Mărfuri confiscate abuziv de către stat. Acţiune în despăgubire întemeiată pe Legea nr. 221/2009. Caracter civil

Comentarii

0

O.U.G. nr. 214/1999, art. 7 alin. (1) Legea nr. 221/2009, art. 5 alin. (1)

Curtea apreciază că litigiul are natură civilă, deoarece acţiunea nu se fundamentează pe raporturi juridice comerciale, Intre comercianţi, ci pe preluarea abuzivă de către stat, fără titlu valabil, a mărfurilor firmei L.D.C., care a aparţinut autorului reclamantului, obligaţia statului de a restitui bunurile confiscate persoanelor care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, în natură sau prin echivalent, având natură civilă, nu comercială.

C.A Bucureşti, s. a Vl-a com.m, sent. nr. 11 din 21 ianuarie 2010 (irevocabilă - nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 4215 din 14.05.2009, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială, iar competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Ş.I.M. şi pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reţinut că a fost sesizată cu o cerere prin care reclamantul Ş.I.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a se constata că mărfurile firmei L.D.C. din Brăila au fost preluate abuziv, fără titlu, de către pârât, la data de 17.12.1949, pentru a se constata nulitatea absolută a actului de vânzare încheiat la data de 17.12.1949 între Statul Român, prin magazinul de stat Tractorul şi firma L.D.C. din Brăila, pentru a fi obligat pârâtul să achite suma de 310.156,39 lei, cu titlu de despăgubiri băneşti, reprezentând contravaloarea actualizată a mărfurilor confiscate în mod abuziv tatălui reclamantului, Ş.H., de către organele puterii de stat din oraşul Brăila şi pentru a fi obligat pârâtul să achite suma de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul

M în prezent, secţia a Vl-a civilă.

cauzat prin preluarea abuzivă şi lipsirea de aceste bunuri pe o perioadă de 60 de ani.

Judecătoria a apreciat că litigiul are o cauză unică, reprezentată de contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerţ aparţinând firmei L.D.C., care generează pretenţiile formulate în cuprinsul celorlalte capete de cerere deduse judecăţii.

Aşa fiind, evocând prevederile art. 4 şi 56 C. com., Judecătoria a apreciat că soluţionarea în primă instanţă a litigiului este de competenţa tribunalului, deoarece valoarea pretenţiilor depăşeşte suma de 100.000 lei.

La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 12142 din 29.10.2009 a admis excepţia de necompetenţă materială, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a constatat că prin dec. nr. 292 din 09.11.2000 Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a acordat autorului reclamantului, Ş.

H., calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.

De asemenea, a constatat că în temeiul acestei decizii şi al art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, reclamantul a promovat acţiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Tribunalul a evocat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, dar şi cele ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/1999 şi, luând în considerare obiectul cauzei şi temeiul de drept pe care reclamantul îl invocă, a apreciat că litigiul este de natură civilă, deoarece acţiunea nu se fundamentează pe raporturi juridice comerciale, între comercianţi, ci pe preluarea abuzivă de către stat, fără titlu valabil, a mărfurilor firmei L.D.C., care a aparţinut autorului reclamantului. Totodată, a avut în vedere că nici una dintre părţi nu are calitatea de comerciant, dar şi că obligaţia statului de a restitui bunurile confiscate persoanelor care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, în natură sau prin echivalent, are natură civilă, nu comercială.

Având în vedere considerentele expuse mai sus. şi valoarea pretenţiilor, Tribunalul a apreciat că litigiul are natură civilă şi, văzând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare revine Judecătoriei, motiv pentru care, în temeiul art. 158 şi art. 159 alin. (2) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti (în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul pârâtului). Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti, pentru a hotărî asupra acestuia. Sesizată legal cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 21 C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele: Instanţa a fost sesizată cu cererea prin care prin care reclamantul Ş.I. M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a se constata că mărfurile firmei L.D.C. din Brăila au fost preluate abuziv, fară titlu, de către pârât, la data de 17.12.1949, pentru a se constata nulitatea absolută a actului de vânzare încheiat la data de 17.12.1949 între Statul Român, prin magazinul de stat Tractorul şi firma L.D.C. din Brăila, pentru a fi obligat pârâtul să achite suma de 310.156,39 lei, cu titlu de despăgubiri băneşti, reprezentând contravaloarea actualizată a mărfurilor confiscate în mod abuziv tatălui reclamantului, Ş. H., de către organele puterii de stat din oraşul Brăila şi pentru a fi obligat pârâtul să achite suma de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat prin preluarea abuzivă şi lipsirea de aceste bunuri pe o perioadă de 60 de ani.

Competenţa jurisdicţiei comerciale nu intervine în mod automat în considerarea cauzei unice a litigiului, reprezentată de contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerţ aparţinând firmei L.D.C., ci doar atunci când comercianţii săvârşesc fapte de comerţ (obiective, subiective sau unilaterale).

în speţă, nu numai că nici una dintre părţi nu are calitatea de comerciant şi nu se pune problema săvârşirii unor fapte de comerţ obiective, deoarece faptele reclamate nu se pot încadra în categoria celor prevăzute de art. 3 C. com., nu subzistă nici săvârşirea unor fapte de comerţ subiective, deoarece art. 4 C. com. instituie o prezumţie de comer-cialitate pentru „celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă” şi, bineînţeles, nu se poate reţine nici existenţa unei fapte de comerţ unilaterale, în sensul art. 56 C. com.

într-adevăr, după cum judicios a reţinut Tribunalul, prin dec. nr. 292 din 09.11.2000 Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a acordat autorului reclamantului, Ş.H., calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi, în temeiul acestei decizii şi al art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, reclamantul a promovat acţiunea care formează obiect al prezentului dosar.

Aşa fiind, în considerarea obiectul cauzei şi a temeiului de drept invocat, Curtea apreciază că litigiul are natură civilă, deoarece acţiunea nu se fundamentează pe raporturi juridice comerciale, între comercianţi, ci pe preluarea abuzivă de către stat, fără titlu valabil, a mărfurilor firmei L.D.C., care a aparţinut autorului reclamantului, obligaţia statului de a restitui bunurile confiscate persoanelor care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, în natură sau prin echivalent, având natură civilă, nu comercială.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat că litigiul este de natură civilă şi cum valoarea sa nu depăşeşte suma de

500.000 lei, care ar fi atras competenţa tribunalului, constată că, potrivit plenitudinii de competenţe conferite prin dispoziţiile art. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei.

Ca urmare, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea a stabilit, în temeiul art. 22 alin. (2) şi 5 C. proc. civ., competenţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul pârâtului, pentru soluţionarea cauzei.

Comentariu:

Pentru o soluţie de principiu cu privire la acţiunile întemeiate pe Legea nr. 221/2009 a se vedea C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 182 din 11 februarie 2010[1l

Codul Comercial a fost abrogat de art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011, cu excepţia dispoziţiilor art. 46-55, 57, 58 şi 907-935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesionişti, care se abrogă la data intrării în vigoare a Noului cod de Procedură Civilă, precum şi a cărţii a Il-a «Despre comerţul maritim şi despre navigaţie», precum şi a dispoziţiilor art. 948, 953, art. 954 alin. (1) şi art. 955, care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim. Prin urmare, unele dispoziţii speciale cu privire la mijloacele de probă din Codul Comercial rămân în vigoare dar vor fi aplicabile numai în raporturile dintre profesionişti.

Articolul 3 N. C. civ. prevede că dispoziţiile Codului civil se aplică şi raporturilor dintre profesionişti. Descrierea noţiunii de „profesionist” este realizată prin definirea noţiunii de „exploatare a unei întreprinderi”. Astfel, toţi cei care exploatează o întreprindere sunt profesionişti iar exploatarea unei întreprinderi constituie exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. Prin art. 8 din Legea nr. 71/2011 se include în sfera noţiunii de profesionist a categoriilor de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data

[1] în codul de procedură civilă adnotat, p. 38 pct. 73.

intrării în vigoare a Codului civil. Prin urmare, noţiunea de comerciant devine o specie a profesioniştilor, această din urmă categorie nefiind limitată la comercianţi, ci include, spre exemplu, profesiile liberale.

Potrivit art. 225 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 secţiile comerciale existente la data intrării în vigoare a Codului civil în cadrul tribunalelor şi curţilor de apel se vor reorganiza ca secţii civile ori, după caz, vor fi unificate cu secţiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei. Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654 din 31 august 2011 s-a dispus reorganizarea secţiilor comerciale ale tribunalelor şi curţilor de apel. Astfel, Secţiile V şi VI Comerciale ale Curţii de Apel Bucureşti au devenit Secţiile V şi VI Civile. Prin Hotărârea nr. 750 din 27 septembrie 2011 a Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotărât înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor reorganizate care să soluţioneze litigii între profesionişti, cele privind societăţile comerciale, în materie de concurenţă neloială, a registrului comerţului etc.

Sub aspect procesual, art. 2 pct. 1 lit. a) a fost abrogat de către Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Prin urmare, până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă cererile evaluabile în bani cu o valoare de până la suma de 500.000 RON vor fi judecate de către judecătorii, iar cererile care depăşesc această valoare vor fi judecate de către tribunale, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti. De asemenea, cererile neevaluabile în bani în raporturile dintre profesionişti vor fi judecate, în principiu, de către judecătorie cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii derogatorii (spre exemplu, dispoziţiile în materia societăţilor comerciale)

Cu privire la aplicarea în timp, art. 223 din Legea nr. 71/2011 prevede că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. Prin urmare, dispoziţiile expuse la nota V vor fi aplicabile cererilor de chemare în judecată înregistrate după data de 1 octombrie 2011.

Până la intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, în cazul în care competenţa în primă instanţă pentru judecarea unui litigiu între profesionişti aparţine tribunalului, va fi judecat de către una dintre secţiile reorganizate, în cadrul completelor specializate, acolo unde există. în cazul în care litigiul este de fapt între neprofesionişti, instanţa va putea dispune transpunerea cauzei, în temeiul art. 99 alin (2) din Regulamentul de Ordine Interioară11.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: