Caracterul personal, succesiv şi cotidian al obligaţiei de întreţinere. Nerespectare. Rezoluţiune
| Comentarii |
|
întrucât contractul de întreţinere este unul intuitu personae, pentru întreţinut încheierea contractului implică o alegere de persoană, o încredere a acestuia că întreţinătorul îi va acorda întreţinere în natură, în mod succesiv şi complet.
Natura obligaţiei de întreţinere presupune îndeplinirea ei cu bună-credinţă, cu atât mai mult cu cât modul de executare este lăsat la aprecierea debitorului, nefiind prefixat în contract. De altfel, datorită caracterului cotidian al executării prestaţiei, nici nu s-ar putea prevedea de ce anume va avea nevoie în viitor ca hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc. beneficiarul sau ce îngrijiri de altă natură va necesita în caz de boală sau la bătrâneţe.
Din acest motiv, obligaţia de întreţinere implică faptul personal al debitorului, executarea obligaţiei de întreţinere având un caracter netransmisibil. Chiar în ipoteza în care întreţinutul acceptă ca asigurarea permanenţei îngrijirii sale să fie realizată prin serviciul altor persoane, ca însoţitoare, pe cheltuiala întreţinătorului, nu se poate susţine că prestaţia de întreţinere şi-a pierdut caracterul intuitu personae, întrucât complexitatea obligaţiei de întreţinere permite, pe lângă prestaţia efectuată în principal, în natură, şi asocierea unei prestaţii subsidiare, constând în plata unor sume de bani pentru procurarea unor servicii curente creditorilor (asigurarea unui însoţitor), fără ca prin acest mod de executare prestaţia complementară să poată absolvi debitorul întreţinerii de aducere la îndeplinire în natură a obligaţiei principale.
Prin definiţie, obligaţia legală de întreţinere este cu executare succesivă, deci prestaţiile se vor face la anumite intervale de timp, astfel încât să corespundă ritmului nevoilor curente ale beneficiarului (chiar şi prezenţa zilnică a debitorului în domiciliul familiei întreţinutului pentru asigurarea acestor nevoi).
Ca atare, sunt îndeplinite condiţiile art 1020 C. civ. pentru a se dispune rezoluţiunea contractului, având în vedere că debitorul întreţinerii nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura cele necesare traiului zilnic pentru cei doi creditori ai întreţinerii, ceea ce a determinat pierderea încrederii acestora în posibilitatea de a beneficia de ajutorul debitorului în viitor, motiv pentru care au refuzat ulterior ajutorul acestuia.
C.A. Ploieşti, s. civ. şi pt. cauze cu min. şi de fam., dec. nr. 676 din 7 octombrie 2009,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, reclamantul S. (...) a chemat în judecată pe pârâţii O.N. şi O.J., solicitând să se dispună transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere pe care şi-a asumat-o faţă de aceştia prin contractul autentificat la 03.02.2003.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul sus-men-ţionat, pârâţii i-au transmis dreptul de proprietate asupra casei şi terenurilor din titlul de proprietate nr. 87091/2002, iar el s-a obligat să le asigure întreţinere pe tot timpul vieţii; că, după încheierea contractului de întreţinere, reluând relaţiile cu un nepot, cei doi pârâţi l-au acţionat în judecată în vederea desfiinţării contractului, cu toate că el îşi îndeplinise obligaţiile asumate; că, în scopul desfiinţării contractului, pârâţii refuză să primească întreţinerea pe care le-o oferă, motiv pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Prin întâmpinare, cei doi pârâţi au solicitat respingerea acţiunii, arătând că, la încheierea contractului, intenţia lor era să primească întreţinere, şi nu o sumă de bani; că, în lipsa acordului tuturor părţilor, nu se poate dispune transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere, convenţiile legal făcute având putere de lege între părţi.
Pe calea cererii reconvenţionale, pârâţii au solicitat instanţei să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere nr. 136/03.02.2003, precizând că reclamantul-pârât nu şi-a respectat obligaţia de întreţinere, deşi a fost notificat în acest sens.
Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională, reclamantul a arătat că nu a putut să îşi mai îndeplinească obligaţia asumată prin contract, deoarece pârâţii au refuzat să primească întreţinerea oferită şi că pârâţii doresc desfiinţarea contractului în vederea înstrăinării bunurilor către nepotul lor.
Prin sentinţa civilă nr. 3495/12.12.2007, Judecătoria Răcari a admis cererea principală de chemare în judecată formulată de către reclamantul S. (...) împotriva pârâţilor O.N. şi O.J. şi a transformat în bani obligaţia de întreţinere a reclamantului S. (...), în sensul că acesta a fost obligat la plata către pârâţi, lunar, a sumei de 700 lei, reprezentând contravaloarea întreţinerii. De asemenea, a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâţii-reclamanţi O.N. şi O.J. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin contractul de întreţinere autentificat la 03.02.2003, pârâţii O.N. şi O.J. i-au înstrăinat reclamantului S. (...) casa de locuit şi suprafeţele de teren evidenţiate în titlul de proprietate nr. 67091/18.06.2002, în schimbul asigurării întreţinerii de către acesta din urmă pe tot timpul vieţii părţilor; că prin decizia civilă nr. 400/20.10.2006 a Tribunalului Dâmboviţa, irevocabilă conform deciziei civile nr. 238/28.02.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost respinsă cererea formulată de O.N. şi O.J., de desfiinţare a contractului de întreţinere menţionat anterior, nedovedindu-se faptul că reclamantul S. (...) nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Instanţa de fond a mai reţinut că se impune a se face analiza raporturilor dintre părţi, începând cu data devenirii irevocabile a deciziei civile nr. 400/2006, respectiv 28 februarie 2007.
în ceea ce priveşte cererea principală, instanţa de fond a constatat că, începând cu data sus-menţionată, reclamantul-pârât nu le-a prestat întreţinere celor doi pârâţi-reclamanţi, deoarece aceştia au refuzat să o primească, nejustificat; că martora O.P.J., care a fost prezentă la discuţiile dintre părţi, a relatat că reclamantul-pârât le-a oferit pârâţilor-reclamanţi lemne şi alimente, dar aceştia nu au dorit să le primească şi nici nu i-au permis să angajeze o persoană care să îi îngrijească.
S-a mai reţinut că, deşi pârâţii pretind că reclamantul-pârât a fost cel care a refuzat să presteze întreţinerea, susţinerile acestora sunt neîntemeiate, martorii audiaţi la propunerea pârâţilor reclamanţi arătând că, din februarie 2007, reclamantul-pârât s-a ocupat de pârâţii reclamanţi, fără însă a putea preciza care sunt motivele care au determinat o astfel de situaţie.
Având în vedere şi faptul că, atât în practică, cât şi în doctrină, se admite că transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere poate avea loc prin hotărârea instanţei, prin consimţământul părţilor sau la cererea debitorului întreţinerii, dacă creditorul refuză, fără temei, primirea întreţinerii în natură, cererea de chemare în judecată a fost apreciată ca fiind întemeiată şi s-a dispus ca reclamantul să plătească pârâţilor-reclamanţi, lunar, suma de 700 lei, reprezentând contravaloarea întreţinerii.
Totodată, s-a apreciat că cererea reconvenţională este neîntemeiată, faţă de faptul că nu s-a făcut dovada neîndeplinirii culpabile de către reclamantul-pârât a obligaţiilor asumate prin contract, cum s-a arătat şi mai sus.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii-reclamanţi O.N. şi O.J., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că ei, fiind bătrâni, nu au încheiat contractul pentru a obţine bani, ci cu intenţia de a beneficia de întreţinerea necesară desfăşurării normale a vieţii; că în condiţiile în care se va transforma obligaţia de întreţinere în obligaţie bănească, nu vor avea ce face cu banii, deoarece deplasându-se greu nu vor putea merge la cumpărături, să-şi pregătească hrana şi să-şi asigure încălzirea locuinţei.
Au mai susţinut apelanţii că intenţia pentru care au încheiat acest contract cu reclamantul-pârât este clară şi rezultă chiar din titlul actului „contract de întreţinere", acesta nefiind definit nici contract de vânzare-cumpărare, nici contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate; că, potrivit obligaţiilor asumate liber de către reclamantul-pârât, acesta trebuie să le asigure întreţinerea şi nu să plătească o sumă lunar.
Apelanţii au mai arătat că, potrivit textelor de lege, respectiv art. 969 C. civ. şi art. 1128 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi şi nu pot fi revocate decât fie prin consimţământul mutual, fie pentru cauze autorizate de lege, iar novaţiunea nu operează decât în trei feluri, care nu se aplică în speţa de faţă; în ceea ce priveşte novaţiunea, se susţine că jurisprudenţa o defineşte ca fiind o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlo-cuindu-o cu o nouă obligaţie.
Susţin apelanţii că instanţa, având stabilit cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, ca urmare a modificării obligaţiilor asumate prin efectul novaţiei (art. 1128 C. civ.) ar fi trebuit să se limiteze la acest lucru şi să analizeze condiţiile necesare novării, unde, pe lângă îndeplinirea celor trei condiţii: existenţa unei obligaţii valabile, naşterea unei obligaţii noi valabile, iar noua obligaţie să conţină un element nou -aliquid novi - faţă de vechea obligaţie, trebuia să constate dacă există intenţia părţilor de a nova; că această condiţie de existenţă a intenţiei părţilor de a transforma vechea obligaţie într-una nouă constituie totodată elementul esenţial al novaţiei; că, în lipsa acestei condiţii, nu se poate transforma o obligaţie asumată de bunăvoie printr-un act juridic legal încheiat într-o altă obligaţie.
Se mai susţine de către apelanţi că la cererea de chemare în judecată s-a formulat cerere reconvenţională, prin care se solicită rezoluţiunea contractului de întreţinere şi se arătă că, întrucât contractul de întreţinere este un contract sinalagmatic, care poate fi rezolvit pentru nerespectarea de către debitor a obligaţiei de întreţinere stabilită prin contract, beneficiarul întreţinerii poate cere rezoluţiunea contractului în temeiul art. 1020 C. civ.
Au mai arătat apelanţii că, în general, contractul de întreţinere poate include multiple prestaţii, iar executarea obligaţiei de întreţinere, când izvorul ei este un contract, implică şi o componentă psihologică, dată de caracterul intuitu personae al contractului, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere şi apropriere, iar lipsa acestui raport face imposibilă executarea obligaţiei.
Apelanţii au mai susţinut că, potrivit art. 1021 C. civ., „partea în privinţa căreia nu s-a îndeplinit angajamentul are posibilitatea fie să silească pe cealaltă să execute convenţia, fie să ceară desfiinţarea"; că, în cauză, instanţa de fond a administrat proba cu înscrisuri, interogatorii şi martori; că, din răspunsurile la interogatoriu, rezultă fără dubiu că reclamantul-pârât nu şi-a respectat obligaţiile asumate şi, deşi se pronunţase o altă hotărâre prin care s-a respins cererea de rezoluţiune a contractului încheiat, nici după rămânerea definitivă a acesteia, respectiv din februarie 2007, reclamantul-pârât nu şi-a respectat obligaţiile asumate şi că acesta nu le-a asigurat hrana şi medicamentele, nu a plătit facturile, nu cunoaşte bolile de care suferă apelanţii şi nici nu a cumpărat medicamente, încercând să spună că nu i s-a permis de către aceştia.
Susţin apelanţii că, din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, reiese că din februarie reclamantul-pârât nu şi-a respectat obligaţiile asumate şi că, până la primirea notificării, reclamantul-pârât nu a mai trecut pe la pârâţii-reclamanţi pe acasă, că abia după această dată a venit şi le-a propus să le plătească o persoană care să aibă grijă de ei; că instanţa, în hotărârea atacată, a analizat doar depoziţia martorei O.P.-J. şi nu a ţinut cont de celelalte probe administrate.
Prin motivarea dată, apreciază apelanţii, instanţa a comis o gravă eroare, arătând că reclamantul-pârât s-a ocupat de pârâţii-reclamanţi, pe când, în realitate, chiar acesta a arătat că nu a respectat obligaţiile asumate; instanţa precizează că apelanţii nu sunt în prezenţa unei novaţii şi înlătură acest text de lege invocat de reclamantul-pârât, considerând că în cauză sunt aplicabile regulile contractului de întreţinere, moment în care instanţa se pronunţă extra petita, dând reclamantului o soluţie pe un alt text de lege decât cel invocat, text de lege cu care a învestit instanţa şi pe care s-au judecat.
Apreciază apelanţii că, pe baza acestui raţionament, instanţa greşeşte din nou când stabileşte suma pe care să o plătească reclamantul-pârât către pârâţii-reclamanţi, fără a avea vreun element care să o ajute la fixarea sumei; că s-a stabilit suma de 7 milioane lei ca sumă ce trebuie plătită lunar de reclamantul-pârât, pe baza părerii judecătorului; că doctrina şi practica judiciară invocată de instanţă (fără însă a indica vreo hotărâre în acest sens) ca fiind constantă în a aprecia că se admite transformarea obligaţiei de întreţinere în obligaţie bănească nu este astfel; că, în acest sens, decizia nr. 447/22.03.2005 precizează că instanţa nu are dreptul de a modifica raporturile dintre părţi, contractul fiind legea părţilor, iar instanţa nu poate modifica această lege, trecând peste voinţa părţilor.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant S. (...) solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că situaţia expusă în motivarea acestuia nu este cea reală, situaţia reală fiind următoarea: după încheierea contractului de întreţinere şi după ce a prestat întreţinerea şi au avut relaţii normale, apelanţii au refuzat în mod constant să mai primească întreţinere de la acesta, acţionându-1 în judecată.
Tribunalul, examinând sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, prin decizia civilă nr. 187/12.05.2008 a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi O.N. şi O.J. împotriva sentinţei civile nr. 3495/12.12.2007, pronunţată de Judecătoria Răcari, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. (...), a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, reţinând următoarele:
Prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Dispoziţia legală prin care a fost consacrat acest principiu a fost edictată în scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei, de a întări convingerea justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi de a da posibilitatea instanţelor superioare să-şi exercite controlul judiciar cu privire la oricare din motivele prevăzute de lege.
Se mai arată că, din verificarea sentinţei atacate cu apel, rezultă că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile anterior menţionate, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, Judecătoria limitându-se a reţine că, faţă de doctrina şi practica constantă a instanţelor, se impune a admite cererea formulată de intimatul-reclamant pârât şi că, faţă de soluţia de admitere a cererii principale, reclamantul-pârât va fi obligat să plătească pârâţilor-reclamanţi, lunar, contravaloarea întreţinerii, în cuantum de 700 lei, fără a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Tribunalul reţine că motivarea se face în concret, simpla afirmaţie că reclamantul va fi obligat să plătească pârâţilor-reclamanţi, lunar, contravaloarea întreţinerii, în cuantum de 700 lei, fără să arate modalitatea în care s-a stabilit acest cuantum şi probele din care rezultă acesta, constituind, în realitate, o nemotivare.
O astfel de hotărâre, susţine instanţa de apel, face imposibilă analiza, în cadrul apelului, a legalităţii şi temeiniciei sale pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii.
Reţinând că motivarea în fapt şi în drept a hotărârii, conform art. 261 C. proc. civ., este indispensabilă pentru a se putea exercita controlul judiciar, iar hotărârea supusă apelului nu este motivată, Tribunalul a apreciat că, pentru acest motiv invocat, de altfel, de apelanţi prin motivele de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., se impune admiterea apelului declarat de pârâţii-reclamanţi, desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Pe rolul Judecătoriei Răcari cauza a fost reînregistrată sub nr. 3184/284 la data de 14.08.2008.
Au fost administrate în cauză proba cu înscrisuri, proba testimonială, cu câte doi martori şi proba cu interogatoriul pârâţilor/reclamanţi, aceştia din urmă fiind decăzuţi din proba cu interogatoriul ca urmare a nefor-mulării întrebărilor pentru termenul la care au fost administrate probele.
Prin sentinţa civilă nr. 4219/19.12.2008, Judecătoria Răcari a respins cererea principală formulată de către reclamantul S. (...) împotriva pârâţilor O.N. şi O.J. şi a admis cererea reconvenţională formulată de către pârâţii-reclamanţi O.N. şi O.J., dispunând rezoluţiunea contractului de întreţinere nr. 136/03.02.2003 încheiat de B.N.P. H.J.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între părţi s-a încheiat la data de 03.02.2003 un contract de întreţinere, autentificat la B.N.P. H.J., prin care reclamantul-pârât S. (...) a dobândit dreptul de proprietate asupra unei case de locuit şi a mai multor suprafeţe de teren situate în comuna M., sat M., judeţul D., asumându-şi în schimb obligaţia de a-i întreţine pe cei doi pârâţi-reclamanţi, pe tot restul vieţii lor, întreţinere ce se va acorda la domiciliul celor doi şi va consta în încălzirea locuinţei, procurarea şi prepararea hranei zilnice, procurarea de medicamente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar la decesul acestora să suporte cheltuielile de înmormântare şi să le facă parastasele potrivit obiceiurilor creştineşti.
S-a mai reţinut că, în anul 2006, pârâţii-reclamanţi au promovat acţiune prin care au solicitat rezilierea contractului de întreţinere pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de S. (...), prin contract, acţiune care a fost admisă la judecarea în fond a cauzei, prin sentinţa civilă nr. 731/ 14.04.2006, sentinţă ce a fost schimbată în apel de Tribunalul Dâmbo-viţa, care a admis apelul, iar pe fond a respins acţiunea, această soluţie fiind menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 238/28.02.2007, iar prin acţiunea de faţă, reclamantul-pârât S. (...) solicită instanţei să dispună transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere asumată de el prin contractul sus-menţionat, faţă de refuzul pârâţilor-reclamanţi de a primi întreţinerea, aceştia din urmă solicitând pe calea cererii reconvenţionale rezoluţiunea aceluiaşi contract, faţă de neîndeplinirea de către reclamantul-pârât a obligaţiilor asumate.
Din analiza probelor administrate, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1020 C. civ., care prevăd că în cazul contractelor sinalagmatice, atunci când una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţia, cealaltă parte poate cere desfiinţarea contractului, dovedindu-se în speţă faptul că reclamantul-pârât nu şi-a respectat obligaţiile asumate (ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti despre care s-a făcut vorbire la începutul considerentelor, respectiv februarie 2007), această nerespectare fiindu-i imputabilă şi că, deşi reclamantul-pârât a afirmat că pârâţii-reclamanţi au refuzat în mod sistematic primirea întreţinerii, nu a dovedit acest lucru.
Astfel, s-a reţinut că martorul E.G. a declarat că reclamantul-pârât presta întreţinere celor doi bătrâni, dar în perioada 2005-2006 (perioadă care nu interesează în prezenta cauză), a auzit că cei doi nu ar mai vrea să primească întreţinere de la reclamant pe motiv că ar avea un nepot care face acest lucru şi că, deşi martorul locuieşte lângă casa celor doi pârâţi-reclamanţi, acesta nu a putut spune că l-a văzut pe reclamant venind la cei doi, cu hrană, îmbrăcăminte, lemne, o singură dată în toamnă văzându-1 pe reclamant la poarta celor doi. Despre aceeaşi vizită, făcută în luna septembrie (singura, de altfel), vorbeşte şi martora O.P.J., arătând ca pârâtul-reclamant O.N. l-a refuzat categoric pe S. (...), atunci când acesta s-a oferit să-i aducă lemne şi l-a întrebat dacă vrea ceva de mâncare.
A mai reţinut instanţa de fond că, prin contract, obligaţia de întreţinere pe care şi-a asumat-o reclamantul-pârât consta în aceea de a asigura încălzirea locuinţei, de a procura şi prepara hrana zilnică, medicamente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, or, niciun martor nu l-a văzut pe reclamant venind cu mâncare la locuinţa pârâţilor-reclamanţi; aşa cum au spus aceştia prin răspunsurile la interogatoriu, nu sunt de acord să mai primească întreţinere de la reclamant, pentru că, dacă până acum nu i-a îngrijit, nu o vor face nici în continuare, rezultând astfel că atitudinea pârâţilor-reclamanţi de a nu mai dori ca pe viitor reclamantul să le presteze întreţinere s-a născut ca urmare a pierderii încrederii în acesta, faptul că până acum nu s-a îngrijit de ei determinându-i să dorească rezoluţiunea contractului.
Prima instanţă a considerat că nu există temeiuri pentru transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere, nefiind dovedit faptul că, în cauză, creditorii obligaţiei de întreţinere au refuzat sistematic acordarea întreţinerii, cazul singular despre care au vorbit martorii (vizita din luna septembrie) nefiind în măsură să formeze instanţei convingerea că reclamantul-pârât s-a achitat de obligaţiile asumate (obligaţii care sunt periodice, zilnice chiar în ceea ce priveşte asigurarea hranei) şi că pârâţii-reclamanţi au refuzat acest ajutor.
împotriva sentinţei civile menţionate a declarat apel reclamantul-pârât S. (...), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa de fond a dat o motivare străină de natura pricinii, în sensul că prin decizia nr. 400/2006 a Tribunalului Dâmboviţa, în mod irevocabil s-a respins acţiunea familiei O., cu motivarea că în mod constant au refuzat întreţinerea pe care le-a oferit-o reclamantul cu generozitate, această decizie rămânând irevocabilă la data de 28.02.2007 prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Ploieşti conform deciziei nr. 238/2007, astfel că instanţa de fond trebuia să verifice dacă în perioada 28.02.2007 şi până la data introducerii acţiunii care s-a pronunţat în dosarul nr. (...), reclamantul a prestat întreţinere pârâţilor sau aceştia au refuzat-o.
Apelantul a mai arătat că la dosar există două interogatorii luate lui O.J. (întrebările 5 şi 6) şi O.N. (întrebările 5 şi 6), din care rezultă că pârâţii-reclamanţi refuză categoric întreţinerea reclamantului.
Intimata-pârâtă O.J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, având în vedere că instanţa de fond a făcut o justă interpretare a probatoriului administrat în cauză şi a ajuns la concluzia corectă că cel care se face vinovat de nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract este chiar apelantul-reclamant.
Susţine intimata că afirmaţiile din cuprinsul apelului cu privire la răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor O.N., în prezent decedat, şi O.J., cum că aceştia refuză să primească întreţinerea, sunt scoase din context, aceştia precizând că refuză să primească întreţinerea deoarece, de la data de 28.02.2008 şi până în prezent, apelantul-reclamant nu s-a mai ocupat de asigurarea celor necesare acestora; că, de altfel, probatoriul în cauză nu s-a limitat la aceste două interogatorii, ci a mai constat în acte şi audieri de martori, din declaraţiile martorilor propuşi chiar de apelantul-reclamant rezultând că din luna februarie 2008 acesta nu a mai trecut pe la intimaţii-pârâţi pentru a se interesa de soarta lor şi pentru a-şi respecta obligaţiile asumate.
Intimata a mai precizat că abia în luna septembrie 2008 reclamantul a fost la locuinţa celor doi bătrâni pentru a-i întreba dacă nu doresc să le dea bani în schimbul prestaţiilor asumate, lucru pe care aceştia bineînţeles că l-au refuzat.
Din actele depuse la dosarul cauzei, apreciază intimata, rezultă că cei doi intimaţi se ocupau singuri de îngrijirea lor, aceştia cumpărându-şi singuri medicamentele, alimentele, plăteau facturile şi îşi asigurau încălzirea locuinţei.
Apreciază intimata că instanţa a interpretat în mod corect că atitudinea intimaţilor-pârâţi de a nu mai dori ca pe viitor apelantul-recla-mant să le păstreze întreţinerea s-a născut ca urmare a pierderii încrederii în acesta din cauza faptului că acesta nu s-a îngrijit de ei şi că intimatul-pârât O.N. a decedat, iar reclamantul nu a fost prezent la înmormântare şi nici nu a contribuit cu bani la aceasta sau la slujbele de pomenire ulterioare.
Prin decizia nr. 282 pronunţată la 25 iunie 2009, Tribunalul Dâm-boviţa a admis apelul declarat de apelantul S. (...) împotriva sentinţei civile nr. 4219/19.12.2009, pronunţată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. (...) şi a luat act de renunţarea apelantului-reclamant la judecata cererii principale; a schimbat, în parte, hotărârea atacată şi a respins cererea reconvenţională având ca obiect rezoluţiunea contractului de întreţinere nr. 136/03.02.2003.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 17.09.2007, reclamantul S. (...) a chemat în judecată pe pârâţii O.N. şi O.J., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere pe care şi-a asumat-o faţă de aceştia prin contractul autentificat la 03.02.2003, faţă de faptul că, prin contractul menţionat, pârâţii i-au transmis dreptul de proprietate asupra casei şi terenurilor din titlul de proprietate nr. 87091/2002, iar el s-a obligat să le asigure întreţinere pe tot timpul vieţii; că, după încheierea contractului de întreţinere, reluând relaţiile cu un nepot, cei doi pârâţi l-au acţionat în judecată în vederea desfiinţării contractului, cu toate că el îşi îndeplinise obligaţiile asumate şi că, în scopul desfiinţării contractului, pârâţii refuză să primească întreţinerea pe care le-o oferă.
S-a mai reţinut că pârâţii O.N. şi O.J. au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat instanţei să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere nr. 136/03.02.2003, susţinând că reclamantul-pârât nu şi-a respectat obligaţia de întreţinere, deşi a fost notificat în acest sens.
La instanţa de apel, reclamantul a menţionat că renunţă la judecata cererii principale, renunţare cu care pârâta O.J., în şedinţa publică din data de 25.06.2009, a fost de acord, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., Tribunalul a luat act de renunţarea apelantului-re-clamant la judecata cererii principale, rămânând învestit doar cu analiza criticilor privind cererea reconvenţională formulată de către pârâţii-reclamanţi.
S-a mai reţinut că din dosarele ataşate rezultă că pârâţii O.N. şi O.J. l-au mai chemat în judecată pe reclamantul S. (...) la data de 11.01.2006, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Răcari sub nr. 114/2006, pentru desfiinţarea aceluiaşi contract de întreţinere, proces finalizat cu pronunţarea deciziei civile nr. 238/28.02.2007, irevocabilă, prin care Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii O.N. şi O.J. împotriva deciziei civile nr. 400/20.10.2006 a Tribunalului Dâm-boviţa, reţinându-se în considerente că probele dosarului confirmă faptul că debitorul şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate prin contract, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1020 C. civ., una din condiţiile pronunţării rezoluţiei fiind dovada culpei pârâtului, mai exact dovada că acesta nu şi-a respectat parţial sau total obligaţia şi acest fapt este imputabil lui, nu unei împrejurări care l-ar exonera total sau temporar de răspunderi.
Rezultă că ceea ce trebuie analizat este dacă după data pronunţării deciziei civile a Curţii de Apel Ploieşti nr. 238/28.02.2007, irevocabilă, până la data introducerii cauzei deduse judecăţii se confirmă susţinerile pârâţilor-reclamanţi din cererea reconvenţională, în sensul că reclamantul-pârât nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere nr. 136/03.02.2003, pentru a se verifica dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1020 C. civ.
Esenţial este ca instanţa să stabilească dacă întreruperea raporturilor dintre părţi s-a datorat culpei întreţinătorului, prin neexecutarea obligaţiei de întreţinere sau culpei beneficiarilor întreţinerii, prin refuzul nejustificat de a mai primi întreţinerea convenită.
Tribunalul a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că beneficiarii au refuzat în mod nejustificat prestaţiile, în dorinţa de a se ajunge astfel la rezoluţiunea contractului, motiv ce l-a determinat pe reclamant să şi introducă acţiunea prin care a cerut instanţei să transforme obligaţia sa într-o sumă de bani determinată, echivalentă întreţinerii pe care o presta.
Astfel, s-a reţinut de instanţa de apel că martorele O.O. şi O.P.J. au declarat că în luna septembrie 2007 l-au văzut pe reclamant la poarta pârâtului, stând de vorbă cu acesta, iar la întrebarea reclamantului dacă pârâtul doreşte să-i aducă lemne sau mâncare, acesta a răspuns că nu are nevoie de nimic de la el, afirmând şi că imobilul nu este casa reclamantului.
Relevantă a fost considerată şi depoziţia martorului T.G., care a declarat că pârâţii, cam de 2 ani, nu mai vor să primească întreţinere de la reclamant, pe motiv că ar avea un nepot care ar face acest lucru şi că ar vrea să lase nepotului tot ce au. Şi martorul N.J. a relatat că bătrânii sunt ajutaţi de un nepot, care cam de 3 ani a început să-i viziteze, declarând că „dacă venea nepotul de ce ar mai fi trebuit să vină şi reclamantul".
S-a mai arătat că cele reţinute mai sus, coroborate şi cu răspunsurile la interogatoriu, relevă că obligaţia nu s-a executat din culpa beneficiarilor întreţinerii care solicită desfiinţarea contractului şi refuză nejustificat acordarea întreţinerii de când un nepot de-al acestora a început să-i viziteze.
Reţinând că rezoluţiunea contractului de întreţinere se poate dispune numai dacă, din culpa debitorului, creditorii nu au primit întreţinerea cuvenită şi cum de neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere nu se face culpabil reclamantul-pârât S. (...), Tribunalul a apreciat că nu poate opera sancţiunea civilă a rezoluţiunii convenţiei, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. a admis apelul, a luat act de renunţarea apelantului-reclamant la judecata cererii principale şi a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea reconvenţională având ca obiect rezoluţiunea contractului de întreţinere nr. 136/03.02.2003.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta-reclamantă O.J., arătând că în mod greşit nu s-a ţinut cont că, în speţă, erau întrunite dispoziţiile art. 1020 C. civ., având în vedere că reclamantul-pârât, debitor al obligaţiei de întreţinere izvorâtă din contractul de întreţinere a cărui reziliere a solicitat, nu şi-a respectat obligaţiile asumate de la data rămânerii irevocabile a litigiului anterior, respectiv din februarie 2007 şi până în prezent.
Arată recurenta că împreună cu soţul său, decedat pe parcursul soluţionării prezentului proces, a notificat reclamantul-pârât, solicitându-i să respecte obligaţiile asumate prin contract, din probatoriile administrate în cauză rezultând că acesta nici după februarie 2007 şi nici după primirea notificării sus-menţionate nu a asigurat întreţinerea creditorilor săi.
Se susţine în continuare că, abia după data primirii notificării, recla-mantul-pârât le-a propus ei şi soţului său să le plătească o persoană care să aibă grijă de ei, iar refuzul acestora s-a datorat în primul rând faptului că până atunci intimatul nu şi-a respectat obligaţiile asumate.
în acest sens, apreciază recurenta, din probatoriile administrate a rezultat faptul că pârâţii-reclamanţi, deşi erau în vârstă, se ocupau singuri de îngrijirea lor, cumpărându-şi singuri medicamentele, alimentele, plăteau facturile şi îşi asigurau încălzirea locuinţei, iar atitudinea acestora de a nu mai dori ca pe viitor reclamantul să le presteze întreţinere s-a născut ca urmare a pierderii încrederii în acesta, din cauza faptului că nu s-a îngrijit de ei.
Ca atare, apreciind că în mod greşit instanţa anterioară nu a constatat culpa exclusivă a debitorului prestaţiei în nerespectarea obligaţiei de întreţinere asumată, s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, ca urmare a constatării incidenţei art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei instanţei de fond cu privire la modalitatea de soluţionare a cererii reconvenţionale.
Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare la data de 15 septembrie 2009, solicitând instanţei respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că în materia rezoluţiunii contractuale culpa beneficiarului obligaţiei, constând în refuzul acestuia de a i se presta întreţinere, duce, de plano, la respingerea acţiunii.
Arată intimatul că decizia civilă nr. 400/2006 a Tribunalului Dâm-boviţa, devenită irevocabilă la data de 28.02.2007 prin decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 238/2007, a statuat că nu intimatul este vinovat de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, ci cei doi beneficiari ai întreţinerii.
La 9 luni de la pronunţarea acestei decizii, intimatul a introdus pe rolul instanţei prezenta acţiune, solicitând transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere, având în vedere faptul că O.N. şi O.J. refuzau întreţinerea, astfel încât recurenta nu a dovedit făptui că nu şi-a îndeplinit, în mod culpabil, obligaţiile.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 676/7 octombrie 2009, a admis recursul, a modificat în parte decizia, în sensul că a luat act de renunţarea reclamantului la judecata cererii principale, menţinând dispoziţiile sentinţei instanţei de fond referitoare la admiterea cererii reconvenţionale şi constatarea rezoluţiunii contractului de întreţinere autentificat sub nr. 136/03.02.2003 la B.N.P. H.J., reţinând următoarele:
Astfel cum au stabilit instanţele anterioare, din situaţia de fapt dedusă judecăţii, se constată că prin contractul de întreţinere autentificat la 03.02.2003, pârâţii O.N. (decedat pe parcursul soluţionării prezentului litigiu) şi O.J. i-au înstrăinat reclamantului S. (...), casa de locuit şi suprafeţele de teren evidenţiate în titlul de proprietate nr. 67091/18.06.2002, în schimbul asigurării întreţinerii de către acesta din urmă pe tot timpul vieţii părţilor.
Anterior prezentei acţiuni, familia O. a mai solicitat rezoluţiunea acestui contract, iar prin decizia civilă nr. 400/20.10.2006 a Tribunalului Dâmboviţa, irevocabilă, conform deciziei civile nr. 238/28.02.2007 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost respinsă cererea acestora, iar în acest context, este corectă concluzia instanţelor anterioare precum că se impune a se face analiza raporturilor dintre părţi, începând cu data devenirii irevocabile a deciziei civile nr. 400/2006, respectiv 28 februarie 2007.
Potrivit probatoriilor administrate în cauză, se constată că, începând cu data sus-menţionată, reclamantul-pârât nu le-a mai prestat întreţinere celor doi pârâţi-reclamanţi, motiv pentru care aceştia au solicitat debitorului îndeplinirea şi respectarea obligaţiei de întreţinere, astfel cum rezultă din notificarea nr. 28/12 septembrie 2007, transmisă prin intermediul executorului judecătoresc N.G.
Ca urmare a notificării primite, reclamantul-pârât s-a prezentat la domiciliul pârâţilor (chiar în luna septembrie 2007), martora O.P.J., care a fost prezentă la discuţiile dintre părţi, relatând că reclamantul-pârât l-a întrebat pe O.J. dacă doreşte să îi aducă lemne şi alimente sau dacă poate să plătească pe cineva care să aibă grijă de bătrâni, dar acesta a spus că nu are nevoie de nimic de la el şi nu primeşte pe nimeni în casă.
Toţi ceilalţi martori audiaţi în cauză nu au putut menţiona prezenţa sau intenţia reclamantului-pârât de a presta întreţinere anterior lunii septembrie 2007, această vizită a lui la domiciliul familiei O. fiind, de altfel, singura ce a rezultat din probatoriile administrate.
Prin contract însă, obligaţia de întreţinere pe care şi-a asumat-o reclamantul-pârât consta în aceea de a asigura încălzire locuinţei, de a procura şi prepara hrana zilnică, medicamente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, or, niciun martor nu l-a văzut pe reclamant venind cu mâncare la locuinţa pârâţilor-reclamanţi, cel puţin din luna februarie 2007 până în luna septembrie 2007, când, în urma notificării primite, S. (...) s-a prezentat la domiciliul familiei O. pentru a le propune să îl lase să îi aducă lemne pentru iarnă şi nicidecum nu a venit cu alimente sau medicamente.
Or, contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, aleatoriu, bilateral, consensual, dar este şi un contract intuitu personae, întrucât atât întreţinutul, cât şi întreţinătorul încheie contractul în considerarea reciprocă a persoanei lor, obligaţia de întreţinere având un caracter personal şi netransmisibil.
Pentru întreţinut, încheierea contractului implică o alegere de persoană, o încredere a acestuia că persoana întreţinătorului îi va acorda întreţinere în natură, în mod succesiv şi complet.
Natura obligaţiei de întreţinere presupune îndeplinirea ei cu bună-credinţă, cu atât mai mult cu cât modul de executare a întreţinerii este lăsat la aprecierea debitorului, nefiind prefixat în contract.
De altfel, datorită caracterului cotidian al executării prestaţiei, nici nu s-ar putea prevedea ce anume va servi în viitor ca hrană, îmbrăcăminte, medicamente ş.a.m.d. beneficiarului sau ce îngrijiri de altă natură va necesita în caz de boală sau la bătrâneţe.
Din acest motiv, obligaţia de întreţinere implică faptul personal al debitorului, executarea obligaţiei de întreţinere având un caracter personal, netransmisibil şi chiar în ipoteza în care întreţinutul acceptă ca asigurarea permanenţei îngrijirii sale să fie realizată prin serviciul altor persoane, ca însoţitoare, pe cheltuiala întreţinătorului, nu se poate susţine că prestaţia de întreţinere şi-a pierdut caracterul intuitu personae, întrucât complexitatea obligaţiei de întreţinere permite, pe lângă prestaţia efectuată în principal, în natură, şi asocierea unei prestaţii subsidiare, constând în plata unor sume de bani pentru procurarea unor servicii curente creditorilor (asigurarea unui însoţitor), fără ca prin acest mod de executare prestaţia complementară şi completatoare să poată absolvi de prestaţia principală, executată în natură, de către pârât.
Prin definiţie, obligaţia legală de întreţinere este cu executare succesivă, deci prestaţiile se vor face la anumite intervale de timp, astfel încât să corespundă ritmului nevoilor curente ale beneficiarului, or, în speţa de faţă, obligaţia asumată reclama prezenţa zilnică a debitorului în domiciliul familiei O. pentru asigurarea nevoilor curente.
Ca atare, se poate observa că Tribunalul nu a observat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile art. 1020 C. civ. pentru a se dispune rezoluţiunea contractului, având în vedere că debitorul obligaţiei de întreţinere nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura cele necesare traiului zilnic pentru cei doi bătrâni, ceea ce a determinat pierderea încrederii acestora în posibilitatea de a beneficia de ajutorul reclamantului-pârât pe viitor, motiv pentru care au refuzat ulterior acestuia ajutorul.
Caracterul succesiv al executării obligaţiei presupune că neîndeplinirea ei chiar pe o scurtă perioadă poate conduce la rezoluţiunea contractului şi, câtă vreme familia O. a făcut dovada că, cel puţin în perioada februarie 2007 - septembrie 2007, reclamantul-pârât nici măcar nu şi-a manifestat intenţia de a presta obligaţia zilnică de întreţinere, în mod greşit instanţa de apel nu a constatat îndeplinite condiţiile art. 1020 C. civ.
Este cert că, în acest caz, debitorul nu a îndeplinit o perioadă de cel puţin 6 luni o obligaţie esenţială şi determinantă conform clauzelor contractuale, obligaţie care, având un caracter intuitu personae, nu poate fi prestată de o altă persoană sau transformată în bani fără acordul creditorului şi în acest context este irelevantă exprimarea ulterioară a refuzului creditorilor de a primi întreţinerea.
Faţă de considerentele arătate anterior, observând că Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat o hotărâre cu interpretarea greşită a legii, Curtea de Apel a constatat că în speţă sunt îndeplinite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a se dispune modificarea potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a deciziei atacate, în sensul menţinerii soluţiei instanţei de fond cu privire la admiterea cererii reconvenţionale şi constatarea rezoluţiunii contractului de întreţinere autentificat la 03.02.2003 la B.N.P. H.J., urmând a fi menţinute dispoziţiile deciziei referitoare la modalitatea de soluţionare a acţiunii principale referitoare la solicitarea recla-mantului-pârât S. (...) de transformare în bani a obligaţiei de întreţinere, având în vedere faptul că în faţa instanţei de apel, reclamantul a menţionat că renunţă la judecata acesteia, renunţare cu care pârâta O.J., în şedinţa publică din data de 25.06.2009, a fost de acord, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 246 C. proc. civ.
| ← Contract de întreţinere cu titiu oneros şi cu rezerva... | Continuitatea obligaţiei de întreţinere. Neîndeplinire.... → |
|---|
