Acţiune pentru anularea unei dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, exercitată de un terţ. Competenţă materială
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt de strictă aplicare şi interpretare, astfel încât poate contesta dispoziţia de rezolvare a notificării la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află unitatea deţinătoare numai persoana care se pretinde îndreptăţită la restituirea unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale. Reclamantul, deşi terţ faţă de dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în exercitarea liberului acces la justiţie, are posibilitatea de a solicita anularea acesteia,
însă competenţa soluţionării acesteia în primă instanţă aparţine judecătoriei, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
C.A. Suceava, Secţia civilă, decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2007,
în B.C.A. nr. 2/2007, p. 67
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Botoşani sub nr. 6810 din 8 iunie 2004, aşa cum a fost completată ulterior, reclamantul U.C. a chemat în judecată pe pârâţii N.M., N.C., SC N. SRL Botoşani, SC L. SA Botoşani, C.T. şi Primăria Municipiului Botoşani, pentru:
- anularea parţială a dispoziţiei nr. 318 din 10 februarie 2003 a Primarului Municipiului Botoşani, prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost restituit în natură pârâtei C.T. imobilul situat în Botoşani, str. S. nr. 24, compus dintr-un corp de clădire cu 3 camere, ocupate de SC N. SRL Botoşani, două magazii ocupate de reclamant în baza unui contract de închiriere în suprafaţă de 160 mp teren aferent;
- anularea dispoziţiei nr. 1647 din 25 august 2003 a aceluiaşi primar, de modificare a dispoziţiei nr. 318/2003, în sensul majorării suprafeţei de teren de la 160 mp la 185,5 mp;
- anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3008 din 27 august 2003, încheiat între C.T., N.M. şi N.T., cu privire la imobilul restituit;
- anularea contractului de închiriere nr. 48 din 29 ianuarie 2002, încheiat între Primăria Municipiului Botoşani şi SC N. SRL Botoşani, privind imobilul din str. S. nr. 24, municipiul Botoşani;
- grăniţuirea imobilelor situate la nr. 22 şi 24 din str. S., mun. Botoşani;
- obligarea pârâţilor la plata de daune în valoare de 160.000 lei (RON).
Prin sentinţa civilă nr. 4280 din 22 septembrie 2004, Judecătoria Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, Secţia de contencios administrativ, care, prin încheierea din 20 ianuarie 2005, a trimis cauza sccţiei civile a aceluiaşi tribunal, apreciată ca fiind abilitată să se pronunţe în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Investită astfel, Secţia civilă a Tribunalului Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 984 din 7 iulie 2006, a respins excepţiile ridicate de pârâţii N., privind lipsa calităţii procesuale a reclamantului şi tardivitatea introducerii acţiunii.
De asemenea, a admis cxcepţia lipsei de calitatc procesuală a pârâtei SC N. SA Botoşani şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă plângerea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu această pârâtă.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins, ca nefondată, plângerea reclamantului pentru anularea parţială a dispoziţiei nr. 318/2003, modificată prin dispoziţia nr. 164712003, şi a dispus disjungerea soluţionării celorlalte capete de cerere, urmând a se înfiinţa un nou dosar, cu termen la 30 august 2006 şi cu citarea părţilor.
în speţă, tribunalul a reţinut, cu referire la cele două dispoziţii, că nu există motive de desfiinţare, iar pentru disjungere a avut în vedere dispoziţiile art. 165 C- proc. civ., socotind că celelalte capete de cerere nu se află în stare de judecată.
Reclamantul şi soţia sa U.A. au dcciarat apel împotriva sentinţei, pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netcmeinicie.
Apelanţii au susţinut că dispoziţia de disjungere este greşită, iar refuzul de anulare a dispoziţiilor de restituire contravine probatoriului administrat şi menţine o gravă eroare constând în restituirea către C.T. a unei părţi din imobil la care aceasta nu era îndreptăţită.
Apelul se dovedeşte a fi întemeiat pentru un motiv de ordine publică, pus în discuţia părţilor din oficiu, referitor la competenţa tribunalului de a se pronunţa în primă instanţă.
Rezolvarea acestui aspect justifică temeinicia motivului de apel privitor la nelcgalitatea disjungerii operate şi facc inutilă examinarea celorlalte motive de fond.
Astfel, se reţine că, din interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că numai persoana care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al acestei legi poate contesta dispoziţia de rezolvare a notificării, la Secţia civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială se află unitatea deţinătoare. Aceasta înseamnă că terţele persoane nu au deschisă calea contestaţiei împotriva dispoziţiei de restituire a imobilului preluat abuziv.
Aşadar, reclamantul, care este terţ faţă de dispoziţiile nr. 318/2003 şi nr. 1647/2003, nu poate uza de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 dar, în acelaşi timp, el beneficiază de dreptul fundamental asigurat prin prevederile art. 21 din Constituţie, de a avea un acces neîngrădit la justiţie, încât nu i se poate nega posibilitatea principială de a ataca cele două dispoziţii.
Din această perspectivă, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia de restituire în natură a unui imobil constituie titlu de proprietate şi are forţa probantă a unui înscris autentic, iar acţiunea reclamantului, caracterizată, potrivit dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., în concordanţă cu scopul urmărit, nu poate fi decât în anularea unui titlu.
Câtă vreme nici codul de procedură civilă şi nici Legea nr. 10/2001 nu reglementează competenţa tribunalului în soluţionarea acţiunilor directe introduse de terţele persoane împotriva dispoziţiilor de restituire, valorând titlu de proprietate, cererea reclamantului de a fi anulate cele două dispoziţii intră în competenţa de soluţionare în primă instanţă a Judecătoriei Botoşani, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Nefăcând aceste distincţii, tribunalul s-a pronunţat cu încălcarea normelor imperative de competenţă materială funcţională prevăzute de art. 1 pct. 1, raportat la art. 2 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce determină nulitatea sentinţei, conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
Aceeaşi concluzie se extinde şi asupra modului de rezolvare a celorlalte capete de cerere, de drept comun şi de competenţa judecătoriei în primă instanţă, păstrate nelegal spre soluţionare, de tribunal, prin disjungere.
Pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelul în limita motivului de ordine publică invocat din oficiu şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a anulat sentinţa cu trimiterea cauzei către instanţa competentă, respectiv Judecătoria Botoşani.
Note: 1. A se vedea, în acelaşi sens:
a) I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6443 din 18 noiembrie 2004, , în cuprinsul căreia s-a stabilit că acţiunea în nulitatea contractului prin care s-a vândut imobilul aflat în posesia reclamantului, chiriaş, terţ faţă de contract, este personală şi neevaluabilă în bani, competenţa materială de soluţionare revenind judecătoriei, în temeiul art. 1 alin. (1) C. proc. civ.;
b) I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3149 din 20 aprilie 2005, ., prin care s-a arătat că decizia sau dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a acţiunii în nulitate promovate de reclamant, care invocă un drept propriu asupra aceluiaşi imobil,
aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se găseşte nemişcătorul, potrivit art. 1 şi art. 13 C. proc. civ.;
c) I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4108 din 18 mai 2005, , prin care s-a menţionat că, în măsura în care justifică interes şi un drept propriu, terţele persoane pot contesta deciziile/dispoziţiile emise în favoarea persoanelor îndreptăţite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor, anume în procedura reglementată prin Codul de procedură civilă, iar, potrivit procedurii de drept comun, acţiunile în constatarea nulităţii unui act civil sunt date, ca regulă generală, în competenţa materială a judecătoriilor;
d) C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, sentinţa nr. 31 din 21 iunie 2006, irevocabilă prin nerecurare, în C.P.J.Civ.C.A. Bucureşti 2006, p. 407, reţinându-se că, din modul de formulare a cererii de chemare în judecată, dar şi din temeiul juridic expres indicat de reclamantă, art. 960 şi art. 966 C. civ., rezultă natura juridică a cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, respectiv o acţiune în constatarea nulităţii absolute întemeiată pe dreptul comun (dolul şi nulitatea obligaţiei fondată pe o cauză falsă).
Instanţele sunt obligate să respecte principiul disponibilităţii şi să se considere învestite în circumstanţele concrete ale cauzei, determinate de obiectul şi temeiul juridic expres formulat de părţi. Diferenţa de temei juridic dintre acţiunea în constatarea nulităţii întemeiate pe dreptul comun şi acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 este evidentă, ceea ce înseamnă că trebuie respectat cadrul legal de învestire şi, în consecinţă, respectarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei.
De asemenea, chiar dacă s-ar reţine că reclamanta a formulat o acţiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, fiind un terţ, nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 26 din lege şi, în consecinţă, tot judecătoria este competentă să soluţioneze cauza.
2. A se vedea, în sens contrar, cu privire la lipsa calităţii procesuale active a chiriaşului imobilului de a cere anularea deciziei/dispoziţiei prin care deţinătorul bunului a decis, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea bunului către proprietarul deposedat în mod abuziv de către stat, I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6990 din 10 decembrie 2004, .
3. A se vedea şi Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 (M. Of. nr. 830 din 10 decembrie 2008), prin care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în dosarul nr. 75/2007, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare. A se vedea speţa nr. 140.
| ← Dispoziţie a primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001.... | Cerere în anularea contractului de vânzare-cumpărare... → |
|---|
