Cerere de asigurare dovezi formulată în contradictoriu cu Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului
| Comentarii |
|
O.G. nr. 94/1999, art. 1
H.G. nr. 868/2003 Decretul nr. 31/1954, art. 25, art. 26, art. 27 C. proc. civ., art. 41 alin. (1)
M.A.E. exercită prerogativele Agentului guvernamental în numele Guvernului României. Cu alte cuvinte nici măcar M.A.E. nu putea sta în proces în nume propriu, ci doar în calitate de mandant al Guvernului României.
în cadrul M.A.E., funcţionează o substructură numită agent guvernamental, dar care nu are personalitate juridică, respectiv nu are aptitudinea de a fi titular de drepturi şi obligaţii, ceea ce este echivalent cu lipsa capacităţii de folosinţă.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 63R din 26 ianuarie 2011 (nepublicată)
Prin încheierea din 13.01.2011 pronunţată în dosarul nr. 52729 din 3 din 2010 al Tribunalului Bucureşti Secţia a IlI-a Civilă, s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă al Agentului Guvernamental şi pe cale de consecinţă s-a anulat cererea formulată de reclamanţii C.C.C. şi T.C.D. având ca obiect asigurare de dovezi pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Agentului Guvernamental.
Pentru a dispune în acest sens, în sinteză s-a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Potrivit art. 6 din H.G. nr. 100/2004 Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului funcţionează în cadrul MAE cu rang de subsecretar de stat subordonat ministerului afacerilor externe. Prerogativele Agentului Guvernamental sunt reglementate prin O.G. nr. 94 din 1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei, aprobate prin Legea nr. 87 din 2001, precum şi prin H.G. nr. 868 din 2003 privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 94/1999 prerogativele Agentului guvernamental se exercită în numele Guvernul român de către Ministerul Afacerilor Externe, dispoziţii care sunt reluate şi în H.G. nr. 868/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând aceste dispoziţii instanţa a constatat că Agentul guvernamental este o structură creată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, fară personalitate juridică, situaţie în care nu are capacitatea procesuală de folosinţă pentru a putea sta în judecată în calitate de pârât, în speţă fiind incidente art. 41 alin. (1) C. proc. civ., care interpretat per a contrario, arată că nu poate fi parte în procesul civil persoana care nu are capacitatea procesuală de folosinţă.
împotriva încheierii au formulat recurs la 17.01.2011 reclamanţii C.C.C. şi T.C.D..
La 20.01.2011 reclamanţi depun o completare a cererii de recurs.
Cu privire la cererea completatoare de recurs, potrivit art. 7 din O.G. nr. 94/1999 termenul de recurs este de 48 ore de la pronunţare.
Pronunţarea a avut loc la 13.01.2011, iar cererea completatoare s-a depus la 20.01.2011, deci cu mult peste acest termen motiv pentru care în baza art. 103 C. proc. civ., s-a dispus decăderea din dreptul de completare a cererii de recurs.
In motivarea recursului depus în termen s-au susţinut, în sinteză, următoarele:
în cauză apărarea a făcut pârâta Ministerul Afacerilor Externe, care a depus întâmpinare, prin care a reuşit să împiedice administrarea mijlocului de probă solicitat.
Ministerul Afacerilor Externe a invocat cu rea credinţă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Agentului guvernamental deoarece calitatea de pârât o avea Ministerul Afacerilor Externe, fapt ce rezultă din citaţiile întocmite de către instanţă.
Este adevărat că Agentul guvernamental nu justifică calitatea procesual pasivă, pârât fiind Ministerul Afacerilor Externe.
Recurenţii au mai arătat că prin modul în care s-au făcut apărările cu ocazia dezbaterii pe fond a invocat elemente străine de obiectul judecăţii ce se află la CEDO.
S-a mai susţinut că ar exista o oarecare conivenţă între puterile statului dovada fiind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei care a făcut imposibilă cercetarea în fond a pretenţiei.
De asemenea, s-a susţinut că prin cererea introductivă s-a stabilit cadrul procesual cu Statul Român prin M.A.E. şi cu toate acestea fără temei instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Agentului Guvernamental, excepţia fiind invocată chiar de către M.A.E.
Recursul a fost considerat nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 112 pct. 1 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor.
Părţi într-un proces civil sunt reclamanta şi pârâţii.
Examinând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi se constată că abia la fila 3 a cererii de recurs se menţionează de către reclamanţi faptul că se depun un exemplar al cererii de chemare în judecată pentru Agentul Guvernamental al României.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată în afară de reclamanţi şi de Agentul Guvernamental nu rezultă altă parte.
Din întâmpinarea depusă de M.A.E. la 18.01.2011 rezultă că aceasta a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Agentului Guvernamental, iar din încheierea recurată rezultă că reclamanţii au primit întâmpinarea şi nu au solicitat termen pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi nici nu au înţeles să-şi întregească sau să-şi precizeze cererea de chemare în judecată.
Rezultă deci că în proces au figurat ca părţi reclamanţii recurenţi şi intimatul pârât Agentul Guvernamental.
Susţinerile reclamanţilor potrivit cu care M.A.E. ar fi fost pârâtul chemat în cauză pentru ca acesta a depus întâmpinare şi pentru că s-ar fi făcut citaţiile pe numele acestuia nu pot fi primite, deoarece cadrul procesual se stabileşte de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi nu prin citaţii întocmite de funcţionarii instanţei sau prin întâmpinarea depusă de o persoană juridică care nu a fost chemată în judecată.
De altfel, textul art. 1 din O.G. nr. 94/1998 este deosebit de clar. în acesta se arată că M.A.E. exercită prerogativele Agentului guvernamental în numele Guvernului României. Cu alte cuvinte nici măcar M.A.E. nu putea sta în proces în nume propriu, ci doar în calitate de mandant al Guvernului României.
Tot în art. 1 din O.G. nr. 94/1999 se precizează că, în cadrul M.A.E., funcţionează o substructură numită agent guvernamental, dar care nu are personalitate juridică, respectiv nu are aptitudinea de a fi titular de drepturi şi obligaţii, ceea ce este echivalent cu lipsa capacităţii de folosinţă.
Rezultă deci că, în mod corect instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. în cazul Agentului guvernamental deoarece acesta nu este persoană juridică, deoarece nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 25 - 27 din Decretul nr. 31/1954[1* cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
1. Potrivit art. 55 alin. (3) N. C. proc. civ. lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.
2. Asigurarea probelor a primit în Noul Cod de procedură civilă o reglementare similară celei actuale în art. 353 - art. 359, existând doar unele mici diferenţe. Una dintre ele vizează regimul căilor de atac cărora le este supusă încheierea prin care se admite sau se respinge cererea de asigurare a probelor, art. 355 N. C. proc. civ. nemaifăcând distincţie între ipoteza asigurării de dovezi pe cale principală sau cea pe cale incidentală, ci între soluţia cuprinsă în încheiere. Astfel, încheierea de admitere a cererii de asigurare a probelor este executorie şi nu este supusă niciunei căi de atac, în timp ce încheierea de respingere este supusă apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, respectiv de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Spre deosebire însă de actuala reglementare în care nu se precizează regimul juridic al încheierii prin care instanţa consemnează rezultatul administrării probelor, fiind incidente astfel regulile din materia necontencioasă, art. 356 alin. (2) N. C. proc. civ. prevede că încheierea prin care se constată administrarea probelor nu este supusă niciunei căi de atac.
[1 Abrogat prin art. 230 lit. n) din Legea nr. 71/2011.
Capitolul V Competenţa materială
| ← Exercitarea unei căi de atac de către Ministerul Public în... | Revizuire. Contrarietate de hotărâri. Hotărâri pronunţate... → |
|---|
