înţelesul noţiunii de întreţinere. Componentă psihologică. Manifestări violente ale întreţinătorilor. Aprecierea culpei creditorului
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1020, art. 1021
Noţiunea de întreţinere include multiple prestaţii, iar executarea corespunzătoare a obligaţiei de întreţinere, când izvorul ei este un contract, implică, pe lângă prestaţia materială, şi o componentă psihologică, dată de caracterul intuitu personae al convenţiei de întreţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere şi apropiere.
Or, în cauză, conduita debitorilor întreţinerii, dovedită cu hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, care, în raporturile lor cu creditorul întreţinerii, a fost violentă, i-a creat acestuia din urmă un real sentiment de stres, de insecuritate şi chiar temerea că habitatul intolerabil creat de fiul său şi soţia acestuia, faţă de vârsta sa înaintată şi starea precară de sănătate, ar putea avea influenţă asupra vieţii sale.
Raportat la aceste împrejurări, dispoziţiile art. 1020 C. civ. au fost corect aplicate în cauză, deoarece nu se poate reţine că în culpă de neexecutarea obligaţiei de întreţinere este creditorul, care, fiind în mod repetat victima actelor de violenţă exercitate de debitori, a refuzat comunicarea cu aceştia.
I.C.C.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, dec. nr. 6943 din 9 decembrie 2004,
Prin sentinţa civilă nr. 1448 din 13 februarie 2004, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acţiunea reclamantului S.C. şi a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat cu pârâţii S.C. şi S.F. cărora, în schimbul întreţinerii, le-a transmis un imobil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în esenţă, a reţinut următoarele:
între reclamant şi pârâţi s-a încheiat contractul de întreţinere autentificat la 21 ianuarie 1998, prin care întreţinutul a transmis întreţinătorilor un apartament, rezervându-şi dreptul de uzufruct, iar întreţinătorii s-au obligat să îi asigure cele necesare traiului pe toată durata vieţii, constând în: alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, încălzire, iluminat, medicamente, asistenţă medicală şi să suporte cheltuielile cu înmormântarea, potrivit obiceiului.
Pârâţii nu şi-au respectat obligaţiile asumate prin contract. Ei s-au mutat în imobil, la scurt timp de la încheierea contractului, dar au fost evacuaţi, în luna ianuarie 2003, datorită comportamentului agresiv manifestat faţă de reclamant, iar după evacuare nu i-au mai asigurat reclamantului întreţinerea; cheltuielile de întreţinere, la apartament, nu s-au mai plătit din luna octombrie 2002; de asemenea, nu s-au plătit impozitul, energia electrică şi telefonul.
Deşi notificaţi în data de 13 martie 2003, prin executorul judecătoresc, pârâţii nu şi-au executat obligaţia de a-i asigura întreţinere reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 863/A din 8 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi.
Instanţa de apel a reţinut că apelanţii, care sunt fiul şi nora intimatului, i-au aplicat întreţinutului un tratament inuman, constând în bătăi repetate, scoaterea lui din locuinţă îmbrăcat sumar indiferent de anotimp, motiv pentru care s-a dispus evacuarea lor din locuinţă printr-o hotărâre judecătorească; pârâţii-apelanţi nu au achitat facturile de curent electric, gaz metan şi toate celelalte obligaţii asumate prin contract, deşi reclamantul i-a notificat, cerându-le să-şi execute obligaţiile asumate.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii, care, în esenţă, au formulat următoarele critici: nu au aplicat un tratament inuman reclamantului; în realitate, între părţi au existat doar două altercaţii pentru care recurenţii au fost condamnaţi la amenda penală, însă aceste fapte nu justifică rezoluţiunea contractului de întreţinere; lovirea sau violenţa poate justifica doar revocarea unei donaţii, iar nu rezoluţiunea contractului de întreţinere; evacuarea lor a fost dispusă pentru existenţa dreptului de uzufruct al reclamantului şi nu poate constitui temei al rezoluţiunii; neachitarea taxelor, după ce pârâţii au fost evacuaţi din apartament, nu constituie culpă procesuală, deoarece reclamantului nu i-a fost întreruptă furnizarea utilităţilor, iar plata telefonului nu a constituit o obligaţie pentru pârâţi; au fost omise aspecte importante, cum ar fi: refuzul reclamantului de a primi hrană pe motiv că ar fi otrăvită şi comportamentul bizar al reclamantului; neînţelegerile s-au ivit în anul 2002 ca urmare a unui atac cerebral suferit de reclamant, iar nerespectarea obligaţiei de întreţinere se datorează refuzului acestuia şi pretenţiilor care depăşesc statutul lui social, deoarece sub aspectul lucrurilor de îmbrăcat obligaţia de întreţinere trebuie înţeleasă ca o îndatorire de a-i asigura întreţinutului strictul necesar.
Recursul nu este întemeiat.
Susţinerile părţilor că altercaţiile care au avut loc nu pot constitui motiv de rezoluţiune şi că obligaţia de întreţinere nu s-a putut executa din culpa reclamantului nu sunt întemeiate.
Contractul de întreţinere fiind sinalagmatic, pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere stabilite prin contract, beneficiarul întreţinerii poate să ceară rezoluţiunea contractului în temeiul art. 1020 C. civ. Potrivit textului menţionat, o condiţie esenţială pentru desfiinţarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.
Noţiunea de întreţinere include multiple prestaţii, iar executarea corespunzătoare a obligaţiei de întreţinere, când izvorul ei este un contract, implică, pe lângă prestaţia materială, şi o componentă psihologică, dată de caracterul intuitu personae al contractului de întreţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere şi apropiere.
Or, în cauză, conduita recurenţilor, dovedită cu hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, care, în raporturile lor cu intimatul, a fost violentă, i-a creat creditorului un real sentiment de stres, de insecuritate şi chiar temerea că habitatul intolerabil creat de fiul său şi soţia acestuia, faţă de vârsta sa înaintată şi starea precară de sănătate, ar putea avea influenţă asupra vieţii sale.
Raportat la aceste împrejurări, dispoziţiile art. 1020 C. civ. au fost corect aplicate în cauză, deoarece nu se poate reţine că în culpă de neexecutarea obligaţiei de întreţinere este creditorul, care, fiind în mod repetat victima actelor de violenţă exercitate de debitori, a refuzat comunicarea cu aceştia.
Chiar dacă, după consumarea actelor de violenţă pentru care recurenţii au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 1500 din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 52 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Cluj şi sentinţa penală nr. 1123 din 30 septembrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, intimatul-creditor a refuzat să primească alimente de la recurenţi, suspiciunea acestuia, determinată de conduita întreţinătorilor, nu poate constitui culpă pentru neexecutarea contractului de întreţinere.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, s-a respins recursul declarat de pârâţi.
| ← Cuprinsul obligaţiei de întreţinere. Aprecierea instanţei... | Conţinutul obligaţiei de întreţinere. Factorul psihologic.... → |
|---|
