Ordonanţă de plată. Cerere de obligare la plata debitului principal şi la plata penalităţilor. Existenţa unui singur capăt de cerere. Determinarea competenţei materiale

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a), art. 17 O.U.G. nr. 119/2007 art. 5 alin. (1)

Dacă se formulează un capăt de cerere principal şi unul sau mai multe accesorii, valoarea capătului principal este cea care determină competenţa, iar nu suma valorii tuturor capetelor de cerere.

Chiar dacă suma pentru care se solicită emiterea ordonanţei este compusă dintr-un debit principal şi un accesoriu al acestuia, cererea nu îmbracă, pe plan procesual, forma unei acţiuni cu un capăt de cerere principal şi unul accesoriu. Mai mult decât atât, de principiu, cererile accesorii sunt cele a căror soluţionare depinde de soluţia ce se dă cererii principale; în speţă, însă, penalităţile de întârziere nu depind de debitul principal, deoarece, dacă instanţa va constata că debitul principal este datorat, aceasta nu implică, în mod automat, aceeaşi soluţie şi pentru penalităţi; vor trebui examinate valabilitatea şi incidenţa clauzei penale.

C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., sent. nr. 115 din 1 septembrie 2011 (nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 4071 din 28.03.2011, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, s. civ. a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea S.C.M. T. SRL şi pe debitoarea SC T.S.P.P. SRL în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a reţinut că a fost sesizată cu o cerere prin care creditoarea S.C.M. T. SRL a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată, prin care debitoarea SC T.S.P.P. SRL să fie somată să-i achite sumele de 79.161,04 lei, reprezentând valoarea rămasă neachitată pentru facturile emise în perioada

111 Pentru soluţia potrivit noului Cod de procedură civilă, a se vedea hotărârea nr. 50 - Curtea de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, dec. nr. 436 din 1 martie 2011.

30.04.2010-31.10.2010 şi 40.547,75 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere.

A evocat dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 şi pe cele ale art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi a apreciat că atât timp cât valoarea obiectului cererii depăşeşte 100.000 lei, competenţa soluţionării cererii revine Tribunalului. în acest context, Judecătoria a notat că penalităţile de întârziere vizează un interval de timp premergător introducerii cererii, sunt certe, sub aspectul indicării, aşa că fac parte integrantă din obiectul cererii şi determină competenţa primei instanţe.

în considerarea acestor argumente, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La rândul său, prin sentinţa comercială nr. 8421 din 23.06.2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a citat dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi a reţinut că delimitarea competenţei primei instanţe se face în funcţie de criteriul valoric al obiectului litigiului şi, astfel, a reţinut că valoarea obiectului litigiului se stabileşte în raport de capătul principal de cerere, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.

Tribunalul a mai apreciat că o asemenea concluzie este justificată de conţinutul art. 17 C. proc. civ., care, consacrând o prorogare legală de competenţă, derogă de la regulile referitoare la normele generale privind competenţa.

Aşa fiind, a constatat că cererea are un capăt principal, respectiv pretenţii de 79.161,04 lei şi un capăt accesoriu, care vizează penalităţile în sumă de 40.547,65 lei, aşa încât, cum valoarea capătului principal de cerere se situează sub suma de 100.000 lei, Tribunalul, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

în consecinţă, în temeiul art. 20 şi urm. C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în aplicarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Sesizată legal cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 21 C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele:

Instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri prin care creditoarea S.C.M. T. SRL a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată, prin care debitoarea SC T.S.P.P. SRL să fie somată să-i achite sumele de 79.161,04 lei, reprezentând valoarea rămasă neachitată pentru facturile emise în perioada 30.04.2010-31.10.2010 şi 40.547,75 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere.

Delimitarea competenţei de primă instanţă a tribunalului de cea a judecătoriei se face în speţă după criteriul valorii obiectului litigiului.

în esenţă, pentru a stabili valoarea litigiului, Judecătoria a procedat la însumarea pretenţiilor deduse judecăţii, iar rezultatul a depăşit suma de 100.000 lei; Tribunalul, în schimb, a apreciat că cererea are un capăt principal, respectiv pretenţii de 79.161,04 lei şi un capăt accesoriu, care vizează penalităţile în sumă de 40.547,65 lei.

Curtea constată că însumarea, ca modalitate de calcul al valorii litigiului, se poate utiliza numai atunci când sunt formulate mai multe capete principale de cerere, fară să existe unele accesorii.

Aceasta, deoarece potrivit art. 17 C. proc. civ., „cererile accesorii şi cele incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală”.

Rezultă că dacă se formulează un capăt de cerere principal şi unul sau mai multe accesorii, valoarea capătului principal este cea care determină competenţa, iar nu suma valorii tuturor capetelor de cerere.

însă, nu această situaţie se regăseşte în speţă, deoarece cererea creditoarei are un caracter unitar; ea nu are două capete de cerere, aşa cum a apreciat Tribunalul, ci unul singur, prin care creditoarea urmăreşte emiterea unei ordonanţe de plată.

Chiar dacă suma pentru care se solicită emiterea ordonanţei este compusă dintr-un debit principal şi un accesoriu al acestuia, cererea nu îmbracă, pe plan procesual, forma unei acţiuni cu un capăt de cerere principal şi unul accesoriu. Mai mult decât atât, de principiu, cererile accesorii sunt cele a căror soluţionare depinde de soluţia ce se dă cererii principale; în speţă, însă, penalităţile de întârziere nu depind de debitul principal, deoarece, dacă instanţa va constata că debitul principal este datorat, aceasta nu implică, în mod automat, aceeaşi soluţie şi pentru penalităţi; vor trebui examinate valabilitatea şi incidenţa clauzei penale.

în concluzie, Curtea reţine că cererea creditoarei nu are un capăt principal de cerere şi unul accesoriu, astfel încât valoarea sa urmează să se calculeze prin însumarea celor două pretenţii disputate.

Rezultă că valoarea cererii se situează peste pragul de 100.000 lei. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a), tribunalele judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

Aşa fiind, cum litigiul este evaluabil în bani, iar valoarea sa se situează peste pragul de 100.000 lei, Curtea constată că, în aplicarea textelor de lege menţionate mai sus, competenţa de soluţionare revine Tribunalului.

Ca urmare, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea a stabilit, în temeiul art. 22 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., competenţa Tribunalului Bucureşti, pentru soluţionarea cauzei.

Comentariu:

Până la elaborarea prezentei lucrări nu a fost declarată calea de atac a recursului împotriva hotărârii expuse mai sus.

Articolul 2 pct. 1 lit. a) a fost abrogat de către Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil. Prin urmare, până la intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă cererile evaluabile în bani cu o valoare de până la suma de

500.000 RON vor fi judecate de către judecătorii, iar cererile care depăşesc această valoare vor fi judecate de către tribunale, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti. De asemenea, cererile neevaluabile în bani în raporturile dintre profesionişti vor fi judecate, în principiu, de către judecătorie cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii derogatorii.

Cu privire la aplicarea în timp, art. 223 din Legea nr. 71/2011 prevede că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. Prin urmare, dispoziţiile expuse la nota II vor fi aplicabile cererilor de chemare în judecată înregistrate după data de 1 octombrie 2011.

După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, având în vedere art. 92 pct. 1 lit. 1) coroborat cu art. 93 pct. 1, judecătoria va judeca în primă instanţă orice cerere evaluabilă în bani de până la

100.000 RON, iar tribunalul pe cele care depăşesc acest cuantum. Se păstrează acelaşi principiu, fiind indiferentă calitatea părţilor de profesionişti sau neprofesionişti.

Soluţia redată este în consonanţă cu opinia doctrinară şi jurispru-denţială majoritară, conform căreia dacă se solicită dobânzi, fructe sau alte asemenea venituri accesorii pe un interval de timp premergător sesizării instanţei, fiind vorba de sume certe şi exigibile, ele intră în determinarea obiectului cererii, prin urmare influenţează competenţa.11 Art. 96 alin. (2) N. C. proc. civ. astfel cum va fi modificat prin LPA(:1 prevede că pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile penalităţile, cheltuielile sau alte asemenea, indiferent de data scadenţei şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii. Remarcăm aşadar o modificare faţă de varianta iniţial publicată în Monitorul Oficial a noului Cod de procedură civilă care excludea de la stabilirea valorii numai dobânzile şi penalităţile ajunse la scadenţă în cursul judecăţii. în concluzie, dacă modificările din LPA vor fi adoptate în forma actuală, penalităţile şi dobânzile nu vor fi avute în vedere de către instanţă pentru stabilirea competenţei potrivit criteriului valoric.

Pentru explicaţii cu privire la procedura ordonanţei de plată în noul Cod de procedură civilă, a se vedea Hotărârea nr. 27 - Curtea de Apel Bucureşti, s. a IV-a com. dec. nr. 954 din 7 iulie 2010.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: