriva sentinţei civile nr. 3095 din 5 decembrie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că, în speţa dedusă judecăţii, nu s-a dovedit neîndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâţi. Chiar dacă întreţinerea, la un moment dat, nu s-a mai prestat, s-a făcut dovada că nu din culpa pârâţilor s-a ajuns la această situaţie, aceştia fiind efectiv împiedicaţi de reclamanţi.
împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, susţinând că: nu s-au aplicat dispoziţiile art. 1020 şi art. 1021 C. civ. întrucât, în realitate, faţă de starea de boală a reclamanţilor, pârâţii nu au acordat întreţinere permanentă, ce era necesară, au făcut numai unele vizite, din decembrie până în aprilie 2003, când au încetat să mai vină şi să acorde întreţinere; instanţele nu s-au pronunţat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recursul este întemeiat.
Corect s-a apreciat de către instanţe că, în speţă, este vorba de un contract de întreţinere, împrejurare care, de altfel, nu este contestată.
Tocmai de aceea însă, într-o aplicare corectă a principiilor care reglementează regimul juridic al vreunui asemenea contract, este de reţinut că executarea contraprestaţiei datorate de dobânditori trebuie să fie permanentă, succesivă şi să acopere nevoile de întreţinere, speciale, ale creditorului obligaţiei respective.
Or, în acest cadru raportat la probele produse cauzei, spre dovedire de cele reţinute prin hotărârea atacată, este de observat că reclamanţii au înţeles să încheie acest contract, în primul rând pentru şi în considerarea stării de boală a reclamantei, care se afla imobilizată la pat şi necesita îngrijire permanentă. Este şi motivul pentru care, în mod expres, în actul încheiat, s-a prevăzut executarea obligaţiei privind asistenţa medicală.
Evident deci că reclamanţii aveau nevoie de îngrijire permanentă, în ceea ce priveşte hrana şi asistai ţa medicală, obligaţie care nu a fost şi nu putea fi executată astfel, cu excepţia unei singure săptămâni, în care şi reclamantul a fost intonat în spital. De altfel, pârâţii locuiau în altă localitate, confirmată fiind deci susţinerea reclamanţilor, prealabilă de altfel, că prestaţia executată s-a rezumat la unele vizite, şi acestea într-o perioadă limitată de timp, precum şi la unele ajutoare în gospodărie şi la muncile agricole, cu totul sporadice însă.
Astfel, în aplicarea corectă a prevederilor art. 1020, art. 1021 şi art. 1075 C. civ., acţiunea trebuia admisă.
De altfel, în acest sens, nu este lipsit de importanţă nici faptul că pârâţii au avut o poziţie oscilantă, fiind, la început, de acord chiar cu admiterea acţiunii, adevărat însă, sub condiţia restituirii prestaţiilor efectuate.
Dar, sub acest ultim aspect, în lipsa unei cereri reconvenţionale formulate în cauză, cu un astfel de obiect, o asemenea chestiune nu poate face obiect de judecată decât, eventual, pe cale separată.
Faţă de cele arătate, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis, au fost casate ambele hotărâri şi pe fond a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost formulată.
| ← Continuitatea obligaţiei de întreţinere. Neîndeplinire.... | Lipsa culpei pârâţilor întreţinători în neexecutarea... → |
|---|
