Titlu de proprietate. Cerere în anulare. Aprecierea interesului
| Comentarii |
|
Prin interes, ca una dintre condiţiile cerute pentru a fi parte în proces, se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, interes care poate fi de natură materială sau morală. Acesta trebuie sa îndeplinească mai multe cerinţe: să fie legitim, juridic, personal şi direct, să fie născut şi actual.
Adeverinţa provizorie eliberată în favoarea autoarei reclamantei confirmă vocaţia sa la reconstituirea dreptului de proprietate şi justifică interesul pentru a cere anularea titlului de proprietate emis către un terţ pentru aceeaşi suprafaţă de teren, urmând ca existenţa sau nu a acestei suprapuneri să fie analizată după administrarea de probe suplimentare, inclusiv a unei expertize topografice.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 139/R din 16 iunie 2005, în C.P.J.C.C.A. Bucureşti2005, p. 124
Prin sentinţa civilă nr. 124 din 11 februarie 1004, pronunţată în dosar nr. 1085/2003, Judecătoria Urziceni a respins cererea formulată de reclamanta D.A., în contradictoriu cu pârâţii S.G.N., Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 comuna D., judeţul Ialomiţa şi Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Ialomiţa, reţinând, în considerente, că, prin hotărârea Comisiei locale D. nr. 38 din 24 iulie 1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate al numitei O.R. (în prezent decedată) pentru suprafaţa de 0,86 ha, iar aceasta nu a atacat hotărârea ce i-a fost comunicată, astfel încât instanţa de judecată poate fi sesizată cu o cerere în constatarea dreptului, de natura celei formulate în cauză, numai după parcurgerea procedurii speciale.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 133 din 9 noiembrie 2004, pronunţată în dosar nr. 1207/2004 de Tribunalul Ialomiţa, instanţă învestită în temeiul art. III din Legea nr. 195/2004 privind modificarea Codului de procedură civilă, în urma trimiterii căii de atac pentru competentă soluţionare, pe cale administrativă, de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VH-a civilă şi litigii de muncă (prin încheierea de la 17 iunie 2004 în dosar nr. 1282/2004), ce fusese, la rândul său, învestită prin declinarea competenţei judecării apelului de către Tribunalul Ialomiţa, prin decizia nr. 67 din 29 martie 2004, din dosarul nr. 465/2004.
Instanţa de apel a reluat, în considerentele deciziei pronunţate, argumentele primei instanţe privind consecinţele necontestării de către autoarea reclamantei a hotărârii autorităţii administrate locale emise în perioada Legii nr. 18/1991, apreciindu-le drept legale şi temeinice.
In plus, a constatat ca nefondate susţinerile apelantei potrivit cărora titlul emis pe numele intimatului S.G.N. este lovit de nulitate
absolută, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din Legea nr. 169/1997, întrucât la emiterea titlului de proprietate au fost respectate prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991, actele deconstituire sau de ne- constituire a dreptului în temeiul acestei norme fiind exceptate de la prevederile art. 3 din Legea nr. 169/1997.
împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.
Astfel, în esenţă, se susţine că, în mod greşit, instanţa de apel, preluând considerentele primei instanţe, a reţinut că autoarea reclamantei, O.R., nu a formulat contestaţie în baza Legii nr. 18/1991, cu toate că hotărârea Comisiei locale i-ar fi fost comunicată; în realitate, nu a operat asemenea comunicare în legătură cu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1846 mp, susţinerile cu acest obiect din adresa nr. 1192/2003, emisă de Primăria comunei D., fiind confuze şi contradictorii, fără a face referire la dovada comunicării prin scrisoarc recomandată, cu confirmare de primire, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
Adresa nr. 987 din 23 septembrie 1991, la care face referire instanţa, prin care s-ar fi comunicat hotărârea comisiei locale pentru reconstituirea dreptului asupra suprafeţei de 0,86 ha, este, în realitate, adeverinţa provizorie ce face dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului şi prin care nu se individualizează suprafeţele de teren.
întrucât dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1846 mp în litigiu a aparţinut defunctei D.R., din totalul de 0,50 ha cu care defuncta a intrat în C.A.P., reclamanta din cauză justifică un interes legitim în solicitarea de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 054507/40796 din 14 octombrie 1992, eliberat pe numele pârâtului, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997, a mai susţinut recurenta-reclamantă, cerere de competenţa instanţei de judecată în condiţiile dreptului comun, fără legătură cu procedura administrativă presupusă de Legea nr. 18/1991.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.
Prin cererea dedusă judecăţii în cauză la data de 6 mai 2003, reclamanta a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra unei suprafeţe de 1846 mp, teren situat în intravilanul comunei D.,
judeţul Ialomiţa, totodată, anularea parţială a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului S.G.N., pentru suprafaţa de 1846 mp.
Chiar dacă reclamanta şi-a conceput pretenţiile sub forma unor cereri distincte, este de reţinut că finalitatea demersului judiciar este desfiinţarea retroactivă a titlului emis pe numele pârâtului, persoană fizică, ce reprezintă unica cerere formulată în cauză, pretenţiile expuse în cuprinsul cererii în constatare având natura unei apărări de fond, a unei chestiuni prejudiciale, de a cărei dezlegare depinde soluţionarea cererii deduse judecăţii.
Legătura de cauzalitate dintre analiza cererii în constatare a nulităţii titlului emis în baza Legii nr. 18/1991 şi apărarea relativă la existenţa ori inexistenţa dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în patrimoniul reclamantei este asigurată de interesul legitim în formularea cererii, ca aptitudine recunoscută de art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991 oricărei persoane pentru a cere instanţei de judecată verificarea legalităţii emiterii titlului în baza Legii nr. 18/1991, situaţie în care se justifică solicitarea de evaluare de către instanţă a dreptului însuşi al reclamantei asupra terenului în litigiu, cu precizările ce urmează a se expune.
Considerentele instanţei de apel, preluate întocmai din argumentarea judecătoriei, în legătură cu cerinţa esenţială a interesului, drept condiţic a exerciţiului dreptului la acţiune, vădesc o aplicare greşită a prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, după cum, în mod corect, a pretins recurenta în motivarea căii de atac.
Interesul judiciar trebuie să fie legitim născut, dircct şi actual, pentru a justifica pretenţiile de natura celor formulate în cauză.
Actualitatea sa derivă din existenţa în patrimoniul reclamantei a unui drept subiectiv încălcat prin emiterea actului juridic atacat, fie a dreptului real de proprietate, fie a unui drept de creanţă, iniţierea procedurii legale pentru recunoaşterea dreptului, la autorităţile competente, astfel cum s-a întâmplat în speţă, echivalând cu valorificarea dreptului de creanţă reprezentat de vocaţia la reconstituirea dreptului de proprietate.
în speţă, reclamanta a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991, la data de 1 martie 1991, pentru o suprafaţă de 0,86 ha, fără a i se elibera şi titlul de proprietate şi fără a fi pusă în posesie, cu toate că, la data de 15 decembrie 1998, autoarea reclamantei, D.R., a solicitat
acest lucru cu privire la terenul intravilan de 0,25 ha, despre care a pretins că este stăpânit, în fapt, de alte persoane.
După cum rezultă din evidenţele registrului agricol pe anul 1951, din totalul de 0,76 ha, cu care a figurat autoarea reclamantei, 0,53 ha reprezintă teren arabil, fiind plauzibil ca diferenţa de 0,23 (reclamanta pretinde 0,26) ha să fie intravilan, astfel cum susţine reclamanta, arătând că 0,10 ha este teren aferent construcţiei proprii, iar 0,16 ha (din calculul matematic rezultă, însă, 0,13 ha) este ocupat de pârât, în temeiul titlului atacat în prezenta cauză.
Cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991, soluţionată favorabil, justifică interesul în cererea din cauză, în condiţiile în care adeverinţa provizorie confirmă vocaţia autoarei reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate, emiterea titlului urmând a fi reprezentat doar o formalitate firească pentru atestarea a însuşi dreptului real.
Din moment ce dreptul a fost recunoscut de autoritatea administrativă, sunt lipsite de relevanţă considerentele instanţei de apel privind necontestarea hotărârii comisiei locale, motiv pentru care curtea apreciază inutilă cercetarea susţinerilor din motivarea recursului pe acest aspect, legate şi de împrejurarea comunicării ori necomunicării acelei hotărâri către autoarea reclamantei.
în raport de considerentele expuse, Curtea constată că instanţa de apel a evaluat greşit cerinţa interesului, esenţială pentru exerciţiul dreptului la acţiunea în constatare nulităţii absolute a titlului.
Cu toate că se constată aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, curtea nu va proceda la modificarea deciziei şi rejudecarea apelului, întrucât nu are la îndemână suficiente elemente pentru aprecierea cerinţei interesului, în concret, fiind necesară administrarea de probe noi.
Nu este de ajuns dovedirea existenţei dreptului subiectiv în patrimoniul reclamantei, încălcat prin emiterea titlului pe numele pârâtului (dacă acesta nu ar fi fost emis, reclamantei i-ar fi fost eliberat titlul conform Legii nr. 18/1991, pe baza adeverinţei provizorii); este necesară probarea existenţei dreptului asupra aceleiaşi suprafeţe de teren cu cea pretins deţinută de pârât în baza titlului atacat.
Or, din actele dosarului nu rezultă identitatea dintre suprafaţa reconstituită reclamantei, inclusă ca teren intravilan în adeverinţa nr. 987/1991, şi cea cuprinsă în titlul de proprietate nr. 054507 din 14 octombrie 1992, emis pe numele pârâtului, amplasată în tarlaua 106, astfel cum pretinde reclamanta.
Asemenea identitate poate fi stabilită doar pe baza unei expertize topografice, care să analizeze comparativ actele ce au servit emiterii adeverinţei nr. 987/1991, respectiv a titlului pârâtului, probă ce nu poate fi administrată în faza recursului, fază în care pot fi primite doar înscrisuri noi, în conformitate cu art. 305 C. proc. civ.
în aceste condiţii, se impune casarea deciziei, în baza art. 312 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., chiar dacă s-a reţinut şi cazul de modificare descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a legii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că recursul este fondat şi 1-a admis ca atare, drept pentru care a casat decizia atacată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Ialomiţa.
| ← Titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991.... | Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Titlu de proprietate. Cerere în anulare. Aprecierea interesului
