Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii. Invocarea nevalabilităţii titlului. Problema interesului
| Comentarii |
|
Neacceptarea moştenirii de către pârât, conform arL 700 C. civ., a privit exclusiv masa succesorală existentă în momentul respeo- tiv, din care nu făcea parte şi terenul pentru care s-a eliberat ulterior titlul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 (în certificatul de moştenitor nefiind inserată menţiunea expresă privind declaraţia autentificată de renunţare la succesiune, care a fost făcută după împlinirea termenului de 6 luni de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală).
Dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 sunt aplicabile tuturor moştenitorilor, atât acceptanţi, cât şi renunţători, aceştia fiind repuşi în dreptul de a accepta succesiunea pentru terenurile ce au aparţinut autorilor lor şi care nu erau în circuitul civil la momentul decesului acestora.
C.A Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1944 din 2 noiembrie 2006, în P.R. nr. 6/2007, p. 191
Prin decizia civilă nr. 570 din 8 martie 2006, pronunţată în dosarul nr. 20247/3/2005 de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Il-a civilă, s-a admis apelul declarat de R.C. şi G.F.; s-a schimbat în tot sentinţa
apelată, în sensul că s-a admis acţiunea; s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 34509 din 25 februarie 1997, eliberat de Comisia judeţeană Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 pe numele intimatului G.X.; s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât G.X. împotriva încheierii de şedinţă de la 16 mai 2005 şi apelanţii-reclamanţi G.F. şi R.C. împotriva sentinţei civile nr. 636 din 7 martie 2005, pronunţată de Judecătoria Buftea, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Brăneşti şi Comisia Judeţeană Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, din certificatul de moştenitor nr. 264 din 23 aprilie 1980, a rezultat că, de pe urma defunctului G.G., au rămas ca moştenitori G.C. şi G.F., fiind străini de succesiune, prin renunţare, G.E., soţie şi G.X., fiu.
Pe de altă parte, din încheierea de autentificare nr. 433 din 23 aprilie 1977, s-a reţinut că a fost autentificată dcclaraţia apelantului-pârât, din care a rezultat că nu a făcut niciun act de acceptare expresă, tacită sau forţată, asupra succesiunii defunctului G.G. şi că a înţeles să rămână străin faţă de această succesiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 696 C. civ., eredele ce a renunţat este considerat că n-a fost niciodată crede, rezultând, astfel, anumite consecinţe, respectiv renunţătorul nu beneficiază de niciun drept succesoral, partea renunţătorului, atât activul, cât şi pasivul succesiunii, va reveni celorlalţi coerezi (art. 697 C. civ.).
Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, modificată şi republicată, calitatca de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care să rezulte acceptarea moştenirii. Or, pârâtul-apelant nu a dovedit o asemenea situaţie de fapt, mai mult, el a renunţat la succesiunea autorului lor, situaţie în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, renunţarea la succesiune fiind echivalentă cu renunţarea la calitatea de moştenitor.
în aceste condiţii, titlul de proprietate nr. 34509 din 25 februarie 1997 este lovit de nulitate absolută, conform art. III lit. a) pct. 1 din Legea nr. 169/997, apelantul-pârât, neavând calitatea de moştenitor de pe urma defunctului G.G., nu a putut moşteni terenul ce face obiectul titlului emis de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Cu privire la apelul declarat de apelantul-pârât, tribunalul a constatat că este nefondat, ca urmare a admiterii apelului declarat de apelanţii-reclamanţi.
împotriva acestei decizii, s-a formulat recurs de către G.X. la 18 mai 2006, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., decizia fiind comunicată recurentului la 5 mai 2006, conform dovezii aflate la dosarul din apel.
Cererea de recurs este scutită de taxă de timbru, în motivele de recurs sc critică dccizia, arătându-se că este netemeinică şi nelegală, fiind luată cu aplicarea greşită a legii, astfel încât recursul se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în mod greşit, instanţa de apel a considerat că recurentul G.X. are calitatea de renunţător la succesiunea defunctului G.G. Aşa-numita declaraţic de renunţare la succesiune a fost dată de către recurentul G.X. la data de 23 aprilie 1980, la mai mult de un an de la data decesului lui G.G. (21 februarie 1979).
Or, în conformitate cu prevederile Codului civil, renunţarea la moştenire poate fi făcută doar în termenul general de prescripţie de acceptare a moştenirii (de 6 luni).
în acest sens este şi opinia doctrinei, de exemplu, eminentul civi- list Fr. Deak, în Tratatul de drept succesoral, explică în mod univoc faptul că renunţarea la moştenire nu poate avea loc decât în cadrul termenului general de prescripţie succesorală.
După trecerea termenului de 6 luni, succesibilul nu poate face acte de acceptare sau de renunţare a succesiunii decât prin intermediul unei repuneri în termen, care, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 167/1958, nu poate fi dispusă decât de către instanţa judecătorească.
Ca urmare a acestui fapt, se consideră că declaraţia dată de către recurentul G.X. la data de 23 aprilie 1980 nu poate avea valoare de renunţare la moştenire, deoarece au trecut mai mult de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
Ca urmare a acestui fapt, se considcră că sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar.
Prin Legea nr. 18/1991 sc face o derogare de la principiul indivizibilităţii actului de opţiune succesorală, astfel încât succesibilul care nu a acceptat succesiunea în cadrul procedurii de drept comun poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate dacă a introdus cererea în termen.
în privinţa excepţiei lipsei de interes a acţiunii formulate de reclamanţi, curtea o va respinge, având în vedere că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai lui G.E., au înţeles să ceară nulitatea absolută a titlului de proprietate, conform art. III din Legea nr. 169/1997.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, Curtea, în majoritate, va admite recursul, ca fondat, conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în tot decizia recurată şi va respinge apelul formulat de R.C. şi G.F., ca nefondat, conform art. 296 C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Deşi G.X. nu a acceptat, conform art. 700 C. civ., moştenirea mamei sale G.E., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 465 din 28 iunie 1983, eliberat de notariatul de Stat, neacceptarea a vizat exclusiv masa succesorală existentă în momentul respectiv (în certificatul de moştenitor neexistând menţiunea expresă privind declaraţia autentificată de renunţare la succesiune).
Articolul 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 arată că moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au aflat în circuitul civil, sunt socotiţi de drept repuşi în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor şi sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Terenul în suprafaţă de 500 mp, situat în satul P., comuna Brăneşti, nu a făcut parte din masa succesorală la care a renunţat G.X., pentru că în momentul decesului autoarei G.E., acest teren nu se mai afla în patrimoniul său şi nu se afla în circuitul civil. Astfel, moştenitorii nu şi-au exprimat opţiunea succesorală şi cu privire la acest teren.
După apariţia Legii nr. 18/1991, toţi moştenitorii, atât cei accep- tanţi, cât şi cei renunţători, au fost repuşi în dreptul de a accepta succesiunea pentru terenurile ce au aparţinut autorilor lor.
G.X. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul deţinut de tatăl său, la 26 februarie 1991, precizând în cerere că există şi alţi moştenitori. Ceilalţi moştenitori nu au formulat, însă, cerere conform Legii nr. 18/1991.
G.X., conform dispoziţiilor art. 13 Legea nr. 18/1991, este repus în termen să accepte succesiunea autorilor lor, G.E. şi G.G., cu privire la terenul ce a aparţinut acestora şi care nu era în circuitul civil la momentul decesului acestora.
R.C. şi G.F. nu şi-au manifestat voinţa din punct de vedere legal, conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, de a solicita şi ei reconsti
tuirea dreptului de proprietate pentru terenul ce a aparţinut părinţilor şi care se afla la C.A.P. Conform dispoziţiilor art. 11 alin (4) din Legea nr. 18/1991, cererea de restabilire a dreptului de proprietate se depune şi se înregistrează la primărie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, acest termen nefiind respectat de reclamanţi.
Titlul de proprietate nr. 34509 a fost eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la 25 februarie 1997, iar reclamanţii, mai înainte de acest moment şi nici faţă de formularea acţiunii depuse la 3 ianuarie 2005, nu au manifestat niciun interes real pentru restabilirea dreptului lor de proprietate asupra acestui teren.
De altfel, din cuprinsul cererii rezultă clar acest lucru, reclamanţii arătând că R.C. şi G.F. au aflat de acest teren în urmă cu două săptămâni, deoarece G.X. - unchiul - a anunţat prin sat că vinde un teren, ştiind că nu deţine niciun teren în proprietate, reclamanţii s-au interesat la Primărie de situaţia acestui teren şi s-a aflat că au şi ei dreptul la acest teren.
In concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în sensul respingerii acţiunii, pentru că, în cauză, nu există condiţii legale imperative care să fie încălcate la data emiterii titlului de proprietate şi care să atragă nulitatea absolută a titlului de proprietate. Instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 18/1991, apreciind că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 13 alin. (2).
în privinţa apelului formulat de G.X. împotriva încheierii din 16 mai 2005, Curtea apreciază că acesta este fondat şi îl va admite, conform art. 296 C. proc. civ., pentru că, în mod greşit, instanţa de fond nu a acordat pârâtului G.X. cheltuieli de judecată în cuantum de 14.000000 lei (ROL), reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei aflate la dosar fond.
Din practicaua sentinţei civile nr. 636/2005 a Judecătoriei Buftea rezultă că reprezentantul pârâtului X.G. a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin dispozitivul sentinţei, instanţa a omis să se pronunţe cu privire la această cerere, iar în aceste condiţii şi ca urmare a soluţiei din recurs, pârâtul este îndreptăţit la plata cheltuielilor de judecată achitate la fond.
Prin urmare, Curtea a schimbat în tot încheierea din 16 mai 2005 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosarul nr. 13/2005, şi a admis
cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 636/2005 şi a obligat reclamanţii R.C. şi G.F. la 14.000.000 lei (ROL) către G.X.
Opinie separată
Prin sentinţa civilă nr. 636 din 7 martie 2005, Judecătoria Buftea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamanţii R.C. şi G.F., în contradictoriu cu pârâţii G.X., Comisia locală Brăneşti şi Comisia judeţeană Ilfov, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 34.509 din 25 februarie 1997.
A reţinut instanţa, în motivarea sentinţei, că pârâtul a fost singurul care a formulat cererea de reconstituire dreptului de proprietate, în calitate de moştenitor al defunctului G.G., înregistrată sub nr. 1328 din 26 februarie 1991 la Comisia locală Brăneşti, iar titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991
Prin decizia civilă nr. 570A din 8 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe.
A fost schimbată în tot sentinţa apelată şi s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 34509 din 25 februarie 1997, eliberat de Comisia judeţeană Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 pe numele intimatului G.X.
A fost respins apelul declarat de către G.X. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Motivând decizia, tribunalul reţine că, din certificatul de moştenitor nr. 264 din 23 aprilie 1980, rezultă că, de pe urma defunctului G.G., au rămas ca moştenitori G.G. şi G.F., fiind străini de succesiune, prin renunţare, G.E., soţie şi G.X., fiu.
Pe de altă parte, din încheierea de autentificare nr. 433 din 23 aprilie 1997, se reţine că a fost autentificată declaraţia apelantului-pârât, din care rezultă că nu a făcut niciun act de acceptare expresă, tacită sau forţată, asupra succesiunii defunctului G.G. şi că înţelege să rămână străin faţă de această succesiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 696 C. civ., eredelc ce renunţă este considerat că n-a fost niciodată crede, rezultând, astfel, anumite consecinţe, respectiv: rcnunţătorul nu beneficiază de niciun drept succesoral, partea renunţătorului, atât activul, cât şi pasivul succesiunii, va reveni celorlalţi coerezi (art. 697 C. civ.).
Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, modificată şi republicată, calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care să rezulte acceptarea moştenirii. Or, pârâtul-apelant nu a dovedit o asemenea situaţie de fapt, mai mult, el a renunţat la succesiunea autorului lor, situaţie în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, renunţarea la succesiune fiind echivalentă cu renunţarea la calitatea de moştenitor.
în aceste condiţii, titlul de proprietate nr. 34509 din 25 februarie 1997 este lovit de nulitate absolută, conform art. III lit. a) pct. 1 din Legea nr. 18/1991, apelantul-pârât neavând calitatea de moştenitor de pe urma defunctului G.G., nu a putut moşteni terenul ce face obiectul titlului emis de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Cu privire la apelul declarat de apelantul-pârât, tribunalul a constatat că este nefondat, ca urmare a admiterii apelului declarat de apelanţii-reclamanţi.
împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâtul G.X. Arată recurentul că în mod greşit s-a apreciat că el are calitatea de renunţător la succesiunea defunctului G.G., declaraţia de renunţare fiind dată la mai mult de 1 an de la data decesului, iar nu în termenul general de prescripţie de 6 luni.
Ca urmare, îi erau aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (2), în sensul că poate fi considerat prin ea a acceptat moştenirea prin cererea adresată comisiei.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu opinie minoritară, apreciem că recursul este fondat, în cursul judecării cauzei în faţa instanţei de fond, s-a invocat excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, prin întâmpinarea depusă de pârâtul G.X., motivat de faptul că, deşi reclamanţii aveau calitatea de moştenitori ai defunctului G.G., nu au urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991, în sensul de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Instanţa, prin încheierea din 7 martie 2005, a respins excepţia, considerând că reclamanţii, ca descendenţi ai defunctului, îşi justifică interesul în prezenta acţiune.
Apreciem, însă, că excepţia ridicată în faţa instanţei de fond şi reiterată în recurs este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, nulitatea actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar poate fi invocată de primar, procuror şi de „alte persoane care justifică un interes legitim". Astfel, deşi alin. (1) al aceluiaşi articol face vorbire de nulitatea absolută, ca sancţiune a respectivelor acte emise în dispreţul prevederilor Legii nr. 18/1991, se impune condiţia existenţei unui interes legitim al persoanelor fizice care invocă nulitatea în cauza dedusă judecăţii.
Interesul legitim al reclamanţilor nu poate fi justificat de simpla calitate de moştenitori a acestora, în raport de defunctul G.G., în condiţiile în care niciodată, de la apariţia Legii nr. 18/1991, ei nu au formulat vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, neurmând procedura instituită de lege.
Ca atare, apreciem că excepţia lipsei de interes a reclamanţilor este incidenţă şi se impunea a fi reţinută, prevalând faţă de aspectele aduse în discuţie, referitoare la faptul dacă G.X. este sau nu renunţător la succesiune şi era sau nu îndreptăţit, în condiţiile impuse de Legea nr. 18/1991, să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Cât priveşte apelul declarat de către G.X. împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, acesta se impunea a fi admis cu privire la cheltuieli de judecată, care erau dovedite şi trebuiau acordate, conform art. 274 C. proc. civ.
Notă: Prin Decizia în interesul legii nr. XI din 5 februarie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (M. Of nr. 733 din 30 octombrie 2007), s-a stabilit că, în aplicarea art. 8 şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C. civ., iar nu şi cei care au renunţat la moştenire. A se vedea speţa nr. 142.
| ← Titlu de proprietate. Cerere în anulare. Aprecierea interesului | Invocarea nulităţii absolute a titlului de proprietate.... → |
|---|
