Constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară. Acţiune introdusă de fiica proprietarilor. Dreptul la domiciliul. Lipsa calităţii procesuale active
| Comentarii |
|
Decretul nr. 31/1954, art. 13, art. 54
Având în vedere ca în structura interesului întră concomitent trei caracteristici - calitatea interesului de a fi personal şi direct, legitim şi juridic, născut şi actual - şi că problema calităţii procesuale active se suprapune dreptului subiectiv civil al reclamantului, Curtea apreciază că într-o acţiune cum este cea de faţă, reclamantul trebuie să afirme un interes personal şi direct pentru a i se recunoaşte dreptul la acţiune.
Aceasta pentru că interesul personal şi direct corespunde unui drept subiectiv al cărui titular este reclamantul - dreptul la domiciliu, drept pe care acesta tinde să-l proteguiască prin acţiunea în nulitate, privită prin prisma efectelor pe care le produce.
Aşadar, pentru a avea calitate, trebuie evaluat dacă reclamanta primeşte, ca beneficiu al acestei acţiuni, protecţia dreptului său legal la domiciliu, drept pretins nelegal afectat prin executarea silită a unei garanţii al cărei obiect este imobilul.
Valorificarea ipotecii constituite prin contractul de garanţie imobiliară de către A.V.A.S. şi pierderea, pe cale de consecinţă a eventualelor drepturi locative ale reclamantei legate de acest imobil, nu echivalează suprimării dreptului acesteia la domiciliu.
De aceea, în măsura în care dreptul afirmat (dreptul ia domiciliu) nu are vocaţia a fi protejat prin acţiunea în constatarea nulităţii contractului de garanţie imobiliară promovata în acest dosar, rezultă că acţiunea nu răspunde interesului declarat al reclamantei şi, pe cale de consecinţă, aceasta nu are calitatea procesuala activă a intentării acestei acţiuni.
C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., sent. nr. 168 din 16 octombrie 2008 (nepublicată)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială la 05.03.2008, reclamanta
C.A.N. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, T.N. şi T.A., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 41229 din 24.10.2004 de fostul notariat de Stat Sector 3 şi înscris în Registrul de transcripţiuni inscrip-ţiuni cu nr. 18789 din 25.10.1995, contract încheiat între pârâţii T. şi
B.A. SA şi, subsecvent, să se anuleze toate actele cu caracter subsecvent contractului de garanţie imobiliară şi să se dispună radierea inscripţiei ipotecare înscrise în registrul de publicitate imobiliară, cu cheltuieli de judecată.
în fapt, reclamanta a arătat că domiciliul său de drept comun este înregistrat la adresa din Bucureşti, str., în imobilul proprietatea părinţilor săi, C.P. şi C.I.
Se arată că potrivit art. 13 şi 54 din Decretul nr. 31 din 1954 reclamanta are un drept personal nepatrimonial la domiciliu asupra imobilului identificat la adresa de mai sus şi că, în măsura în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a pornit executarea silită a ipotecii inscripţionate cu privire la acest imobil, îşi vede afectat dreptul la domiciliu, de unde rezultă şi interesul său legitim şi personal în promovarea acţiunii de faţă.
Cât priveşte motivele de nulitate asupra contractului de garanţie reală imobiliară, reclamanta a arătat următoarele:
La 24.10.1994 pârâţii T.N. şi T.A. au încheiat cu B.A. SA un contract de deschidere de linie de credit în numele societăţii comerciale T.I.S.R.L., contract garantat cu ipoteca asupra imobilului situat în Bucureşti.
Ulterior, la 25.11.1997, pârâţii T.N. şi T.A. au vândut către C.P. şi
C.I. apartamentul potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 4142, prilej cu care s-a arătat că imobilul nu este grevat de nici o sarcină reală iar părţile au renunţat la verificarea registrelor de publicitate.
întrucât B.A. SA a intrat în procedura falimentului iar creanţele sale au fost preluate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului potrivit contractului de cesiune nr. 727251 din 17.12.1999, trecând la executarea garanţiei imobiliare pentru plata creditului, proprietarii ulteriori ai imobilului au aflat despre existenţa ipotecii.
împotriva acestei acţiuni a formulat întâmpinare pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicitând, respingerea acţiunii în baza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, şi, subsidiar, respingerea acţiunii în fond ca neîntemeiată.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei asupra căreia instanţa a luat cuvântul părţilor în şedinţa din 16.10.2008, susţinerile din întâmpinare ale pârâtei sunt următoarele:
Reclamanta nu deţine nici un drept de proprietate asupra imobilului, astfel că în mod neîntemeiat se prevalează de dreptul său la domiciliu care ar fi suprimat dacă A.V.A.S. ar valorifica ipoteca prin scoaterea imobilului la vânzare prin licitaţie.
Se arată că prin procedura executării silite A.V.A.S. nu suprimă dreptul reclamantei la domiciliu, care este un drept profund personal, dar şi că reclamanta îşi poate stabili domiciliul oriunde în România, ba chiar îşi poate menţine domiciliul la adresa imobilului părinţilor săi.
Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale active ridicata de către parata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, excepţia pe care o examinează prioritar, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1)
C. proc. civ., ca excepţie de fond, absoluta şi peremptorie, Curtea arata următoarele:
Regimul procesual al acţiunii în nulitate absoluta generează calea acţiunii injustiţie, data fiind gravitatea încălcării unei norme cu caracter imperativ şi care depăşeşte, de cele mai multe ori, sfera simplului interes privat, oricărei persoane care are un interes a obţine declararea nulităţii actului în raport cu consecinţele pe care nulitatea le-ar atrage.
întrucât, în mod clasic, calitatea procesuala şi interesul sunt doua condiţii ale acţiunii, distincte şi consecutive, iar calitatea precede analizei interesului, Curtea distinge ca cele doua condiţii nu-si contopesc identitatea şi de aceea, apreciază ca problema calităţii părţilor în judecata îşi păstrează individualitatea.
Pe de alta parte, având în vedere ca în structura interesului intra concomitent trei caracteristici - calitatea interesului de a fi personal şi direct, legitim şi juridic, născut şi actual - şi ca problema calităţii procesuale active se suprapune dreptului subiectiv civil al reclamantului, Curtea apreciază ca intr-o acţiune cum este cea de fata, reclamantul trebuie sa afirme un interes personal şi direct pentru a i se recunoaşte dreptul la acţiune.
Aceasta pentru ca interesul personal şi direct corespunde unui drept subiectiv al cărui titular este reclamantul, drept pe care acesta tinde sa-1 proteguiască prin acţiunea în nulitate, privita prin prisma efectelor pe care le produce.
Aşadar, pentru a avea calitate, trebuie evaluat daca d-na C.A.N. primeşte, ca beneficiu al acestei acţiuni, protecţia dreptului sau legal la domiciliu, drept pretins nelegal afectat prin executarea silita a unei garanţii al cărei obiect este imobilul situat în Bucureşti, unde îşi are înregistrat domiciliul în acte.
Sau, altfel spus, trebuie evaluat daca menţinerea ipotecii şi implicit posibilitatea valorificării sale atinge nelegal şi irevocabil dreptul reclamantei la stabilirea domiciliului în casa părinţiilor săi, titularii dreptului de proprietate ai imobilului.
Placând de la dispoziţiile art. 13 şi art. 54 din Decretul nr. 31/1954, la care chiar d-na C.A.N. face referire, Curtea arata ca acestea lămuresc conceptul de domiciliu şi drept general al persoanei de a cere protecţia acestui drept.
Pe de alta parte, art. 13 al actului normativ arătat este fundamentat pe principiul realităţii, arătând ca domiciliul persoanei este acolo unde aceasta îşi are locuinţa statornica şi principala. Aşadar, domiciliul nu este un element prexif şi intangibil pe care legea sa-1 predetermine, ci este o variabila în existenta unei persoanei care presupune ca domiciliul este determinat ca fiind acolo unde o persoana locuieşte şi trăieşte în mod obişnuit.
întrucât dreptul la domiciliu trebuie privit ca reflexie a dreptului persoanei la a circulaţie şi stabilire, statul recunoaşte doar dreptul unei persoane la domiciliu, fără însă a predetermina persoanei o alta obligaţie decât aceea de a declara domiciliul în fata autorităţilor, după alegerea liberala a acestuia.
în această situaţie, dreptul de proprietate asupra locuinţei nu poate fi privit ca determinant în ce priveşte dreptul la domiciliu.
Faptul ca proprietatea imobilului de domiciliu se poate strămuta (voluntar sau silit) în circuitul civil de la un titular la altul, determinând şi în fapt o schimbare corespunzătoare a locuinţei statornice şi principale a transmiţătorului bunului imobil sau a membrilor săi de familie nu poate constitui o limitare şi o lipsire de protecţie a dreptului la domiciliu.
Locuinţa este distincta de proprietate, iar faptul ca lipsirea de proprietate, în special în procedura de executare silita imobiliara, ar putea avea ca efect lipsirea unei persoane de dreptul de a locui în imobilul supus vânzării silite, cum ar putea fi cazul reclamantei, nu înseamnă o încălcare a dreptului la domiciliu pentru care statul are o obligaţie de protecţie, deoarece domiciliul acesteia „ii va urma” în noua sa locuinţa.
Prin urmare, valorificarea ipotecii constituite prin contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 41229 din 24.10.2004 de fostul Notariat de Stat Sector 3 prin vânzarea silită a imobilului din Bucureşti, str. N., sector 3 de către A.V.A.S. şi pierderea, pe cale de consecinţa a eventualelor drepturi locative ale reclamantei legata de acest imobil nu echivalează suprimării dreptului acesteia la domiciliu.
Şi astfel, în măsura în care acţiunea promovată nu are în sine efectul ca, prin anularea contractului de ipoteca să ducă la recunoaşterea dreptului pretins afectat, reclamanta nu poate să se prevaleze de un interes direct şi personal de natură să protejeze eficace dreptul la domiciliu al cărei titular este şi pe care îl pretinde afectat nelegitim prin existenţa actului contestat.
De aceea, în măsura în care dreptul afirmat (dreptul la domiciliu) nu are vocaţia a fi protejat prin acţiunea promovata în acest dosar, rezultă că acţiunea nu răspunde interesului declarat al reclamantei şi, pe cale de consecinţă, aceasta nu are calitatea procesuală activă a intentării acestei acţiuni.
Pentru considerentele arătate, Curtea va admite excepţia ridicată în apărare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi, dat fiind efectul absolut şi dirimant al excepţii, va respinge acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active.
| ← Anularea hotărârii arbitrale. Lipsa calităţii procesuale... | Contestaţie în anulare pentru omisiunea citării. Transmiterea... → |
|---|
