Mod sporadic şi parţial de executare a întreţinerii. Refuzul justificat al acceptării prestaţiilor
| Comentarii |
|
Contractul de întreţinere, prin natura lui, presupune executarea de către debitorii întreţinerii a tuturor prestaţiilor zilnice necesare unei vieţi normale pe care creditorii întreţinerii nu vor sau nu pot să şi le asigure singuri, din cauza stării de nevoie în care se află sau din pricina vârstei, respectiv a stării de sănătate.
Refuzul acceptării întreţinerii de către creditori a fost determinat de culpa primordială a debitorilor, materializată în modul sporadic şi parţial de prestare a întreţinerii, precum şi de starea de sănătate a creditorilor şi vârsta acestora, astfel încât aceştia din urmă nu mai pot permite tolerarea lipsei de ajutor total şi permanent în viaţa lor de zi cu zi.
C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 3719 din 5 noiembrie 2003, în Buletinul Jurisprudenţei, Culegere de practică judiciară 2003, p. 143-145
Prin decizia civilă nr. 609 din 6 mai 2003, Tribunalul Timiş a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii H.P. şi H.I. împotriva sentinţei civile nr. 300 din 17 februarie 2003, pronunţată de Judecătoria Lugoj, având ca obiect rezilierea contractului de întreţinere.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere faptul că, aşa cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în speţă, tema pretenţiilor şi a probaţiunii vizează rezoluţiunea contractului de întreţinere intervenit între părţile litigante, pentru neexecutarea obligaţiilor ce incumbă întreţinătorilor-pârâţi.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii, solicitând modificarea ei şi a sentinţei judecătoriei şi, în fond, admiterea acţiunii.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, sub toate temeiurile de nulitate prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi pe baza tuturor probelor din dosar, a constatat că recursul declarat în cauză este fondat.
Astfel, prin contractul de întreţinere autentificat, reclamanta H.I. a transmis pârâţilor, în schimbul întreţinerii sale şi a soţului său H.P., nuda proprietate a unui imobil.
în concret, prin acest contract pârâţii şi-au asumat obligaţia de a-i întreţine pe reclamanţi, pe toată durata vieţii lor, asigurându-le cele necesare traiului: hrană, îmbrăcăminte, spălatul hainelor, curăţenia şi încălzitul locuinţei, tratament medical şi medicamente în caz de boală, iar în caz de deces să-i înmormânteze potrivit obiceiului locului.
Prin natura lor, aceste obligaţii indivizibile, atât în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, cât şi în ceea ce-i priveşte pe pârâţi (fiind deci fără relevanţă dacă se executau doar de către unul din soţi) trebuiau să aibă caracter permanent şi să se execute în integralitatea lor.
în fapt, aceste prestaţii nu s-au executat în permanenţă, ci doar sporadic, aspect care rezultă nu numai din afirmaţiile reclamanţilor şi ale martorilor acestora, ci şi din depoziţiile martorilor pârâţilor, care arată că s-au executat cu bună-credinţă anumite obligaţii, uneori şi peste conţinutul clauzelor contractului (în speţă, exploatarea terenurilor agricole), dar numai ocazional, în special cu prilejul sărbătorilor religioase sau al aniversărilor reclamanţilor.
Faptul necontestat de niciuna din părţi, că întreţinerea nu a avut caracter de permanenţă şi că reclamanţii s-au întreţinut, în mod curent, singuri sau apelând la ajutorul cunoscuţilor a condus la tensionarea relaţiilor dintre părţi, de aşa manieră încât a determinat refuzul acceptării în continuare de către reclamanţi a acestui mod de prestare a întreţinerii.
Din coroborarea şi analiza probelor dosarului, Curtea a constatat că acţiunea reclamanţilor este, în aceste condiţii, justificată.
Contractul de întreţinere, prin natura lui, presupune executarea de către debitorii întreţinerii a tuturor prestaţiilor zilnice necesare unei vieţi normale pe care creditorii întreţinerii nu vor sau nu pot să şi le asigure singuri, datorită stării de nevoie în care se află din cauza vârstei sau/şi a stării de sănătate.
Probele dosarului au demonstrat că ambii reclamanţi sunt în stare de nevoie, în special reclamantul H.P., care a şi fost spitalizat pentru mai multe afecţiuni în toamna anului 2002.
întrucât refuzul acceptării întreţinerii de către reclamanţi a fost determinat de culpa primordială a pârâţilor, materializată în modul sporadic şi parţial de prestare a întreţinerii, şi pentru că starea de sănătate a reclamanţilor şi vârsta acestora nu mai poate permite tolerarea în continuare a lipsei de ajutor total şi permanent în viaţa lor de zi cu zi, Curtea a apreciat că scopul pentru care a fost încheiat contractul nici nu a fost şi nici nu mai poate fi atins.
De aceea, recursul a fost admis şi au fost modificate ambele hotărâri, admiţându-se acţiunea.
| ← Starea de boală a întreţinătorului. Lipsa vinovăţiei contractuale | Culpa creditorului întreţinerii. Consecinţe → |
|---|
